Program de
guvernare
Documentul original ↗
Proiect editorial 2026-2028Propuneri, date și condiții de implementare, cu stadiul verificării la vedere.

Document colectat · Rapoarte privind nediscriminarea

Vezi raport

Instituția sau publicația sursă
Rapoarte privind nediscriminarea
Data preluării
26.09.2026 17:54
Dimensiunea materialului
911,5 KB

Conținutul documentului colectat

Secțiuni și tabele

“BUILDING TRUST IN HUMAN RIGHTS”

Dinamo – Rapid din data de 22.10.2012, la casa de bilete a stadionului Rapid a fost afişat anunţul conform căruia „Femeile nu primesc bilete la acest meci”. Reclamatul susţine că decizia de a nu oferi bilete persoanelor de sex feminin a fost luată în urma evenimentelor violente ce au avut loc în ultimul timp şi în contextul în care fotbalul s-a transformat într-un război. Astfel, prin această decizie, s-a dorit protejarea acestor persoane. Prin hotărârea nr. 489 din 21.11.2012, Colegiul constată încălcarea prevederilor art.2 alin.(1) şi art. 10 lit.(f) din Ordonanţa de Guvern nr.137/2000, republicată şi sancţionează reclamatul, Liga Suporterilor Rapidişti, cu amendă contravenţională în valoare de 3 000 lei, potrivit art.2 alin.11 şi art. 26 alin.1 din O.G. nr. 137/2000, coroborat cu art. 8 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare. De asemenea, se sancţionează S.C. Fotbal Club Rapid S.A. cu avertisment, potrivit prevederilor art.26 alin.(1) din OG nr.137/2000 coroborat cu art.5 alin.(2) lit.(a) şi cu art.7 alin.(3) din Ordonanţa nr.2/2001 privind regimul juridic al

contravenţiilor.

CRITERIUL: HIV

27.Criteriul infectare HIV. Notarea diagnosticului „infecţie cu HIV” pe adeverinţele medicale adresate unor instituţii non-medicale Sesizarea petentului vizează un tratament diferenţiat în ceea ce priveşte notarea diagnosticului „infecţie cu HIV” pe adeverinţele medicale adresate unor instituţii non-medicale. Petentul consideră discriminatoriu faptul că pe adeverinţele eliberate pentru înscrierea la şcoală, angajare, înscriere la cursuri de formare profesională, oficii de şomaj, scutiri pentru orele de educaţie fizică, se notează diagnosticul HIV, încălcându-se dreptul la viaţă al pacientului. Petentul arată că diagnosticul de „infecţie cu HIV", ca şi orice alt diagnostic medical, constituie secret profesional şi poate fi divulgat doar persoanei în cauză sau unui alt medic curant. Totuşi, de ani de zile, acest diagnostic este notat de medici pe adeverinţele medicale adresate unor instituţii non- medicale. Hotărârea C.N.C.D. nr. 95 din 17.02.2009 stabileşte clasarea dosarului în urma procesului de

mediere în cadrul căruia Ministerul Sănătăţii Publice a afirmat că va trimite o circulară prin care va informa medicii că acest diagnostic nu trebuie notat pe aceste adeverinţe. Petentul nu are cunoştinţă ca Ministerul Sănătăţii să fi trimis către medici o circulară cu privire la confidenţialitatea diagnosticului şi că, în continuare, medicii de familie notează diagnosticul de infecţie cu HIV/SIDA pe adeverinţele medicale eliberate pacienţilor, ceea ce determină limitarea accesului nediscriminatoriu la educaţie, muncă şi protecţie socială. Petentul depune în acest sens o adeverinţă din data de 12.01.2012, eliberată pentru a servi la cursuri, unde este precizat că pacientul este suferind de „Infecţie HIV controlată terapeutic”.

62

RAPORT DE ACTIVITATE 2012

Valorile și formulările aparțin documentului citat. Data preluării nu reprezintă perioada datelor sau data publicării de către instituție.

Identificarea exactă a documentului colectat

Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.

204f35a631c7fc6c060257655a2503bff95f3e566737a0004e81ffa8c37022b4