Document colectat · Rapoarte privind nediscriminarea
Vezi raport
- Instituția sau publicația sursă
- Rapoarte privind nediscriminarea
- Data preluării
- 26.09.2026 17:54
- Dimensiunea materialului
- 1.151,5 KB
Conținutul disponibil în colecție
Textul documentului
Fundamentale a Uniunii
Europene este de opinie că „excluderea socială şi discriminarea comunităţilor de
romi este un fapt de necontestat, în pofida instrumentelor juridice, politice şi
financiare introduse la nivel european în scopul combaterii acestor fenomene;
constată că eforturile dispersate şi necoordonate ale Uniunii şi ale statelor membre
nu au reuşit să producă, până în momentul de faţă, îmbunătăţiri structurale şi
„Building trust in human rights”
30
CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII
durabile ale situaţiei romilor, mai ales în domenii vitale cum ar fi accesul la educaţie,
la serviciile de sănătate, la o locuinţă şi la un loc de muncă, acum acest eşec fiind
recunoscut în mod public”.
Discriminarea faţă de persoanele infectate cu HIV/SIDA
În cazul persoanelor infectate cu HIV/SIDA se constată că atitudinea populaţiei
faţă de acestea variază între neutralitate şi acceptare. Astfel, 43% nu sunt de acord
cu afirmaţia că ar trebui să existe clase separate în care să înveţe copiii cu
HIV/SIDA, 64% sunt împotriva afirmaţiei că persoanele cu HIV/SIDA ar trebui să nu
utilizeze mijloacele de transport în comun. De asemenea, cei mai mulţi dintre
respondenţi consideră că statul ar trebui să ofere o protecţie socială adecvată
acestor persoane;
Interesant de remarcat că, deşi se manifestă o atitudine de acceptare faţă de
persoanele cu HIV/SIDA, opinia majoritară susţine ideea obligativităţii declarării
faptului că persoanele respective sunt infectate cu HIV/SIDA (71%). Această
necesitate a declarării este menţionată de majoritatea respondenţilor atunci când
este vorba de medic, de partener de viaţă sau de loc de muncă;
În termeni de distanţă socială, 53% nu ar accepta să aibă prieteni apropiaţi
persoane cu HIV/SIDA, iar 38% nu ar fi de acord să aibă drept vecini persoane cu
HIV/SIDA. O pondere asemănătoare se înregistrează şi în cazul în care respondenţii
ar fi puşi în situaţia de a avea un coleg de muncă: 39% nu ar fi de acord, 47% ar fi de
acord, iar 17% nu-şi pot exprima o opinie;
În practică, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării constată
sesizarea problemelor care ţin de păstrarea confidenţialităţii datelor persoanelor
infectate cu HIV/SIDA, accesul nediscriminatoriu la servicii medicale. În acest
context, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării subliniază necesitatea
păstrării confidenţialităţii datelor persoanelor seropozitive, în conformitate cu
prevederile legale19, de către angajaţii reţelei sanitare, angajatorii acestora şi de
către funcţionarii care au acces la aceste date.
Discriminarea faţă de minorităţile sexuale
Atitudinile populaţiei vizavi de minorităţile sexuale se înscriu fie în registre
contradictorii, oscilând între acceptare şi blamare, fie în registre neutre, evitând
manifestarea unei atitudini faţă de o problematică pentru care nu există un consens
social;
Minorităţile sexuale sunt percepute ca fiind discriminate în locurile publice, la
angajare şi la şcoală şi, în acelaşi timp, cei mai mulţi (68%) percep negativ
homosexualitatea. Mai mult, 36% dintre respondenţi consideră că relaţiile
homosexuale ar trebui sancţionate. Dintre cei care consideră că relaţiile
homosexuale ar trebui amendate, cei mai mulţi (55%) consideră că sancţiunea cea
mai potrivită ar fi interzicerea unor drepturi, 42% menţionează amenda, iar 28%
închisoarea. Raportându-ne la întregul eşantion, 19% dintre respondenţi cred că este
necesară interzicerea unor drepturi, 15% sancţionarea cu amendă şi 10% privarea
de libertate (închisoarea);
84% afirmă că s-ar simţi deranjaţi dacă ar afla că un membru al familiei este
homosexual, iar 64% dacă ar vedea pe stradă doi bărbaţi ţinându-se de mână.
Atunci când îşi exprimă opiniile legate de homosexualitate în raport cu familia,
majoritatea respondenţilor manifestă o atitudine negativă. Astfel, 64% consideră că
ar trebui interzise căsătoriile între homosexuali, iar 68% consideră că acestora ar
trebui să li se interzică să adopte copii;
19
Legea nr. 584 din 29 octombrie 2002 privind măsurile de prevenire a răspândirii maladiei SIDA în
România şi de protecţie a persoanelor infectate cu HIV sau bolnave de SIDA, la art. 8 alin. 1
„Building trust in human rights”
31
CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII
Important de remarcat faptul că, 29% dintre respondenţi sunt de acord cu
afirmaţia că homosexualii sunt purtătorii virusului HIV, această asociere între
homosexualitate şi flagel explicând într-o anumită măsură lipsa de acceptare a
acestora sau a distanţei sociale faţă de această categorie. 74% nu şi-ar dori să aibă
prieteni apropiaţi homosexuali, 58% ar fi împotrivă să-i aibă vecini şi 57% să-i aibă
colegi de muncă;
Este deosebit de necesară susţinerea unei dezbateri publice cu participarea
reprezentanţilor societăţii civile şi ai factorilor de decizie politică pentru
reglementarea parteneriatului civil între persoane de acelaşi sex;
Existenţa unor astfel de reglementări juridice ar răspunde nevoilor cuplurilor de
acelaşi sex care ţin de dreptul la moştenire, aspecte privind asigurările medicale şi
aspecte ce ţin de drepturi sociale.
Egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi
Egalitatea dintre femei şi bărbaţi este un subiect care apare cu precădere în
contextul accesului pe piaţa muncii precum şi în situaţiile referitoare la rolurile
ocupate în gospodărie/familie. Stereotipurile asociate fiecărui gen influenţează
raporturile zilnice dintre persoanele aparţinând celor două genuri, indiferent dacă
acestea se manifestă într-un cadru formal sau informal;
Se observă faptul că genul respondenţilor influenţează în mică măsură percepţia
generală, a eşantionului ca întreg. Astfel, bărbaţii tind mai mult să afirme că femeile
şi bărbaţii sunt egali (46% din rândul bărbaţilor comparativ cu 35% în rândul femeilor)
în timp ce femeile menţionează cu o frecvenţă mai mare opinia conform căreia
bărbaţii se află într-o situaţie evident mai bună decât femeile (22% în rândul femeilor
şi 12% în rândul bărbaţilor);
În ceea ce priveşte aspectul împărţirii rolurilor ocupate în gospodărie, există patru
dimensiuni pentru care nu se constată diferenţe semnificative între opiniile
respondenţilor de sex masculin şi cele ale respondenţilor de sex feminin: bărbatul
este capul familiei, este mai mult datoria bărbaţilor să aducă bani în casă, este mai
mult datoria femeilor să se ocupe de treburile casei, femeia este stăpâna casei.
Aspectele vieţii de familie asupra cărora percepţiile diferă în funcţie de sexul
respondenţilor sunt legate de evaluarea dificultăţilor muncilor casnice. Astfel, 53%
dintre bărbaţi şi 71% dintre femei consideră că muncile casnice nu sunt cele mai
uşoare munci. În ceea ce priveşte capacitatea bărbaţilor de a creşte copii, 32% dintre
bărbaţi şi 45% dintre femei nu consideră că bărbaţii pot creşte copii la fel de bine ca
femeile;
Parlamentul României a procedat în toamna anului 2008 la modificarea actului
normativ, acordând o indemnizaţie de creştere a copilului în procent de 85% din
venitul mediu obţinut în ultimele 12 luni dinaintea naşterii. În 2009, Guvernul
României a introdus o limită inferioară de 600 de lei şi o limită superioară de 4000 de
lei în privinţa cuantumului indemnizaţiei de creştere a copilului. Măsura este
binevenită însă considerăm că se impune un studiu de impact al aplicării noi legi mai
precis, în ce măsură numărul bărbaţilor care optează pentru concediul de creştere a
copilului este în favoarea consolidării carierei femeilor;
În conformitate cu rapoartele internaţionale de monitorizare (exemplificăm cu
Raportul Agenţiei pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene din 2008),
problematica violenţei în familie se menţine. În acest context, considerăm că se
impune adoptarea modificării legislative privind violenţa în familie. În prezent,
proiectul de lege în cauză a trecut de Senat şi se află în dezbatere la Camera
Deputaţilor;
Noul sistem electoral nu a condus la creşterea reprezentării femeilor în
Parlamentul României. Sunt necesare măsuri pentru încurajarea prezenţei femeilor
pe scena politică şi în ocuparea funcţiilor publice;
„Building trust in human rights”
32
CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII
Nu există plângeri privind hărţuirea sexuală asupra femeilor, ceea ce denotă un
grad de insecuritate a victimelor fapt ce ar putea fi generat de lipsa de asistenţă
juridică efectivă a victimelor. De asemenea, constatăm că sindicatele nu sunt active
în sfera combaterii discriminării comparativ cu organizaţiile neguvernamentale care
protejează drepturile femeilor;
Egalitatea în privinţa accesului la resurse umane se realizează diferenţiat20.
Domeniile în care lucrează preponderent femei sunt bugetate inferior21;
Se constată persistenţa limbajului şi comportamentului discriminatoriu, de
depreciere a femei în spaţiul public.
Antisemitism
CNCD interpretează actele de antisemitism ca fiind o formă de discriminare.
Constatăm că, deşi există o lege specială, Ordonanţa de Urgenţă nr. 31 din 13
martie 2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist
sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor
infracţiuni contra păcii şi omenirii, aceasta nu se aplică în cazul actelor sesizate.
În ceea ce priveşte limbajul utilizat, Consiliul a constatat existenţa unor fapte
antisemite, discriminatorii, cu precădere în cazul unor articole de presă;
La nivelul opiniei publice, a demnitarilor, a formatorilor de opinie (cu mici excepţii
în cazul acestora) nu a existat o reacţie fermă de condamnare publică a actelor
antisemite, precum distrugerea de cimitire evreieşti;
Considerăm că se impune modificarea legii speciale pentru a asigura aplicarea
efectivă a acesteia, introducerea unor cursuri privind antisemitismul în programa
şcolară a Academiei de Poliţie, a Institutului Naţional pentru Magistratură a.
Minorităţi naţionale
Sesizăm faptul că, Parlamentul României, de la revizuirea Constituţiei României
din 2003, nu a adoptat legea privind statutul minorităţilor naţionale din România,
prevăzută de art. 73 alin. (3) lit. „r” din Constituţia României,
Predarea limbii române pentru persoanele aparţinând minorităţilor naţionale (în
special, în cazul minorităţii maghiare) prin metoda pedagogică actuală, fără a ţine
seama de anumite specificităţi, nu a generat îmbunătăţirea gradului de cunoaştere a
limbii române. CNCD a constatat, încă din anul 2006, că sistemul actual de predare a
limbii române minorităţilor naţionale are efecte discriminatorii şi, pe lângă faptul că nu
conduce la o cunoaştere mai bună a limbii române, situează persoanele aparţinând
minorităţilor naţionale pe situaţii de inferioritate comparativ cu majoritatea;
20 Acelaşi raport „ subliniază că, deşi au fost înregistrate progrese în materie de angajare a femeilor şi,
în pofida nivelului ridicat de educaţie al acestora, în continuare femeile sunt cantonate în anumite
profesii, sunt mai prost plătite decât bărbaţii pentru muncă egală şi sunt mai puţin reprezentate în
poziţiile decizionale, continuând să fie privite cu suspiciune de către angajatori din cauza sarcinii şi
maternităţii; consideră că inegalităţile salariale bazate pe gen trebuie abordate cu fermitate pentru a
garanta independenţa economică a femeilor şi egalitatea între bărbaţi şi femei pe piaţa muncii”;
21Acelaşi raport „recunoaşte că inegalitatea la care sunt supuse femeile în ceea ce priveşte accesul la
resurse economice pe piaţa muncii le compromite accesul la protecţie socială, în special la drepturi de
pensie, rata riscului de pauperizare a femeilor vârstnice fiind superioară celei a bărbaţilor; consideră că
pentru a preveni discriminarea femeilor, este esenţial ca individualizarea drepturilor să fie garantată de
sistemele de protecţie socială, în loc să se bazeze pe celula familială; consideră că pentru perioadele
petrecute în afara pieţei oficiale a muncii şi consacrate îngrijirii familiei ar trebui acordate unităţi de
„credit-timp”, care să fie luate în considerare la calcularea drepturilor la pensie completă”; recunoaşte că
inegalitatea la care sunt supuse femeile în ceea ce priveşte accesul la resurse economice pe piaţa
muncii le compromite accesul la protecţie socială, în special la drepturi de pensie, rata riscului de
pauperizare a femeilor vârstnice fiind superioară celei a bărbaţilor; consideră că pentru a preveni
discriminarea femeilor, este esenţial ca individualizarea drepturilor să fie garantată de sistemele de
protecţie socială, în loc să se bazeze pe celula familială; consideră că pentru perioadele petrecute în
afara pieţei oficiale a muncii şi consacrate îngrijirii familiei ar trebui acordate unităţi de „credit-timp”, care
să fie luate în considerare la calcularea drepturilor la pensie completă;
„Building trust in human rights”
33
CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII
În ceea ce priveşte utilizarea limbii materne în administraţia locală şi în justiţie,
potrivit prevederilor legale, sesizăm că ar trebui realizate şi publicate evidenţe, date
statistice din care să rezulte gradul de exercitare a acestui drept;
Condiţia cunoaşterii limbii maghiare la angajare a ridicat anumite probleme în
practică. Soluţiile CNCD şi ale instanţelor de judecată au arătat că solicitarea
condiţiei anterior amintită la angajare trebuie să se justifice obiectiv de un scop
legitim. Justificarea obiectivă a utilizării limbii materne în administraţia publică locală
se poate constata în cazul funcţionarilor care au activităţi cu publicul, în caz contrar
pot genera efecte discriminatorii pentru cei care nu cunosc limba minoritară în cauză.
Discriminarea în raporturile de muncă
Adoptarea unei legi a salarizării unice în sistemul public ar elimina numeroasele
procese de pe rolul instanţelor judecătoreşti care au ca obiect drepturile salariale
pentru care se invocă discriminarea.
Discriminare vs. libertatea de exprimare
Consiliul aprecieză că libertatea de exprimare este o valoare fundamentală a
oricărei democraţii. Libertatea de exprimare asigură pluralismul ideilor într-o
societate;
Există un progres în ceea ce priveşte utilizarea unui limbaj non discriminatoriu în
spaţiul public dar încă sunt prezente foarte multe exprimări tendenţioase, cu tentă
discriminatorie sau cu elemente de instigare la ură rasială;
Consiliul a considerat că este de datoria sa să condamne public derapajele de
limbaj, cele de natură discriminatorie însă, fără a aplica pentru acestea amenzi
contravenţionale care s-ar putea interpeta ca fiind o modalitate de cenzură;
Apreciem că presa trebuie să îşi creeze propriile mecanismele interne de
prevenire şi de sancţionare a articolelor care utilizează un limbaj discriminatoriu sau
care propagă prejudecăţi faţă de anumite grupuri sociale;
Internetul este un spaţiu care a cunoscut o radicalizare a discursului şi a
comentariilor. Introducerea unor reguli în utilizarea spaţiului virtual, în postarea de
comentarii la articole de presă, pot conduce la diminuarea mesajelor discriminatorii şi
rasiste. Salutăm iniţiativa unor cotidiane care au introdus reguli de postare a
comentariilor, apelând la decenţă şi instituind un filtru pentru mesajele discriminatorii
( a se vedea „Cotidianul” sau „Evenimentul Zilei”);
Amintim că există situaţii în care Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat
emisiuni TV în care se regăseau mesaje discriminatorii, unele fiind rasiste.
Secţiunea II. Soluţii pronunţate de Colegiul director
Hotărârea nr. 535 din 26.05.2008 – marginalizarea persoanelor cu deficit de auz
şi comunicare prin neadaptarea principalelor emisiuni difuzate de TVR1 şi TVR
2 la nevoile persoanelor cu deficit de auz şi de comunicare
Membrii Consiliului au constatat că, în cadrul programelor difuzate de posturile
SRTV, publicul reprezentat de persoanele cu deficienţe de auz şi vorbire nu
beneficiază de dreptul la informare, educaţie sau cultură prin intermediul comunicării
audiovizuale, deoarece radiodifuzorul nu asigură subtitrarea sau interpretarea în
limbaj mimico-gestual a informaţiilor difuzate, fapt ce contravine drepturilor
fundamentale ale omului, privând persoanele cu handicap de drepturile acordate în
scopul integrării şi incluziunii sociale a acestora.
„Building trust in human rights”
34
CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII
Astfel, în urma monitorizării programelor difuzate de Societatea Română de
Televiziune s-a constatat că singurele emisiuni care sunt accesibile şi pot fi urmărite
de persoanele cu deficienţe de auz şi vorbire sunt emisiunile “Oameni ca noi”,
difuzate de postul TVR 1, în fiecare miercuri, începând cu ora 15.30, în cadrul cărora
sunt prezentate reportaje pentru şi despre oameni deosebiţi cu nevoi speciale
(persoane cu dizabilităţi), şi emisiunile de ştiri “Jurnalul TVR” de la ora 16.00,
difuzate în zilele de luni, marţi, miercuri şi vineri, emisiuni transmise de TVR 1 la ora
14.00, preluate de TVR 2 şi accesibile persoanelor hipoacuzice prin titrarea paginii
de teletext a TVR.
Consiliul apreciază că, în această situaţie, dreptul la informare a persoanelor cu
dizabilităţi nu este asigurat pe deplin, întrucât, emisiunile “Oameni ca noi” difuzate de
TVR 1 care au ca subiect şi sunt dedicate exclusiv persoanelor cu dizabilităţi nu
conţin ştiri, iar ştirile transmise în cadrul Jurnalului TVR 1 de la ora 14.00, conţin
informaţii despre fapte şi evenimente petrecute în ziua respectivă doar până la acea
oră.
Măsuri: constatarea faptei de discriminare conform prevederilor art 2. alin.1 şi 3,
coroborat cu prevederile art.1 alin.2 lit.c şi art.10 lit. h din O.G. nr.137/2000 privind
prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată.
Aplică sancţiunea contrave
← Înapoi la începutul extrasului
Extrasul poate avea altă structură decât documentul original. Data preluării nu reprezintă perioada statistică sau data publicării de către instituție.
Identificarea exactă a documentului colectat
Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.
678c4d35a07f32110e52305363b3c441626cd138c1aea14dcdabee09c7abd19a