Program de
guvernare
Documentul original ↗
Proiect editorial 2026-2028Propuneri, date și condiții de implementare, cu stadiul verificării la vedere.

Document colectat · Rapoarte privind nediscriminarea

Vezi raport

Instituția sau publicația sursă
Rapoarte privind nediscriminarea
Data preluării
26.09.2026 17:54
Dimensiunea materialului
39.945,8 KB

Conținutul disponibil în colecție

Textul documentului

e persoanele care au sesizat Consiliul Bucureşti. Prezentăm alăturat câteva cazuri concludente din domeniul accesului în locurile publice: 1 Colegiul Director al Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a sancţionat cu avertisment un club din Bucureşti, cu tenul închis, la încercarea de a intra în discotecă, a fost oprit de personalul de ordine şi întrebat dacă are rezervare făcută în prealabil, în urma constatării existenţei faptei de acesta fiind condiţia necesară accesului în discriminare faţă de un grup de persoane de etnie incintă. O persoană din grup a întrebat care este romă, prin îngrădirea accesului acestora în motivul pentru care nu sunt lăsaţi să intre iar incinta clubului. răspunsul a fost că acesta este un spaţiu privat, Astfel, în data de 30.09.2006, un grup clubul având dreptul să îşi selecteze clienţii. de 7 tineri a organizat o acţiune pentru probarea Totodată, pentru a întări cele spuse, personalul de unor practici discriminatorii folosite de ordine a arătat grupului afişul pe care era personalul de ordine angajat în clubul respectiv. specificat: “Clubul îşi rezervă dreptul de a-şi Mai precis, pentru a proba discriminarea, grupul selecta clientela”. s-a împărţit în două, astfel: un grup format din 5 În acest timp, celălalt grup, format din tineri de etnie romă cu tenul închis la culoare şi cele 2 persoane cu ten deschis, intrase deja în cel de-al doilea grup dintr-o persoană de etnie discotecă, plătind doar biletul de intrare, fără să îi romă, dar cu tenul deschis la culoare şi o fi fost solicitată o rezervare prealabilă. persoană ne-romă. Petenţii, pentru a susţine conţinutul Primul grup, format din cele 5 persoane petiţiei şi pentru dovedirea faptelor relatate, au 16 anexat sesizării depuse la CNCD atât declaraţiile Din cauza dizabilităţii, petenta nu putea auzi celor implicaţi în evenimentul relatat mai sus, cât soneria pentru a deschide uşa eventualilor şi o casetă cu înregistrarea video. clienţi. Ea a considerat că este discriminată pe criteriul de dizabilitate şi categorie 2 O petentă, de profesie tehnician dentar principal, cu dizabilitate auditivă, a concesionat un spaţiu de la primărie pentru profesională. Colegiul Director a hotărât că dr. P.G. a limitat accesul persoanelor în spaţiul concesionat de petentă (cabinetul de liberă funcţionarea cabinetului său de liberă practică. practică), afectându-i activitatea profesională. În acelaşi imobil, la parter, funcţiona cabinetul În urma constatării faptei de discriminare, medical al dr. P, G. De repetate ori, medicul sau Colegiul Director a sancţionat respectivul angajaţii săi încuiau uşa de la intrarea în clădire. doctor cu avertisment. CONCLUZII: unor persoane sau grupuri de persoane, cu scopul de a interzice sau limita accesul acestora în spaţii cu Cu toate că numărul petiţiilor primite de destinaţie publică. Pentru preîntâmpinarea unor către Consiliul Naţional pentru Combaterea astfel de cazuri, considerăm că acţiunile de Discriminării cu privire la limitarea accesului în prevenire realizate de către Consiliul Naţional locurile publice este mic în raport cu totalul pentru Combaterea Discriminării ar trebui să petiţiilor pentru anul 2007 considerăm că, în acest vizeze şi departamentele de resurse umane, de domeniu se înregistrează anumite probleme. Una relaţii publice din cadrul companiilor dintre problemele întâlnite în realitate este cea multinaţionale, private etc. Pe de altă parte, este legată de accesul în locurile publice a persoanelor deosebit de important ca aceste drepturi să fie cu dizabilităţi locomotorii. Nu toate instituţiile însuşite de către toate persoanele iar, noţiunile publice centrale şi locale - sunt dotate cu rampe proprii domeniului nediscriminării şi instituţiile cu de acces sau lifturi încăpătoare, astfel încât atribuţii specifice în apărarea drepturilor lor să fie persoanelor cu dizabilităţi locomotorii le este popularizate. limitat accesul în aceste spaţii. În acest sens, În aceeaşi măsură, constatăm faptul că considerăm că instituţiile abilitate în rezolvarea persoanele nu îşi cunosc drepturile de care acestei probleme trebuie să se implice mai mult în beneficiază conform legislaţiei în vigoare, că nu activităţile de monitorizare şi verificare a realizează impactul efectelor discriminării, gradului de îndeplinire a adaptărilor specifice nereacţionând prompt în situaţiile în care aceste persoanelor cu dizabilităţi locomotorii. drepturi le sunt încălcate şi neimplicându-se în O altă problemă constatată din situaţiile în care o altă persoană este victimă a jurisprudenţa Consiliului Naţional pentru discriminării. Pentru remedierea acestor Combaterea Discriminării, specifică domeniului situaţii, considerăm că este important ca accesului în locurile publice, priveşte activităţile de prevenire şi de combatere a necunoaşterea de către toţi angajatorii a drepturilor discriminării desfăşurate de către Consiliul şi a legislaţiei nediscriminării. Astfel, în diferite Naţional pentru Combaterea Discriminării să cazuri, a fost constatată prezenţa ordinului de a continue, prin organizarea de campanii de discrimina, pe considerente de rasă, apartenenţă la informare în plan naţional şi proiecte în plan o minoritate etnică sau naţională, limbă, religie, local, orientate pe problemele specifice fiecărui categorie socială, orientare sexuală, sex etc. domeniu prevăzut de principiul egalităţii de exercitat prin intermediul unor angajaţi asupra tratament. 17 Egalitatea în activitatea sexuale a acesteia, într-un raport de muncă şi economică şi în materie de angajare şi protecţie socială, cu excepţia cazurilor prevăzute profesie este un drept prevăzut de Ordonanţa de lege, manifestată în următoarele domenii: Guvernului nr. 137/2000 indiferent de rasă, naţionalitate, etnie, religie, vârstă, categorie încheierea, suspendarea, modificarea socială sau categorie defavorizată ori convingeri, sau încetarea raportului de muncă; sex, orientarea sexuală etc. Astfel, se interzice stabilirea şi modificarea atribuţiilor de condiţionarea unei persoane pe unul din criteriile serviciu, a locului de muncă sau a salariului; enumerate mai sus în vederea participării acesteia acordarea altor drepturi sociale decât cele la o activitate economică ori la alegerea sau reprezentând salariul; exercitarea libere a unei profesii. Art. 6 din actul formarea, perfecţionarea, reconversia şi normativ menţionat prevede „Constituie promovarea profesională; contravenţie, discriminarea unei persoane pentru aplicarea măsurilor disciplinare; motivul că aparţine unei anumite rase, dreptul de aderare la sindicat şi accesul la naţionalităţi, etnii, religii, categorii sociale sau facilităţile acordate de acesta; unei categorii defavorizate, respectiv din cauza orice alte condiţii de prestare a muncii, convingerilor, vârstei, sexului sau orientării potrivit legislaţiei în vigoare”. Date statistice ale petiţiilor în activitatea economică şi în materie de angajare şi profesie În anul 2007, Consiliul Naţional angajare şi profesie. Cele mai multe petiţii pentru Combaterea Discriminării a primit un pentru acest domeniu provin din mediu număr de 446 de petiţii privind egalitatea în urban, în număr de 427, mediul rural fiind activitatea economică şi în materie de reprezentat de un număr de 19 petiţii. Din analiza calităţii persoanelor care au vizau egalitatea în activitatea economică şi în trimis petiţiile spre soluţionare Consiliului, se materie de angajare şi profesie, Colegiul Director observă faptul că organizaţiile neguvernamentale al Consiliului Naţional pentru Combaterea sunt reprezentate cu un număr de 51 de petiţii, Discriminării a soluţionat un număr de 317 de grupurile de persoane cu 126 petiţii, bărbaţii cu petiţii, în 52 de cazuri a fost constatată un număr de 173 de petiţii, femeile cu 96, în acest discriminarea, 30 de cazuri au fost de sens, observându-se o repartizare relativ necompetenţa Consiliului, au fost clasate 36 de omogenă. petiţii iar în cazul a 199 de petiţii nu a fost Din numărul total de petiţii (446) care constatată existenţa discriminării. 18 Pe de altă parte, se observă faptul că, în discriminare, criteriul categoriei sociale fiind acest domeniu, sunt vizate mai multe criterii de majoritar, cu un număr de 375 de petiţii. Prezentăm alăturat, câteva cazuri concludente privind respectarea principiului egalităţii în materie de angajare şi profesie: 1 Colegiul Director a fost sesizat cu privire la diferenţierea nejustificată între avocaţi pe de o parte şi jurisconsulţi şi consilieri juridici pe de altă vigoare până în anul 1995, când a fost abrogat prin art. 79 din Legea nr. 51/1995, constatând comparabilitatea existentă între cele două activităţi parte, prin prevederea Legii nr. 303/2004 conform desfăşurate atât de avocat, cât şi de jurisconsult şi căreia exercitarea profesiei de avocat se consideră consilier juridic. Colegiul Director nu a putut reţine vechime pentru magistraţi, dar cea de jurisconsult, nici un criteriu pentru care legiuitorul a optat de consilier juridic nu. Colegiul Director a analizat asupra unei singure profesii juridice, cea de avocat, actele normative care au reglementat cele două cu excluderea celei de jurisconsult şi consilier profesii juridice anterior anului 1995, respectiv juridic, având în vedere situarea acestora într-un Decretul nr. 143/1955 privitor la organizarea şi regim de comparabilitate, ceea ce poate atrage funcţionarea Oficiilor juridice, în vigoare până în după sine aplicarea principiului transpus în anul 2003, când a fost abrogat prin art. 27 din Legea instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, 514/2003 şi Decretul nr. 281/1954 pentru în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. Acest organizarea şi exercitarea avocaturii în R.P.R., în fapt poate fi întărit de argumentul potrivit căruia 19 aflându-ne într-o situaţie diferită doar sub aspectul două tipuri: de tip investigaţii şi de tip casierie. îndeplinirii vârstei prevăzute de lege, sub aspectul Pentru posturile care nu implică activitatea cu vechimii, în ambele situaţii, trebuie îndeplinită publicul, condiţia specială de cunoaşterea limbii condiţia perioadei de timp exercitate în maghiare nu are o justificare obiectivă. În cazul magistratură de cel puţin 25 de ani, criteriu obiectiv posturilor care implică activităţi de investigaţii, şi rezonabil. Excepţia includerii ca vechime doar a datorită naturii acestor activităţi, angajarea perioadelor în care s-a exercitat profesia de avocat persoanelor care vorbesc limba maghiară la şi doar pentru situaţia pensionării la cerere cu instituţia reclamată are justificare obiectivă, iar excluderea profesiei de jurisconsult şi consilier măsurile sunt adecvate şi necesare cu condiţia ca juridic nu poate atinge un grad de rezonabilitate procentul vorbitorilor de limbă maghiară din suficient raportat la comparabilitatea profesiilor cadrul diferitelor servicii, compartimente, birouri juridice în cauză şi la art. 86 din Legea nr. să rămână aproximativ la nivelul procentului 303/2004. Colegiul Director a constatat existenţa vorbitorilor de limbă maghiară din comunitate. discriminării şi a recomandat corelarea Astfel, la investigaţii se pot trimite persoane din prevederilor articolului 82 alin. 2 din Legea nr. cadrul instituţiei care vorbesc limba celor 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi investigaţi, fără a crea inechităţi între angajaţi procurorilor, republicat, cu principiul egalităţii şi al prin volumul diferit de muncă. În cazul posturilor nediscriminării. care implică activităţi de casierie, angajarea Refuzul unei persoane fizice sau juridice persoanelor care vorbesc limba maghiară la de a angaja în muncă o persoană pentru motivul instituţia reclamată are justificare obiectivă, iar că aceasta aparţine unei anumite rase, măsurile sunt adecvate şi necesare. Reclamatul a naţionalităţi, etnii, religii, categorii sociale sau fost sancţionat cu amendă contravenţională în unei categorii defavorizate ori din cauza cuantum de 1000 lei. convingerilor, vârstei, sexului sau orientării sexuale a acesteia, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege constituie contravenţie. Tot contravenţie este condiţionarea 3 Colegiul Director s-a autosesizat cu privire la publicarea pe site-ul Bestjobs Neogen a unei oferte de angajare care conţinea, printre condiţiile ocupării unui post prin anunţ sau concurs, lansat pentru ocuparea postului, cea a domiciliului de angajator ori de reprezentantul acestuia, de obligatoriu în sectoarele 2, 3 sau 4 din Bucureşti. apartenenţa la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, Colegiul Director a reţinut că scopul reclamatului religie, categorie socială sau la o categorie nu a fost de a crea o situaţie defavorizată defavorizată, de vârsta, de sexul sau orientarea persoanelor care locuiesc în afara sectoarelor 2, 3, sexuală, respectiv de convingerile candidaţilor, sau 4 din Bucureşti, dar oferta de angajare, aşa cu excepţia situaţiei în care este vizată asigurarea cum a fost formulată, a avut acest efect, dezvoltării lor fireşti şi realizarea efectivă a persoanele cu alt domiciliu evitând astfel să egalităţii de şanse a acestora în raport cu celelalte participe la concursul pentru ocuparea postului, persoane, grupuri de persoane sau comunităţi ori considerând că vor fi refuzaţi. În conformitate cu cu excepţia măsurilor pozitive ce vizează soluţiile date de Colegiul Director al CNCD în protecţia grupurilor defavorizate. cazurile anterioare similare, un astfel de anunţ generează efecte, chiar dacă ulterior persoanele 2 Colegiul Director a sancţionat publicarea anunţurilor unor posturi pentru funcţionari publici cu condiţia specifică „cunoaşterea limbii care se prezintă la concurs nu sunt explicit refuzate. În mod similar, soluţiile date de Colegiul Director al CNCD în cazurile anterioare maghiare”. La data de 15.05.2007 ziarul local similare, arată că diferenţierea pe criteriul „Adevărul Harghitei” a publicat anunţul de rezidenţial la o angajare nu poate avea o concurs al Direcţiei Generale a Finanţelor justificare obiectivă, întrucât persoana angajată Publice Harghita, care, pe lângă condiţiile se poate muta mai aproape de locul de muncă sau specifice postului includea invariabil şi condiţia poate rezolva problema transportului prin obligatorie de cunoaştere a limbii maghiare. mijloace proprii. Anunţul reprezintă o excludere Colegiul Director, în urma analizei fişelor de pe baza domiciliului care are ca efect restrângerea post, a reţinut că între posturile anunţate de accesului la un loc de muncă, iar publicarea reclamat, unele implică activitatea cu publicul. anunţului este un comportament activ care, prin Cele care implică activitatea cu publicul sunt de efectele pe care le generează, defavorizează 20 nejustificat un grup de persoane faţă de alte sesiza Consiliul în termen de un an de la data grupuri de persoane. În consecinţă, Colegiul săvârşirii faptei sau de la data la care putea să ia Director a constatat fapta de discriminare şi a cunoştinţă de săvârşirea ei. Persoana interesată dispus sancţionarea acesteia cu avertisment. are obligaţi
← Înapoi la începutul extrasului

Extrasul poate avea altă structură decât documentul original. Data preluării nu reprezintă perioada statistică sau data publicării de către instituție.

Identificarea exactă a documentului colectat

Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.

b6084ed695f7fb25d92db8d82c63ac9996e382a40a4d72348b0e36106f6ac013