Program de
guvernare
Documentul original ↗
Proiect editorial 2026-2028Propuneri, date și condiții de implementare, cu stadiul verificării la vedere.

Document colectat · Rapoarte privind nediscriminarea

Vezi raport

Instituția sau publicația sursă
Rapoarte privind nediscriminarea
Data preluării
26.09.2026 17:54
Dimensiunea materialului
2.983,8 KB

Conținutul disponibil în colecție

Textul documentului

consideră discriminatorie plata întârziată a salariilor asistenţilor personali faţă de ceilalţi angajaţi ai reclamatei, instituţia Primarului loc. Bărbuleţu, jud. Dâmboviţa, precum şi lipsa unei rampe care să asigure accesul persoanelor cu dizabilitate locomotorie în primărie. În urma analizării apărărilor părţilor din dosar referitor la cele 2 capete de cerere, Colegiul director a constatat că raportat la primul capăt de cerere, respectiv întârzierea plăţii salariilor asistenţilor personali faţă de alţi angajaţi ai reclamatului, faptele nu se confirmă, reclamatul inversând sarcina probei în conformitate cu prevederile art. 20 alin. 6 al O.G. nr. 137/2000, Raportat la cel de-al doilea capăt de cerere, respectiv lipsa rampei care să asigure accesul persoanelor cu dizabilităţi locomotorii în primărie, Colegiul director a decis că în acest caz se produce o diferenţiere, situaţia diferită a acestei categorii de persoane privind accesul în clădire nefiind tratată în mod diferit, prin asigurarea efectivă a accesului. Astfel, Colegiul constată că reclamata a avut un comportament pasiv, care a produs efecte ce au defavorizat în mod nejustificat persoanele cu dizabilităţi locomotorii, astfel că sunt incidente prevederile art. 2 alin. 4 al O.G. nr. 137/2000, fapt care atrage răspunderea contravenţională a reclamaţilor. Colegiul director a constatat prin hotărârea nr. 75 din 03.02.2015 că prin neasigurarea accesului în clădirea primăriei, acestei categorii de persoane i s-a refuzat inclusiv accesul la serviciile autorităţii publice locale, fiind refuzată şi acordarea drepturilor stabilite de legislaţia incidentă în cauză, astfel cum prevede art. 10, lit. a şi h ale O.G. nr. 137/2000. În ceea ce priveşte sancţionarea faptei din punct de vedere contravenţional, Colegiul director a dispus aplicarea amenzii contravenţionale în cuantum de 2.000 lei faţă de reclamată, cu obligarea publicării rezumatului prezentei hotărâri în mass-media locală (judeţeană), precum şi pe pagina de internet a primăriei, în conformitate cu alin. 2 al art. 26 al O.G. nr. 137/2000. Dizabilitate locomotorie. Neasigurarea condiţiilor de transport public local adaptate. Dreptul la demnitate al persoanelor cu dizabilitate locomotorie. Prin nota de autosesizare din anul 2014, Colegiul director a intenţionat monitorizarea situaţiei de după data de 30.10.2014, odată cu expirarea termenului de 6 luni (pentru remedierea problemelor) stabilit prin hotărârea nr. 251/30.04.2014 prin care Colegiul director al C.N.C.D. a constatat caracterul discriminatoriu al neasigurării condiţiilor de transport pentru persoanele cu dizabilităţi locomotorii în mijloacele de transport în comun. Astfel, anterior formulării autosesizării în 2015, au fost transmise adrese la toţi primarii sancţionaţi anterior, dintre care doi (Bistriţa şi Botoşani) au arătat că s-au conformat şi au soluţionat problema adaptării tuturor mijloacelor de transport în comun de pe raza respectivelor municipii. Prin urmare, Colegiul director al C.N.C.D. s-a raportat prin autosesizarea din 2015 la situaţia existentă pe raza municipiilor, reşedinţă de judeţ din ţară, din punctul de vedere al adaptării mijloacelor de transport la nevoile persoanelor cu dizabilitate locomotorie din localităţile respective, după cum urmează: instituţiile Primarul general al Capitalei, Primarul municipiului Alba Iulia, Primarul municipiului Alexandria, Primarul municipiului Arad, Primarul municipiului Baia Mare, Primarul municipiului Bacău, Primarul municipiului Braşov, Primarul municipiului Brăila, Primarul municipiului Buzău, Primarul municipiului Călăraşi, Primarul municipiului Cluj Napoca, Primarul municipiului Constanţa, Primarul municipiului Craiova, Primarul municipiului Deva, Primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Primarul municipiului Focşani, Primarul municipiului Galaţi, Primarul municipiului Giurgiu, Primarul municipiului Iaşi, Primarul municipiului Oradea, Primarul municipiului Piatra Neamţ, Primarul municipiului Piteşti, Primarul municipiului Ploieşti, Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, Primarul municipiului Reşiţa, Primarul municipiului Satu Mare, Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Primarul municipiului Slatina, Primarul municipiului Slobozia, Primarul municipiului Suceava, Primarul municipiului Timişoara, Primarul municipiului Târgoviște, Primarul municipiului Târgu Mureş, Primarul municipiului Târgu Jiu, Primarul municipiului Tulcea, Primarul municipiului Vaslui, Primarul municipiului Zalău. Suplimentar, în calitate de reclamat a fost introdusă în cauză şi instituţia Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială. Pe parcursul monitorizării, primarii au depus la dosar răspunsuri privind statistica mijloacelor de transport şi măsurile luate, răspunsurile fiind evidenţiate în rmătorul tabel: Municipiul Total Mijloace de Măsuri Observaţii mijloace de transport concrete transport adaptate Bucureşti Tramvaie: Tramvaie: Au fost 66,9% dintre 467 64 construite noi mijloacele de Troleibuze: Troleibuze: peroane transport în comun 273 100 pentru staţiile sunt adaptate. Autobuze: Autobuze: de tramvai. 1739 999 Alba Iulia - - - Alexandria Autobuze: Autobuze: 2 - Situaţia nu s-a 11 schimbat: 18,18% din mijlocele de transport sunt adaptate. Arad - Total: 56 Răspunsul nu permite evaluarea procentului de mijloace de transport adaptate din totalul mijloacelor de transport în comun. Baia Mare Autobuze: Autobuze: Au fost puse 36,4% din mijloacele 54 20 în funcţiune 8 de transport sunt Troleibuze: Troleibuze: troleibuze adaptate. 19 8 adaptate. Microbuze: 4 Bacău Total: 64 Total: 27 42,2% din mijlocele de transport sunt adaptate. Braşov Autobuze: Autobuze: 62,2% din mijlocele 210 155 de transport sunt Troleibuze: 0 adaptate. Troleibuze: 39 Brăila - - - Buzău Autobuze: Total: 30 23,1% din mijlocele 30 de transport sunt Microbuze: adaptate. Anterior nu 100 au fost comunicate date. Călăraşi Autobuze: Total: 5 S-a prevăzut 29,4% din mijlocele 14 prin contract de transport sunt Microbuze: ca cel puţin adaptate. Anterior nu 3 20% dintre au fost comunicate mijloace să fie date. adaptate. Cluj Autobuze: Autobuze: 95 Au fost 47,2% din mijlocele Napoca 207 Troleibuze: iniţiate de transport sunt Troleibuze: 62 proceduri de adaptate. 91 Tramvaie: 4 achiziţie a 40 Tramvaie: 37 Microbuze: 2 de autobuze Microbuze: adaptate. 10 Constanţa - - - - Craiova Autobuze: Autobuze: Există un 47,0% din mijlocele 165 95 acord de de transport sunt Tramvaie: Tramvaie: 0 cumpărare a adaptate. Situaţia nu 29 Microbuze: 50 de s-a schimbat Microbuze: 0 autobuze în semnificativ. 8 următorii 4 ani, 17 deja furnizate. Deva Total: 53 Total: 14 Au crescut 26,4% din mijlocele numărul de transport sunt mijloacelor adaptate. adaptate de la 5 la 14. Drobeta Total: 30 Total: 8 - Comparând datele cu Turnu primul dosar se Severin observă dublarea mijloacelor adaptate. 26,7% din mijlocele de transport sunt adaptate Focşani Autobuze: 23 Autobuze: 10 - 16,9% din mijlocele Microbuze: 6 Microbuze: 0 de transport sunt adaptate. Galaţi Autobuze: Autobuze: Au fost 22,9% din mijlocele 109 72 cumpărate 20 de transport sunt Troleibuze: Troleibuze: de autobuze adaptate. 13 10 noi. Tramvai: 66 Tramvai: - Microbuze: Microbuze: 170 0 Giurgiu Autobuze: 8 Autobuze: 8 Toate autobuzele au fost adaptate. Iaşi Autobuze: Autobuze: 35,5% din mijlocele 176 118 de transport sunt Tramvaie: Tramvaie: 0 adaptate. 150 Microbuze: Microbuze: 10 35 Oradea Autobuze: 64 Autobuze: 22 - Deşi nu s-a comunicat Tramvaie: 65 Tramvaie: 10 numărul total de tramvaie, din adresele anterioare reiese că numărul lor total este 65. Nu se observă o îmbunătăţire a situiaţiei. 24,81% din mijlocele de transport sunt adaptate. Piatra Troleibuze: Troleibuze: 0 7,3% din mijlocele de Neamţ 19 Autobuze: 4 transport sunt Autobuze: 14 Microbuze: 2 adaptate. Microbuze: 49 Piteşti Total: 111 Adaptate: 86,5% din mijlocele 96 de transport sunt adaptate. Ploieşti Autobuze: Autobuze: În derulare un 16,2% din mijlocele 183 11 cotract de de transport sunt Tramvaie: Tramvaie: achiziţionare adaptate. 33 10 a 10 autobuze Troleibuze: Troleibuze: adaptate. 42 24 Râmnicu Autobuze: Autobuze: 61,7% din mijlocele Vâlcea 38 29 de transport sunt Microbuze: Microbuze: adaptate. 9 0 Reşiţa Total: 31 Total: 20 64,5% din mijlocele de transport sunt adaptate. Satu Mare Autobuze: Autobuze: Au fost 39,5% din mijlocele 43 17 achiziţionate de transport sunt două adaptate. autobuze adaptate. Sfântu Autobuze: Autobuze: - Cele trei autobuze Gheorghe 14 11 neadaptate sunt folosite doar pentru curse speciale şi muncitoreşti. Astfel, toate autobuzele utilizate pentru transportul în comun sunt adaptate. Anterior, primarul a refuzat acordarea unui răspuns. Slatina Autobuze: Autobuze: 6 40,0% din mijlocele 14 Autocare: 0 de transport sunt Autocare: 1 adaptate. Slobozia - - Se afirmă că toate mijloacele sunt adaptate, fără a se specifica numărul mijloacelor de transport. Din datele concrete transmise rezultă că peste 2/3 sunt adaptate. Suceava Autobuze: - Răspunsul nu permite 35 evaluarea procentului Microbuze: de mijloace de 25 transport adaptate din totalul mijloacelor de transport în comun. Din corespondeţa anterioară rezultă că autobuzele sunt adaptate, microbuzele însă nu, astfel ar fi un procent de 58,3% mijloace adaptate. Timişoara Autobuze: Autobuze: 69,2% din mijlocele 85 85 de transport sunt Troleibuze: Troleibuze: adaptate. 50 50 Tramvaie: Tramvaie: 0 60 Târgoviște Autobuze: Autobuze Toate mijloacele de 12 12 transport sunt adaptate. Târgu Jiu Troleibuze: Troleibuze: - În dosarul anterior s- 17 0 a refuzat acordarea Autobuze: Autobuze: 5 unui răspuns astfel că 20 nu se poate face o comparaţie. 13,5% dintre mijloacele de trasport în comun sunt adaptate. Târgu Autobuze: Autobuze: - 61,5% dintre Mureş 68 56 mijloacele de Minibuze: Minibuze: 0 trasport în comun 23 sunt adaptate. Nu se observă o îmbunătăţire a situaţiei. Primarul afirmă că 85% din mijloacele de transport sunt adaptate, „omitând” din calcul minibuzele. Tulcea - - - Conform răspunsului primarului în dosarul anterior din
← Înapoi la începutul extrasului

Extrasul poate avea altă structură decât documentul original. Data preluării nu reprezintă perioada statistică sau data publicării de către instituție.

Identificarea exactă a documentului colectat

Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.

618cbf2807407c0cf3dc01f0b254b96e74747c6719db5e302ebe8cca733fb74a