Document colectat · Rapoarte privind energia și rețelele
Raport national 2013
- Instituția sau publicația sursă
- Rapoarte privind energia și rețelele
- Data preluării
- 26.09.2026 17:54
- Dimensiunea materialului
- 3.823,6 KB
Conținutul disponibil în colecție
Textul documentului
gazinare, distribuţie, furnizare) sunt obligaţi să asigure separarea contabilă,
legală, funcţională şi organizatorică a acestora. Companiile de distribuţie care deservesc un
număr de cel mult 100.000 de consumatori sunt exceptate de la prevederile privind separarea
legală.
Operatorii din domeniul gazelor naturale au obligaţia transmiterii evidenţelor contabile
reglementate până la data de 1 iulie (pentru activităţile de distribuţie şi furnizare) şi respectiv,
31 august (pentru activităţile de înmagazinare şi transport), ale anului de reglementare
următor celui pentru care se efectuează raportarea.
Evidenţele contabile reglementate analizate cuprind următoarele situaţii:
- situaţia veniturilor,
- situaţia cheltuielilor,
- situaţia imobilizărilor corporale şi necorporale,
- situaţia obiectelor de inventar.
De asemenea, operatorii din domeniul gazelor naturale au obligaţia de a transmite la ANRE,
spre analiză şi avizare, rapoartele de separare, activitate ce presupune verificarea ipotezelor,
criteriilor şi regulilor care vor sta la baza întocmirii evidenţelor contabile separate, care să
permită obţinerea informaţiilor cu privire la cheltuielile, veniturile, imobilizările corporale şi
necorporale şi obiectele de inventar aferente activităţilor reglementate desfăşurate.
S.C. E.ON Gaz România S.A şi S.C. Distrigaz Sud S.A., în calitate de operatori ai sistemelor
de distribuţie, au avut obligaţia de a realiza separarea contabilă, legală, funcţională şi
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei Pagina 36 din 133
31.07.2012
organizatorică între activitatea de distribuţie şi cea de furnizare a gazelor naturale. În cazul
S.C. E.ON Gaz România S.A, urmare a separării legale prin divizarea societăţii, au rezultat
două companii independente din punct de vedere legal - E.ON Gaz România S.A.,
specializată în furnizarea gazelor naturale şi E.ON Gaz Distribuţie S.A., specializată în
distribuţia gazelor naturale, precum şi operarea şi întreţinerea reţelei de distribuţie. Cele două
noi companii au sedii diferite. Procesul de separare legală a celuilalt mare operator de
distribuţie, Distrigaz Sud, a fost finalizat în luna aprilie 2008, rezultând S.C.Distrigaz Sud
Reţele S.R.L. şi S.C. Distrigaz Sud S.A. (ulterior S.C. GDF SUEZ ENERGY ROMANIA
S.A.).
Referitor la obligaţia de separare legală a activităţii de înmagazinare subterană, ea a fost
realizată de operatorul de înmagazinare S.C. DEPOMUREŞ S.A. Procesul de separare legală
a ultimului operator de înmagazinare – S.N.G.N. Romgaz S.A. este încă în derulare.
2.4.1.2. Funcționare tehnică
Condiţiile şi regulile de utilizare a SNT al gazelor naturale din România precum şi accesul
transparent şi nediscriminatoriu al terţilor sunt reglementate prin Codul reţelei. În anul 2013,
documentul a fost revăzut și aprobat prin Ordinul ANRE nr. 16/2013.
Printre modificările importante promovate în cadrul acestui ordin se evidențiază următoarele:
actualizarea termenilor utilizați în cuprinsul Codului rețelei în funcție de modificările
aduse prin adoptarea Legii energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012;
completarea prevederilor referitoare la procesul de analiză a propunerilor de
amendamente înaintate de operatorii economici din sectorul gazelor naturale, prin
includerea Grupului de lucru, a cărui componență este stabilită de ANRE, care are
sarcina de a formula puncte de vedere pe marginea propunerilor de amendamente
primite;
definirea punctului comercial pentru Facilitatea de Transfer al Gazelor Naturale (FTG) și
reformularea procedurii aferente FTG;
detalierea procedurii de rezervare de capacitate în cazul solicitării de servicii de transport
pe termen scurt;
descrierea detaliată a principiilor de alocare a cantităților de gaze naturale în punctele de
intrare/ieșire în/din SNT;
corectarea disfuncționalităților semnalate în cadrul procedurilor de management al
congestiilor;
completarea procedurilor de echilibrare comercială astfel încât să fie luate în considerare
efectele utilizării FTG;
modificarea marjelor de toleranță acceptate în cazul dezechilibrelor acumulate în situația
livrărilor în excedent în SNT;
preluarea, în cadrul unei anexe distincte, a tarifelor aferente activităților descrise în
cadrul Codului rețelei pentru SNT și, pe cale de consecință, abrogarea Ordinului ANRE
nr. 31/2010 privind aprobarea tarifelor prevăzute în anexa nr. 10 la Codul rețelei pentru
Sistemul național de transport al gazelor naturale, aprobat prin Ordinul ANRE nr.
54/2007, și a prețului de achiziție a gazelor naturale livrate în excedent în Sistemul
național de transport;
precizarea aplicabilității în regim de testare a valorilor tarifelor de dezechilibru până nu
mai târziu de 1 iulie 2014.
Autoritatea de reglementare a elaborat şi aprobat Standarde de performanţă pentru serviciile
de transport, respectiv distribuţie a gazelor naturale (Decizia ANRGN nr. 1361/2006 cu
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei Pagina 37 din 133
31.07.2012
modificările şi completările ulterioare, respectiv Ordinul ANRE nr. 59/2007, Ordinul ANRE
nr. 45/2008, Ordinul ANRE nr. 33 /2010 şi Ordinul 47/2011).
2.4.1.3. Tarife de rețea și racordare
Mecanismele de calcul al preţurilor şi al tarifelor reglementate sunt de tipul „revenue–cap”
pentru activităţile reglementate de înmagazinare subterană şi de transport şi de tip „price-cap”
pentru activităţile reglementate de distribuţie şi de furnizare.
Perioada de reglementare pentru oricare din activităţile reglementate este de 5 ani, cu excepţia
primei perioade de reglementare (etapa tranzitorie), a cărei durată a fost stabilită la 3 ani.
Sistemul tarifar pentru activitatea de transport cuprinde un set de tarife de tipul revenue cap
prin care este stabilit un venit reglementat total care acoperă costurile totale aferente unui an
al perioadei de reglementare.
Tariful pentru serviciile de transport prin sistemul naţional de transport este unic, având o
structură binomială. Componenta fixă pentru rezervarea capacităţii în sistemul de transport
cuantifică costurile fixe, legate de dezvoltarea capacităţii sistemului de transport. Componenta
volumetrică pentru utilizarea sistemului de transport cuantifică costurile generate de utilizarea
sistemului, inclusiv cele generate de realizarea tuturor serviciilor auxiliare utilizării
sistemului.
Începând cu data de 1 aprilie 2013 au fost introduse tarife de transport pe tipuri de servicii,
după cum urmează: servicii ferme pentru contracte cu durata mai mare de un an, servicii
întreruptibile pentru contracte cu durată mai mare de un an, servicii ferme pentru contracte cu
durată mai mică de un an, diferențiate pe zi, lună si trimestru, servicii backhaul, până la 30
iunie 2013, după aceasta dată serviciile ferme pentru contracte cu durata mai mică de un an
fiind diferențiate pe trimestre.
S-a demarat procesul de elaborare a Metodologiei pentru aprobarea și stabilirea tarifelor
reglementate în activitatea de transport a gazelor naturale pe puncte de intrare-ieșire,
astfel încât, începând cu data de 1 august 2014 aceasta să fie în vigoare.
În conformitate cu art. 13 din Regulamentul (CE) nr. 715/2009 al Parlamentului European și
al Consiliului privind condițiile de acces la rețelele pentru transportul gazelor naturale, și
ulterior al Regulamentului (UE) nr. 347/2013 al Parlamentului European și al Consiliului
privind liniile directoare pentru infrastructurile energetice transeuropene, pentru a treia
perioadă de reglementare s-a stabilit un stimulent în valoare de 1,4% peste rata reglementată a
rentabilitătii capitalului (7,72%) pentru categoriile de imobilizari corporale și necorporale
realizate în mod prudent de catre operatorii licentiati în aceasta perioada, în scopul de a spori
eficiența, de a îmbunătăți integrarea pe piață și siguranța alimentării și de a sprijini activitățile
de cercetare aferente.
Sistemul tarifar pentru activitatea de distribuţie cuprinde tarife diferenţiate pe categorii de
consumatori şi sisteme omogene de distribuţie, în funcţie de caracteristicile tehnice şi regimul
de exploatare al fiecărui sistem de distribuţie.
Pentru activitatea de distribuţie se stabileşte un venit reglementat unitar care acoperă costurile
unitare aferente unui an al perioadei de reglementare.
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei Pagina 38 din 133
31.07.2012
Tarifele de distribuţie sunt de tip monom şi cuantifică costurile fixe şi variabile legate de
realizarea activităţii de distribuţie. Tarifele de distribuţie se aplică la cantităţile de gaze
naturale distribuite.
Pentru a treia perioadă de reglementare, rata de creştere a eficienţei economice pentru
activitatea de distribuţie a gazelor naturale s-a stabilit pentru fiecare operator licenţiat în parte,
dar nu mai puţin de 1,5% pe an, ţinând cont de sporul de eficienţă realizat în perioada
anterioară de reglementare, de posibilităţile acestuia de a reduce în continuare costurile, astfel
încât să se asigure desfăşurarea activităţii în condiţii de continuitate şi de siguranţă.
Rata de creştere a eficienţei economice se aplică numai asupra costurilor de operare, cu
excepţia costului aferent consumului tehnologic, şi se calculează în termeni nominali, cumulat
pentru perioada de reglementare.
În anul 2013 a fost stabilită rata reglementată a rentabilității capitalului (RoR) pentru a treia
perioadă de reglementare, pentru activitățile de distribuție și furnizare reglementată a gazelor
naturale, în valoare de 8,43%.
În scopul stimulării investițiilor și al creșterii eficienței și siguranței în exploatarea sistemelor
de distribuție a gazelor naturale, peste rata reglementată a rentabilității capitalului, pentru
activitatea de distribuție a gazelor naturale a fost stabilit un stimulent în valoare de 1,4 %,
valabil pentru cea de-a treia perioadă de reglementare. Stimulentul este aplicabil proiectelor
de investiții realizate în scopul dezvoltării și/sau inovării sistemelor de distribuție a gazelor
naturale şi al creşterii eficienţei în operarea şi întreţinerea acestora.
Prețurile reglementate se stabilesc distinct pe următoarele categorii de clienți finali, după cum
urmează:
a) Pentru clienții casnici și producătorii de energie termică, numai pentru cantitatea de
gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare și în
centralele termice destinată consumului populației;
b) Pentru clienții noncasnici de gaze naturale, cu excepția producătorilor de energie
termică, pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în
centralele de cogenerare și în centralele termice destinată consumului populației.
Tarifele de transport şi distribuţie pentru categoriile cele mai relevante de clienţi finali se
prezintă după cum urmează:
Cons. I4-1,I4-2 I1 (Consum anual D3 (Consum anual D3, D3b (Casnic
(Consum anual 418,6 GJ) 83,7 GJ) tipic - Incalzire,
Tarif 418,6 TJ ) preparare hrana
si apa calda)
Euro /GJ Euro /GJ Euro /GJ Euro /GJ
Tarif 0.64 0.64 0.64 0.64
transport
Tarif 1.39 1.63 1.64 1.64
distributie
Sistemul tarifar pentru activitatea de înmagazinare cuprinde un set de tarife de tipul revenue
cap prin care este stabilit un venit reglementat total care acoperă costurile totale aferente
desfăşurării activităţii pe parcursul unui an al perioadei de reglementare.
Componenta fixă pentru rezervarea capacităţii în depozitul subteran cuantifică costurile fixe,
generate de rezervarea de capacitate în depozitul subteran pe durata unui ciclu complet de
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei Pagina 39 din 133
31.07.2012
înmagazinare. Componenta volumetrică pentru injecţia gazelor naturale în depozitul subteran
cuantifică costurile variabile generate de preluarea gazelor naturale, măsurarea, tratarea şi
vehicularea acestora prin facilităţile de suprafaţă şi introducerea în depozitul subteran.
Componenta volumetrică pentru extracţia gazelor naturale din depozitul subteran cuantifică
costurile generate de scoaterea gazelor naturale din depozitul subteran, tratarea, vehicularea şi
măsurarea acestora prin facilităţile de suprafaţă şi predarea la transportator şi/sau beneficiar.
Accesul operatorilor la depozitele de înmagazinare se face în regim reglementat (Decizia
preşedintelui ANRGN nr. 824/2004).
Tariful de înmagazinare în anul 2013 a fost:
Societatea Societatea
Națională de Gaze Comercială
Componenta de tarif U.M.
Naturale Romgaz “Depomureş” -
S.A. Mediaș S.A. Târgu Mureș
Lei / MWh / ciclu
Componentă fixă pentru
complet de 13,12 8,01
rezervarea capacității
înmagazinare
Componenta volumetrică
pentru injecţia gazelor Lei / MWh 2,37 3,10
naturale
Componenta volumetrică
pentru extracția gazelor Lei / MWh 1,80 1,27
naturale
Pentru îndeplinirea obligaţiilor legate de asigurarea siguranţei în exploatarea depozitelor de
înmagazinare subterană a gazelor naturale, operatorii de înmagazinare au obligaţia de a crea şi
de a menţine o structură unitară şi flexibilă pentru activitatea de dispecerizare, respectiv
pentru supravegherea proceselor, comunicarea datelor şi parametrilor specifici activităţii,
precum şi pentru intervenţia promptă la nivelul depozitelor de înmagazinare.
În vederea asigurării siguranţei aprovizionării cu gaze naturale pe perioada rece, titularii
licenţelor de furnizare a gazelor naturale au obligaţia de a deţine în depozitele de
înmagazinare subterană, până la încheierea activităţii de injecţie din anul respectiv, un stoc
minim obligatoriu de gaze naturale.
Titularii licenţelor de înmagazinare subterană a gazelor naturale au obligaţia de a asigura,
accesul nediscriminatoriu la depozitele de înmagazinare subterană, titularilor licenţelor de
furnizare a gazelor naturale, cu prioritate celor cărora le revine obligaţia de serviciu public.
2.4.1.4. Aspecte transfrontaliere
Începând cu data de 01 februarie 2014, TRANSGAZ si FGSZ vor pune la dispoziţia pieţei o
capacitate de transport de 10.000 mc/oră în condiţii ferme şi 40.000 mc/oră în regim de
întreruptibilitate pe direcţia de curgere România – Ungaria.
Pentru creşterea capacităţii de transport pe această direcţie se au în vedere o serie de
dezvoltări atât în sistemul românesc cât şi în cel maghiar, dezvoltări preconizate a se finaliza
în decembrie 2016. Din acel moment, capacitatea ce va putea fi asigurată dinspre România
înspre Ungaria va fi de 1,75 mld.mc/an, existând planuri de extindere în continuare până la
capacitatea maximă a interconectorului, respectiv 4,4 mld.mc/an.
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei Pagina 40 din 133
31.07.2012
La punerea în funcţiune a conductei de interconectare RO-BG va putea fi asigurată o
capacitate de transport pe această direcție de 0,5 mld. mc/an, la presiunea minimă prevăzută în
decizia de finanţare a proiectului (21 bar). Sunt planificate o serie de dezvoltări suplimentare
în sistemul românesc de transport, în urma implementării cărora pe direcţia de curgere RO-
BG se va putea oferi pieţei capacitatea maximă a interconectorului, respectiv 1,5 mld.mc/an.
Demersuri în vederea punerii în aplicare a prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1775/2005
privind condiţiile de acces la reţele pentru transportul gazelor, respectiv Regulamentului (CE)
nr. 715/2009:
Relația româno-bulgară
Pentru a veni în întâmpinarea soluţionării problemelor care au dus la declanşarea procedurii
de infringement, ANRE a reglementat modul de alocare a capacităţii prin licitaţie la un tarif
de pornire stabilit prin benchmarking. Aplicarea noii metodologii presupune însă:
• Încheierea de către Transgaz şi Bulgartransgaz a Acordului pentru Alocare de Capacitate
şi a Acordului de Operare pentru punctul de interconectare Negru Vodă I. Documentele
se află în fază finală de convenire şi semnare;
• Rezolvarea aspectelor contractuale cu Bulgargaz.
Bulgargaz nu acceptă rezilierea amiabilă a contractului. În consecinţă, o potenţială rezolvare a
situaţiei este aprobarea de către Comisia Europeană a unei soluţii temporare în care Bulgargaz
să beneficieze în continuare de capacitatea de transport necesară consumului Bulgariei în
condiţiile actualului contract, restul capacităţii urmând a fi oferită pieţei în conformitate cu
prevederile legislaţiei europene în vigoare privind accesul terţilor la reţelele de transport gaze.
În acest sens s-a primit din partea bul
← Înapoi la începutul extrasului
Extrasul poate avea altă structură decât documentul original. Data preluării nu reprezintă perioada statistică sau data publicării de către instituție.
Identificarea exactă a documentului colectat
Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.
fab30e0de2f0b29dfba863c59a41dfa6651f909dbe673aa26fc3889fcca39d40