Vezi raport

12 Cazuistica de contencios 1. Prin autosesizarea înregistrată sub nr. 4.161/12.07.2011, respectiv petiţiile înregistrate sub nr. 3.981/05.07.2011 şi nr. 4.284/19.07.2011, se reclama ca eventuală faptă de discriminare: „ridicarea unui zid despărţitor între locuinţele sociale ocupate în majoritate de romii din strada Horea din municipiul Baia Mare şi strada principală (aleea pietonală şi şoseaua destinată circulaţiei autovehiculelor). Zidul este din beton şi are o înălţime de aproximativ 2 m şi o lungime de aproape 100 m.” Analizând înscrisurile şi lucrările dosarului în raport cu motivele invocate de către părţi şi dispoziţiile legale aplicabile, Colegiul Director al C.N.C.D., prin Hotărârea nr. 439/15.11.2011, a decis că aspectele sesizate întrunesc elementele constitutive ale unei fapte de discriminare, astfel cum este prevăzută de art. 2 alin. 5 şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000, aplicând contravenientului - primarul municipiului Baia-Mare – C.C. sancţiunea contravenţională cu amendă în cuantum (cumulat) de 6000 lei. Hotărârea C.N.C.D. nr. 439/15.11.2011 a fost supusă controlului judecătoresc de către contravenient, context în care Curtea de Apel Cluj, prin Sentinţa Civilă nr. 141/24.02.2012, a admis contestaţia acestuia, sub consecinţa anulării actului administrativ-jurisdicţional adoptat în cauză de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării. În motivarea Sentinţei Civile nr. 141/24.02.2012, instanţa de fond a reţinut, în linii mari, că prin ridicarea zidului împrejmuitor incriminat, terenul aferent celor trei blocuri nu ar fi fost separat complet de aleile pietonale situate în zona imediat adiacentă, fiind asigurate două căi de acces auto şi pietonale, motiv pentru care nu s-ar putea constata o segregare etnică în sensul marginalizării grupului de romi în cauză. Mai motivează instanţa de fond că împrejmuirea unui spaţiu construit nu constituie în sine o măsură degradantă sau de natură a aduce atingere demnităţii umane. Raţiunea zidului rezidă în producerea frecventă a unor accidente de circulaţie pe strada Horea din Baia Mare, astfel că decizia de a edifica gardul în litigiu este una proporţională. Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a recurat Sentinţa Civilă nr. 141/24.02.2012, sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei acesteia, pentru considerentele ce se circumscriu motivelor prevăzute de art. 304 pct. 9 din C. Pr. Civ., respectiv „când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii”. În argumentarea recursului declarat, C.N.C.D. arăta, în esenţă, că mecanismul probării întrunirii constituentelor juridice ale discriminării din perspectiva art. 2 alin. 5 şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000R, sub aspect tehnico-juridic, impune stabilirea faptului că tratamentul vătămător (precugetat sau, după caz, generat involuntar, corelativ elementului subiectiv-voliţional, sub oricare dintre formele vinovăţiei) are la bază, în speţă, criteriul apartenenţei etnice, că se identifică 13 încălcarea sau restricţionarea exercitării în condiţii de egalitate a unui drept, printr-un comportament (manifestat în public) de natură a leza demnitatea şi prestigiul uman şi, concomitent, că absentează scopul legitim justificativ. În scopul declarat de a proteja minorii care locuiesc în blocurile sociale de pe strada Horea din Baia Mare faţă de traficul care se desfăşoară pe artera de circulaţie auto, autoritatea publică locală construieşte un „zid” despărţitor între locuinţele sociale ocupate în majoritate de romii din strada Horea din municipiul Baia Mare şi aleea pietonală, iar în subsidiar şoseaua destinată circulaţiei autovehiculelor. Contrar celor susţinute de reclamantul-intimat, respectiv însuşite de către instanţa de fond, C.N.C.D. opina în sensul că măsura aleasă este lipsită de justeţe şi rezonabilitate, fiind vădit în antiteză cu scopul declarat ca legitim, întrucât, aşa cum rezultă din probele administrate, cele mai frecvente accidente rutiere în anul 2011, în care sunt implicaţi pietoni, s-au produs pe B-dul Bucureşti din municipiul Baia Mare, adică artera principală a localităţii (zonă în care nu s-a construit defel vreun „zid” care să deţină caracteristici similare), ci nicidecum în zona în care există construcţia litigioasă. Prin urmare, este lesne de sesizat că reclamantul-intimat a aplicat soluţii diferite unor cazuri similare, deşi deţinea datoria înfăţișării unei conduite a pari în situaţii analoage. De asemenea, Consiliul învedera că nu ar putea fi primită nici teza caracterului pozitiv al măsurii în cauză, întrucât o astfel de „măsură afirmativă” ar trebui, în chip logico-juridic, să favorizeze destinatarii, în sensul asigurării dezvoltării lor fireşti şi realizării efective a egalităţii de şanse a acestora în raport cu majoritatea. Măsura aplicată în cauză deturnează vădit scopul socio- juridic propriu „politicii afirmative/pozitive”, în sensul în care acţiunea intimatului mai degrabă dezavantajează grupul vulnerabil social, atât material cât şi moral, căci nu poate fi explicat şi nici dedus raţional cum poate o măsură, percepută substanţial ca izolatoare social, să conducă la egalizarea şanselor în scopul dezvoltării fireşti (socio-umane) a comunităţii apreciate ca defavorizată (identitar sau prin comportamente active de marginalizare). Or, o asemenea măsură nu generează defel o transformare in melius a condiţiei socio- culturale a comunităţii vulnerabile. Dimpotrivă, măsura izolării, fie şi în plan simbolic, a grupului etnic vulnerabil, în scopul eliminării şi prevenirii săvârşirii unor fapte antisociale, plecând de la anumite antecedente (rutiere) în rândul comunităţii, creează impresia unei vinovăţii colective, provocând percepţia corelaţiei dintre fărădelege şi apartenenţa etnică, cu efectul culpabilizării publice a etniei însăşi. Separat de accepţia fizică, construcţia în cauză, respectiv „asumarea instituţională” a acesteia, înalţă şi un „zid mental”, menit să aprovizioneze imuabil sentimente reciproce de ostilitate, vrajbă, falsă trufie vs. inferioritate umană, împiedicând admiterea ideii de „societate comună”, nedivizată, nici măcar la nivel mental, pe criterii diferenţiale, a fortiori de natură rasială sau etnică. 14 În concluzie, C.N.C.D. declara (printre altele) că, în speţa dedusă examinării judiciare, putem vorbi despre o formă a „hărțuirii publice”, ca expresie a „desconsideraţiei publice socio-umane”, materializată printr-o acţiune de tip segregaţionist (segregarea socială nu echivalează cu o izolare fizică exhaustivă, de tipul prizonieratului sau a gulagului, fiind suficientă o separare de natură a îngreuna, fie şi simbolistic, socializarea), care, în esenţă, ilustrează, atât sub reflecţie (subiectivă) lăuntrică-interiorizată, cât şi terţă, transpusă în reflectarea publicului, o veritabilă “emblemă a stigmatizării” unei comunităţi etnice - vulnerabilă social. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 6402/27.09.2013, admite recursul declarat de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării împotriva Sentinţei civile nr. 141 din 24 februarie 2012 a Curții de Apel Cluj – Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ si Fiscal. Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge acţiunea reclamantului primarul municipiului Baia- Mare – C. C., ca nefondată. Irevocabilă. 2. C.N.C.D. s-a autosesizat, urmare articolelor apărute în presă, cu privire la mesajul postat în data de 19 ianuarie 2012 pe pagina de facebook a reclamatului M.M. Mesajul avea următorul conţinut : “Arbeit macht frei (Munca te face liber - n.r.) - asta sa înţeleagă protestatarii”. Analizând înscrisurile şi lucrările dosarului în raport cu motivele invocate de către părţi şi dispoziţiile legale aplicabile, Colegiul Director al C.N.C.D., prin Hotărârea nr. 60/2012, a decis că aspectele sesizate întrunesc elementele constitutive ale unei fapte de discriminare, astfel cum este prevăzută de art. 2 alin. 1, coroborat cu art. 15 din O.G. nr. 137/2000R şi, în consecinţă, a decis sancţionarea contravenţională a numitului M.M. cu amendă contravenţională în cuantum de 1000 lei. În contextul controlului judiciar aplicat Hotărârii C.N.C.D. nr. 60/22.02.2012, Curtea de Apel Târgu Mureş, prin Sentinţa Civilă nr. 21/17.01.2013, a respins acţiunea reclamantului M.M., menţinând, prin urmare, hotărârea Consiliului ca temeinică şi legală. Prin hotărârea judecătorească în cauză, instanţa a pronunţat o soluţie în deplină concordanţă cu cele opinate expressis verbis de către Consiliu în faza procesuală, anume că prin comportamentul împricinat, reclamantul, desconsiderând drepturile legale, constituţionale şi convenţionale ale persoanelor la libertatea conştiinţei exteriorizată material (sub garanţia spiritului tolerant şi nediscriminatoriu) prin exprimarea convingerilor personale şi intime de factură socio-politică, circumstanţiat fructificării dreptului constituţional şi convenţional la manifestare şi protestare, vatămă violent demnitatea şi prestigiul uman al persoanelor în cauză. Utilizarea afirmaţiei ”Arbeit macht frei”, indiferent de context, stabileşte de plano o relaţie cu simbolistica sloganului nazist condamnabil. Iar folosirea acesteia într-un cadru public sau accesibil publicului, direct sau prin intermediere, mai ales cu ocazia 15 exprimării unor sentimente opoziţioniste, de intoleranţă, repudiere şi dispreţ la adresa unor categorii de persoane, cu atât mai mult provoacă asocierea cu semnificaţia autentică a sloganului fals şi cinic, care purta rolul amăgirii şi, în final, al disculpării utilizatorilor pentru atrocităţile pe care acesta, sloganul, urma să le “adăpostească”. Mai arăta Consiliul, şi reţine instanţa, că metoda prin care reclamantul a găsit de cuviinţă să- şi exprime cuvântul dezaprobator şi depreciativ faţă de o categorie de persoane, prin utilizarea într-o formă literală exactă a unui slogan nazist ofensant per se atât pentru adresanţi, cât şi pentru lumea întreagă, nu răspunde regulii proporţionalităţii impuse între libertatea de exprimare şi demnitatea umană, ca valoare morală fundamentală a omului (regulă necesară într-o societate democratică, pentru ca demnitatea umană să nu rămână un simplu concept iluzoric). Sentinţa civilă nr. 21/17.01.2013, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, a fost recurată, astfel că respectiva cauză formează în continuare obiectul dosarului cu nr. 144/43/2012, aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 3. Prin memoriile înaintate Consiliului spre a fi soluţionate, petenta, Federaţia pentru Drepturi şi Resurse pentru Persoanele cu Tulburări în Spectrul Autist (FEDRA), reclama o fapta de discriminare constând în efectele ofensatoare ale materialului publicitar realizat de către pârâtul - S.C. Secom Secom Producţie Servicii S.R.L. în construcţia căruia a fost utilizat un limbaj cu conotaţie peiorativă la adresa persoanelor (şi a familiilor acestora) care suferă de autism, Alzheimer, ADHD, Parkinson. Mesajele prezumate a fi discriminatorii aveau următorul conţinut:: „Urăşte-ţi băieţelul care nu e ca ceilalţi băieţei. Urăşte-ţi băieţelul care nu te lasă să-l iei în braţe. Urăşte-ţi băieţelul care nu e în stare să se plimbe cu tine în parc. Urăşte partea din el care îl face aşa. Sub masca acesta este un copil frumos, care vrea să îţi spună mai multe, dar nu poate. Poţi să-l aduci mai aproape prin multă muncă, grijă şi iubire. Grăbeşte-te, fiecare zi e importantă. Ajută-ţi băieţelul să devină fiul pe care ţi l-ai dorit dintotdeauna, cu Neuro Optimizer”. ”Urăşte-ţi tatăl care nu mai ştie că-ţi plac cireşele. Urăşte-ţi tatăl ce nu mai ştie care este echipa ta de fotbal preferată. Urăşte-ţi tatăl care nu mai are poveşti noi de spus. Urăşte-l, pentru că acesta nu este tatăl tău. Este doar boala care încet, încet şi puţin câte puţin, ia chipul lui. Boala care poate fi învinsă prin grija şi iubirea ta. Grăbeşte-te, fiecare zi e importantă. Adu-ţi tatăl adevărat înapoi cu Neuro Optimizer”. Analizând înscrisurile şi lucrările dosarului în raport cu motivele invocate de către părţi şi dispoziţiile legale aplicabile, Colegiul Director al C.N.C.D., prin Hotărârea nr. 509/26.11.2012, a decis că aspectele sesizate vizând mesajul împricinat, întrunesc elementele constitutive ale unei fapte de discriminare, astfel cum este prevăzută de art. 2 alin. 1, coroborat cu art. 15 din O.G. nr. 16 137/2000R şi, în consecinţă, a decis sancţionarea contravenţională a S.C. Secom Producţie Servicii S.R.L. cu amendă contravenţională în cuantum de 8000 lei. În urma demarării controlului judiciar faţă de Hotărârea C.N.C.D. nr. 509/26.11.2012, Curtea de Apel Bucureşti, prin Sentinţa Civilă nr. 3549/14.11.2013, a respins acţiunea reclamantei S.C. Secom Producţie Servicii S.R.L., menţinând, prin urmare, hotărârea Consiliului ca temeinică şi legală. În pronunţarea acestei soluţii judecătoreşti, instanţa de judecată şi-a însuşit întru totul cele învederate expres de către Consiliu, prin lucrările procesuale administrate, anume în sensul că, grosso modo, prin limbajul utilizat în construcţia materialului publicitar, al cărui constituent lingvistic principal, menit să reprezinte, în context, asocierea sensului “urii” faţă de o boală, conduce la stigmatizarea persoanelor suferinde care personifică in abstracto respectiva boală (cu atât mai mult prin juxtapunerea cu imaginea, reală sau imaginară, a unor persoane cu handicap), reclamanta vatămă demnitatea persoanelor (şi a familiilor acestora) care suferă de autism, Alzheimer, ADHD, Parkinson. Sentinţa Civilă nr. 3549/14.11.2013 este supusă recursului în termenul legal incident. 4. Petentul - T.T. a sesizat C.N.C.D. în vederea constatării unei situaţii discriminatorii creată de către Credit Europe Bank (România) S.A. prin săvârşirea unor acte cu caracter discriminatoriu concretizate prin refuzul de a acorda un card de credit/credit bancar pe motivul neîndeplinirii condiţiilor de eligibilitate, întrucât petentul nu are domiciliul/locul de muncă într-o zonă acoperită din punct de vedere teritorial de către Credit Europe Bank (România) S.A. Petentul T.T. susţinea că se introduce un criteriu discriminatoriu prin crearea unei diferenţe în ceea ce priveşte accesul la serviciile oferite de o instituţie bancară pe criteriul categorie socială urban versus rural (în ceea ce priveşte prezenţa teritorială a unităţilor bancare) încălcându-se, astfel, principiul egalităţii de tratament precum şi principiul nediscriminării. Prin Hotărârea nr. 455/21.12.2010, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a stabilit că faptele prezentate constituie fapte de discriminare, potrivit prevederilor art. 2 alin. (1), coroborat cu dispoziţiile art. 10 alin. d) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare. În urma contestării în instanţă a Hotărârii C.N.C.D. nr. 455/21.12.2010 de către reclamanta Credit Europe Bank (România) S.A., Curtea de Apel Bucureşti, prin Sentinţa civilă nr. 7271/02.12.2011 pronunţată în dosarul nr. 2501/2/2011, a respins cererea ca neîntemeiată motivând că justificarea impunerii criteriului de eligibilitate menţionat prin dispoziţiile Regulamentului B.N.R. nr. 18/2009 nu este pertinentă, deoarece trimiterea la sintagma “regiuni geografice” nu acoperă măsura impusă, prin care s-a limitat accesul la creditare în funcţie de prezenţa în localitatea de domiciliu a petentului T.T. a unei unităţi a reclamantei. 17  Prin Decizia nr. 7201/12.11.2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, în acord cu cele învederate de către intimatul C.N.C.D., ca nefondat recursul declarat de către Credit Europe Bank (România) S.A. 5. Petenţii - Ordinul Profesional al Poliţiştilor din România – filiala Prahova, Partidul Democrat Liberal – Organizaţia de Femei şi Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale au sesizat C.N.C.D. în vederea constatării unei situaţii discriminatorii creată de către chestor dr. S.I. prin săvârşirea unor acte cu caracter discriminatoriu concretizate prin susţinerea, în cadrul unei conferinţe de presă organizate de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Vâlcea, a unor afirmaţii cu caracter discriminatoriu la adresa femeilor angajate în structurile Poliţiei Române. De asemenea, a mai susţinut faptul că s-ar impune pe viitor să se stabilească un număr limitat de locuri pentru femei şi altul pentru bărbaţi în funcţie de necesităţile sistemului. Prin Hotărârea nr. 412/17.10.2011, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a stabilit că faptele prezentate constituie hărţuire, potrivit prevederilor art. 2 alin. (5) coroborat cu art. 15 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare şi a dispus sancţionarea persoanei reclamate S.I. cu amendă contravenţională în cuantum de 1000 de lei. În urma contestării în instanţă a Hotărârii C.N.C.D. nr. 412/17.10.2011 de către reclamantul S.I., Curtea de Apel Piteşti, prin Sentinţa civilă nr. 48/08.02.2013 pronunţată în dosarul nr. 5633/109/2011, a respins plângerea, conform solicitării C.N.C.D., motivând că afirmaţiile susţinute în cadrul conferinţ