Program de
guvernare
Documentul original ↗
Proiect editorial 2026-2028Propuneri, date și condiții de implementare, cu stadiul verificării la vedere.

Document colectat · Rapoarte privind nediscriminarea

Vezi raport

Instituția sau publicația sursă
Rapoarte privind nediscriminarea
Data preluării
26.09.2026 17:54
Dimensiunea materialului
6.113,4 KB

Conținutul disponibil în colecție

Textul documentului

ca X din comuna V., jud. Brăila, anului 2006, CNCD s-a implicat activ în medierea unde lucrează P.M.G. (dascăl cântăreţ cazurilor sesizate de către organizaţiile ce luptă bisericesc), în cadrul predicii de la finalul liturghiei, pentru drepturile comunităţii LGBT în ceea ce preotul I.S. a prezentat în faţa enoriaşilor aflaţi în priveşte refuzul Primăriei Generale a Capitalei de biserică un ziar. Potrivit afirmaţiilor preotului, în a permite organizarea în Bucureşti a „Gay Pride acest ziar fusese publicat un anunţ dat de către Parade”, marşul desfăşurat în cadrul festivalului P.M.G. din care reieşea că acesta din urmă este GayFest. homosexual şi caută parteneri bărbaţi. Având în vedere situaţia cu care se Potrivit declaraţiilor enoriaşilor aflaţi în confruntă comunitatea LGBT în mai multe state, la biserică la acel moment, reiese faptul că ziarul adus data de 1 decembrie 2006 Norvegia a transmis de către preotul I.S. conţinea un talon ce putea fi ˆ “Protectie , efectiva a drepturilor omului” 21 trimis la redacţia ziarului în scopul publicării unor Astfel, faptul că aceste afirmaţii au fost anunţuri de mică publicitate. Potrivit declaraţiilor, făcute în biserică, un loc public, în care se aflau la talonul arăta ca fiind completat de mână cu pixul, cu momentul respectiv mai multe persoane, enoriaşi pastă roşie, cu litere de tipar. Preotul S. le-a citit ai bisericii şi membrii comunităţii în care trăieşte conţinutul talonului, susţinând că a fost scris de P.M.G., a creat un cadru intimidant, ostil şi către P.M.G. „Tânăr gay caut activ 30 - 40 de ani degradant şi agravează comportamentul pentru sex.”, urmat de adresa şi numărul de telefon discriminatoriu al preotului I. S. Mai trebuie al lui P.M.G. Potrivit declaraţiilor martorilor, preotul a precizat şi faptul că afirmaţiile făcute cu privire la făcut următoarele afirmaţii : „G. este gay”, „Uitaţi ce orientarea sexuală a lui P.M.G. au fost făcute după am ţinut aici: lupul între oi”, „se ocupă cu bărbaţii”, terminarea slujbei religioase şi nu pot fi „Nu am nimic cu el, este bun, sufletist, dar trebuie considerate ca o parte a acesteia. dat afară”. De asemenea, aceste afirmaţii au făcut În urma investigaţiilor întreprinse la faţa referire directă la P.M.G. şi nu la preceptele locului au fost luate mai multe declaraţii cu privire generale ale Bisericii Ortodoxe cu privire la la fapta imputată preotului I.S şi afirmaţiile homosexualitate. acestuia, prin care a susţinut că P.M.G. este Având în vedere prevederile legale în homosexual, cerând, în mod indirect, excluderea vigoare, precum şi circumstanţele în care aceste acestuia din biserică unde lucra pe postul de fapte au fost săvârşite,Colegiul director al CNCD cantor bisericesc. a hotărât că afirmaţiile preotului S. I., referitoare la Fapta preotului I. S. a avut ca efect o orientarea sexuală a lui P.M.G. au constituit acte deosebire şi o excludere a lui P.M.G. pe criteriul de discriminare şi a decis sancţionarea presupusei sale orientări sexuale, ce a avut drept contravenientului S.I. cu amendă scop înlăturarea sa din cadrul comunităţii contravenţională în cuantum de 10 milioane de lei. enoriaşilor bisericii creştin ortodoxe din comuna V. Trebuie avut în vedere şi aspectul locului şi Sancţiunile aplicate pentru discriminări momentului în care au fost făcute aceste afirmaţii, pe criteriul orientării sexuale (2003 - 2006), sunt precum şi rezonanţa socială a acestor afirmaţii. prezentate în tabelul următor. ˆ “Protectie , efectiva a drepturilor omului” 22 f Alte cazuri relevante din practica CNCD Cazul 1 condiţiile în care, absolvenţii promoţiei 2005 şi celelalte promoţii care s-au înscris la examenul de Tratament diferit în materie de promovare, rezidenţiat au urmat cursurile aceleiaşi formare, perfecţionare profesională specialităţi, respectiv medicină, şi au dat acelaşi examen de rezidenţiat. Pe de altă parte, odată cu Domnul T. G., împuternicit de un grup de obţinerea statutului de rezident, absolvenţii absolvenţi ai Facultăţilor de medicină să le promoţiei 2005 obţin şi dreptul de a susţine după reprezinte interesele, a contestat la CNCD finalizarea rezidenţiatului examen de specialitate; anumite prevederi din Ordinul nr. 1000/2005 al absolvenţii promoţiilor anterioare anului 2005 Ministerului Sănătăţii privind aprobarea care nu au promovat examenul de rezidenţiat nu metodologiei pentru desfăşurarea concursului de pot susţine examen de specialitate. rezidenţiat în medicină, medicină dentară şi Colegiul director a mai reţinut că, deşi farmacie. Acesta sesiza CNCD cu privire la aparent nu există nici o deosebire între promoţia posibilitatea absolvenţilor facultăţilor de medicină care a absolvit în 2005 şi promoţiile anterioare prin - promoţia 2005 de a opta pentru intrarea în prisma dreptului de a practica medicina de familie, rezidenţiat (specialitatea medicină de familie) pe există o deosebire între cele două categorii în baza unei simple cereri, dacă au întrunit punctajul ceea ce priveşte accesul la promovare minim de promovare, faţă de absolvenţii profesională. Aşadar, în mod indirect, se încalcă promoţiilor anterioare ale aceloraşi facultăţi, care dreptul la promovare profesională, printr-o nu beneficiază de această posibilitate. prevedere aparent neutră. Actul administrativ Colegiul director a solicitat Ministerului menţionat creează o discriminare între categoriile Sănătăţii un punct de vedere. În răspunsul său, de candidaţi absolvenţi ai facultăţilor de medicină ministerul a precizat că această prevedere legală promoţia 2005 şi absolvenţi ai promoţiilor a fost concepută de iniţiator pentru a defini un anterioare anului 2005, care nu se justifică cu aspect temporal, iar nu pentru a delimita subiecţii explicaţia că Ministerul Sănătăţii nu dispune de care beneficiază de prevederile legale. Astfel, s-a bugetul necesar salarizării absolvenţilor din dorit ca începând cu concursul de rezidenţiat promoţiile anterioare anului 2005. organizat în anul 2005, toţi candidaţii (indiferent În consecinţă, Colegiul director a hotărât de promoţia din care fac parte, nu doar absolvenţii că dispoziţiile art. 22 alin. (1) din OMS nr. promoţiilor 2005 şi următoarele) care obţin 1000/2005 sunt discriminatorii şi a solicitat punctaj de promovare, dar nu se clasifică în limita Ministerului Sănătăţii să ia toate măsurile numărului de locuri publicate la grupa de necesare în vederea eliminării prevederilor specialităţi la care au participat, să fie confirmaţi, discriminatorii menţionate. la cerere, ca rezidenţi în medicină de familie. De asemenea, Ministerul Sănătăţii a precizat că nu dispune de bugetul necesar salarizării Cazul 2 absolvenţilor din promoţiile anterioare anului 2005, având în vedere prevederile legale potrivit Discriminare pe criteriul de vârstă. Îngrădirea cărora rezidenţii în primii doi ani de pregătire sunt accesului în locuri publice salarizaţi de Ministerul Sănătăţii din fonduri de la bugetul de stat. Colegiul director al CNCD s-a autosesizat cu Colegiul director a reţinut că posibilitatea privire la conţinutul unei ştiri difuzate pe TVR 2 cu intrării în rezidenţiat pe baza unei cereri acordată privire la interzicerea accesului persoanelor înaintate doar absolvenţilor facultăţilor de medicină din în vârstă în incinta ştrandului „N.” din Timişoara, promoţia 2005, iar nu şi celorlalte promoţii, are ca interdicţie impusă de administratorul ştrandului. efect un tratament diferenţiat între aceste Doamna L. V., unul din autorii materialului a promoţii. Tratamentul diferenţiat constă pe de o declarat agenţilor constatatori ai CNCD faptul că s- parte în posibilitatea absolvenţilor 2005 de a se a deplasat la ştrandul „N” în două rânduri. Urmare a înscrie printr-o cerere la rezidenţiat în primului refuz de a i se permite accesul în incinta specialitatea medicină de familie, dacă obţin ştrandului, a luat decizia de a realiza un material punctajul minim de promovare şi imposibilitatea înregistrat cu camera ascunsă. Pe cale de obţinerii acestei înscrieri pentru absolvenţii consecinţă, în data de 10.07.2006 doamna L. celorlalte promoţii ale facultăţilor de medicină în împreună cu o echipă de teren a TVR Timişoara s-a ˆ “Protectie , efectiva a drepturilor omului” 23 prezentat la ştrandul „N” solicitând pentru a doua (cartierul Orko), persoane care fac parte din oară accesul în complex. Angajatul de la intrare nu i- populaţia majoritară a oraşului (maghiari şi români), a permis accesul motivându-şi decizia prin de cetăţenii de etnie romă din zonă. existenţa unei dispoziţii a conducerii complexului, Într-o primă parte a investigaţiei s-au purtat conform căreia nu se permite accesul persoanelor discuţii cu d-na viceprimar S. E., aceasta precizând cu vârsta de peste 35 de ani. că zidul ridicat în cartierul Orko (care separă Chestionat, domnul G. P., administratorul locuitorii unui bloc de casele comunităţii rome) a fost complexului a precizat că singurele restricţii ridicat în perioada anilor 1985 - 1987, printr-o impuse persoanelor ce doresc să beneficieze de dispoziţie a regimului comunist, fapt pentru care serviciile oferite în cadrul ştrandului „N” se referă respectiva construcţie nu posedă autorizaţie de la faptul că aceştia nu pot intra în complex cu construire. Referitor la problema dărâmării zidului, mâncare şi băuturi achiziţionate din exterior. d-na viceprimar precizează că Primăria a avut o Referitor la cazul doamnei L. V., dl. G. susţine iniţiativă de dărâmare a acestuia cu câţiva ani în că probabil angajatul care nu i-a permis accesul a urmă, dar echipa trimisă de către primărie a avut drept motiv faptul că anterior doamna L. a dorit întâmpinat opoziţia locuitorilor blocurilor (aceştia s- să intre în complex cu produse din exterior. au opus dărâmării zidului). Domnul C. L., persoana care nu i-a permis S-au mai purtat discuţii şi cu dl. M. A. - preot accesul doamnei L., a precizat că a respectat catolic, menţionat în sesizarea adresată Consiliului, dispoziţia domnului G. conform căreia dacă o care domiciliază în blocul înconjurat de zid din anul persoană a creat odată probleme la intrarea în 1996. Acesta a informat echipa de investigaţii că a ştrand, a doua oară nu i se mai permite accesul. făcut de-a lungul anilor plângeri şi sesizări în Referitor la motivul invocat, respectiv dispoziţia legătură cu dărâmarea acelui zid la mai multe conducerii de a nu avea acces în complex autorităţi locale, însă nu a primit nici un răspuns. persoanele de peste 35 de ani, domnul C. L. a Poliţia Municipiului Sf. Gheorghe a răspuns precizat că îi aparţine, fiind motivul pe care l-a solicitărilor CNCD, precizând că nu a fost sesizată în invocat pe moment. legătură cu cele semnalate în memoriului petentei. Colegiul director a reţinut faptul că accesul în Totodată, s-a mai subliniat faptul că în urmă cu câţiva incinta ştrandului i-a fost interzis doamnei L. V. din ani preotul comunităţii rome, dl. M. A., a făcut cauza vârstei, persoana având mai mult de 35 de ani. demersuri pentru a dărâma zidul menţionat, însă nu Deşi persoana care se ocupă de accesul în ştrand a au fost de acord locuitorii celor două blocuri, recunoscut că nu a fost o restricţie impusă de deoarece acel zid îi „protejează” de animalele conducere, ci a fost doar un motiv invocat pe moment crescute în libertate de către familiile de romi. de dânsul, Colegiul director a constatat că motivul Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe, invocat pentru refuzarea accesului în ştrand a fost printr-o adresă remisă CNCD şi-a precizat poziţia în vârsta solicitantei. Drept urmare, Colegiul director a favoarea menţinerii gardului de beton, pentru constatat existenţa unei fapte de discriminare pe asigurarea liniştii şi siguranţei locuitorilor din criteriul de vârstă şi l-a sancţionat pe dl. L. C. cu blocurile învecinate. avertisment. Analizând toate acestea, Colegiul director a apreciat că existenţa unui zid din beton cu scopul evident de a separa persoanele care fac parte din Cazul 3 populaţia majoritară a oraşului Sf. Gheorghe (maghiari şi români) de cetăţenii de etnie romă din Situaţie de segregare zonă, cât şi neimplicarea autorităţilor locale, în sensul eliminării situaţiei create sunt discriminatorii, Colegiul director al CNCD a fost sesizat de şi a recomandat Primăriei Sfântu Gheorghe organizaţia Liga Pro Europa, Biroul pentru întreprinderea tuturor măsurilor necesare pentru Drepturile Omului - Miercurea Ciuc, de o posibilă eliminarea situaţiei de segregare existentă. faptă de segregarea a comunităţii rome din oraşul Sfântu Gheorghe. Petenta a sesizat CNCD cu privire la Cazul 4 existenţa unui gard din beton care împarte în două strada Varadi Jozsef, din municipiul Sf. Gheorghe. Diferenţă de tratament pe criteriu de boală Se preciza că zidul respectiv a fost construit la cronică necontagioasă sfârşitul anilor 80, singurul motiv şi scop al acestuia fiind acela de a separa persoanele care locuiesc în Doamna C. S. a sesizat CNCD cu privire la cele două blocuri construite în acea zonă a oraşului declararea ca inaptă din punct de vedere medical ˆ “Protectie , efectiva a drepturilor omului” 24 pentru a fi angajată ca judecător datorită faptului De asemenea, Ministerul Justiţiei a că a fost diagnosticată anterior cu „tumoră informat că s-a suspendat la momentul respectiv malignă” (cancer la sân) având în vedere eliberarea deciziilor de respingere la examenul baremul stabilit în baza ordinului comun al medical pentru intrarea în magistratură, fiind Ministerului Justiţiei şi Ministerului Sănătăţii nr. abrogate atât metodologia de examinare cât şi 548/363/2005, deşi a promovat examenul de baremul medical pentru exercitarea funcţiei de admitere în magistratură organizat în data de magistrat, implicit şi includerea tumorii maligne 17.12.2005. Colegiul director al CNCD a hotărât indiferent de localizare, operate sau neoperate ca să se autosesizare în legătură cu un posibil inaptitudine pentru exercitarea funcţiei în conţinut discriminatoriu în baza criteriului „boala magistratură. cronică necontagioasă” al Ordinului comun al În analiza cazului, Colegiul director s-a Ministerului Justiţiei şi Ministerului Sănătăţii nr. raportat la jurisprudenţa Curţii Europene a 548/363/2005. Drepturilor Omului, care a apreciat că statele În sesizarea sa petenta arăta că, în cadrul contractante dispun de o anumită marjă de vizitei medicale la dr. M. acesta a cerut explicaţii apreciere pentru a determina dacă şi în ce măsură cu privire la situaţia sa. Doamna C.S. a prezentat diferenţele între situaţii analoage sau comparabile doctorului o scrisoare medicală comunicată de sunt de natură să justifice distincţiile de tratament Institutul Oncologic „I. Chiricuţă” din Cluj atestând juridic aplicate. tratamentul medical şi operatoriu al cancerului de Având în vedere aspectele de mai sus, sân, însă aceasta a informat-o că nu poate fi Colegiul director a apr
← Înapoi la începutul extrasului

Extrasul poate avea altă structură decât documentul original. Data preluării nu reprezintă perioada statistică sau data publicării de către instituție.

Identificarea exactă a documentului colectat

Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.

5dcce09b6d8928af5472824df0a49f7f8b7dd0ee72b44354f4c3fa02b8a5b018