Program de
guvernare
Documentul original ↗
Proiect editorial 2026-2028Propuneri, date și condiții de implementare, cu stadiul verificării la vedere.

Document colectat · Rapoarte privind nediscriminarea

Vezi raport

Instituția sau publicația sursă
Rapoarte privind nediscriminarea
Data preluării
26.09.2026 17:54
Dimensiunea materialului
6.914,6 KB

Conținutul disponibil în colecție

Textul documentului

eeaşi metodă de plată. Din cauza neplăţii prin acest mijloc, în perioadele de spitalizare pentru tratament şi recuperare nu poate beneficia de drepturile sale. Partea reclamată a arătat că din cauza unor mo- dificări de procedură şi o serie de plăţi nelegale s-a dispus trecerea la un alt sistem de plată. Pe- tentului i-a fost oferită plata prin mandat sau la casierie. Colegiul a reţinut că scopul invocat de partea reclamată, asigurarea ca plata să se facă doar persoanelor îndreptăţite este unul legitim, însă metoda aleasă a produs un efect disproporţionat asupra persoanelor cu dizabilităţi, aşa cum este şi cazul petentului. Prin hotărârea nr. 516 din 29.10.2009, Colegiul a constatat că faptele sesizate constituie discriminare indirectă, s-a dispus sancţionarea părţii reclamate cu avertisment şi emi- terea unei recomandări părţii reclamate. (Art. 2 alin. 3 din O.G. nr. 137/2000 republicată) 24. Dizabilitate. Educaţie. Excludere. L.I.D. s-a plâns cu privire la atitudinea cadrului didactic şi al părinţilor faţă de copilul său minor, elevă în clasa I, persoană cu dizabilităţi. Deşi nu s-au înre- gistrat obiecţii la înscrierea la şcoală, după o săptămână de la începerea cursurilor, în urma unei şedinţe cu părinţii, învăţătoarea elevei şi directoarea şcolii au cerut petentei să îşi retragă copilul de la şcoală deoarece părinţii copiilor nu o acceptă. În acest sens, cadrele didactice au iniţiat o acţiune de strângere de semnături. Colegiul a considerat că prin atitudinea manifestată faţă de situaţia ele- vului minor s-a creat un cadru intimidant şi degradant ce a avut ca motiv handicapul de care su- feră. Prin hotărârea nr. 101 din 17.02.2009, Colegiul a constatat că faptele sesizate constituie discriminare directă, a dispus sancţionarea contravenţională a cadrului didactic cu amendă în cu- antum de 600 lei, sancţionarea cu avertisment a directorului şcolii şi emiterea unei recomandări. (Art. 2 alin.1, Art. 2 alin.4 şi alin.5, Art. 11 alin.1 şi 2 din O.G. nr. 137/2000 republicată) Discriminare pe criteriul de „Infectare HIV” 25. Servicii medicale. Eliberare acte. Condiţii nejustificate. Fundaţia „Alături de voi” s-a plâns cu privire la refuzul medicului de a elibera un document care atestă luarea în evidenţă a unei studente ca persoană cu boli cronice. Documentul era necesar pentru dosarul de so- licitare a unui loc de cazare în căminul studenţesc. Refuzul a fost justificat de faptul că eli- berarea actului ar presupune asumarea unui risc din partea medicului deoarece cazarea se face în camere cu mai multe persoane. De asemenea, eliberarea s-a condiţionată de confir- marea scrisă a unui alt medic, infecţionist, pentru constatarea lipsei riscului de infectare. Deşi refuzul avea în vedere invocarea protejării sănătăţii unor terţe persoane, Colegiul CNCD a considerat că acesta nu este justificat obiectiv şi rezonabil, în raport cu situaţia medicală a 54 ▐ „BUILDING TRUST IN HUMAN RIGHTS“ studentei. Prin hotărârea nr. 609 din 16.11.2009, Colegiul a constatat că faptele sesizate con- stituie discriminare şi a dispus sancţionarea părţii reclamate cu avertisment. (Art. 2 alin. 1 şi Art. 2 alin. 5 din O.G. nr. 137/2000 republicată) 26. Educaţie. Activităţi extraşcolare. Excludere. D.G.A.S.P.C. şi Fundaţia „Health Aid Ro- mania” s-au plâns cu privire la situaţia unei eleve refuzate pentru participarea la excursia şcolară organizată de clasă. Cadrele didactice au solicitat scrisoare medicală din care să re- iasă că este aptă să participe la excursie. În urma prezentării acestui act, eleva a fost refuzată având în vedere că în tabelul elevilor înscrişi pentru excursie se preciza în dreptul acesteia: „sub stricta răspundere a cadrului didactic însoţitor”. Având în vedere că nu s-a asigurat un însoţitor, s-a considerat că este în interesul elevei să nu participe la excursie. Colegiul a con- siderat că motivele invocate nu pot fi reţinute ca fiind justificate obiectiv, iar soluţia adop- tată nu a fost proporţională cu starea medicală a elevei. Prin hotărârea cu nr. 671 din 26.11.2009, Colegiul a constat că faptele sesizate constituie discriminare indirectă şi a dispus emiterea unei recomandări. (Art. 2 alin. 3 din O.G. nr. 137/2000 republicată) 27. Drepturi sociale. Condiţii. Confidenţialitate diagnostic. Asociaţia ARAS s-a plâns cu pri- vire la procedura pentru admiterea în centrele de asistenţa şi îngrijire a persoanelor infectate HIV. Petenta a arătat că între actele necesare în vederea obţinerii beneficiului serviciilor medi- cale şi sociale, se solicită testul HIV, ceea ce este de natură a nu asigura confidenţialitatea diag- nosticului medical. Părţile reclamate au arătat că în vederea internării în centre specializate, comisiile pot solicita efectuarea unor investigaţii privind starea de sănătate. De asemenea, au arătat că deşi formularele conţin date standardizate, personalul medical şi funcţionarii publici au obligaţia de a păstra confidenţialitatea datelor. Colegiul a constatat că publicarea condiţiei testului HIV poate conduce la neasigurarea confidenţialităţii şi crearea unui tratament diferit, descurajând persoanele infectate HIV să acceseze aceste servicii sociale. Prin hotărârea nr. 93 din 17.02.2009, Colegiul a constatat că faptele sesizate constituie discriminare şi a dispus emiterea unei recomandări (Art. 2 alin. 1 din O.G. nr. 137/2000 republicată) Discriminare pe criteriul de „Categorie socială şi socio-profesională” 28. Proprietar imobil zona unică. Servicii publice. Sisteme de energie termică. K.G. s-a plâns cu privire la refuzul aprobării de deconectare de la sistemul centralizat de încălzire şi permiterea montării unui sistem individual de încălzire şi preparare a apei calde menajere. Refuzul a fost justificat de faptul că imobilul este situat în zona unitară de încălzire. Totuşi, petenta a arătat că din 40 de apartamente doar 19 nu au centrale termice proprii. Colegiul a reţinut că la adoptarea strategiei de alimentare cu căldură nu s-a ţinut cont de situaţiile di- ferite în care se află proprietarii de imobile cu privire la diferitele sisteme de energie termică folosite, astfel încât prin principiul „o clădire - un singur sistem de asigurare cu energie ter- mică” a produs în practică efecte discriminatorii. Prin hotărârea nr. 98 din 17.02.2009, Co- legiul a constatat că aspectele sesizate constituie discriminare directă, a dispus sancţionarea RAPORT DE ACTIVITATE 2009 „BUILDING TRUST IN HUMAN RIGHTS“ ▐ 55 părţii reclamate cu avertisment şi emiterea unei recomandări. (Art. 2 alin. 1, Art. 10 lit. h din O.G. nr. 137/2000 republicată) 29. Proprietar imobil zona unică. Servicii publice. Sisteme de energie termică. M.I. s-a plâns cu privire la aceleaşi aspecte. Prin hotărârea nr. 274 din 28.04.2009, Colegiul a constatat din nou că aspectele sesizate constituie discriminare directă, a dispus sancţionarea părţii re- clamate cu avertisment şi emiterea unei recomandări. (Art. 2 alin. 1, Art. 10 lit. h din O.G. nr. 137/2000 republicată) 30. Funcţie publică. Respingere dosar de participare concurs rezidenţiat. E.S.G. s-a plâns cu privire la refuzul de a i se permite participarea la concursul de rezidenţiat având în vedere că exercită o funcţie publică, cu toate că îndeplineşte condiţiile de participare. Părţile recla- mate au arătat că respingerea dosarului s-a făcut în condiţiile legii privind reforma în sănă- tate. Colegiul a constatat din susţinerile părţilor că refuzul dosarului îl constituie prevederile legale însă din analiza actului normativ indicat nu a rezultat o astfel de limitare. Pe de altă parte, excluderea posibilităţii de participare la concurs nu a fost justificată obiectiv având în vedere că în cazul în care petentul ar fi trecut examenul de rezidenţiat, ar fi avut la îndemână un drept de opţiune între a exercita funcţia publică sau rezidenţiatul. Or, prezentarea demi- siei în vederea participării la concurs reprezintă o metoda disproporţionată în raport cu sco- pul urmărit. Prin hotărârea nr. 7 din 08.01.2009, Colegiul a constatat că aspectele sesizate constituie discriminare directă, a dispus sancţionarea părţii reclamate cu avertisment şi emi- terea unei recomandări. (Art. 2 alin. 1 şi alin. 4, Art. 6 lit. d şi Art. 11 alin. 1 din O.G. nr. 137/2000 republicată) 31. Cadru didactic. Drepturi salariale. Neacordare tichete cadou. D.I. şi D.L., cadre di- dactice, s-au plâns cu privire la faptul că nu au primit tichetele cadou pe motivul aparte- nenţei sindicale. Petenţii au făcut parte dintr-un sindicat iar ulterior au decis afilierea la un alt sindicat din domeniul de activitate. Ca urmare acestei opţiuni au arătat că nu au primit tichetele cadou acordate altor colegi. Colegiul a constatat că acordarea tichetelor cadou s-a făcut pentru toţi salariaţii cu excepţia petenţilor. Deşi toţi salariaţii se aflau în situaţie simi- lară şi beneficiau de tichetele cadou, petenţii au fost trataţi diferit. Prin hotărârea nr. 193 din 31.03.2009, Colegiul a constatat că faptele sesizate constituie discriminare directă şi a dispus emiterea unei recomandări către partea reclamată. (Art. 2 alin. 1 din O.G. nr. 137/2000) Discriminare pe criteriul de Sex (Gen) 32. Sex. Drepturi salariale. Sistem netransparent de majorări salariale. B.C.D. s-a plâns cu pri- vire la neîndeplinirea obligaţiilor angajatorului în cadrul raporturilor de muncă şi sistemul de acordare a majorărilor salariale către angajaţi. Reprezentanţii părţii reclamate au arătat că sala- riile angajaţilor s-au mărit în funcţie de vechimea şi contribuţia lor la bunul mers al societăţii însă nu s-au mărit salariile tuturor angajaţilor. Spre exemplu, în cazul unui departament unde lucrau 3 bărbaţi şi 3 femei, s-a mărit doar salariul femeilor iar petentul care lucra în acel departament 56 ▐ „BUILDING TRUST IN HUMAN RIGHTS“ nu a primit majorare salarială pentru că era proaspăt angajat. Colegiul a luat act de jurisprudenţă Curţii Europene de Justiţie care arată că într-o situaţie în care mecanismul de majorare salarială este lipsit de orice transparenţă, angajatorul are obligaţia de a indica criteriile de majorare, în caz contrar putându-se reţine efecte discriminatorii. În cazul sesizat, Colegiul a reţinut că sistemul angajatorului, dimpotrivă, creează premisele unor diferenţieri fără justificări obiective, fiind acordat aleatoriu. Prin hotărârea nr. 292 din 14.05.2009, Colegiul a constatat că susţinerile păr- ţilor sunt de natură să inducă prezumţii de tratament diferit ce permit a se presupune că majo- rarea salariilor s-a realizat, aparent, pe baza unor criterii nejustificate obiectiv. De asemenea, s-a dispus emiterea unei recomandări părţii reclamate. (Art. 2 din O.G. nr. 137/2000 republicată) 33. Sex. Afirmaţii cu caracter discriminatoriu. Demnitate personală. Centrul FILIA s- a plâns cu privire la declaraţiile publice ale părţii reclamate M.T. vizând influenţa sexului persoanei asupra deciziilor sale, în anumite perioade ale lunii. Cu referire la femei, recla- mata a arătat că „trei zile pe lună sunt cumplite, pentru că în acele zile nu judeci normal. Dacă trebuie să iei o decizie în perioada când eşti la ciclu este groaznic (...)” Între altele, a adăugat: „Eu am numai directoare şi nu le las în perioadele astea, în care explodează hor- monii, să facă contracte pe bani”. Partea reclamată a considerat că prin afirmaţiile făcute reprezintă o opinie personală şi o manifestare a dreptului la libertatea de exprimare. Nu s-au produs discriminări în ceea ce priveşte angajatele companiei, anexând în acest sens declaraţii ale directoarelor din cadrul firmei. De asemenea nu se poate permite o genera- lizare asupra întregii categorii a femeilor pornindu-se de la presupusa discriminare îm- potriva a trei persoane. Colegiul a reţinut că afirmaţiile supuse analizei chiar dacă nu au urmărit, au produs un efect de atingere a demnităţii personale a femeilor active în viaţa economică, respectiv o atmosferă umilitoare, pe baza criteriului de sex iar acestea nu fac decât să întărească stereotipurile cu privire la locul şi rolul femeii în viaţa publică. Prin hotărârea nr. 277 din 28.04.2009, Colegiul a constatat că faptele sesizate constituie discri- minare şi a dispus sancţionarea părţii reclamate cu avertisment. (Art. 2 alin. 1 şi Art. 15 din O.G. nr. 137/2000 republicată) 34. Sex. Afirmaţii cu caracter discriminatoriu. Demnitate personală. Centrul FILIA s-a plâns cu privire la declaraţiile publice ale părţii reclamate S.N. vizând rolul tinerei femei po- litician: „pentru femeile tinere care doresc să devină senator sau deputat altceva pe lume nu mai există, nu au loc să facă copii, se gândesc să fie parlamentari, senatori şi aşa mai departe”. Între altele se precizează că „fără discuţie”, în politică trebuie să fie „câteva” femei, dar şi ace- lea să fie „mai în vârstă, nu să facă carieră politică”. Reclamatul a arătat că afirmaţiile sale nu constituie discriminare şi nu conţin o intenţie discriminatorie, reprezintă o opinie întâm- plătoare, într-o discuţie telefonică lejeră şi nu reprezintă un crez, o deviză sau un program politic. A încercat să facă doar o ilustrare a lipsei de preocupare pentru întemeierea unei fa- milii. Prin hotărârea nr. 59 din 03.02.2009, majoritatea Colegiului a constatat că aspectele se- sizate constituie discriminare şi a dispus emiterea unei recomandări părţii reclamate. A reţinut în acest sens că problematica implicării femeilor în viaţa politică nu reprezintă un su- biect controversat, ci un subiect actual pe agenda politicilor sociale din cadrul Uniunii Eu- ropene iar afirmaţiile în cauză aduc atingere demnităţii femeilor active în viata publică şi politică. (Art. 2 alin. 1 şi alin. 3 din O.G. nr. 137/2000 republicată) RAPORT DE ACTIVITATE 2009 „BUILDING TRUST IN HUMAN RIGHTS“ ▐ 57 Discriminare pe criteriul de „Sarcină” (Graviditate) 35. Sarcina/Graviditate. Raporturi de muncă. Desfacerea contractului de muncă. T.D. s-a plâns cu privire la desfacerea contractului de muncă din cauza stării de graviditate. Pe- tenta a arătat că în urma comunicării către angajator că este însărcinată acesteia i s-a pus în vedere că firma nu mai are nevoie de serviciile sale, cerându-i-se demisia. Având în vedere refuzul petentei de a demisiona, firma i-a desfăcut contractul de muncă din motive imputa- bile salariatului, în speţă încălcarea regulamentului de ordine interioară. Compania a susţi- nut că desfacerea contractului de muncă nu are nicio legătură cu starea de graviditate iar motivele sunt strict legate de neîndeplinirea corespunzătoare a atribuţiilor de serviciu. Re- ţinând susţinerile părţilor, Colegiul a constatat că, din documentele prezentate, nu a rezul- tat că tratamentul aplicabil petentei a fost străin de starea de graviditate. Dimpotrivă, de la momentul anunţării sarcinii, salariata a fost supusă unui tratament diferenţiat faţă de ceilalţi salariaţi. Prin hotărârea nr. 355 din 23.06.2009, Colegiul a constatat că faptele sesizate con- stituie discriminare directă şi a dispus sancţionarea contravenţională cu amendă în cuan- tum de 4.000 lei părţii reclamate. (Art. 2 alin. 1 şi alin. 5, Art. 6 lit. a din O.G. nr. 137/2000 republicată) 36. Sarcina/Graviditate. Raporturi de muncă. Neîncheiere contract de muncă. S.E.L. s-a plâns cu privire la desfiinţarea postului pe care îl ocupa fiind în stare de graviditate. Petenta a anunţat şeful său că este însărcinată iar ulterior acesta i-a transmis că postul pe care lucrează urmează a fi desfiinţat din cauza problemelor financiare ale societăţii. Colegiul a reţinut că partea reclamată a oferit tuturor salariaţilor posibilitatea încheierii unui nou contract de muncă la o altă firmă deţinută de aceasta, cu excepţia petentei. Astfel, motivul aparent ne- utru al problemelor financiare ce au generat dizolvarea firmei, a condus la desfacerea şi ne- încheierea unui nou contract de muncă doar în cazul petentei spre deosebire de ceilalţi salariaţi, cărora le-au fost încheiate contracte de muncă. Prin hotărârea nr. 155 din 17.03.2009, Colegiul a constatat că faptele sesizate constituie discriminare indirectă şi a dis- pus sancţionarea părţii reclamate cu avertisment. (art. 2 alin. 3 şi art. 6 lit. a din O.G. nr. 137/2000 republicată) Discriminare pe criteriul de „Religie sau Convingeri” 37. Convingere. Raporturi de muncă. Relaţii ierarhice. Obligaţii. T.A.M. s-a plâns cu pri- vire la neacordarea concediului de odihnă, trecerea ca absentă ziua de lucru precum şi soli- citarea de completare a unor rapoarte suplimentare de activitate spre deosebire de alţi colegi care nu au fost trataţi într-o manieră similară. Motivul acestui tratament l-a constituit fap- tul că petenta a divulgat presei informaţii interne ale angajatorului. Reclamatul nu a pre- zentat nicio justificare cu privire la aspectele invocate limitându-se a preciza că petenta are o relaţie de concubinaj cu un alt salariat, că este cercetată şi condamnată de instanţele de ju- 58 ▐ „BUILDING TRUST IN HUMAN RIGHTS“ decată. În lipsa unor justificări obiective din partea reclamatului, Colegiul a reţinut că as- pectele sesizate au fost de natură să creeze un cadru intimidant şi ostil faţă de petentă. Prin hotărârea nr. 186 din 31.03.2009, s-a constatat hărţuirea acesteia şi s-a dispus
← Înapoi la începutul extrasului

Extrasul poate avea altă structură decât documentul original. Data preluării nu reprezintă perioada statistică sau data publicării de către instituție.

Identificarea exactă a documentului colectat

Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.

01cfff6f41eeb1ade4dd15d3df4e70db1b2c2cb93626f4a7345edc66ff7a086b