Program de
guvernare
Documentul original ↗
Proiect editorial 2026-2028Propuneri, date și condiții de implementare, cu stadiul verificării la vedere.

Document colectat · Rapoarte publice privind educația

Raport privind starea învățământului preuniversitar din România 2019

Instituția sau publicația sursă
Rapoarte publice privind educația
Data preluării
26.09.2026 17:54
Dimensiunea materialului
1.939,6 KB

Conținutul documentului colectat

Secțiuni și tabele

5. Programul Școală după Școală (ȘDȘ) În anul școlar 2018 -2019, programul ȘDȘ s -a derulat în 629 de unități de învățământ primar și gimnazial, în creștere cu 27 % față de anul școlar 2017-2018. Au beneficiat de program un număr de 49.737 elevi (însemnând o creștere de 43,74%), iar personalul din învățământ implicat în derularea programului a fost de 5.438 de persoane (personal didactic, didactic-auxiliar și nedidactic), ceea ce a reprezentat o creștere de 56,75%. A rezultat, de asemenea, că inspectoratele școlare au monitorizat și evaluat programele ȘDȘ derulate de unitățile de învățământ, mai ales în ceea ce privește gradul de îndeplinire a obiectivelor propuse în program și calitatea serviciilor educaționale oferite correlate cu analiza de nevoi pe care unitatea de învățământ a realizat -o, conform prevederilor legale, și care a reprezentat fundamentul organizării programului ȘDȘ în respectiva unitate de învățământ. 6. Programul național „Bani de liceu” Acest program acordă sprijin pentru menținerea elevilor în școală, prin sprijinul financiar acordat elevilor si

implicit familiilor acestora. Acest program furnizează sprijin financiar (180 lei pentru perioada anilor școlari 2015-2018, respectiv 250 lei începând cu anul școlar 2018 -2019) lunar pentru elevii de liceu (clasele IX – XII) din segmentele cele mai sărace ale populației României. Numărul de beneficiari pentru 2018 este de 33.500.

7. Programul Tichete pentru grădiniță (Legea 248/2015 privind stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor provenind din familii defavorizate), Prin acest program se acordă vouchere pentru aproximativ 40.000 beneficiari anual.

CAPITOLUL II. PROMOVAREA UNEI EDUCAȚII INCLUZIVE ȘI DE CALITATE

La nivelul ministerului, se implementează proiectul Crearea și implementarea serviciilor comunitare integrate pentru combaterea sărăciei și a excluziunii sociale. Obiectivul general al proiectului este creșterea incluziunii sociale și combaterea sărăciei prin dezvoltarea și pilotarea serviciilor comunitare integrate în 139 de comunități rurale și mic urbane cu tip de marginalizare peste medie și severă. Proiectul urmărește consolidarea capacității administrației locale pentru inițierea, coordonarea şi implementarea măsurilor de prevenire şi combatere a situațiilor de marginalizare şi excludere socială, consolidarea reţelei publice de asistenţă socială comunitară prin îmbunătățirea nivelului de competențe al specialiștilor care activează în echipele comunitare integrate. Pentru identificarea și monitorizarea copiilor aflați în afara sistemului de educație, prin proiectul Dezvoltarea unui plan de acțiune și a unei metodologii pentru colectarea de date în vederea prevenirii părăsirii școlii în România, a fost realizată o metodologie pentru colectarea și folosirea de date privind situațiile de risc . Prin OMEN nr. 3141/ 2019, s-a înființat Comisia Națională pentru Desegregare și Incluziune Educațională

(CNDIE). Printre atribuțiie sale, se regăsesc:

  • - elaborarea de strategii şi/sau norme metodologice privind desegregarea şcolară şi incluziunea

educaţională în conformitate cu nevoile specifice identificate în cadrul raportului anual privind segregarea şcolară şi calitatea serviciilor educaţionale din România;

  • - avizarea Metodologiei de monitorizare a segregării şcolare pentru toate criteriile de segregare şcolară

enunţate în OMENCȘ nr. 6134/ 2016 şi a Metodologiei de prevenire şi intervenţie în situaţiile de segregare şcolară. Metodologia pentru monitorizarea segregării școlare se analizează de către Comisia Națională

59

Valorile și formulările aparțin documentului citat. Data preluării nu reprezintă perioada datelor sau data publicării de către instituție.

Identificarea exactă a documentului colectat

Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.

f4a7d8febff458a1908ef3840b7c9c021eefdb0ef1ef0a0794a14b307d0c569f