Document colectat · Rapoarte privind energia și rețelele
Raport national 2015
- Instituția sau publicația sursă
- Rapoarte privind energia și rețelele
- Data preluării
- 26.09.2026 17:54
- Dimensiunea materialului
- 4.404,5 KB
Conținutul disponibil în colecție
Textul documentului
ack la Bălți și Strășeni. Costul a fost estimat la 450 mil.USD,
rezultând un tarif liniarizat pe 20 ani de 15,5 centi/kWh.
Studiul nu a avut în vedere costurile și duratele necesare pentru realizarea întăririlor de rețea
necesare pe teritoriul României.
Interconectarea României cu Serbia
Proiectul LEA 400 kV dublu circuit Reşiţa (România) – Pancevo (Serbia)
Proiectul este considerat un proiect cu relevanţă regională şi are drept ţintă creşterea
schimburilor de energie electrică între sistemul românesc şi sistemul sârbesc prin creşterea
capacităţii de interconexiune între cele două ţări. Lungimea totală a liniei este de 171 km, din
care 63 km pe teritoriul României şi de 68 de km pe teritoriul Serbiei. În luna martie 2013, a
fost semnat Joint Position Paper 4 prin care parţile au stabilit aspectele tehnice şi paşii
următori în vederea continuării lucrărilor la LEA 400 kV dublu circuit Reşiţa – Pancevo. În
data de 04.06.2014, C.N.T.E.E. „Transelectrica” S.A. a semnat cu S.C. Electromontaj S.A.
contractul de lucrări nr. C212 pentru execuţia investiţiei pe teritoriul României, cu termen de
finalizare 29.12.2015. Însa, datorita faptului că Hotararea de Guvern (HG) pentru scoaterea
definitivă din fondul forestier a suprafetei de 0,2873 ha şi ocuparea temporara a terenului în
suprafaţă de 51,6499 ha necesară realizării obiectivului de investiţii a intrat în vigoare în luna
Octombrie 2015, perioada de implementare a proiectului a fost decalată, fiind prognozată
pentru trimestrul I 2017. n luna iunie 2015 a fost semnat Joint Position Paper 6, prin care
părţile au stabilit aspectele tehnice şi paşii următori pentru continuarea construirii liniei
electrice aeriene dintre Reşita şi Pancevo.
Interconectarea României cu Turcia
Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei Pagina 35 din 112
31.07.2016
Proiectul a fost propus în interesul cuplării piețelor de energie electrică din România si Turcia,
în condiţiile în care interconectarea sincronă între Turcia și ENTSO-E prezintă probleme
tehnice care conduc la limitarea capacității de transfer transfrontalier de energie.
Din punctul de vedere al C.N.T.E.E. Transelectrica principalele beneficii ale proiectului sunt
următoarele:
- crearea de oportunități suplimentare de evacuare a energiei produse în zona puternic
excedentară Dobrogea (ca urmare a creșterii puterii instalate în resurse regenerabile);
- creșterea potențialului de tranzacționare cu energie electrică, pe piața turcă și pe piețele
adiacente, prin cuplarea piețelor din România și Turcia.
În acest context, C.N.T.E.E. „Transelectrica” S.A. a asigurat realizarea unui studiu de
fezabilitate privind interconectarea asincronă a celor două electrosisteme, prin construirea
unui cablu submarin, în curent continuu, între România și Turcia. Soluția tehnică propusă în
urma studiului a fost aceea a unui cablu având o capacitate de 800 MW, soluție estimată ca
fezabilă din punct de vedere tehnic şi economic. Studiul a fost avizat de C.N.T.E.E.
„Transelectrica” S.A.
C.N.T.E.E. Transelectrica S.A. își reafirmă dorința de a depune toate eforturile pentru a
încuraja dezvoltarea acestui Proiect, analizând toate alternativele care pot asigura un flux
crescut de energie electrică între cele două țări, necondiționat de implicarea directă în
realizarea investiției propriu-zise.
Monitorizarea planurilor de investiții ale OTS şi operatorilor de distribuţie
În conformitate cu prevederile art. 9 alin. (4) litera c) şi alin. (5) litera d) al OUG nr. 33/2007
privind organizarea şi funcţionarea ANRE, aprobată cu modificări şi completări prin Legea
nr. 160/2012, ANRE monitorizează planul de dezvoltare a RET şi planurile de investiţii ale
OTS precum şi starea tehnică şi nivelul de mentenanţă a reţelelor electrice. În acest sens, se
analizează planul de dezvoltare şi planurile de investiţii ale OTS şi ale operatorilor de
distribuţie.
Pentru operatorul de transport şi de sistem, stabilirea obiectivelor de investiţii şi valorilor
acceptate de ANRE şi incluse în baza reglementată a activelor aferentă serviciului de transport
al energiei electrice se realizează la sfârşitul fiecărei perioade de reglementare, în vederea
determinării corecţiilor costurilor de capital, în conformitate cu prevederile Metodologiei de
stabilire a tarifelor pentru serviciul de transport al energiei electrice, aprobată prin Ordinul
ANRE nr. 53/2013, cu modificările şi completările ulterioare.
Având în vedere că perioada a - III - a de reglementare a început la data de 1 iulie 2014,
ANRE monitorizează realizările punerilor în funcţiune a obiectivelor de investiţii ale OTS în
fiecare perioadă tarifară.
Situaţia valorii investiţiilor prognozate şi realizate de OTS în perioada tarifară 2014 – 2015,
atât pentru serviciul de transport al energiei electrice, cât şi pentru serviciul de sistem, în lei şi
termeni nominali, se prezintă în tabelul următor:
Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei Pagina 36 din 112
31.07.2016
Serviciul de transport Valoare (lei)
Investiţii prognozate 137.556.188
Investiţii realizate (mijloace fixe constituite în 107.885.407
contabilitate, fără contribuţii)
Serviciul de sistem Valoare (lei)
Investiţii prognozate 6997
Investiţii realizate 6997
La baza planificării dezvoltării reţelei electrice de transport se regăsesc prevederile Codului
Tehnic al Reţelei de Transport, care pe lângă detalierea atribuţiilor, competenţelor şi
responsabilităţilor operatorului de transport și sistem, stabileşte şi principiile, criteriile şi
obligaţiile referitoare la activitatea de planificare.
Planificarea dezvoltării reţelei de transport urmăreşte obţinerea următoarelor obiective:
o funcţionarea în siguranţă a SEN şi transportul energiei electrice la niveluri de calitate
corespunzătoare condiţiilor normate de Codul tehnic al RET şi Standardul de
performanţă pentru serviciile de transport şi de sistem ale energiei electrice;
o dezvoltarea reţelei de transport astfel încât aceasta să fie corespunzător dimensionată
pentru transportul energiei electrice prognozate a fi produsă, consumată, importată,
exportată şi tranzitată;
o asigurarea infrastructurii de transport necesare pentru buna funcţionare a pieţei de
energie electrică;
o asigurarea accesului solicitanţilor la reţeaua de interes public, în condiţiile prevăzute de
normele în vigoare;
o minimizarea cheltuielilor de investiţii la alegerea soluţiilor de dezvoltare a reţelei
electrice de transport.
În conformitate cu prevederile art. 35 din Legea energiei electrice și gazelor naturale nr.
123/2012, operatorul de transport şi de sistem are obligaţia de a elabora planuri de investiţii
şi de dezvoltare a reţelei de transport pe 10 ani, în concordanţă cu stadiul actual şi evoluţia
viitoare a consumului de energie şi a surselor, inclusiv importurile şi exporturile de energie.
Planurile de dezvoltare conţin modalităţile de finanţare şi realizare a investiţiilor privind
reţelele de transport, cu luarea în considerare şi a planurilor de amenajare şi sistematizare a
teritoriului străbătut de acestea, în condiţiile respectării normelor de protecţie a mediului.
Spre diferență de cadrul legislativ anterior când aceste planuri erau avizate de autoritatea de
reglementare și aprobate de ministerul de resort, în prezent planurile de dezvoltare se aprobă
numai de autoritatea de reglementare.
Reţeaua de transport este dimensionată în acord cu cerinţele criteriului N-1. Verificarea
criteriului N-1 este realizată pentru transferul maxim previzionat de energie în reţeaua de
transport. Pentru reţeaua de transport (400, 220 kV), criteriul N-1 se aplică la dimensionarea
secţiunilor caracteristice ale sistemului din punct de vedere a stabilităţii acestuia, pentru
anumite paliere ale curbei de sarcină, corespunzător celei mai grele situaţii de funcţionare
bazate pe: ieşirea intempestivă din funcţiune a celui mai mare generator într-o zonă deficitară
şi puterea maximă generată într-o zonă excedentară. Criteriul N-2 este utilizat la
dimensionarea evacuării în sistem a puterii centralelor nucleare.
Alte criterii de dimensionare sunt criteriul tehnic pentru verificarea dimensionării reţelei din
punct de vedere al stabilităţii SEN şi verificarea şi determinarea plafonului de scurtcircuit şi a
curentului nominal al echipamentelor.
Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei Pagina 37 din 112
31.07.2016
Planul de dezvoltare al reţelei electrice de transport pentru perioada 2014-2023 a fost elaborat
de CN Transelectrica SA şi prezentat spre aprobare ANRE în trim I 2014.
Planul cuprinde proiecte necesare pentru a păstra adecvarea reţelei, astfel încât aceasta să fie
corespunzător dimensionată pentru transportul de energie electrică prognozată a fi produsă,
importată, exportată şi tranzitată, cu respectarea normelor tehnice în vigoare. Investițiile
propuse au în vedere:
creşterea capacităţii de interconexiune prin continuarea proiectelor de interconexiune cu
sistemele ţărilor vecine aflate deja în stadii diferite de implementare (cu Ungaria, Serbia şi
Bulgaria) şi accelerarea/introducerea unor proiecte noi (Moldova);
întărirea şi dezvoltarea reţelei de transport (linii/staţii noi) în vederea creşterii capacităţilor
de evacuare a energiei produse în instalaţii noi, dezvoltate în ultimii ani în anumite zone
geografice (de exemplu energia nucleară şi cea produsă din surse regenerabile de energie
în zona Dobrogea) către zone de consum din nordul şi vestul ţării, dar şi întregirea inelului
de 400 kV în jurul ţării pentru creşterea siguranţei în alimentare a tuturor zonelor ţării şi
pentru creşterea capacităţii de tranzit a reţelei de transport;
modernizarea echipamentelor în vederea înlocuirii complete a instalaţiilor din anii ‘60 –
’70 pentru creşterea fiabilităţii reţelei, reducerea cheltuielilor de exploatare şi asigurarea
unui grad adecvat de siguranţă în exploatare.
Harta următoare prezintă proiectele principale incluse în Planul de dezvoltare a reţelei
electrice de transport pentru perioada 2014 – 2023.
Sursă: CN Transelectrica SA
Aplicând prevederile metodologiilor de stabilire a tarifelor pentru serviciul de distribuţie a
energiei electrice, ANRE a aprobat planurile anuale de investiţii ale operatorilor de distribuţie
concesionari, pentru perioada de reglementare 2014 – 2018, acceptând includerea în BAR a
Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei Pagina 38 din 112
31.07.2016
mijloacelor fixe rezultate din investiţiile prudente, respectiv acele investiţii care se
demonstrează a fi necesare, oportune şi eficiente.
Investiţiile operatorilor de distribuţie a energiei electrice, conform programelor de investiţii
2014 – 2015, prezentate în lei şi în termeni nominali ai fiecărui an, sunt următoarele:
2014 2015
Investitii Investitii totale Investitii Investitii
prognozate realizate* prognozate realizate*
ENEL Distributie
Muntenia 180.184.461 166.995.964 161.596.866 137.996.397
ENEL Distributie
Banat 72.313.365 66.793.275 92.984.767 77.794.436
ENEL Distributie
Dobrogea 65.539.109 61.816.565 76.609.455 64.489.997
CEZ
Distributie 155.055.396 155.055.639 161.843.711 161.853.684
E.ON Distributie
Romania 173.382.141 155.691.001 183.513.064 169.632.197
FDEE Electrica
Muntenia Nord 117.221.622 120.511.911 180.350.659 144.903.430
FDEE Electrica
Transilvania Nord 129.780.000 120.387.761 193.689.440 194.431.718
FDEE Electrica
Transilvania Sud 120.510.000 122.216.042 189.478.800 183.915.779
* Valoarea include: investitiile prognozate si realizate in anul curent, investiţiile realizate suplimentar
obiectivelor prognozate: din anul anterior și urmare a forței majore, precum și investiţiile realizate
suplimentar obiectivelor prognozate: modernizări din mentenanță și urmare a unor condiții excepționale
Informații detaliate privind starea tehnică şi nivelul de mentenanţă a reţelelor electrice se
găsesc în Raportul privind realizarea indicatorilor de performanţă pentru serviciile de
transport, de sistem şi de distribuţie a energiei electrice şi starea tehnică a reţelelor electrice
de transport şi de distribuţie – 2015, publicat pe pagina de internet a ANRE la adresa
http://www.anre.ro/ro/energie-electrica/rapoarte/rapoarte-indicatori-performanta.
Alte aspecte relevante privind cooperarea transfrontalieră
La începutul anului 2014 a fost semnat în regiunea CEE un Memorandum privind
implementarea modelului de management al congestiilor și proiectul de cuplare a regiunii
CEE prin alocarea capacităților pe bază de fluxuri a fost demarat. Având în vedere aceste
evoluții, Comitetul Director al proiectului 4M MC a recomandat părții române solicitarea
accesului în proiectul CEE FBMC. La finele anului 2014, statutul de observator în cadrul
acestui proiect a fost acordat, părțile române urmând să participe la toate reuniunile organizate
și să aibă acces la informațiile proiectului. Părţile române implicate (OTS, operator de piaţă şi
reglementator) au participat la toate reuniunile organizate şi au avut acces la informaţiile
proiectului. Acordul de proiect la sfârşitul anului 2015 era semnat de toate părţile participante,
mai puţin de EPEX Spot. Finalizarea semnării acestui document presupune reluarea
procesului de implementare şi rezolvarea participării părţii române ca membru cu drepturi
depline în cadrul proiectului. Clauzele Acordului de Aderare al României la acest proiect au
fost negociate în cursul anului 2015, urmând ca semnarea Acordului să aibă loc în 2016.
Regulile armonizate la nivel UE de alocare pe termen lung (anual și lunar) a capacităților de
interconexiune au fost elaborate de ENTSO-E ca un pas premergător adoptării și
implementării obligatorii a Codului de rețea privind alocarea capacității pe termen lung
(Network Code on Forward Capaciy Allocation -NC FCA), aflat în procesul de analiză și
Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei Pagina 39 din 112
31.07.2016
aprobare de către Comisia Europeană, fiind știut că unul din obiectivele acestuia este
utilizarea unor reguli comune la nivel UE pentru alocarea pe termen lung a drepturilor de
utilizare a capacităților de interconexiune. Ca urmare, deși adoptarea lor de către operatorii de
transport și sistem și aprobarea de către autoritățile de reglementare nu este încă obligatorie,
Transelectrica și ANRE au considerat că este util să le adopte, respectiv aprobe, încă din anul
2015 cu aplicare în 2016, pe granițele pe care ambii operatori au fost de acord.
Regulile armonizate au fost aprobate de ANRE pentru aplicarea pe granița România –
Ungaria, derogările față de versiunea comună fiind cuprinse în anexe, și anume în Anexa 15.
Comparativ cu regulile de alocare aplicabile până în 2015 pe granița cu Ungaria, HAR
prevede aceleaşi principii de alocare a capacităţii de interconexiune (ATC). Astfel, drepturile
de utilizare a ATC sunt alocate în urma organizării de licitaţii explicite pentru orizonturile de
timp anual şi lunar. În urma depunerii ofertelor participanţilor, este stabilit preţul licitaţiei, și
anume preţul marginal (prețul ultimei oferte câștigătoare, integral sau parțial, după ordonarea
acestora în ordinea descrescătoare a prețului ofertat), acesta fiind plătit de către toţi
participanţii la licitaţie pentru fiecare MW şi pentru fiecare oră pentru care au obţinut drepturi
de utilizare a ATC.
Totodată, HAR aduce şi prevederi noi faţă de regulile de alocare a ATC în vigoare până în
2015, şi anume:
- posibilitatea alocării de drepturi fizice de capacitate (dreptul deţinătorului de a transfera fizic
un volum de energie electrică, într-o anumită perioadă de timp, într-o direcţie specifică) sau
de drepturi financiare (dreptul deţinătorului de a primi o remuneraţie financiară pentru
punerea la dispoziția pieței a drepturilor adjudecate, remunerație calculată pe baza prețului
rezultat din alocarea de ATC pentru ziua următoare). Potrivit celor stipulate în Anexa I la
HAR, Transelectrica a declarat că pe graniţa România-Ungaria s-a decis pentru această etapă
doar implementarea alocării drepturilor fizice de utilizare a capacității;
- implementarea unui mecanism pentru asigurarea plăţii capacităţilor de interconexiune
adjudecate, prin depunerea unei scrisori de garanţie bancară/sumă de bani într-un cont deschis
în favoarea operatorului platformei de alocare, care va trebui să acopere valoarea drepturilor
pe care participantul doreşte să le achiziţioneze. Faţă de Regulile de alocare anterioare, în care
p
← Înapoi la începutul extrasului
Extrasul poate avea altă structură decât documentul original. Data preluării nu reprezintă perioada statistică sau data publicării de către instituție.
Identificarea exactă a documentului colectat
Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.
8bf6f72bc33cf91e9dcd2623509ec1827c685d26343028ed0612f8c41cc61fa2