Program de
guvernare
Documentul original ↗
Proiect editorial 2026-2028Propuneri, date și condiții de implementare, cu stadiul verificării la vedere.

Document colectat · Rapoarte privind nediscriminarea

Vezi raport

Instituția sau publicația sursă
Rapoarte privind nediscriminarea
Data preluării
26.09.2026 17:54
Dimensiunea materialului
39.945,8 KB

Conținutul documentului colectat

Secțiuni și tabele

3   Ministerul Apărării prin acţiunea
    introductivă de instanţă, înregistrată la data
de 07.02.2007 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, a
                                                        sancţionează aplicarea discriminatorie a legii şi
                                                        introduce prin prevederile alin.2 excepţia de la
                                                        regulă: “în afara cazului în care aceste prevederi,
solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul       criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un
CNCD, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se         scop legitim, iar metodele de atingere a acestui
dispună anularea Hotărârii nr. 350/2006.                scop sunt adecvate şi necesare” , prin scop legitim
         În motivarea acţiunii, pe cale de              reclamantul făcând trimitere la disp. art. 15 al. 1
excepţie, reclamantul invoca tardivitatea, cu           din Legea nr. 80/1995 care în susţinerea sa
susţinerea ca OG nr.137/2000, modificat prin            reprezintă o discriminare pozitivă introdusă de
Legea nr.27/2004 nu prevede termenul în care            legiuitor prin conţinutul art.15 al.1 din lege,
persoana care se consideră discriminată poate           sancţiunea fiind neconstituţionalitatea legii astfel
sesiza Consiliul Naţional pentru Combaterea             cum s-a pronunţat însăşi Curtea Constituţională
Discriminării (CNCD) şi în aceste condiţii              prin decizia nr. 90/2005, hotărâre la care însuşi
termenul procedural de sesizare a Consiliului este      Consiliul face trimitere.
cel prev. de art.11 al.2 din Legea nr. 554/2004,                  Reclamantul critica hotărârea nr.
respectiv nu mai târziu de 1 an de la data emiterii     350/2006 şi pe aspectul că CNCD s-a pronunţat
actului sau după caz a cunoaşterii faptei care          asupra textului de lege şi nu asupra unei fapte,
produce vătămare în înţelesul legii                     Consiliul având obligaţia de a constata faptele
contenciosului administrativ.                           discriminatorii şi de a le sancţiona, ori în speţă
         Ori în cauză, susţine reclamantul,             sancţiunea lipseşte tocmai pentru că nu s-a putut
Agentul Guvernamental a sesizat Consiliul               proba legătura de cauzalitate dintre faptele
Naţional pentru Combaterea Discriminării                M.Ap.N. şi discriminarea invocată, ceea ce
(CNCD) în martie 2006 la aproape 3 ani de la            implicit conduce la o recunoaştere implicită că nu
naşterea copiilor şi de la solicitarea petentului,      există discriminare săvârşită de instituţia
care face obiectul dosarului soluţionat de              militară.
Consiliu, astfel că petentul este decăzut din
dreptul de a se mai adresa Consiliului.
         Reclamantul susţine şi nulitatea
Hotărârii Colegiului Director al Consiliului
                                                        4    CNCD a formulat întâmpinare prin care a
                                                             solicitat respingerea plângerii îndreptate de
                                                        către reclamant împotriva actului dedus judecăţii,
Naţional pentru Combaterea Discriminării                ca fiind neîntemeiată.
(CNCD) întrucât dezbaterile cauzei s-au făcut cu
încălcarea gravă a dreptului la apărare pentru                   4.1 În apărare, CNCD a opinat instanţei
Ministerul Apărării şi a principiului                   de judecată motivele de drept care au stat la baza
contradictorialităţii, consecinţele negative            emiterii Hotărârii CNCD nr. 350/2006, respectiv:
putând fi anticipate faţă de necitarea ministerului,             Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000
răpind acestuia posibilitatea de a se apăra şi          privind prevenirea şi sancţionarea tuturor
permiţând Consiliului adoptarea unei hotărâri           formelor de discriminare, la art. 2 alin. 1
nelegale şi netemeinice, ce îi vătăma interesele        stabileşte: „Potrivit prezentei ordonanţe, prin
prin consecinţele ce le-ar putea antrena.               discriminare se înţelege orice deosebire,
         Pe fondul cauzei, reclamantul susţine          excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de
nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii atacate cu      rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie,
susţinerea că dispoziţiile art.15 al. 1 din Legea nr.   categorie socială, convingeri, sex, orientare
80/1995 privind statutul cadrelor militare acordă       sexuală, vârstă, handicap, boală cronică
dreptul la concediu pentru îngrijirea copiilor în       necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o
vârsta de până la 2 ani doar cadrelor militare          categorie defavorizată, precum şi orice alt
femei şi nu bărbaţilor; cererea petentului fiind        criteriu care are ca scop sau efect restrângerea,
inedită astfel că la nivel central M.Ap.N. nu a luat    înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau
o hotărâre faţă de solicitarea petentului G. I. C.,     exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor
deşi acesta s-a adresat cu raportul nr.                 omului şi a libertăţilor fundamentale sau a
7838/31.10.2003, precum şi cu revenirea la              drepturilor recunoscute de lege, în domeniul
cerere prin Raportul nr. D/8011 din 30.12.2003.         politic, economic, social şi cultural sau în orice
         Reclamantul se raportează şi la                alte domenii ale vieţii publice.”
dispoziţiile art. 2 din OG nr. 137/2000 care                     Art. 2 alin.(3) prevede: “Sunt

70

Valorile și formulările aparțin documentului citat. Data preluării nu reprezintă perioada datelor sau data publicării de către instituție.

Identificarea exactă a documentului colectat

Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.

b6084ed695f7fb25d92db8d82c63ac9996e382a40a4d72348b0e36106f6ac013