Program de
guvernare
Documentul original ↗
Proiect editorial 2026-2028Propuneri, date și condiții de implementare, cu stadiul verificării la vedere.

Document colectat · Rapoarte privind nediscriminarea

Vezi raport

Instituția sau publicația sursă
Rapoarte privind nediscriminarea
Data preluării
26.09.2026 17:54
Dimensiunea materialului
39.945,8 KB

Conținutul documentului colectat

Secțiuni și tabele

3    Ministerul Justiţiei promovează pe rolul
     Curţii de Apel Bucureşti o contestaţie
împotriva Hotărârii CNCD nr. 15/2006,
                                                         nu toţi judecătorii cu vechime cuprinsă între 0 şi 3
                                                         ani au beneficiat de aceste stimulente, la acordarea
                                                         lor fiind avute în vedere criteriile arătate.
solicitând în contradictoriu cu CNCD anularea                      Prin urmare, deşi aparent criteriul
acesteia.                                                predominant în acordarea acestora a fost
          În motivarea în fapt a cererii reclamantul     vechimea, în realitate s-au avut în vedere, în
arăta că hotărârea contestată este nelegală şi           principal, rezultatele meritorii obţinute în
netemeinică, învederând că faţă de dispoziţiile          activitate raportat la o categorie de personal
art. 25 alin. 2 şi 3 din Legea nr. 146/1997 privind      delimitată prin criteriul de vechime şi totodată
taxele judiciare de timbru , aşa cum se prevede în       ţinându-se seama de fondurile existente, urmând
Ordinul 1921/C/15 decembrie 2005, stimulentele           ca pe viitor, pe acelaşi criteriu al calităţii
financiare care fac obiectul cauzei cu care a fost       activităţii desfăşurate, să se repartizeze
sesizat Consiliul au fost acordate cu respectarea        stimulente pentru categoriile de personal care nu
prevederilor Normelor Interne privind                    au fost incluse în Ordinul menţionat.
repartizarea fondului constituit potrivit art. 25                  Sub aspectul caracterului stimulentelor
alin.2 din Legea nr. 146/1997, aprobate prin             financiare acordate, apreciat de Consiliu ca fiind
Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 2404/C/2004            discriminatoriu, reclamanta arată că Ordinul prin
publicat în Monitorul Oficial nr. 824/07.09.2004,        care s-a aprobat repartizarea premiilor, precum şi
repartizarea sumelor pentru instanţele                   modalitatea efectivă de distribuire a acestora nu au
judecătoreşti a fost realizată de ordonatorul de         avut un astfel de caracter, având în vedere art.16 din
credite, la stabilirea criteriilor de alocare a          Constituţia României şi modul cum este definită
sumelor avându-se în vedere obiectivele propuse          prin Ordonanţa nr. 137/2000 privind prevenirea şi
în Planul de acţiuni privind reforma sistemului          sancţionarea tuturor formelor de discriminare,
judiciar şi importanţa acestora pentru                   aprobată prin Legea nr. 48/2002, discriminarea ca
promovarea obiectivelor generale ale                     fiind orice deosebire, excludere, restricţie sau
Ministerului Justiţiei.                                  preferinţă, pe bază de categorie socială, care are ca
          În hotărârea contestată, se arată că „         scop sau efect restrângerea ori înlăturarea
ordonatorul de credite trebuie să ţină cont, în mod      recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii
obligatoriu, de aplicarea criteriilor prevăzute de       de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor
art. 4 din Norme, la care mai poate adăuga motivat,      fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege,
în legătură strictă cu aceste criterii şi altele“.       în domeniul economic.
          Sensul enumerării prevăzute de art. 4                    Pe de altă parte, Consiliul Naţional
alin.1 este de exemplificare a unor criterii şi nu de    pentru Combaterea Discriminării a apreciat în
limitare a acestora, textul alineatelor următoare        mod eronat (consideră reclamantul), în hotărârea
pledând pentru această teză. Astfel, alin. 3 conferă     contestată că, stimulentul financiar este un drept
ordonatorului de credite dreptul stimulării              recunoscut de art. 21 alin.2 din Ordonanţa de
financiare pe baza unor criterii corespunzătoare         Urgenţă nr. 177/2002, făcând o gravă confuzie
obiectivelor fixate la un moment dat în politica de      între premiul anual şi stimulentul financiar.
dezvoltare a sistemului judiciar şi/sau obiectivelor               Premiul anual este un drept recunoscut
generale ale Ministerului Justiţiei, alin.2 al           de lege, având un cuantum determinabil potrivit
aceluiaşi articol conferă ordonatorului de credite       legii (cu posibilitatea reducerii în condiţii
competenţă acordării de stimulente nominale.             limitativ enunţate), obligaţia de plată decurgând
Caracterul exemplificativ al acestei enumerări           din lege (art. 5 alin 4 din Legea nr. 379/2005: “din
exclude obligaţia de a motiva, prin raportarea la        prevederile bugetare aprobate pentru anul 2006
criteriile enunţate, adoptarea unui nou criteriu de      instituţiile publice prevăzute la alin.3 asigură
repartizare a sumelor.                                   plata premiului anual aferent anului 2005”).
          Mai mult, Ordinul nr. 1921/C/2005 a fost                 Însă, cel de-al doilea, respectiv stimulent
urmat de o circulară a Direcţiei pentru resurse          financiar nu este un drept conferit de lege, el
umane prin care se preciza că la acordarea               depinzând de o multitudine de factori: existenţa
stimulentelor se recomandă a se avea în vedere           însăşi a unei sume (având în vedere sursa
criteriile prevăzute la art. 4 din Norme, alături de     fondului: amenzi judiciare şi cheltuieli avansate
criteriul vechimii în activitate.                        de stat şi recuperate de la participanţii la procesul
          Acesta este de altfel şi motivul pentru care   penal), obiectivele urmărite de Ministerul

74

Valorile și formulările aparțin documentului citat. Data preluării nu reprezintă perioada datelor sau data publicării de către instituție.

Identificarea exactă a documentului colectat

Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.

b6084ed695f7fb25d92db8d82c63ac9996e382a40a4d72348b0e36106f6ac013