Program de
guvernare
Documentul original ↗
Proiect editorial 2026-2028Propuneri, date și condiții de implementare, cu stadiul verificării la vedere.

Document colectat · Rapoarte publice ale SRI

Raport_SRI_2013.pdf

Instituția sau publicația sursă
Rapoarte publice ale SRI
Data preluării
26.09.2026 17:54
Dimensiunea materialului
1.459,0 KB

Conținutul disponibil în colecție

Textul documentului

cu rolul de a analiza şi consolida execuţia bugetului instituţiei de către fiecare ordonator terţiar de credite, pe programe majore şi sectoriale. Pentru utilizarea cu maximă eficienţă şi economicitate a fondurilor aprobate Serviciului în 2013, execuţia bugetară la nivelul ordonatorilor de credite a fost monitorizată săptămânal în luna noiembrie, respectiv zilnic pe parcursul lunii decembrie. Implementarea unui sistem informatic pentru gestionarea unitară a resurselor vine să întărească, prin instituirea unui ansamblu de reguli şi proceduri aplicabile într-un cadru strict controlat, instrumentele deţinute la nivelul Serviciului care permit identificarea abaterilor şi luarea măsurilor corective necesare în zona formării şi utilizării resurselor. De asemenea, au fost realizate, de către Curtea de Conturi a României, activităţi de audit public extern la nivelul ordonatorului principal de credite, precum şi la doi ordonatori terţiari de credite, fiind atestată legalitatea operaţiunilor efectuate în administrarea şi întrebuinţarea resurselor financiare aprobate prin buget, precum şi în gestionarea patrimoniului, pentru exerciţiul bugetar aferent anului 2012. 34/43 CAPITOLUL VI RELAŢIONAREA CU SOCIETATEA CIVILĂ VI.1. Relaţiile cu societatea civilă şi educaţia de securitate ■ În perioada de referinţă, demersurile asociate proiectării în spaţiul public a unei imagini veridice şi convingătoare privind rolul şi importanţa SRI în sistemul naţional de securitate au vizat consolidarea încrederii societăţii civile (situată, în continuare, pe un trend ascendent) în capacitatea adaptativă a Serviciului în raport cu noile provocări de securitate şi angrenarea societăţii civile în efortul de prezervare a valorilor naţionale. Din această perspectivă, pe dimensiunea promovării culturii de securitate – condiţie esenţială a unui parteneriat cu mediul civic bazat pe deschidere şi disponibilitate reciprocă – o atenţie prioritară a fost acordată valorificării oportunităţilor oferite de organizarea unor/participarea la diverse evenimente publice. Pe această componentă, un impact semnificativ au înregistrat: – dinamizarea, şi în plan local, a activităţilor de promovare a locului şi rolului SRI în arhitectura de securitate a statului român; – participarea SRI la EXPOMIL 2013. Şi în 2013, activităţile didactice aferente programului de master Studii de securitate – Analiza informaţiilor, organizat de SRI în cooperare cu Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială (Universitatea Bucureşti), au contribuit la îndeplinirea obiectivului instituţional de creştere a gradului de conştientizare, la nivelul opiniei publice, a statutului SRI de instituţie cu responsabilităţi în protejarea securităţii naţionale. ■ Conectarea la noile tendinţe din mediul academic s-a manifestat şi în 2013 ca prioritate, în contextul menţinerii preocupării instituţiei pentru consolidarea dimensiunii de cercetare şi (re)confirmarea statutului SRI de furnizor/promotor de expertiză în sfera culturii de intelligence, principalul vector fiind Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul”, prin Institutul Naţional de Studii de Intelligence. În 2013, valorizarea şi pe plan extern a componentei academice din cadrul SRI s-a reflectat inclusiv în: – cooptarea Academiei cu statutul de membru al grupului decizional al consorţiului LexConverge, ceea ce va contribui la dezvoltarea acesteia ca pol al studiilor de intelligence şi securitate, oferind posibilitatea promovării temelor de cercetare la acest nivel; – preluarea organizării programului Harvard dedicat segmentului de leadership public din regiunea extinsă a Mării Negre, cu tema „Securitatea în Regiunea Mării Negre”. Demersurile privind armonizarea eforturilor de dezvoltare ale SRI cu tendinţele de evoluţie pe plan naţional şi european, promovarea imaginii instituţionale şi dezvoltarea comunicării cu societatea civilă s-au reflectat în: – aprofundarea cooperării cu instituţiile naţionale cu profil de cercetare ştiinţifică; – organizarea, sub egida SRI (prin intermediul Academiei), a unor programe universitare şi postuniversitare adresate societăţii civile (247 absolvenţi ai programelor în anul universitar 2012 – 2013, respectiv 253 cursanţi în anul universitar 2013 – 2014); – participarea experţilor Serviciului la manifestări ştiinţifice internaţionale de prestigiu; – iniţierea/implicarea SRI în proiecte de cercetare de nivel academic/strategic, unele finanţate prin POSCCE. 35/43 VI.2. Relaţiile cu publicul şi mass-media ■ Proiectarea unei imagini corecte asupra rolului SRI în gestionarea problematicilor de securitate naţională şi dezvoltarea culturii de securitate la nivelul societăţii civile au rămas, şi în 2013, obiective instituţionale prioritare. Pentru realizarea acestora au fost întreprinse demersuri semnificative, cu rezultate concrete în planul creşterii nivelului de încredere a populaţiei în capacitatea Serviciului de a-şi îndeplini misiunile încredinţate prin lege. Demersurile pe linia comunicării publice au vizat în principal: – extinderea prezenţei SRI în mediul virtual, prin deschiderea conturilor oficiale ale instituţiei pe site-urile de socializare (Facebook, Twitter şi Pinterest), lansarea versiunii în limba engleză a site-ului SRI şi adăugarea de consistenţă rubricilor interactive existente pe site (secţiunea Verifică-ţi aptitudinile); – continuarea demersurilor pe linia creşterii transparenţei şi a deschiderii, pentru o mai bună cunoaştere la nivelul opiniei publice a locului, rolului şi competenţelor SRI. Reţine atenţia, pe acest plan, organizarea Zilei Porţilor Deschise, dedicate familiilor angajaţilor SRI, cu prilejul Zilei Internaţionale a Dreptului de A Şti (o premieră în istoria instituţiei). Totodată, au fost organizate vizita studenţilor de la Masterul „Studii de securitate – Analiza informaţiilor” din cadrul Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii din Bucureşti la sediul central al SRI, precum şi vizite de cunoaştere la ANIMV, ce au oferit prilejul potenţialilor candidaţi de a cunoaşte specificul acestei unităţi de învăţământ superior; – o implicare activă în dezvoltarea culturii de securitate, prin derularea campaniei „SRI în 50 de minute” în licee din toată ţara. ■ Analiza activităţii de relaţionare cu publicul şi mass-media a confirmat tendinţa de diminuare a numărului de petiţii şi solicitări de primire în audienţă adresate Serviciului, trend explicabil inclusiv pe fondul eficientizării procesului de comunicare publică derulat de SRI în ultimii ani. Cu toate acestea, se menţine la un nivel ridicat numărul solicitărilor (formulate prin intermediul petiţiilor sau în cadrul audienţelor) a căror soluţionare este de competenţa altor autorităţi sau instituţii ale statului. Pe parcursul anului 2013, Serviciul a recepţionat, la nivelul structurii centrale dedicate, 2.123 petiţii (în scădere cu aproximativ 30% comparativ cu 2012), dintre care 34,1% au fost adresate de persoane juridice (Parlament, Administraţia Prezidenţială, Guvern, ministere, autorităţi publice locale, partide politice, alte instituţii militare, societăţi comerciale, asociaţii şi organizaţii). De asemenea, la acelaşi nivel, au fost primite 12 solicitări în baza Legii nr.544/2001 privind liberul acces la informaţii de interes public. Un trend descendent a fost înregistrat şi pe linia solicitărilor de primire în audienţă, în perioada de referinţă fiind primite 1.631 cereri în acest sens, cu 18% mai puţin decât în anul precedent. În cadrul discuţiilor petenţii au abordat aspecte referitoare la: condiţiile de încadrare în Serviciu sau de înscriere la cursurile organizate de ANIMV; obţinerea de adeverinţe şi alte drepturi; obţinerea unor documente necesare calculării/recalculării pensiei; formularea de reclamaţii şi sesizări. Pe adresa de poştă electronică a Serviciului relaţ[email protected] au fost recepţionate 1.480 solicitări (în scădere cu 8% faţă de anul 2012) pentru care au fost elaborate 688 adrese de răspuns, restul mesajelor constând în diverse oferte care nu au necesitat formularea unor puncte de vedere. 36/43 VI.3. Predarea arhivelor fostei Securităţi În conformitate cu prevederile OUG nr.24/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.293/ 2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, SRI a continuat demersurile pe linia declasificării dosarelor, în anul 2013 fiind predate Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii: – 83 de dosare declasificate din fondurile reţea, informativ şi penal, care au fost analizate în cadrul Comisiei Mixte Paritare, de către specialiştii CNSAS şi ai SRI; – 80 de dosare de personal din fondul neoperativ, aparţinând cadrelor Securităţii ale căror nume au fost publicate în Monitorul Oficial, partea a III-a; – copii pe microfilm pentru 9 dosare, în baza solicitărilor punctuale, şi 3.861 role cu microfilme ce conţin informaţii pentru 240.873 dosare de la fondurile informativ şi reţea. Totodată, au fost întocmite 386 adrese de răspuns la solicitările Consiliului, majoritatea formulate în baza Legii nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare. În total, pe parcursul anului 2013, la solicitarea CNSAS au fost efectuate verificări pentru 5.573 persoane, cu circa 40% mai puţin decât în anul anterior (9.296 persoane). 37/43 CAPITOLUL VII MANAGEMENTUL RESURSELOR VII.1. Managementul resurselor umane 1.1. Parametri ai resurselor umane ale Serviciului ■ Priorităţile coordonatei de management al resurselor umane în anul 2013 au vizat asigurarea potenţialului uman şi profesional necesar pentru îndeplinirea misiunilor specifice, în condiţiile menţinerii restricţiilor în privinţa încadrării de personal în sistemul public. În acest context, direcţiile principale de acţiune au constat în creşterea competenţei profesionale şi susţinerea carierei în cadrul Serviciului, sub imperativul adaptării constante la evoluţiile din perioada de referinţă în plan instituţional, dar şi pe piaţa forţei de muncă. O provocare a constituit-o încadrarea cu personal a nou-înfiinţatei unităţi în domeniul securităţii cibernetice, în condiţiile restrictive în ceea ce priveşte angajările, dar şi ale necesităţii de atragere şi menţinere de specialişti înalt calificaţi (dat fiind nivelul inferior de retribuire comparativ cu mediul privat). ■ Din această perspectivă, în anul 2013 s-a acordat o atenţie sporită: – dezvoltării politicilor integrate menite să asigure predictibilitatea carierei profesionale a personalului, cu reevaluarea modelelor specifice profilurilor de activitate. Conex, s-a avut în vedere implementarea unitară a prevederilor Ghidului carierei, concomitent cu operaţionalizarea principiului mobilităţii resursei umane în conformitate cu nevoile instituţionale; – anticipării nevoilor de resurse umane, perfecţionării proceselor de evaluare şi testare, încadrării unor experţi cu profil profesional adecvat, precum şi centrării pe competenţe a procesului de formare profesională; – procesului de integrare organizaţională şi profesională a debutanţilor, prin perfecţionarea instrumentelor de mentorat; – aplicării coerente a managementului prin obiective în evaluarea activităţii cadrelor militare. ■ Modificările structural-organizatorice operate în conformitate cu dezideratele documentelor programatice au fost însoţite de preocuparea constantă pentru anticiparea şi asigurarea resurselor umane necesare îndeplinirii misiunilor Serviciului. În această idee, un accent aparte a fost pus pe procesele de selectare a candidaţilor pentru concursurile de admitere la studiile organizate de Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul” şi Academia Tehnică Militară sau pentru încadrare directă (în special în zonele tehnice care necesită specializări de nişă sau înalt calificate), astfel încât să corespundă nevoilor de competenţă şi specializare ale instituţiei. În egală măsură, pregătirea profesională s-a axat pe formarea şi consolidarea abilităţilor generale şi specifice, corespunzătoare diferitelor profiluri de activitate. ■ Repartiţia posturilor pe domenii de activitate se înscrie în constanta ultimilor doi ani, respectiv în proporţie de 71% în domeniul operaţional şi 29% în cel funcţional. ■ La sfârşitul anului 2013, ca urmare a dinamicii de personal şi a modificărilor în structurile organizatorice, nivelul general de încadrare a fost de 82% (la fel ca în anul trecut), iar dinamica de personal a fost pozitivă 38/43 1.2. Activităţi de pregătire profesională ■ Anul 2013 a reprezentat o etapă de consolidare a sistemului de pregătire profesională, o atenţie deosebită fiind acordată creşterii calităţii pe toate dimensiunile procesului de formare profesională – formare iniţială, specializare şi perfecţionare. Subsumat acestui obiectiv, unităţile specializate ale Serviciului au acţionat pentru: – reconfigurarea examenului de admitere la cursurile de master profesional, prin introducerea unor probe de testare a abilităţilor pentru munca de informaţii, respectiv pentru analiza de intelligence; – derularea, pentru cursanţii din cadrul programelor de licenţă, a unor activităţi extra- curriculare cu aplicabilitate în munca de informaţii; – dezvoltarea dimensiunii de training a programelor de instruire dedicate debutanţilor, angrenarea acestora în aplicaţii multidisciplinare complexe având rolul de a facilita integrarea în profesie; – organizarea de cursuri post-universitare sau de programe de formare şi dezvoltare profesională continuă centrate pe dezvoltarea de noi competenţe; – perfecţionarea personalului didactic, prin participarea la conferinţe, sesiuni de comunicări, workshop-uri, programe de pregătire oferite de parteneri străini, precum şi schimburi de experienţă cu instituţii similare din străinătate. În acord cu obiectivele de dezvoltare instituţională ale SRI, activitatea de cercetare ştiinţifică a urmărit crearea cunoaşterii în domeniul intelligence şi securitate naţională, prin dezvoltarea de proiecte proprii de cercetare sau implicarea în proiecte în colaborare cu organizaţii din străinătate. Pe această dimensiune, s-a acţionat pentru asigurarea unei mai bune corelări a planurilor de învăţământ şi a conţinuturilor disciplinelor din cadrul programelor de instruire şi pregătire profesională cu exigenţele profesiei de ofiţer de informaţii. ■ În vederea creşterii capacităţii profesionale a resursei umane, cadre ale Serviciului au participat la programe de pregătire organizate la nivel: – naţional, de alte instituţii din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională sau instituţii civile de învăţământ şi alţi furnizori de formare din spaţiul public, în scopul obţinerii de competenţe în domenii în care SRI nu organizează programe dedicate de pregătire. În 2013, cadre ale SRI au participat la programe de instruire organizate de MApN – Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”; Academia Tehnică Militară; Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu”; Colegiul Naţional de Apărare; Departamentul Regional de Studii pentru Managementul Resurselor de Apărare, MAI – Centrul Multifuncţional de Pregătire Schengen, ORNISS şi Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare. Totodată, cadre ale Serviciului au urmat/urmează cursuri de specializare sau perfecţionare în domenii de interes pentru activitatea desfăşurată, organizate în instituţii civile de învăţământ; – internaţional, de către servicii partenere sau organizaţii cu atribuţii în domeniul securităţii, în vederea dezvoltării de competenţe pe diferite profiluri de activitate. ■ De asemenea, SRI a oferit programe de pregătire pentru: – cadre ale instituţiilor din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, atât pe dimensiunea de formare iniţială, cât şi pe cea de specializare în domenii în care Serviciul este autoritate naţională; – cadre ale serviciilor partenere, în domenii în care Serviciul deţine un nivel ridicat de expertiză. 39/43 VII.2. Managementul resurselor financiar-logistice Finanţarea cheltuielilor bugetare ale SRI s-a desfăşurat cu respectarea prevederilor Legii privind finanţele publice, ale legilor privind bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2013, ale actelor normative prin care acestea au fost rectificate şi ale celorlalte acte normative specifice sectorului de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională. Fondurile bugetare alocate Serviciului au fost repartizate, prin intermediul Sistemului de Planificare Integrată, în conformitate cu necesităţile de resurse pentru îndeplinirea misiunilor specifice, la nivelul fiecărui ordonator terţiar de credite, pe programe majore, sectoriale şi pe categorii de cheltuieli. Bugetele pe unităţi au fost modificate în procesul execuţiei bugetare (ca urmare a redistribuirii unor sarcini şi a necesităţii efectuării unor cheltuieli ce nu au putut fi dimensionate exact la începutul anului bugetar), iar trimestrial,
← Înapoi la începutul extrasului

Extrasul poate avea altă structură decât documentul original. Data preluării nu reprezintă perioada statistică sau data publicării de către instituție.

Identificarea exactă a documentului colectat

Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.

b715bee53ae5c3a4d512652b5be879097bbe4429e9707e16943202f319b7af7d