Program de
guvernare
Documentul original ↗
Proiect editorial 2026-2028Propuneri, date și condiții de implementare, cu stadiul verificării la vedere.

Document colectat · Rapoarte publice privind educația

Raport privind starea învățământului preuniversitar din România 2019

Instituția sau publicația sursă
Rapoarte publice privind educația
Data preluării
26.09.2026 17:54
Dimensiunea materialului
1.939,6 KB

Conținutul documentului colectat

Secțiuni și tabele

I.C. Învățământul primar și gimnazial

I.C.1. Rata brută de cuprindere școlară în învățământul primar și gimnazial

Schimbarea de structură a sistemului de educație din anul școlar 2012/2013 a determinat efecte asupra ratei de cuprindere în învățământul primar și gimnazial. Începând cu 2012/2013, valoarea indicatorului a fost de 90-91%, cu o scădere semnificativă, până la valoarea de 88,2% în anul școlar 2019/2019. Se mențin diferențe pe cicluri de învăță mânt, însă în anul școlar de referință valoarea înregistrată în învățământul primar este mai mare decât cea înregistrată în învățământul gimnazial. În învățământul primar sunt cuprinși aproape 91% dintre copiii de vârstă corespunzătoare, iar în învățământul gimnazial puțin peste 85%. Mediul rural continuă să rămână defavorizat în privința ratei de participare la educație, în special la nivelul învățământului gimnazial. Ratele de participare sunt ușor mai mari pentru populația școlară masculină, comparativ cu populația feminină.

În anul școlar 2018/2019, învățământul primar și gimnazial (de masă și special) a cuprins 1645,1 mii de elevi (cu 24,2 mii mai puțin decât în anul școlar anterior), școlarizați în unităț i școlare cu personalitate juridică și structuri fără personalitate juridică. Evoluția ratei brute de cuprindere școlară în învăță mântul primar și gimnazial – reprezentând ponderea elevilor cuprinși în ciclul primar și gimnazial din totalul copiilor de vârstă corespunzătoare celor două niveluri de studiu (6-14 ani) – a fost influențată de măsurile de reorganizare implementate în ultimii ani. Pe parcursul perioadei analizate, valoarea indicatorului a fost în scădere, de la 98,3% în 2009/2010 la 88,3% în 2017/2018. În ultimii șapte ani școlari, a fost înregistrată o scădere masivă, până la valori de 88,2% – ca o consecință a schimbării structurii sistemului școlar, prin includerea clasei pregătitoare în componența învățământului primar (ca urmare, intervalul de vârstă luat în analiză la calcularea indicatorului este mai mare). În anul școlar de referință, indicatorul îș i continuă tendința descendentă, cu 0,1 p.p.

Tabelul 11. Rata brută de cuprindere în învățământul primar și gimnazial
                 2009/       2010/       2011/       2012/   2013/   2014/   2015/    2016/      2017/     2018/
                 2010        2011        2012        2013    2014    2015    2016     2017       2018      2019
 Total           98,3        97,5        94,2        90,6    90,7    89,9    89,4     88,7       88,3      88,2
 Feminin          97,5        96,7        93,1        89,3   89,9     89,2    88,7     87,9       87,7      87,5
 Masculin         99,0        98,3        95,2        91,9    91,4    90,6    90,1     89,4      89,0       88,8
Sursa: Date calculate pe baza informațiilor INS, 2009-2019

Diferența pe sexe se menține și în anul școlar 2018/2019 în favoarea băieților cu 1,3 puncte procentuale (87,5% fete, respectiv 88,8% băieți). Pe medii de rezidență, rata de cuprindere în învățământul primar și gimnazial a scăzut constant în ultimii ani, atât în mediul urban, cât și în mediul rural. În anul școlar 2018/2019, valoarea ratei brute de cuprindere în urban este de 100%, iar în rural a continuat tendința descendentă, ajungând la 76,4%. Diferența pe medii de rezidență este în creștere, depășind pentru prima dată valoarea de 23 p.p. în defavoarea mediului rural. Tendința descendentă înregistrată de rata brută de cuprindere din primar și gimnazial în anul școlar 2018/2019 se manifestă diferit pe cicluri de învățământ.

11

Valorile și formulările aparțin documentului citat. Data preluării nu reprezintă perioada datelor sau data publicării de către instituție.

Identificarea exactă a documentului colectat

Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.

f4a7d8febff458a1908ef3840b7c9c021eefdb0ef1ef0a0794a14b307d0c569f