Document colectat · Rapoarte privind nediscriminarea
Vezi raport
- Instituția sau publicația sursă
- Rapoarte privind nediscriminarea
- Data preluării
- 26.09.2026 17:54
- Dimensiunea materialului
- 1.771,6 KB
Conținutul disponibil în colecție
Textul documentului
olitici, a
rezultatelor şi progreselor înregistrate la nivel național şi regional.
Reţeaua Europeană a Instituţiilor de Egalitate din
Uniunea Europeană (Equinet)
Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a continuat activitatea de
reprezentare a României la nivelul reţelei europene de egalitate de şanse Equinet.
Astfel, alături de celelalte 30 de organizaţii membre, C.N.C.D. facilitează un schimb de
informaţii şi bune practici, în scopul unui tratament egal, nediscriminatoriu. În anul
2011, C.N.C.D. a obţinut pentru a doua oară un mandat de membru în Consiliul Executiv.
l În noiembrie 2011 a avut loc la Bruxelles „Reuniunea Equinet la nivel înalt
între şefii de organisme naţionale pentru egalitate de şanse şi instituţii europene.”
Conducătorii instituţiilor naţionale de egalitate din întreaga Europa s-au reunit la
Bruxelles pentru discuţii tematice cu reprezentanţi la nivel înalt ai Consiliului Europei
(Thomas Hammarberg, Comisarul pentru Drepturile Omului), Comisia Europeană,
Grupul European al instituţiilor naţionale pentru drepturile omului precum şi alte
părţi interesate. Reuniunea a avut loc pentru a se discuta şi decide asupra aspectelor
“BUILDING TRUST IN HUMAN RIGHTS” 11
cele mai relevante pentru activitatea organismelor naţionale de egalitate de şanse
precum şi asupra viitorului program de lucru anual al reţelei Equinet. În partea a doua
a reuniunii s-au votat noii membri ai Consiliului Executiv Equinet. Voturile oferă celor
nouă candidaţi un mandat de doi ani (cu maximum 3 mandate consecutive pentru
fiecare membru). Din partea C.N.C.D. a fost ales preşedintele instituţiei, domnul
Asztalos Csaba Ferenc.
Activitatea de reprezentare a Consiliului Naţional pentru Combaterea
Discriminării prin participare la conferinţe, dezbateri şi reuniuni
internaţionale în domeniul combaterii discriminării.
Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a continuat şi în cursul anului
2011, consolidarea raporturilor de cooperare cu organisme şi autorităţi similare, în
cadrul dialogurilor bilaterale, regionale sau internaţionale. Prezenţa reprezentanţilor
instituţiei, în plan internaţional, la întruniri, conferinţe, simpozioane, dezbateri şi
reuniuni internaţionale a contribuit la mediatizarea activităţii C.N.C.D. dar şi a vizibilităţii
acesteia, îmbunătăţirea relaţiilor cu instituţiile similare din ţările europene, precum şi
la stabilirea unor noi legături de colaborare. Dintre evenimentele organizate în anul
2011 la nivel internaţional, vă prezentăm alăturat câteva dintre acestea:
l În luna mai, un reprezentant al C.N.C.D. a participat la seminarul adresat
autorităților naționale independente de combatere a discriminării în domeniul ocupării
forței de muncă, organizat de Comisia Europeană Împotriva Rasismului şi a Intoleranței
(ECRI). Tema seminarului, decisă în urma consultării organismelor specializate în lupta
împotriva rasismului şi a discriminării rasiale din cele 47 de state membre, a constat
în dezbaterea rasismului şi discriminării rasiale la angajare, cea din urmă chestiune
fiind şi subiectul următoarei recomandări de politică generală a ECRI. Obiectivele
specifice ale seminarului au fost analizarea celor mai recente progrese legislative din
domeniu, la nivel național şi european, precum şi examinarea necesităților existente
în cadrul legislativ şi identificarea problemelor specifice în ceea ce priveşte aplicarea
standardelor corespunzătoare.
l În luna iunie, C.N.C.D. a fost inclus în programul „Politica externă a Statelor
Unite şi drepturile omului” organizat de Departamentul de Stat al SUA, care s‐a
desfăşurat în următoarele oraşe: Washington DC, Des Moines ‐ Iowa, Minneapolis ‐
Minnesota, Denver ‐ Colorado, New York. Programul a fost conceput pentru studierea
componentelor domeniului drepturilor omului în contextul politicii externe a SUA.
În cadrul proiectului au avut loc întâlniri cu organizațiile care monitorizează sau
sunt preocupate de problemele internaționale privind drepturile omului. Pe durata
întâlnirilor s‐a discutat despre modalitățile în care organizațiile locale încearcă să
influențeze domeniul drepturilor omului la nivel național şi internațional.
RAPORT DE ACTIVITATE 2011
12 “BUILDING TRUST IN HUMAN RIGHTS”
l Tot în luna iunie 2011, domnul preşedinte Asztalos Csaba a fost invitat
în calitate de expert la “Atelierul de lucru privind antidiscriminarea” desfăşurat la
Chişinău, Republica Moldova. Evenimentul a fost organizat de către Direcția Generală
a Comisiei Europene de Extindere, în cadrul instrumentului TAIEX, în colaborare cu
Ministerul de Justiție al Republicii Moldova. În cadrul atelierului, intervenția din
partea reprezentantului C.N.C.D. a presupus o expunere cu privire la implementarea
Directivelor 43/2000 şi 78/2000 în România, în contextul sistemului complementar
de prevenire şi de combatere a discriminării. De asemenea, au fost purtate discuții
punctuale în care au fost expuse cazuri concrete din jurisprudența instituției noastre.
La finalul atelierului a existat o sesiune de întrebări, în cuprinsul căreia participanții au
solicitat informații suplimentare sau precizări în legătură cu problematica susținută.
l În luna septembrie, doi reprezentanți ai C.N.C.D. au participat la Seminarul
EQUINET pe tematica juridică „Conflictele dintre drepturi, dreptul la tratament
egal şi alte drepturi fundamentale” care a avut loc la Viena, Austria. Întâlnirea a
avut ca obiectiv discutarea potențialelor conflicte dintre dreptul la tratament egal şi
alte drepturi fundamentale, în special libertatea religioasă şi credințe, libertatea de
exprimare, precum şi prezentarea unor cazuri concrete din jurisprudența organismelor
de egalitate din statele membre EQUINET.
l Tot în luna septembrie, un reprezentant al C.N.C.D. a participat la cea de
a doua întâlnire anuală a grupului de lucru pentru dezvoltare strategică organizată de
către EQUINET. Întâlnirea, desfăşurată la Belfast, Irlanda de Nord, a avut ca obiectiv
discutarea draft‐ului raportului pentru acordarea de asistență de specialitate victimelor
discriminării, formulat de către membrii grupului ca urmare a întâlnirii precedente de
la Budapesta, în cadrul căreia s-au stabilit următoarele termene pentru finalizarea
raportului pentru finalul anului în curs.
l În octombrie 2011, un reprezentant al C.N.C.D. a participat la Bruxelles
la seminarul privind combaterea discriminării şi egalitatea de şanse organizat de
Comisia Europeană, în colaborare cu Rețeaua Europeană a Instituțiilor de Egalitate
din UE şi cu Rețeaua Europeană a Experților în domeniul egalității de gen. Seminarul
a avut scopul de a informa participanții cu privire la stadiul implementării directivelor
europene din domeniul nediscriminării şi al egalității de gen, aprecierea nivelului la
care se află țările implicate, precum şi realizarea unor previzionări în materie. Au fost
invitați reprezentanți ai guvernelor, instituții naționale de egalitate de şanse, experți
independenți, reprezentanți ai organizațiilor nonguvernamentale, oficiali ai Comisiei.
l Tot în luna octombrie, preşedintele C.N.C.D a participat la Întâlnirea cu
Delegația Consiliului Europei în cadrul celei de‐a treia vizite de monitorizare a modului
în care România aplică prevederile Convenției cadru pentru protecția minorităților
naționale. Vizita a avut ca obiectiv evaluarea măsurilor care au fost luate pentru a da
curs recomandărilor COE formulate la monitorizarea anterioară, precum şi o analiză
a situației actuale şi a celor mai recente evoluții legate de minoritățile naționale din
“BUILDING TRUST IN HUMAN RIGHTS” 13
România. Temele discutate corespund domeniilor de aplicare prevăzute de Convenția
cadru: egalitate şi nediscriminare, menținerea şi dezvoltarea culturii, toleranță şi dialogul
intercultural, libertatea de asociere, religia şi credință, accesul la mass‐media, folosirea
limbii minoritare în administrație, justiție şi pentru a indica denumiri tradiționale,
dimensiunea multiculturală şi interculturală a educației, accesul la educație şi formare,
învățarea limbilor minoritare şi predarea în aceste limbi, participarea efectivă la viața
publică, contacte pe plan internațional. Procesul de monitorizare îşi va urma cursul
prin analiza datelor de către Comitetul consultativ al Convenției cadru, probabil până
în aprilie 2012, după care documentele emise de experții internaționali vor fi supuse
analizei şi aprobării forurilor decizionale ale Consiliului Europei. Peste aproximativ un
an este posibil să fie aprobată cea de a III‐a Rezoluție privind România.
l În luna noiembrie 2011, un reprezentant al C.N.C.D. a participat la
Summitul Egalităţii organizat de către Preşedinţia Poloneză a Uniunii Europene şi
Comisia Europeană. Subiectul de dezbatere l-a reprezentat „Promovarea egalităţii
la nivel local şi regional” şi a reunit o serie de factori cu activitate în promovarea
conceptelor egalităţii în context european, precum autorităţi locale şi regionale, reţele
de afaceri, reprezentanţi ai sindicatelor şi ONG-uri locale. În cadrul acestui Summit au
fost prezentate o serie de exemple de bună practică în domeniu, cu menirea de a fi
avute în vedere pentru aplicarea acestora în alte ţări ale Uniunii. În cadrul Summit-ului
s-au desfăşurat trei ateliere de lucru care au adus în prim plan problematici diferite:
egalitatea ca factor de dezvoltare regională, creşterea parteneriatului la nivel local
şi regional, realizarea politicilor de nediscriminare la nivel local şi regional printr-o
folosire mai eficientă a fondurilor europene. Preşedintele Comisiei pentru politici
economice şi sociale din cadrul Comitetului Regiunilor a prezentat la finalul Summit-
ului o perspectivă internaţională asupra egalităţii, ca factor de dezvoltare regională.
Raportul periodic privind implementarea Directivei 2000/78/CE
în România pentru 2002-2010
La începutul anului 2011, C.N.C.D. a comunicat Comisiei Europene Rapoartele
privind implementarea Directivei cadru (2000/78/CE) în România (2003-2010).
Potrivit art. 19 alin.1 al Directivei 2000/78/CE Statele membre UE comunică
Comisiei Europene, din 5 în 5 ani, informaţii legate de aplicarea celor două Directive.
Raportul privind implementarea Directivei cadru în România rezumă
activitatea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării în perioada 2003-
2010, din perspectiva acţiunilor, programelor şi cazurilor de discriminare relevante sub
aspectul prevederilor Directivei 2000/78/CE.
Raportul prezintă măsurile de transpunere a legislaţiei europene la nivel
naţional, măsurile legislative ce au necesitat modificări succesive (2002-2006) şi
RAPORT DE ACTIVITATE 2011
14 “BUILDING TRUST IN HUMAN RIGHTS”
substanţiale în vederea asigurării concordanţei dintre legea naţională şi Directiva
europeană. Un capitol special îl reprezintă analiza statutului Consiliului Naţional pentru
Combaterea Discriminării, astfel cum a fost pus în discuţie de Comisia Europeană.
Totodată, este prezentată o analiză a petiţiilor înregistrate de C.N.C.D. în
care se reclamă posibile fapte de discriminare şi, implicit, o analiză a cazurilor de
discriminare constatate de C.N.C.D. în perioada raportării din perspectiva prevederilor
Directivei 2000/78/CE.
Din totalul celor 4453 de plângeri adresate Consiliului Naţional pentru
Combaterea Discriminării în perioada raportată, 2002-2010, aproximativ 651 de
plângeri au vizat discriminarea pe criteriul de religie sau convingeri, dizabilitate, vârstă
şi orientare sexuală. 305 plângeri au vizat discriminarea pe criteriul de dizabilitate, 185
pe criteriul de apartenenţă religioasă sau convingeri, 111 de plângeri pe criteriul de
vârstă şi aproximativ 50 de plângeri pe criteriul de orientare sexuală.
În 123 de cazuri, C.N.C.D. a constatat discriminarea pe criteriul de religie sau
convingeri (27 de cazuri), vârstă (54 de cazuri), dizabilitate (31 de cazuri) şi orientare
sexuală (11 cazuri).
În afara jurisprudenţei C.N.C.D., raportul cuprinde şi o analiză în detaliu a
activităţilor de prevenire a discriminării, derulate de C.N.C.D. sau în parteneriat cu alte
instituţii şi organizaţii neguvernamentale.
“BUILDING TRUST IN HUMAN RIGHTS” 15
Capitolul 2
Activitatea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării
de soluţionare a faptelor de discriminar sesizate
În anul 2011, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a
înregistrat 465 de petiţii, un total care este foarte apropiat de cel din anul anterior
(478).
CRITERII 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011
Boală cronică 0 0 6 2 3 2 4 2 0 1
necontagioasă
Orientare sexuală 1 5 6 9 6 7 6 6 4 8
Infectarea HIV 0 1 15 10 5 3 7 1 3 1
Limba 0 2 1 2 2 7 11 13 16 10
Convingeri 4 12 23 19 8 10 14 13 4 2
Religie 2 9 9 11 8 12 15 6 6 5
Categorie 2 0 10 6 4 26 22 9 7 14
defavorizată
Vârstă 6 11 14 17 10 10 24 10 9 16
Gen 3 14 13 9 11 22 32 9 18 15
Naţionalitate 1 12 21 39 20 39 54 28 42 33
Handicap 3 31 18 21 20 70 55 49 38 42
Etnie 34 66 45 85 69 82 62 62 54 62
Altele 52 184 108 61 132 32 159 96 83 81
Rasă 0 0 1 1 2 0 0 2 1 0
Categorie socială 26 126 63 90 132 514 372 222 193 175
TOTAL 134 473 353 382 432 836 837 528 478 465
lÎn anul 2011 constatăm că se păstrează tendinţa evolutivă din anii
anteriori, neînregistrându-se aspecte deosebite faţă de ultimii ani. Astfel, după
cristalizarea competenţelor4 instituţiei, maximele anuale ale petiţiilor s-au stabilizat
în marja cuantumului de 400-500. Maximele de 836, 837 de petiţii înregistrate în
anul 2007, respectiv 2008, nu au mai fost atinse. Totuşi, numărul total al petiţiilor,
aproximativ constant, relevă faptul că sunt persistente anumite probleme la nivelul
societăţii, identificate de cei care s-au adresat C.N.C.D. ca fiind inechităţi.
4 Legea 79/2009 pentru aprobarea O.U.G. nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluţionarea
unor aspect financiare în sistemul justiţiei, publicată în Monitorul Oficial nr. 231/08.04.2009 şi Decizia Curţii Con-
stituţionale nr. 997 din 07.11.2008, publicată în Monitorul Oficial nr. 774 din 18.11.2008
RAPORT DE ACTIVITATE 2011
16 “BUILDING TRUST IN HUMAN RIGHTS”
2009 2010 2011
CRITERII total % total % total %
Boală cronică 2 0.38% 1 0.22%
necontagioasă 2 0.42%
Orientare sexuală 6 1.14% 4 0.84% 8 1.72%
Infectarea HIV 1 0.19% 3 0.63% 1 0.22%
Limba 13 2.46% 16 3.35% 10 2.15%
Convingeri 13 2.46% 4 0.84% 2 0.43%
Religie 6 1.14% 6 1.26% 5 1.08%
Categorie defavorizată 9 1.70% 7 1.46% 14 3.01%
Vârstă 10 1.89% 9 1.88% 16 3.44%
Gen 9 1.70% 18 3.77% 15 3.23%
Naţionalitate 28 5.30% 42 8.79% 33 7.10%
Handicap 49 9.28% 34 7.11% 42 9.03%
Etnie 62 11.74% 55 11.51% 62 13.33%
Altele 96 18.18% 84 17.57% 81 17.42%
Rasă 2 0.38% 1 0.21% 0
← Înapoi la începutul extrasului
Extrasul poate avea altă structură decât documentul original. Data preluării nu reprezintă perioada statistică sau data publicării de către instituție.
Identificarea exactă a documentului colectat
Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.
4b07d9bf80fc15d3a9bac54aa2320e7b2b1488a0593d1eedef0946a1b122fb5e