Program de
guvernare
Documentul original ↗
Proiect editorial 2026-2028Propuneri, date și condiții de implementare, cu stadiul verificării la vedere.

Document colectat · Rapoarte publice privind educația

Raport privind starea învățământului superior din România 2017

Instituția sau publicația sursă
Rapoarte publice privind educația
Data preluării
26.09.2026 17:54
Dimensiunea materialului
905,5 KB

Conținutul documentului colectat

Secțiuni și tabele

2.2. Rata specifică de cuprindere pe vârste

Rata specifică de cuprindere pe vârste exprimă procentul studenților de o anumită vârstă cuprinși în învățământul universitar, din totalul populației rezidente din România de aceeași vârstă. La nivelul anului universitar 2016/2017, ratele specifice de cuprindere pe vârste au înregistrat ușoare scăderi, comparativ cu anul anterior.

Analiza distribuției pe vârste a studenților cuprinși în învățământul universitar de licență evidențiază scăderi ale efectivelor în cazul tuturor vârstelor, în intervalul 2011-2016. La nivelul anului universitar 2015/2016, s-au înregistrat creșteri față de anul precedent la nivelul a două grupe de vârstă – 18 ani și 19 ani – ca urmare a faptului că în acest an a intrat în sistemul de învățământ superior generația de copii care a avut debutul școlar în 2003/2004, concomitent la 6 și la 7 ani, pe fondul restructurărilor în conformitate cu legislația specifică. La nivelul anului 2016/2017, față de anul precedent, se înregistrează scăderi de efective la nivelul majorității grupelor de vârstă; excepțiile sunt cele de 24 și 30-34 de ani, care înregistrează o ușoară creștere.

Tabel 17. Evoluția numărului de studenți participanți la învățământul universitar de licență, pe vârste
                     2011/           2012/             2013/          2014/             2015/          2016/
                     2012             2013              2014           2015              2016           2017
 18 ani              18882           16730             14858          12218             20880            18218
 19 ani              77622           69860             70073          69381             71460            69399
 20 ani              88495           80599             76235          75320             73464            71630
 21 ani              90401           79163             75299          72113             70218            69857
 22 ani              69593           60986             55458          51440             48986            48647
 23 ani              41083           38348             33357          29921             28529            27948
 24 ani              28505           25147             23842          20556             19360            20766
 25-29 ani           69497           53325             46568          44420             41857            40640
 30-34 ani           19350           15808             14192          13803             13425            14201

Sursa: Date preluate din Caietele statistice privind învățământul superior, INS, 201 2-2017.

Fig. 7. Distribuţia numărului de studenți din învățământul universitar de licență, pe vârste 100000 90000 18 ani 80000 19 ani 70000 20 ani 60000 21 ani 50000 22 ani

40000 23 ani 30000 24 ani 20000 25-29 ani 10000 30-34 ani 0 2011/20122012/20132013/20142014/20152015/20162016/2017

Sursa: Date calculate pe baza Caietelor statistice privind învățământul superior, INS, 2012-2017.

18

Valorile și formulările aparțin documentului citat. Data preluării nu reprezintă perioada datelor sau data publicării de către instituție.

Identificarea exactă a documentului colectat

Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.

8075c2f4d70ae3abfd47233f7cae21a9c3e02b556fb1151b03e46b6e6d6ecb55