Program de
guvernare
Documentul original ↗
Proiect editorial 2026-2028Propuneri, date și condiții de implementare, cu stadiul verificării la vedere.

Document colectat · Rapoarte privind nediscriminarea

Vezi raport

Instituția sau publicația sursă
Rapoarte privind nediscriminarea
Data preluării
26.09.2026 17:54
Dimensiunea materialului
1.771,6 KB

Conținutul documentului colectat

Secțiuni și tabele

“BUILDING TRUST IN HUMAN RIGHTS” 57

Cu toate acestea, după două săptămâni de la începerea grădiniţei, educatoarea a adus la cunoştinţă petentei că s-a ţinut o şedinţă în care s-a decis exmatricularea copilului, motivul invocat fiind acela că minorul trebuie dus la un centru de copii cu nevoi speciale. Această concluzie rezidă din faptul că pe ultimul diagnostic de la Tg. Mureş, sunt enumerate câteva recomandări: continuarea gimnasticii medicale, stimularea dezvoltării psihice şi a vorbirii, atât la domiciliu cât şi în centrul pentru copii cu nevoi speciale. Ulterior consultului de la Tg. Mureş a existat o serie de investigaţii efectuate în Franţa, în urma cărora specialiştii au recomandat minorului sistarea şedinţelor de kinetoterapie şi oprirea tratamentului în cazul a 3 dintre medicamentele recomandate în România. Managerul grădiniţei, P. V., i-a confirmat petentei decizia de exmatriculare

luată sub motivul că este un copil ce necesită o atenţie şi grijă suplimentară din partea celor responsabili. Managerul a considerat că în acest caz, totuşi, s-ar putea ajunge la o concesie, în sensul că minorul ar putea frecventa programul grădiniţei până la orele 12, cu condiţia de a aduce un act notarial prin care instituţia ar fi exonerată de răspundere faţă de copil. Tot managerul a explicat faptul că actul notarial este necesar deoarece educatoarea lipseşte din timpul programului, fiind şi profesor de Ştiinţe socio-umane. Pentru un punct de vedere suplimentar a fost contactată telefonic şi directoarea grădiniţei care a declarat că nu deţine informaţii despre şedinţa în cauză sau de deciziile luate în cadrul acesteia. La cererea petentei s-a făcut o nouă evaluare a minorului şi medicul a hotărât că minorul poate frecventa orice grădiniţă cu program normal, frecventarea unei grădiniţe speciale fiind în defavoarea dezvoltării copilului. Faţă

de cele întâmplate, petenta a solicitat grădiniţei să îi comunice în scris motivul exmatriculării minorului. Pentru clarificarea aspectelor aceasta a fost invitată la o şedinţă care a degenerat imediat ce petenta a adresat unele întrebări cu scopul de a afla modalitatea în care s-a hotărât exmatricularea copilului. S-a constatat că asistenta, medicul pediatru şi psihologul, prin comportamentul lor şi modul în care au transmis informaţiile, au hiperbolizat aspectele bolii, panicând tot personalul instituţiei. Medicul pediatru a susţinut hotărârea deja luată de către consiliul de administraţie pe motiv că instituţia este privată şi că pot face orice, acest aspect fiind susţinut şi de către directoarea grădiniţei. Medicul pediatru a făcut următoarele remarci: “Doamnă noi ne pierdem timpul cu dvs. aici!, dacă nu vă convine plecaţi!, duceţi-vă în altă parte, mai sunt şi alte grădiniţe!, plecaţi aşa cum au mai plecat şi

alte mame!“ Tot în cadrul aceleiaşi şedinţe, şi asistenta medicală a avut o atitudine similară. Singura persoană care a luat timid atitudine, susţinând cauza minorului, a fost educatoarea, care a spus celor de faţă că minorul nu are nicio problemă de comportament, atitudine, integrare sau de altă natură.

RAPORT DE ACTIVITATE 2011

Valorile și formulările aparțin documentului citat. Data preluării nu reprezintă perioada datelor sau data publicării de către instituție.

Identificarea exactă a documentului colectat

Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.

4b07d9bf80fc15d3a9bac54aa2320e7b2b1488a0593d1eedef0946a1b122fb5e