Document colectat · Rapoarte publice privind educația
Raport privind starea învățământului superior din România 2018
- Instituția sau publicația sursă
- Rapoarte publice privind educația
- Data preluării
- 26.09.2026 17:54
- Dimensiunea materialului
- 803,9 KB
Conținutul disponibil în colecție
Textul documentului
în anul 2018, s-au aprobat direct de către Comisia Europeană 9
proiecte centralizate, de mare anvergură, coordonate de universități din România dintre care amintim:
Jean Monet, Alianțe ale cunoașterii și Dezvoltarea capacității instituționale .
O nouă fază a granturilor SEE a început prin aprobarea, în octombrie 2017, a Acordului pentru
programul denumit Educație, Burse, Ucenicie și Antreprenoriatul Tinerilor, pentru care ANPCDEFP
este Operator de Program. Runda 1 de apeluri la propuneri s-a lansat la finalul lui 2017 și începutul
lui 2018. Astfel, în anul 2018 s-au finanțat 13 proiecte de mobilități pentru studenți și cadre
35
universitare, precum și 5 proiecte de cooperare universitară între România și Islanda, Norvegia și
Liechtenstein, cu un buget total de 1,559 de mil. de euro.
De asemenea, lectoratele sunt parte activă în proiectele universitare internaționale, de
mobilitate studențească, dar și în activitățile de promovare extra-academică, desfășurate de misiunile
diplomatice românești și Institutul Cultural Român.
Pentru anul universitar 2017-2018, rețeaua de lectorate de limba română gestionată de
Institutul Limbii Române a ajuns la 51 de lectorate, dintre care 47 au fost active și s-au deschis 4
lectorate noi în Baku - Azerbaidjan, Vilnius - Lituania, Ankara - Turcia și în Vatican.
Deschiderea de lectorate de limba română reprezintă o premieră pentru Azerbaidjan, Lituania
și Vatican, iar în cazul Turciei reprezintă rezultatul a peste 15 ani de negocieri.
Cele 47 de lectorate active sunt găzduite de universități din 29 de state, cele mai multe din
Uniunea Europeană. Cursurile de limbă, literatură, cultură și civilizație românească sunt studiate în
regim facultativ, opțional sau obligatoriu și pot acoperi întreg parcursul universitar și postuniversitar.
În anul universitar 2017-2018, Agenția de Credite și Burse pentru Studenți (ACBS), a finalizat
demersurile pentru plecarea în străinătate, la studii, a tinerilor români nominalizați pentru burse în
Azerbaidjan, Belgia, Bulgaria, Cehia, China, Cuba, Egipt, Grecia, Iordania, Israel, Italia, Luxemburg,
Mexic, Moldova, Polonia, Rusia, Serbia, Slovacia, Slovacia, Vietnam și a bursierilor „Vasile Pârvan”
și „Nicolae Iorga” (Roma și Veneția). În perioada noiembrie 2017 - mai 2018, s-au organizat
concursurile pentru bursele de studii oferite în baza documentelor de colaborare bilaterală ale
României cu: Azerbaidjan, Bulgaria, China, Cehia, Cuba, Egipt, Iordania, Israel, Luxemburg, Mexic,
Moldova, Polonia, Vietnam, precum și două concursuri pentru obținerea burselor „Vasile Pârvan” și
„Nicolae Iorga” la Accademia di Romania din Roma și Instituto Romeno di Cultura e Ricerca
Umanistica din Veneţia, iar tinerii nominalizați sunt studenți de la 20 de universități din întreaga țară.
Domeniile în care se efectuează aceste stagii sunt: economie și afaceri internaționale, relații
internaționale, științe politice, istorie, management , inginerie, arhitectură, medicină, agronomie și
medicină veterinară, sociologie, arte, studii culturale, drept, teatru, filologie, limbi străine pentru
afaceri. În perioada stagiilor, bursierii nominalizați au realizat și realizează cu succes transferuri de
cunoștințe și informații științifice din și în mediile academice de la universitățile din străinătate, unde
își desfășoară studiile.
Din anul 2015, România este membru în grupurile de lucru în cadrul Procesului Educațional
ASEM (Asia-Europe Meeting). De asemenea, în mai 2019, România va fi țara gazdă în cadrul celei
de-a 7-a ediții a Reuniunii miniștrilor educației ASEM, a Conferinței rectorilo r ASEM și a
Conferinței studenților ASEM.
Astfel, au fost formulate analize (sub forma de policy briefs) privind: internaționalizarea
învățământului superior în România, promovarea sistemului de învățământ din România prin
platfoma Study in Romania (SiR), stimularea universităților pentru creșterea gradului de echitate,
acces și internaționalizare a învățământului superior. De asemenea, a fost elaborat și diseminat la
nivel național un policy brief privind internaționalizarea învățământului superior din România.
Această analiza a urmărit numărul de studenți incoming /outgoing, domeniil e de studii cele
mai căutate, ș.a. și poate servi ca punct de plecare pentru elaborarea unei strategii naționale de
promovare/ marketing pentru instituțiile de învățământ su perior.
În 2017-2018, portalul Study in Romania (SiR) privind posibilitățile de studii în România a
fost funcțional și accesibil tuturor universităților și a fost oferit acestora ca suport pentru promovarea
informațiilor despre programele lor de studii.
36
România a participat, pentru prima dată, la Olimpiada Internațională WorldSkills, aflată la a
44-a ediție. A ceastă competiție a reunit în perioada 14 -19 octombrie 2017 la Abu Dhabi, în Emiratele
Arabe Unite, 77 de țări, iar tinerii s-au întrecut în peste 50 de meserii. Organizată din 2 în 2 ani în
diferite orașe ale lumii, olimpiada evidențiază necesitatea de a avea meseriași competenți, constituind
totodată și o campanie de conștientizare asupra importanței meseriilor. În contextul Olimpiadei
Internaționale WorldSkills, ministrul educației naționale a participat la întâlnirea la nivel înalt a
miniștrilor educației din țările participante.
Urmare a participării la întâlnirea menționată anterior, România a beneficiat de vizita
ministrului educației din Emiratele Arabe Unite (EUA), în perioada 11 – 14 aprilie 2018. Astfel, cei
doi miniștri ai educației au discutat despre provocările reformei în educație, despre cele mai recente
măsuri adoptate privind noile tehnologii și despre asigurarea calității programelor de studii. Au fost
abordate obiective și oportunități ale cooperării în perioada următoare, dezvoltarea mobilităților
studențești și ale cadrelor didactice, încurajarea cooperării universitare. A fost evocată și posibilitatea
colaborării în vederea promovării limbii arabe în România și a limbii române în Emiratele Arabe
Unite.
În luna martie 2018, a avut loc în Emiratele Arabe Unite și Maroc , prezentarea ofertei
educaționale a universităților din România.
România a participat pentru a doua oară la Conferința și Expoziția Anuală a Asociației
Europene pentru Educație Internațională - EAIE 2018 (European Association for International
Education), desfăşurată în perioada 11-14 septembrie 2017, la Geneva. Au fost prezente 30 de
universități reunite sub umbrela Study in Romania. Aceasta inițiativă a fost destinată
internaționalizării învățământului superior românesc şi este susținută prin portalul
www.studyinromania.gov.ro, inclusiv prin elaborarea de materiale specific destinate promovării
învățământului superior românesc. De asemenea, reprezentanții României au participat la sesiunea de
postere la categoria Country updates, posterul prezentat fiind cel mai votat la aceasta categorie de
participanții la conferință, la care au fost prezenți în jur de 6000 de participanţi din 95 de țări.
În cadrul colaborării cu alte instituții europene/internaționale pentru promovarea portalului
Study in Romania, Educations.com a diseminat conținutul acestui portal pe platforma proprie.
Promovarea ofertei educaționale a universităților se poate realiza și prin intermediul portalului Study
in România. Încărcarea programelor cu predare în limbi de circulație internațională pe portal a devenit
obligatorie, acest aspect fiind prevăzut în contractele instituționale ale universităților. Pentru
facilitarea accesului și actualizării programelor de studii în portal Study in România, s -au asigurat
activitățile de îmbunătățire și administrare a le portalului, iar website-ul www.studyinromania.gov.ro
a fost sincronizat cu nomenclatorul RMU. Pentru promovarea portalului www.studyinromania.gov.ro
și atragerea de studenți internaționali, a fost realizată o campanie de social-media.
Implementarea studiul EUROSTUDENT VI a fost realizată prin intermediul platformei
SAPM, în cadrul a 34 de universități de stat și particulare (universitățile au fost selectate în urma unui
proces de eșantionare). Rezultate le la nivel naț ional (date centralizate) raportate către organizatorii
de la nivel european în vederea realizării de analize comparative cu celelalte state participante la
studiu, raportul la nivel european, cât și bazele de date raportate de statele participante sunt
disponibile pe site-ul http://www.eurostudent.eu/.
S-a menținut, în Metodologia de finanțare aplicată în anul 2018, o categorie de indicatori
privind orientarea internațională a universităților (mobilitate studenți, participare la programe
37
internaționale, atragerea de studenți străini). De asemenea, s-au menținut, pentru pilotare, indicatori i
privind mobilitățile profe sionale, parteneriatele instituționale și doctoratele în cotutelă.
6. Dezvoltarea și Integrarea Sistemului Informatic din Educație
În cursul anului universitar 2017 – 2018, în cadrul proiectului Îmbunătățirea politicilor
publice în învățământul superior și creșterea calității reglementărilor prin actualizarea standardelor
de calitate QAFIN - SIPOCA 16, derulat de către Ministerul Educației Naționale în colaborare cu
ARACIS, s-a dezvoltat un modul informatic pentru introducerea datelor și indicatorilor, în acord cu
prevederile metodologiei privind evaluarea universităților în scopul clasificării instituționale și a
ierarhizării programelor de studii.
A continuat colaborarea între MEN-UEFISCDI-CNFIS și INS privind nomenclatoarele
utilizate la nivelul RMU și INS și a tipurilor de date gestionate de RMU, pentru ca acestea să asigure
necesarul de date statistice la nivel național. S-a acordat sprijin reciproc în construirea statisticilor
privind sistemul de învățământ superior.
S-a actualizat site-ul CNFIS cu datele privind rezultatele finanțării învățământului superior
(date statistice la nivel de universitate, privind studenții, absolvenții și alocațiile bugetare destinate
finanțării instituționale ). S-a elaborat și publicat Raportul anual privind finanțarea în vățământului
superior, raport care prezintă o analiză detaliată a rezultatelor repartizării la nivel național, pe
subcomponente și pe universități, a alocațiilor bugetare destinate finanțării instituționale anuale.
În ceea ce privește implementarea și operaționalizarea platformelor informatice care asigură
colectarea și centralizarea datelor raportate de universități și furnizarea de rapoarte și statistici privind
sistemul de învățământ superior, s-au desfășurat activități specifice care au vizat:
continuarea operaționalizării sistemului informatic RMU prin completarea încărcării
datelor pentru anii universitari 2015/2016 și 2016/2017 ; introducerea studenților din anul
I 2017/2018 și actualizarea școlarității pentru anii superiori de studii (promovați din anul
universitar anterior);
continuarea operaționalizării platformei ANS, de raportare și centralizare a datelor
statistice privind învățământul superior, cu datele statistice raportate la datele de referință
1 ianuarie 2018 și 1 octombrie 2018, asigurând r aportarea unitară a datelor pentru toate
universitățile din România;
continuarea operaționalizării platformei Study in Romania (SiR) privind oferta
educațională de învățământ superior, în cadrul căreia s-a facilitat înregistrarea
programelor de studii ale universităților din România prin sincronizarea cu nomenclatorul
RMU;
continuarea demersurilor de finalizare a dezvoltării și operaționalizarea platformei
Registrul Educational Integrat (REI) care facilitează înregistrarea tezelor de doctorat (de
către IOSUD-ul fiecărei universități), validarea acestora (de la nivelul MEN) și evaluarea
de către membrii CNATDCU și comisiile acestuia.
În prezent, sunt înregistrate pe platformă aproximativ 5.605 teze de doctorat, dintre care
pentru aproximativ 5.000 de teze s-a finalizat evaluarea, existând în platformă rapoartele
individuale și raportul final de evaluare;
38
dezvoltarea aplicației online de nomeclatoare pentru standardizarea terminologiei utilizate
în instituțiile de învățământ superior pentru o gestionare câ t mai eficientă a datelor.
A avut loc interconectarea cu aplicația “Note Bac” pentru preluarea datelor privind absolvenții
de bacalaureat. Aplicația a fost completată cu un modul de gestiune a tezelor de doctorat (înregistrarea
de către IOSUD, validarea de către MEN și evaluarea de către CNATDCU).
A fost depusă o propunere de proiect POCA cu titlul “Simplificare administrativă pentru
sistemul național de învățământ din România” în care sunt prevăzute servicii de interoperare cu
instituții centrale.
7. Încurajarea învățării pe tot parcursul vieții
Au fost contractate și sunt în curs de implementare proiectele din Apelul competitiv Stagii de
practică elevi și studenți în sectorul agroalimentar, industrie şi servicii. Proiectele contractate în
cadrul acestui apel urmăresc susţinerea programelor de învățare la locul de muncă pentru studenți si
elevii din învăţământul gimnazial, liceal şi post-liceal, inclusiv şcoli de maiştri. Suma totală alocată
este de 47,88 de mil. de euro. Au fost aprobate pentru finanțare 101 proiecte, în valoare totală de
43,496 de mil. de euro, care se vor implementa în perioada 2018-2020. Acțiunile proiectelor se
adresează unui număr 16.266 de elevi și 19.209 studenți/cursanți din cele 7 regiuni mai puțin
dezvoltate ale României. Prin acest apel, ținta pentru studenți a fost atinsă, conform estimărilor din
cererile de finanțare.
Participanții din învățământul superior au aplicat pentru proiecte dedicate, care includ:
activități de extindere a învățământului terțiar nonuniversitar prin susținerea financiară a dezvoltării
și pilotării de programe noi de studii adresate acestei categorii de cursanți, activități de formare a
competențelor antreprenoriale la studenți, activități de formare a competențelor antreprenoriale la
studenți doctoranzi și cercetători postdoctorat, programe de învățare la locul de muncă pentru studenți
si elevii din învăţământul gimnazial, liceal şi post-liceal, inclusiv şcoli de maiştri.
Apelul competitiv Măsuri de optimizare a ofertelor de studii din învățământul superior în
sprijinul angajabilității (pentru dezvoltarea și pilotarea furnizării de cursuri complementare cu
componentă aplicativă adresate studenților din ciclul de studii de licență, pilotare programe pentru
învățământul terțiar nonuniversitar) are o alocare financiară totală de 144,059 de mil. de euro.
Numărul de proiecte depuse a fost de 16, în valoare de 19,081 de mil. de euro.
Apelul competitiv Măsuri integrate pentru creșterea participării studenților din categorii
vulnerabile la programe antreprenoriale (creșterea accesului și echității studenț ilor din categorii
vulnerabile, prin sprijin financiar și prin creșterea atractivității ofertelor educaționale, antreprenoriale,
inclusiv îmbunătățirea competențelor cadrelor didactice) are o alocare financiară de 71,091 de mil.
de euro. În etapa de evaluare, au fost înregistrate un număr de 30 de proiecte cu o valoare de 46,239
de mil. de euro.
Apelul competitiv Sprijin pentru doctoranzi si cercetători post-doctorat (programe de
învățare cu component ă aplicativă și de formare a competențelor transversale și antreprenoriale în
sprijinul cercetării și inovării, în special în sectoarele economice cu potențial competitiv ) are o alocare
totală de 84,705 mil. de euro. Un număr de 23 de proiecte sunt în etapa de evaluare, iar valoarea
acestora este de 31,295 de mil. de euro.
39
8. Guvernanță profesionistă și transparență, descentralizare, autonomie și responsabilitate
În vederea îmbunătățirii capacității sistemului de management al sistemului de educație prin
dezvoltarea competențelor managerilor din sistemul de învățământ superior din cadrul proiectului
național SIPOCA 3 Dezvoltarea capacității administrative a Ministerului Educației Naționale de a
elabora politici bazate pe evidențe, pentru îmbunătățirea ofertelor educaționale ale instituțiilor de
învățământ superior, precum și o mai bună corelare a acestora cu nevoile pieței muncii s-a elaborat
livrabilul Politică publică de operaționalizare a Centrului de Profesionalizare a Managementului
Universitar (CPMU), care cuprinde:
- analiza nevoii de formare a personalului cu funcții de conducere din cadrul universităților;
- 5 curricule: management strategic universitar și predare cursuri, monitorizarea inserției
absolvenților de învațământ superior și predare cursuri, managementul academic în
corelație cu cerințele pieței muncii, finanțarea publica și eficiența utilizării fond urilor
publice în învâțământul superior, alternative private de finanțare a învăță mântului
superior.
În ceea ce privește asumarea operațională și implementarea Strategiei Naționale pentru
Învățământ Terțiar 2015 – 2020, s-au discutat și stabilit măsurile de monitorizare și evaluare a
Strategiei Naționale pentru Învățământ Terțiar 2015 – 2020. S-a realizat Raportul privind
implementarea Planului de acțiuni pentru anul 2017 și s-a elaborat Planul de acțiuni pentru anul 2018.
9. Modernizarea infrastructurii universitare
În Programul Național de Investiții sunt cuprinse 46 de obiective de investiții destinate unităților
de învățământ superior .
← Înapoi la începutul extrasului
Extrasul poate avea altă structură decât documentul original. Data preluării nu reprezintă perioada statistică sau data publicării de către instituție.
Identificarea exactă a documentului colectat
Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.
92a6c2ae2b277aed3f066f723d12c108c36dedbf81b09ea046943b0cbb5b41a7