Program de
guvernare
Documentul original ↗
Proiect editorial 2026-2028Propuneri, date și condiții de implementare, cu stadiul verificării la vedere.

Document colectat · Rapoarte privind energia și rețelele

Raport privind realizarea indicatorilor de performanţă pentru serviciul de transport și de sistem și serviciul de distribuție a gazelor naturale, în anul gazier 01.10.2022 – 30.09.2023 şi starea tehnică a sistemelor de transport şi de distribuţie a gazelor naturale 2023

Instituția sau publicația sursă
Rapoarte privind energia și rețelele
Data preluării
26.09.2026 17:55
Dimensiunea materialului
1.481,5 KB

Conținutul disponibil în colecție

Textul documentului

impul iernii, întocmirea documentațiilor tehnice, necesitatea modificării anumitor elemente constructive în timpul execuției lucrărilor etc. Indicatorul IP3, care reflectă în mod direct toate duratele legate de racordarea la sistem, este cel mai afectat de situația descrisă anterior, iar asupra lui operatorii trebuie să intervină prin luarea de măsuri organizatorice care să conducă la reducerea duratei de racordare, prin reducerea duratei etapelor aflate sub controlul direct al acestora. Tabelul nr. 4 - Situația întreruperilor planificate și neplanificate în prestarea serviciului de distribuție și de sistem al gazelor naturale Nr. OPERATORUL Intr. Număr Gradul de Intr. Număr de Gradul de Crt Plani- utilizatori înștiințare a Neplani- utilizatori înștiințare a . ficate afectați de utilizatorilor ficate afectați de utilizatorilor, într. , cu cel puțin într. în cel mult planificate 2 zile înainte neplanificate 12 ore 1 CORDUN GAZ 0 0 0 0 0 0 2 CPL CONCORDIA 41 4.975 100 1 1.366 100 3 DELGAZ GRID 1.882 111.552 99.96 147 5.706 100 4 DESIGN PROIECT 0 0 0 0 0 0 DISTRIGAZ SUD 5 RETELE 1.665 155.570 100 1.557 23.506 100 6 DISTRIGAZ VEST 10 208 100 0 0 0 7 DORNACOR INVEST 0 0 0 0 0 0 EURO SEVEN 8 INDUSTRY 0 0 0 0 0 0 9 GAZ EST 47 1.587 100 5 17 100 10 GAZ NORD EST 0 0 0 17 17 100 11 GAZ VEST 48 1.371 99.27 28 278 100 12 GAZMIR IASI 0 0 0 1 40 95 13 INSTANT CONS. 0 0 0 0 0 0 14 MEGACONSTRUCT 9 1.053 100 3 6 100 15 MEHEDINTI GAZ 0 0 0 0 0 0 21 16 MIHOC OIL 0 0 0 0 0 0 17 MM DATA 0 0 0 0 0 0 18 NORD GAZ 2 22 100 2 2 100 NOVA POWER & 19 GAS 0 0 0 1 1 100 20 OLIGOPOL 0 0 0 0 0 0 21 PREMIER ENERGY 8 4.447 100 7 1.703 100 22 PRISMA SERV 0 0 0 19 19 100 23 PROGAZ P&D 0 0 0 0 0 0 ROMGAZ 24 DISTRIBUTIE 0 0 0 0 0 0 25 SALGAZ 0 0 0 0 0 0 26 TULCEA GAZ 0 0 0 45 316 100 TOTAL 3.712 280.785 99.98 1.833 32.977 99,99 22 Tabelul nr. 5 - Indicatorii de performanță înregistrați de către Distrigaz Sud Rețele și Delgaz Grid în perioada 01.10.2022 – 31.03.2023 Gradul de îndeplinire a Condiția pt. condiției de performanță Indicatorul Indicatorul Nr. performanța (%) general de specific de crt. indicatorului performanță performanță (%) Distrigaz Delgaz Grid Sud Rețele 1 IP0 IP01 90 99.45 99.96 1 2 IP1 90 100 100 2 3 IP1 95 97.18 100 IP1 3 4 IP1 95 96.97 100 4 5 IP1 95 94.00 100 1 6 IP3 95 98.03 99.90 1-1 7 IP3 95 0 0 2 8 IP3 95 95.14 100 3 9 IP3 95 92.69 93.62 IP3 4 10 IP3 95 92.85 86.08 5 11 IP3 95 95.13 100 5-1 12 IP3 95 65.77 98.18 5-2 13 IP3 95 95.76 100 1 14 IP4 IP4 90 82.51 100 1 15 IP5 IP5 95 100 100 1 16 IP6 IP6 98 100 99.96 1 17 IP7 IP7 80 94.04 99.99 1 18 IP8 IP8 98 99.58 98.24 1 19 IP9 IP9 90 100 100 23 2.2 Indicatorii de performanță a serviciului de distribuție a gazelor naturale pentru perioada 01.04.2023-30.09.2023 (Ordinul ANRE nr. 131/2022) 1. IP0 – Înregistrarea sesizărilor/reclamațiilor/solicitărilor privind serviciul de distribuție a gazelor naturale OSD are obligaţia să înregistreze, cu număr unic, fiecare sesizare/reclamaţie/solicitare primită și să transmită solicitantului sau utilizatorului SD numărul de înregistrare, pe loc sau în termen de maximum 2 zile lucrătoare pentru cel puțin 90% din numărul acestora. În perioada 01.04.2023 – 30.09.2023, operatorii sistemului de distribuție a gazelor naturale au primit și au înregistrat un număr total de 264.819 sesizări/reclamații/solicitări privind serviciul de distribuţie şi de sistem al gazelor naturale. Toți cei 26 de operatori au primit sesizări/reclamații/solicitări și au îndeplinit condiția de performanță impusă prin standard pentru indicatorul IP01, înregistrând o valoare medie generală a acestuia de 99,87%. 2. IP1 – Accesul la sistemul de distribuție a gazelor naturale și/sau contractarea serviciului de distribuție a gazelor naturale prin încheierea contractului de distribuție a gazelor naturale și respectarea condițiilor de predare-preluare a gazelor naturale Acest indicator se referă la următoarele activități: - accesul la SD și/sau contractarea serviciului de distribuție a gazelor naturale prin încheierea contractului de distribuție a gazelor naturale; - asigurarea presiunii gazelor naturale; - asigurarea calității gazelor naturale; - măsurarea gazelor naturale (citirea indexului echipamentului de măsurare). Astfel, acest indicator general se reflectă prin următorii indicatori specifici de performanță: - IP11 – obligaţia OSD de a transmite contractul de distribuție, în vederea semnării sau refuzul de acces la sistem, în maximum 10 zile de la data înregistrării cererii şi/sau a documentaţiei complete, pentru cel puțin 90% din numărul total al acestora; - IP12 – obligaţia OSD de a răspunde la sesizările/reclamaţiile oricărui utilizator SD/client final, cu privire la nerespectarea valorii presiunii gazelor naturale, în termen de maximum 15 zile de la data înregistrării acestora, pentru cel puțin 95% din numărul total al acestora; - IP13 - obligaţia OSD de a răspunde la sesizările/reclamaţiile scrise ale utilizatorilor, cu privire la calitatea gazelor naturale, în termen de maximum 15 zile de la data înregistrării acestora, pentru cel puțin 95% din numărul total al acestora; - IP14 – OSD are obligaţia să efectueze măsurarea cantităţilor de gaze naturale/citirea indexului echipamentului de măsurare, cu periodicitatea prevăzută în reglementările în vigoare, pentru cel puțin 95% din numărul total al acestora; - IP15 - obligaţia OSD de a răspunde la sesizările/reclamaţiile scrise ale oricărui utilizator SD/client final, cu privire la măsurarea cantităților de gaze naturale, în termen de maximum 15 zile de la data înregistrării acestora, pentru cel puțin 95% din numărul total al acestora; - IP16 – OSD are obligaţia de a analiza sumele contestate integral sau parțial de către utilizatorul SD/clientul final și să transmită acestuia, în scris, un răspuns conținând rezultatele analizei, în termen de 10 zile lucrătoare de la data primirii contestației, pentru cel puțin 95% din numărul total al acestora; 24 - IP17 – în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data schimbării efective a furnizorului de către clientul final, OSD are obligaţia să înregistreze în platforma online de schimbare a furnizorului (POSF) indexul citit de acesta sau furnizat de sistemul de măsurare inteligent, în situația în care clientul final nu înregistrează un index autocitit la data schimbării efective a furnizorului, pentru cel puțin 90% din numărul total al acestora. În ultimele 6 luni ale anului gazier 2022 – 2023, pentru toți operatorii sistemului de distribuție a gazelor naturale s-au înregistrat: - 2.343 solicitări pentru contractarea serviciului de distribuție, pentru care 21 de operatori au îndeplinit condiția pentru performanța indicatorului IP11. Astfel, rezultatul mediu obținut de operatorii de distribuție pentru acest indicator este de 99,96%. De asemenea, 5 operatori nu au primit solicitări în vederea contractării serviciului de distribuție a gazelor naturale. - 287 sesizări/reclamații referitoare la nerespectarea valorii presiunii gazelor naturale; din informațiile pe care operatorii sistemelor de distribuție a gazelor naturale le-au transmis, a rezultat faptul că toți cei 7 operatori care au primit astfel de solicitări au îndeplinit condiția de performanță a indicatorului IP12. Media înregistrată la nivelul țării este de 99,65%. Un număr de 19 operatori nu au primit sesizări/reclamații referitoare la nerespectarea valorii presiunii gazelor naturale. - 13 reclamații/sesizări referitoare la calitatea gazelor naturale, primite de 3 operatori de distribuție a gazelor naturale. Valoarea medie a indicatorului de performanță IP13 a fost de 100%, superioară condiției minime prevăzute în standard. Un număr de 23 de operatori nu au primit reclamații/sesizări referitoare la calitatea gazelor naturale. - 12.693.290 de măsurări ale cantităţilor de gaze naturale/citiri ale indexului echipamentului de măsurare, cu periodicitatea prevăzută în reglementările în vigoare; din raportările transmise de cei 26 de operatori ai sistemului de distribuție a gazelor naturale, a rezultat faptul că 22 dintre aceștia au îndeplinit condiția pentru performanța indicatorului IP14. Astfel, media înregistrată la nivelul întregii țări pentru indicatorul IP14 este de 98,68%. Pentru ceilalți 4 operatori nu au primit sesizări/reclamații cu privire la măsurarea cantităților de gaze naturale. - 2.679 reclamații/sesizări referitoare la măsurarea cantităților de gazelor naturale, primite de 16 operatori de distribuție a gazelor naturale. Valoarea medie a indicatorului de performanță IP15 a fost de 99,48%, superioară condiției minime prevăzute în standard. Un număr de 10 de operatori nu au primit reclamații/sesizări referitoare la măsurare. - 1.163 reclamații scrise ale utilizatorilor SD/clienților finali prin care contestau integral sau parțial sumele facturate de către OSD. Toți cei 9 operatori care au primit astfel de solicitări au analizat și transmis răspunsul în termen de maxim 10 zile lucrătoare, ceea ce a făcut ca indicatorul de performanță IP16 să fie îndeplinit în procent de 100%. Un număr de 17 operatori nu au primit reclamații/sesizări referitoare la sumele facturate. - 26.947 indexuri înregistrate în POSF de către 22 OSD. Valoarea medie a indicatorului de performanță IP17 a fost de 98,16%, superioară condiției minime prevăzute în standard. Un număr de 4 de operatori nu au înregistrat indexuri în POSF. 3. IP2 – Întreruperea/Limitarea parametrilor tehnici/Reluarea alimentării cu gaze naturale la locul de consum al clientului final Indicatorul general de performanță IP2 se reflectă prin doi indicatori specifici de performanță (IP21, IP22), care se referă la: - IP21 – în situația în care solicitarea de întrerupere/limitare a parametrilor tehnici în alimentarea cu gaze naturale, respectiv de reluare a alimentării cu gaze naturale aparține clientului final, OSD are 25 obligaţia de a soluționa cererea primită și de a presta activitățile specifice la locul de consum al clientului final în termen de maximum 24 ore de la primirea solicitării, cu condiția înregistrării plății sau în termenul solicitat de clientul final, dacă acesta este mai mare, pentru cel puțin 95% din numărul total al acestora; - IP22 – în situația în care solicitarea de întrerupere/limitare a parametrilor tehnici în alimentarea cu gaze naturale, respectiv de reluare a alimentării cu gaze naturale aparține furnizorului/operatorului conductelor de alimentare din amonte/OTS/OSD, după caz, OSD are obligaţia de a soluționa cererea primită și de a presta activitățile specifice la locul de consum al clientului final în termen de maximum 24 ore de la primirea solicitării sau în termenul solicitat de furnizor/operatorul conductelor de alimentare din amonte/OTS/OSD, după caz, pentru cel puțin 95% din numărul total al acestora; În perioada 01.04.2023 – 30.09.2023, operatorii sistemului de distribuție a gazelor naturale au înregistrat: - 2.130 de solicitări privind întreruperea/limitarea parametrilor tehnici în alimentarea cu gaze naturale, respectiv de reluare a alimentării cu gaze naturale, primite de 8 dintre operatorii sistemelor de distribuție. Toți aceștia au îndeplinit condiția de performanță a indicatorilui IP21, valoarea medie la nivelul țării fiind de 97,65%. De asemenea, 18 operatori nu au primit solicitări pentru întreruperea/limitarea parametrilor tehnici în alimentarea cu gaze naturale, respectiv de reluare a alimentării cu gaze naturale. - 108.361 solicitări privind întreruperea/limitarea parametrilor tehnici în alimentarea cu gaze naturale, respectiv de reluare a alimentării cu gaze naturale, înregistrate de 17 operatori ai sistemelor de distribuție. Toți aceștia au îndeplinit condiția de performanță a indicatorilui IP22, valoarea medie rezultată fiind de 99,76%. De asemenea, 9 operatori nu au primit astfel de solicitări. 4. IP3 – Racordarea la sistemul de distribuție a gazelor naturale Indicatorul general de performanță IP3, referitor la racordarea la sistemul de distribuție a gazelor naturale, se reflectă prin 11 indicatori specifici de performanță, după cum urmează: - IP31 - obligaţia OSD de a evalua cererile scrise privind racordarea la sistem ale solicitanților și de a le trimite acestora notificarea aferentă, în cazul documentației incomplete, în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea acestora, pentru mai mult de 95% dintre acestea; - IP32 – obligația OSD de a emite avizul tehnic de racordare, în termen de maximum 30 de zile de la data primirii cererii complete de racordare la SD, pentru mai mult de 95% din numărul acestora. - IP33 – obligația OSD de a emite avizul tehnic de principiu, în termen de maximum 30 de zile de la data primirii cererii complete de racordare la SD, pentru mai mult de 95% din numărul acestora. - IP34 – obligația OSD de a emite notificarea privind separarea dintr-o instalație comună existentă, în termen de maximum 15 de zile de la data primirii cererii complete de racordare la SD, pentru mai mult de 95% din numărul acestora. - IP35 - obligaţia OSD de a răspunde la sesizările/reclamaţiile scrise ale oricărui solicitant, cu privire
← Înapoi la începutul extrasului

Extrasul poate avea altă structură decât documentul original. Data preluării nu reprezintă perioada statistică sau data publicării de către instituție.

Identificarea exactă a documentului colectat

Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.

94d89ac030af55dc6f24e97939bac5d38fb4eb9a85cefd5757885eef9fb677a6