Document colectat · Rapoarte privind nediscriminarea
Vezi raport
- Instituția sau publicația sursă
- Rapoarte privind nediscriminarea
- Data preluării
- 26.09.2026 17:54
- Dimensiunea materialului
- 39.945,8 KB
Conținutul disponibil în colecție
Textul documentului
vind desegregarea preveni situaţiile discriminatorii şi, în acest sens,
şi pentru promovarea diversităţii în mediul şcolar. este necesar să se implice alături de ceilalţi actori
Acest lucru nu a putut fi realizat în totalitate din relevanţi, pentru a se asigura o egalitate de şanse
cauza complexităţii acestui proces, pe de o parte, în mod real, pentru promovarea diversităţii, a
iar pe de alta, din cauza modului defectuos în care toleranţei şi pentru combaterea discriminării.
autorităţile locale au înţeles procesul de eliminare
a inechităţilor din domeniul accesului la educaţie. Dreptul la demnitate personală este
Totodată, considerăm că, sectorul asigurat prin art. 15 al O.G. 137/ 2000 privind
educaţional are rolul de a oferi exemple pozitive prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de
persoanelor, încă din primii ani de educaţie, prin discriminare, republicată, care defineşte ca fiind
promovarea diversităţii şi egalităţii de şanse. contravenţie comportamentul manifestat în public,
Astfel, în situaţiile de segregare şi de existenţă a având caracter de propagandă naţionalist-şovină,
unor fapte inechitabile în mediul educaţional, de instigare la ură rasială sau naţională, ori acel
copiilor le sunt oferite exemple negative pe care comportament care are ca scop sau vizează
aceştia, în decursul timpului, le perpetuează, atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere de
multiplicându-le în diferite contexte, intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau
considerând că acestea fac parte din normalitate. ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane,
În aceeaşi măsură, trebuie să fim unui grup de persoane sau unei comunităţi şi legat
conştienţi de faptul că eliminarea formelor de de apartenenţa acestora la o anumită rasă,
discriminare din acest sector nu poate fi realizată naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau
în mod eficient numai prin aplicarea unor acte la o categorie defavorizată ori de convingerile,
normative. Aplicarea acestora în situaţii concrete sexul sau orientarea sexuală a acestuia. Practic,
trebuie să ţină seama şi de contextele diferite, de orice discriminare este trăită de victime ca o gravă
la caz la caz, necesitând un grad de adaptabilitate încălcare a dreptului la demnitate.
a actelor normative în raport cu specificul În analiza petiţiilor care invocă
situaţiilor. Procesul de eliminare a formelor de încălcarea acestui drept trebuie stabilite, pe de o
discriminare este unul de durată iar situaţiile fiind parte, limitele dintre faptele care pot fi
de natură diferită şi specifică se pot identifica sancţionate penal (precum cele de insultă şi
anumite impedimente. calomnie, de propagandă naţionalist-şovină etc.)
Acest domeniu prezentând un grad iar, pe de altă parte, diferenţa dintre hărţuire
ridicat de sensibilitate, considerăm că, metodele (comportamentul care duce la crearea unui cadru
practice specifice fiecărei minorităţi în ceea ce intimidant, ostil, degradant ori ofensiv) şi
priveşte promovarea diversităţii şi identităţii încălcarea dreptului la demnitate.
culturale pot aduce beneficii reale în procesul de Totodată, asigurarea dreptului la
combatere a desegregării şi a discriminării din demnitate reprezintă o limitare a libertăţii de
sectorul educaţional. exprimare, prin urmare la fiecare petiţie în parte
Pe lângă rolul Consiliului Naţional trebuie analizată limita dintre cele două drepturi.
Date statistice ale petiţiilor relevante domeniului demnităţii personale
În cursul anului 2007, Consiliul Naţional discriminare prevăzute de O.G. 137/ 2000,
pentru Combaterea Discriminării a înregistrat republicată, se constată faptul că 59 dintre acestea
105 de petiţii corespondente domeniului fac referire la criteriul de rasă, naţionalitate, etnie,
demnităţii personale (12,8% din petiţiile limbă, 8 dintre acestea la religie, 13 au vizat
înregistrate în 2007). categorii sociale, 1 convingerile, 2 criteriul de
Analizând petiţiile corespunzătoare gen, 4 orientarea sexuală, 11 criteriul de
acestui domeniu în funcţiile de criteriile de dizabilitate, 1 se referă la criteriul de boală
12
cronică necontagioasă, 2 infectare HIV, 5 Analizând petiţiile din perspectiva
categorii defavorizate iar 14 vizează alte criterii1. calităţii deţinute de persoanele care au sesizat
Din cele referitoare la rasă, naţionalitate, etnie, Consiliul, se constată că 82 dintre acestea au fost
limbă, în 34 de petiţii s-a invocat încălcarea trimise de către persoane fizice, 20 au fost
dreptului romilor la demnitate personală2. înaintate de către organizaţii neguvernamentale
Din totalul de 105 dosare analizate în din domeniul apărării drepturilor omului şi 3 de
anul 2007 a fost soluţionat un număr de 54, în către instituţii publice.
cazul a 8 petiţii constatându-se existenţa faptelor În ceea ce priveşte regiunile şi mediile de
de discriminare. În urma constatării faptelor de provenienţă se constată că 48 au fost trimise din
discriminare în acest domeniu, Colegiul Director Bucureşti, 20 din Muntenia, 17 din Transilvania,
a aplicat o amendă în cuantum de 500 lei, cinci 13 din Moldova şi 7 din Dobrogea. Doar 9 petiţii
avertismente, a elaborat o recomandare şi a au provenit din mediul rural, restul de 111
adoptat o decizie de monitorizare. provenind din mediul urban.
1
Totalul (120) depăşeşte totalul petiţiilor înregistrate în 2007 pe dreptul la demnitate, întrucât unele petiţii au invocat
mai multe criterii de discriminare.
2
Alte comunităţi etnice vizate: maghiarii (3), evreii, tătarii, armenii (câte 2), albanezii, arabii, germanii, românii şi
ruşii (câte o petiţie).
13
Alăturat, prezentăm succint câteva cazuri de discriminare relevante din acest domeniu:
1 Colegiul Director al Consiliului Naţional
pentru Combaterea Discriminării a
constatat în cuprinsul unui manual de religie
existenţei discriminării, Colegiul a aplicat o
amendă contravenţională de 500 lei.
anumite referiri la alt cult religios precum o
sectă care face prozelitism, „unelte ale Satanei
sau porţi ale iadului”, practică un „prozelitism
4 Forumurile de discuţii din cuprinsul paginilor
de internet ale unor ziare reprezintă de
asemenea, un spaţiu sensibil. Astfel, Colegiul
insistent”, reprezintă un „pericol pentru Director a constatat în cuprinsul comentariului
societate”, este un „fenomen combătut în unui cititor afirmaţii precum „rasă mizerabilă”,
societate”, adoptă „mijloace nedemne de „stai în banca ta ţ... că altfel vei primi bicele
Evanghelie”, fiind o „grupare sectară interzisă cuvenite”. Aceste afirmaţii reprezintă încălcarea
în occident”, cu misiune înşelătoare şi care dreptului la demnitate alpersoanelor de etnie
„afectează familia şi comunitatea bisericii”, romă. În urma constatării discriminării, Colegiul
foloseşte metode de „îndoctrinare, mituire, Director a recomandat ziarelor în cauză să depună
şantaj, exploatare a sărăciei, fanatism”). diligenţele necesare pentru a nu mai permite
Colegiul Director a constatat că aceste referiri cititorilor acestora să posteze astfel de
sunt de natură discriminatorie şi crează o comentarii.
atmosferă ostilă faţă de membrii acestui cult. În
urma constatării discriminării, Colegiul
Director a aplicat sancţiunea de avertisment şi a
hotărât monitorizarea retragerii manualului de
5 Există cazuri în care crearea atmosferei de
intimidare, ofensatoare nu se produce în
mediul public. Astfel, faptele nu pot fi încadrate
către Ministerul Educaţiei, Cercetării şi la încălcarea dreptului la demnitate ci, eventual,
Tineretului. la hărţuire. Totodată, dovedirea faptelor este
dificilă, deşi în faţa Consiliului Naţional pentru
2 Analizând un articol de ziar, Colegiul Director
al Consiliului a sancţionat cu avertisment atât
publicaţia cât şi jurnalistul pentru încălcarea
Combaterea Discriminării se pot prezenta atât
probe video cât şi audio. În jurisprudenţa
Consiliului există un caz în care s-a înregistrat o
dreptului la demnitate pentru următoarele afirmaţii discuţie având caracter degradant, umilitor dar,
„Eu, român în ţara mea, fără să fiu nici extremist, din cauză că această remarcă nu a fost făcută în
nici naţionalist, nu mai am voie să-mi strig mânia public, Colegiul Director al Consiliului nu a
faţă de o minoritate care, prin stilul de viaţă, ne putut-o sancţiona ca fiind o încălcare a dreptului
face de ruşine în Europa şi aiurea, ne spurcă la demnitate ci, ca fiind un comportament care,
oraşele, ne tulbură cu lipsa groaznică de civilizaţie prin efectele sale, supune un grup de persoane
şi ne demonstrează ceas de ceas, clipă de clipă, că unui tratament degradant (art. 2 alin. 4 al O.G. nr.
Darwin avea dreptate, că din maimuţă ne tragem şi 137/2000, republicat).
poate, mai grav, spre maimuţă înaintăm. M-am
săturat de cetăţenii ăştia policromi, perfizi,
avorturi ale societăţii, vicleni până peste poate, m-
am săturat de tot tac, molfăind îndemnurile la
6 În unele situaţii, Colegiul Director a considerat
că faptele prezentate de petenţi ca fiind
încălcări ale dreptului la demnitate sunt de
toleranţă etnică.” necompetenţa Consiliului, acestea încadrându-se
în sfera penală. Oferim câteva exemple în acest
3 Încălcarea demnităţii personale a fost
constatată de către Colegiul Director şi într-un
caz în care un politician a declarat în public că
sens: utilizarea cuvântului „şchioapă” de către un
primar, referitor la o persoană (insultă), lovirea
unei persoane concomitent cu utilizarea de injurii
femeile nu au ce căuta în politică şi că „ar trebui privitoare la apartenenţa etnică a acesteia (lovire
să rămână la cratiţă”. În urma constatării având motivaţie rasistă).
14
CONCLUZII să se implice mai activ, nepermiţând promovarea
limbajului discriminatoriu.
Cele mai multe cazuri care vizează
domeniul demnităţii personale au în vedere criteriile O.G. 137/2000 privind prevenirea şi
apartenenţei la o minoritate etnică, naţională sau pe sancţionarea tuturor formelor de discriminare,
criterii de limbă. Totodată, se constată faptul că, cele republicată, are aplicabilitate şi în domeniul
mai multe dintre petiţii provin din mediul urban, de la accesului în locurile publice. Astfel,
persoane fizice. Totuşi, din numărul mare de petiţii conform art. 10, constituie contravenţie, dacă
primite de Consiliu, aproximativ 50% au fost fapta nu intră sub incidenţa legii penale,
soluţionate iar, dintre acestea, doar în 8 situaţii a fost discriminarea unei persoane fizice, a unui grup de
constatată existenţa încălcării dreptului la demnitate persoane din cauza apartenenţei acestora ori a
personală. persoanelor care administrează persoana juridică
Constatarea faptelor de discriminare care la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie,
lezează demnitatea personală a unei persoane sau categorie socială sau la o categorie defavorizată,
a unui grup de persoane este o activitate extrem respectiv din cauza convingerilor, vârstei, sexului
de dificilă, cu toate că sunt admise probe (scrise, sau orientării sexuale a persoanelor în cauză prin:
audio, video) şi că expunerea acestor fapte de refuzarea accesului unei persoane sau
discriminare sunt prezente cel mai adesea sub unui grup de persoane la serviciile oferite de
forma articolelor de ziar. Dificultatea magazine, hoteluri, restaurante, baruri, discoteci
întâmpinată în activitatea de constatare a faptelor sau de orice alţi prestatori de servicii, indiferent
de discriminare corespondente acestui domeniu dacă sunt în proprietate privată ori publică, cu
rezidă în posibilitatea încadrării faptelor în latură excepţia situaţiei în care această restrângere este
penală, pe de o parte, şi în delimitarea dreptului la justificată obiectiv de un scop legitim, iar
demnitate personală de libertatea de exprimare, metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate
pe de altă parte. Astfel, pentru a proteja libertatea şi necesare;
de exprimare, încălcarea dreptului la demnitate refuzarea accesului unei persoane sau unui
personală este sancţionată prin avertisment iar grup de persoane la serviciile oferite de
victimele au posibilitatea să se adreseze companiile de transport în comun - avion, vapor,
instanţelor civile pentru a obţine daune morale. tren, metrou, autobuz, troleibuz, tramvai, taxi sau
Cele mai multe surse de provenienţă a prin alte mijloace - cu excepţia situaţiei în care
faptelor de discriminare privind lezarea această restrângere este justificată obiectiv de un
demnităţii personale fiind mediul public, scop legitim, iar metodele de atingere a acelui
considerăm că formatorii de opinie din cadrul scop sunt adecvate şi necesare;
clasei politice, persoanele publice care se refuzarea acordării unei persoane sau
manifestă în public şi care implicit reprezintă un unui grup de persoane a unor drepturi sau
exemplu pentru public ar trebui să fie mult mai facilităţi, precum şi conform art. 14 din O.G. nr.
atente la limbajul şi mesajele pe care le utilizează, 137/ 2000 privind prevenirea şi sancţionarea
ar trebui să promoveze un discurs care să se tuturor formelor de discriminare, republicată
bazeze pe toleranţă, respect pentru diversitate şi constituie contravenţie, interzicerea accesului
identitate culturală. Totodată, internetul fiind o unei persoane sau al unui grup de persoane în
posibilă sursă a discriminării, considerăm că, locurile publice din cauza apartenenţei acestora
persoanele juridice care găzduiesc pagini de la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie,
internet ar trebui să se implice în prevenirea şi categorie socială sau la oricare altă categorie
combaterea discriminării din acest spaţiu, prin defavorizată, respectiv din cauza convingerilor,
verificarea periodică a conţinutului paginilor şi, vârstei, sexului sau orientării sexuale a
de asemenea, moderatorii forumurilor de discuţii persoanelor în cauză.
15
Date statistice ale petiţiilor corespondente domeniului accesului în locurile publice
În decursul anului 2007, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării,
Naţional pentru Combaterea Discriminării a constatăm faptul că în 5 situaţii petiţiile au
primit un număr de 8 petiţii, care vizau provenit de la persoane fizice, în 2 cazuri petiţiile
interzicerea accesului în locurile publice. Dintre a u f o s t t r i m i s e d e c ă t r e o rg a n i z a ţ i i
aceste petiţii, 3 au avut ca obiect îngrădirea neguvernamentale iar într-un caz, de către o
accesului unor persoane de etnie romă în locurile instituţie publică. Pe de altă parte, constatăm
destinate publicului larg, precum discotecile, una faptul că 6 dintre petiţiile corespondente
a avut în vedere apartenenţa la o minoritate accesului în locurile publice provin din mediul
naţională, 4 au avut la bază criteriul categoriei urban şi 2 din mediul rural. Menţionăm că, cele
sociale. mai multe petiţii primite din mediul urban au fost
De asemenea, din analiza calităţii trimise de persoane fizice şi juridice din
deţinute d
← Înapoi la începutul extrasului
Extrasul poate avea altă structură decât documentul original. Data preluării nu reprezintă perioada statistică sau data publicării de către instituție.
Identificarea exactă a documentului colectat
Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.
b6084ed695f7fb25d92db8d82c63ac9996e382a40a4d72348b0e36106f6ac013