Document colectat · Rapoarte publice privind educația
Raport privind starea învățământului superior din România 2017
- Instituția sau publicația sursă
- Rapoarte publice privind educația
- Data preluării
- 26.09.2026 17:54
- Dimensiunea materialului
- 905,5 KB
Conținutul documentului colectat
Secțiuni și tabele
8. Modernizarea infrastructurii universitare și utilizarea IT În Programul Național de investiții sunt cuprinse 53 de obiective de investiții destinate unităților de învățământ superior de stat. În cursul anului 2016-2017 au fost finalizate următoarele obiective de investiții:
- - cămin cu capacitate de 256 de locuri la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară
Iaşi;
- - clădire “Unitate Integrată pentru realizarea uneltelor de pescuit” la Universitatea din Galaţi;
- - spaţii de învăţământ pentru Universitatea din Piteşti;
- - infrastructura de Cercetare pentru dezvoltarea produselor, proceselor și serviciilor inovative
inteligente – PRECIS pentru Universitatea Politehnica din București.
În vederea consolidării sistemului informaţional statistic și dezvoltarii capacităţii de informare şi decizie, MEN și UEFISCDI au acordat sprijin în construirea statisticilor privind sistemul de învățământ superior. Pentru aceasta s-a încheiat o colaborare între MEN-CNFIS și INS privind nomenclatoarele utilizate la nivelul RMU și INS și a tipurilor de date gestionate de RMU. În vederea creșterii transparenței sistemului de învățământ superior respectiv transparentizarea finanțării universităților de stat s-au realizat următoarele activități: actualizarea site-ului CNFIS cu datele privind rezultatele finanțării învățământului superior (date statistice la nivel de universitate, privind studenții, absolvenții și alocații bugetare destinate finanțării instituț ionale); elaborarea și publicarea raportului anual privind finanțarea învăță mântului superior, care prezintă o analiză mai detaliată a rezultatelor repartizării la nivel național, pe subcomponente, și detaliat, pe universități, a alocațiilor bugetare destinate finanțării instituționale anuale.
Rezultatele obținute la implementarea și operaționalizarea platformelor informatice care asigură colectarea și centralizarea datelor raportate de universități, furnizarea de rapoarte și statistici privind sistemul de învăță mânt superior, la nivel național, au fost următoarele: operaț ionalizarea sistemului informatic RMU pentru anul universitar 2015/2016 (pentru universitățile de stat gradul de încărcare este de aproximativ 98%, iar pentru anii superiori ai anului universitar 2015/2016 este de aproximativ 90%); Pentru anul universitar 2016/2017, gradul de încărcare a cohortei curente (anul I) este de aproximativ 90% și se actualizează datele pentru anii superiori (promovați din anul universitar anterior); continuarea operaționalizării platformei SAPM (studenți, absolvenți și piaț a muncii) prin pregătirea chestionarului pentru implementarea la nivel național a studiului EUROSTUDENT, cercetare care urmărește analiza condițiilor de viața și de studiu ale studenților;
continuarea operationalizării platformei ANS, de raportare și centralizare a datelor statistice privind învățământul superior, cu datele statistice raportate cu data de referință 1 ianuarie 2017 și 1 octombrie 2017, asigurând raportarea unitară a datelor pentru toate universitățile din România; continuarea demersurilor de finalizare a dezvoltării și o peraționalizării platformei REI (Registrul Educațional Integrat) și dezvoltarea aplicației online de nomenclatoare pentru standardizarea terminologiei utilizate în instituțiile de învățământ superior și o gestionare cât mai eficientă a datelor;
48
Valorile și formulările aparțin documentului citat. Data preluării nu reprezintă perioada datelor sau data publicării de către instituție.
Identificarea exactă a documentului colectat
Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.
8075c2f4d70ae3abfd47233f7cae21a9c3e02b556fb1151b03e46b6e6d6ecb55