Document colectat · Rapoarte publice ale SRI
Raport_activitate_2015.pdf
- Instituția sau publicația sursă
- Rapoarte publice ale SRI
- Data preluării
- 26.09.2026 17:54
- Dimensiunea materialului
- 852,7 KB
Conținutul disponibil în colecție
Textul documentului
cedenţi, la nivelul unor unităţi centrale şi teritoriale ale instituţiei. Concluziile rezultate au evidenţiat,
sistematic, caracterul de legalitate şi eficienţă al activităţilor Serviciului.
Complementar activităţilor directe de control la nivelul structurilor Serviciului, contactele între membrii conducerii Serviciului şi cei
ai organismului parlamentar de control au facilitat clarificarea unor particularităţi ale situaţiei operaţionale, reconfirmând capacitatea
SRI de a răspunde eficient provocărilor de securitate în plan intern şi internaţional.
2.2. CONTROLUL DE LEGALITATE
3 Şi în 2015, SRI a vegheat la respectarea unui principiu prioritar, statuat la acest rang şi de Strategia de Informaţii a Serviciului
2015-2019, respectiv principiul legalităţii, garantând printr-un proces de auditare extensiv, cu utilizarea resurselor existente
şi îmbunătăţirea mecanismelor de control preventiv, încadrarea activităţii instituţiei noastre în spiritul Legii fundamentale, al
legislaţiei naţionale şi al tratatelor la care România este parte. În subsidiar, a fost verificată respectarea reglementărilor interne şi a
angajamentelor instituţionale asumate de SRI în cadrul cooperării interne şi internaţionale.
Pe acest fond au fost avute în vedere dezvoltarea standardelor şi procedurilor de control intern şi de auditare a activităţilor de asigurare
NECLASIFICAT
23
RAPORT privind activitatea desfășurată în anul 2015
juridică, dar şi derularea unor activităţi de planificare şi evaluare preliminară, care să permită asigurarea exigenţelor de legalitate în
condiţiile gestionării eficiente a resurselor financiar-materiale şi umane ale instituţiei.
De asemenea, a fost mărită ponderea controlului intern al activităţii de asigurare juridică a măsurilor, deciziilor şi activităţilor, proces
conform cu prevederile din politica de control a Serviciului.
Întregul proces de control intern a fost subordonat necesităţii de verificare a activităţii curente cu privire la respectarea cadrului legal,
identificarea şi eliminarea eventualelor disfuncţii ce ar fi putut genera – la nivelul instituţiei, dar şi al personalului – riscuri inerente şi
reziduale, externe şi interne, precum şi afectarea îndeplinirii cerinţelor legale şi ale cadrului normativ intern, context în care au fost
identificate şi corectate erorile de legalitate pe fiecare etapă a activităţii, pe fiecare nivel ierarhic.
3 O altă componentă preventivă a controlului de legalitate a constat în acordarea asistenţei juridice pentru asigurarea legalităţii
procedurilor de achiziţii publice şi a finalizării acestora cu atribuirea contractelor de furnizare, servicii sau lucrări. O atenţie deosebită
a fost acordată circumstanţelor şi operaţiunilor care definesc cadrul procedural în materie astfel încât să fie respectate principiile ce
stau la baza atribuirii contractelor de achiziţie publică şi să fie asigurată o utilizare responsabilă a fondurilor bugetare.
3 În conformitate cu dispozițiile legale în vigoare și cu statutul de autoritate națională în domeniul realizării interceptărilor, prin
intermediul Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor, SRI a pus în executare dispoziţiile cuprinse în actele de autorizare
a restrângerii exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale, pentru toate structurile din sistemul de securitate naţională şi
pentru Ministerul Public.
Interceptarea comunicaţiilor s-a desfăşurat cu respectarea dispoziţiilor art.14-17 din Legea nr.51/1991 privind securitatea naţională
a României, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art.3 din aceeaşi lege, precum şi ale art.20 din Legea
nr.535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, cu modificările şi completările ulterioare, în situaţia ameninţărilor la
adresa securităţii naţionale prevăzute la art.3 lit. i) din Legea nr.51/1991, pentru toate structurile din sistemul naţional de ordine
publică şi securitate naţională, precum şi cu respectarea dispoziţiilor art.138 alin.(1) lit.a) - e) din Codul de procedură penală pentru
Ministerul Public.
3 În 2015 au fost puse în executare 51.248 de acte de autorizare, distribuţia fiind următoarea:
2.806 mandate de securitate națională, din care 2.530 de mandate pentru SRI;
45.893 de mandate de supraveghere tehnică şi 2.549 de ordonanţe, aparţinând structurilor Ministerului Public.
2.3. CONTROLUL FINANCIAR
3 Activitatea pe dimensiunea economico-financiară se exprimă în termenii unei gestionări cât mai eficiente a resurselor disponibile,
prin care Serviciul înţelege să asigure funcţionarea la parametri optimi a structurilor din subordine, acordând în acelaşi timp o atenţie
deosebită utilizării creditelor bugetare în limita prevederilor şi destinaţiilor aprobate.
Exercitarea controlului financiar preventiv propriu, respectiv monitorizarea operaţiunilor de către controlorul delegat al Ministerului
Finanţelor Publice au urmărit respectarea condiţiilor de legalitate şi regularitate ale operaţiunilor care afectează fondurile publice şi/
sau patrimoniul public, precum şi încadrarea acestora în limitele şi destinaţia creditelor bugetare şi de angajament.
În conformitate cu procedurile cadru reglementate, SRI a transmis periodic către autorităţile abilitate, în principal MFP, documentaţii
şi raportări în care este reflectată activitatea economico-financiară a instituţiei.
De asemenea, pe parcursul anului 2015, legalitatea operaţiunilor efectuate de Serviciu în administrarea şi întrebuinţarea resurselor
financiare aprobate prin buget a făcut obiectul unor activităţi de audit public extern executate de reprezentanţi ai Curţii de Conturi a
României atât la nivelul ordonatorului principal de credite, cât şi la ordonatori terţiari de credite.
3 În ceea ce priveşte absorbţia fondurilor externe nerambursabile la nivelul Serviciului, fondurile aprobate pe anul 2015 de la bugetul
de stat şi bugetul FEN au asigurat– potrivit contractelor de finanţare şi graficelor de implementare:
derularea proiectelor „Setting-up an Air Marshal Training Centre – ARMLET”, „Instrumente pilot de reducere a substanţelor
periculoase rezultate din industria de armament“ (INSPIRE) şi „Citizen Interaction Technologies Yield Community Policing –
CITYCoP”;
operaţionalizarea proiectelor „Sistem naţional de protecţie a infrastructurilor IT&C de interes naţional împotriva ameninţărilor
provenite din spaţiul cibernetic“, „Sistem informatic integrat de interoperabilitate între bazele de date ale principalelor instituţii ale
statului - SII Infrastructură” şi „Dezvoltarea unui centru naţional de cercetare în intelligence şi securitate - INTELLISEC”.
NECLASIFICAT
24
RAPORT privind activitatea desfășurată în anul 2015
CAPITOLUL VI
RELAŢIONAREA CU
SOCIETATEA CIVILĂ
VI.1. RELAŢIILE CU SOCIETATEA CIVILĂ ŞI EDUCAŢIA DE SECURITATE
3 Și în 2015, o componentă semnificativă a demersurilor de proiectare în spațiul public a unei imagini pozitive privind locul și rolul
SRI în sistemul naţional de securitate a vizat consolidarea şi diversificarea inițiativelor asociate promovării culturii de securitate şi
dezvoltării unui parteneriat viabil cu societatea civilă.
Eforturile instituţionale (cu o eficienţă deja validată în timp) destinate conştientizării, şi la acest nivel, a importanţei relaţionării cu
societatea civilă în procesul de realizare a misiunilor Serviciului au impus:
1 valorificarea oportunităților generate de organizarea unor evenimente publice în sensul creșterii vizibilității instituționale în spațiul
public.
Un impact semnificativ, din această perspectivă, au avut activităţile derulate în organizarea sau cu implicarea Academiei
Naționale de Informații „Mihai Viteazul” (ANIMV) pentru promovarea imaginii şi ofertei educaţionale a Serviciului
(Turul ANIMV; cea de-a doua ediţie a Târgului universităţilor; Campania de promovare a Serviciului în mediul liceal -
2015);
NECLASIFICAT
25
RAPORT privind activitatea desfășurată în anul 2015
1 optimizarea portofoliului de programe și cursuri de formare în domeniu cu adresabilitate extra-instituțională.
Similar anilor precedenţi, studenţi ai unor instituţii din sistemul naţional de apărare şi ordine publică (Ministerul Justiţiei-
Administraţia Naţională a Penitenciarelor, MAI) au fost beneficiarii unor studii universitare de master profesional ale
ANIMV. În 2015 numărul programelor de pregătire ale Academiei (cu destinaţie atât internă, cât și extra-instituțională) a
înregistrat o ușoară creștere în raport cu 2014.
Nu în ultimul rând, continuarea programului de master Studii de securitate – Analiza informaţiilor, organizat de SRI în
parteneriat cu Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială (Universitatea Bucureşti), a contribuit la conştientizarea, la
nivelul opiniei publice, a responsabilităţilor Serviciului în sfera securitară;
1 creșterea profilului unor publicații, cu notorietate și circulație la nivelul societății civile, consacrate dezbaterii problematicilor de
securitate și intelligence.
Publicațiile destinate popularizării problematicii specifice (Intelligence şi Revista Română de Studii de Intelligence) au
continuat să se bucure de recunoaştere nu doar în medii academice, universitare, jurnalistice, think-tank-uri interesate, cât
și în rândul publicului larg.
3 Consolidarea conexiunilor cu evoluțiile de actualitate din mediul academic s-a bucurat de o atenție deosebită, din perspectiva
obiectivului dezvoltării continue a componentei de cercetare științifică şi a profilului SRI de furnizor de expertiză în sfera culturii de
intelligence.
A fost aprofundat dialogul cu reprezentanți ai unor prestigioase universităţi din spaţiul euro-atlantic, relevante din perspectiva
expertizei în domeniul intelligence.
Sunt de reliefat pe acest palier: continuarea parteneriatului cu Universitatea Harvard (SUA), prin organizarea programului
de formare Security in the Black Sea Region. Shared Challanges, Sustainable Future; consolidarea cooperării cu Universitatea
Națională de Intelligence SUA; fundamentarea unui parteneriat de perspectivă cu King’s College Londra.
Un rol central în acest demers a revenit, ca și în anii precedenți, ANIMV (prin Institutul Naţional de Studii de Intelligence – INSI),
realizările pe această componentă evidențiind:
1 complexitatea și consistența direcţiilor de cercetare operaţionalizate, reuşindu-se atât valorizarea cunoaşterii ştiinţifice ca vector al
modernizării şi competitivităţii instituţionale, cât şi fundamentarea procesului educaţional la nivelul SRI.
Rețin atenția în acest sens:
derularea unor proiecte de cercetare cu beneficiari interni (finalizate în 2015, dar şi în proiecţie multianuală), inclusiv în
cadrul unor programe internaţionale de cercetare-dezvoltare;
organizarea de evenimente ştiinţifice cu participare internaţională, dintre care se remarcă conferinţa internaţională
Intelligence in the Knowledgde Society XXI şi NATO Advanced Research Workshop – Countering Hybrid Threats: Lessons
Learned from Ukraine;
organizarea workshop-ului Resetarea OSINT sub impactul social-media, în prezenţa unor reprezentanţi ai structurilor de
acest gen din sistemului naţional de securitate, precum şi din mediul universitar;
1 acumularea de expertiză şi diseminarea rezultatelor activităţii de cercetare în contextul reprezentării Serviciului la evenimente
ştiinţifice (conferinţe, simpozioane, workshop-uri etc.).
Participarea experţilor SRI la astfel de manifestări le-a permis realizarea nu doar a unui racord mai aplicat la tendinţele
actuale în cercetarea ştiinţifică aferentă problematicii de securitate, ci şi promovarea intereselor de cunoaştere specifice
Serviciului şi comunităţii autohtone de intelligence;
1 publicarea de studii şi articole ştiinţifice în reviste de specialitate din ţară şi străinătate.
Reconfigurarea profilului editorial al Revistei Române de Studii de Intelligence a permis o mai bună ancorare a publicaţiei în
mediul academic naţional, regional şi internaţional, aceasta bucurându-se în continuare de o bună audiență la nivelul multor
instituții politico-administrative şi guvernamentale, universităţi, institute de cercetare, fundaţii, ONG-uri etc.;
1 organizarea unor sesiuni de comunicări științifice consacrate dezbaterii unor problematici de actualitate.
Un exemplu relevant îl reprezintă organizarea celei de-a treia ediţii a sesiunii de comunicări ştiinţifice studenţeşti ANISTUD,
cu tema Securitate şi globalizare. România, actor relevant al securităţii regionale, cu participarea unor studenţi din mai
multe instituţii de învăţământ superior, civile şi militare.
Totodată, studenţii ANIMV au participat, cu rezultate bune și foarte bune, la sesiuni de comunicări ştiinţifice organizate de
alte instituţii de învăţământ superior autohtone.
VI.2. RELAŢIILE CU PUBLICUL ŞI MASS-MEDIA
3Preocupările de a construi şi urmări o agendă bogată de comunicare publică – subsumate intenţiei Serviciului de a spori transparenţa
instituţională – au continuat şi la nivelul anului 2015. S-au avut în vedere, astfel, menţinerea comunicării cu mediul civic, promovarea
SRI ca instituţie pivot a arhitecturii naţionale de securitate, precum şi diversificarea demersurilor privind realizarea educaţiei de
NECLASIFICAT
26
RAPORT privind activitatea desfășurată în anul 2015
securitate.
În plus faţă de valorificarea oportunităţilor oferite de participarea la diverse evenimente în spaţiul public, mediul online a reprezentat
un alt vector eficient de promovare a imaginii instituţiei, sens în care Serviciul a avut în vedere actualizarea conţinutului site-ului
oficial al SRI şi a conturilor instituţiei pe platforme media de socializare online (Facebook şi Twitter).
3 O preocupare continuă a Serviciului este menţinerea unei bune relaţionări cu publicul, fapt relevat de procesarea în 2015 a unui
număr de 5.162 de petiţii (din care 1.136 transmise SRI de către persoane juridice, 763 de către autorităţi publice –Administraţia
Prezidenţială, Guvern, Parlament, ministere, primării, asociaţii şi organizaţii, ambasade, iar 3.263 de către persoane fizice).
Subiectele predilecte abordate în contextul audienţelor solicitate Serviciului anul trecut (6.808) au vizat condiţiile de
încadrare în SRI, respectiv de înscriere la cursurile organizate de ANIMV, obţinerea unor documente necesare calculării/
recalculării pensiei, semnalarea unor aspecte considerate de interes pentru Serviciu, diverse reclamaţii şi sesizări sau
solicitări privind eliberarea unor avize în baza Legii nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii.
De asemenea, SRI a acordat o atenţie deosebită solicitărilor formulate în baza Legii nr.544/2001 privind liberul acces la informaţiile
de interes public, în 2015 fiind înregistrate 72 de cereri cu subiecte diverse.
VI.3. PREDAREA ARHIVELOR FOSTEI SECURITĂŢI
Demersurile de declasificare a dosarelor în conformitate cu prevederile OUG nr.24/2008 au continuat şi la nivelul anului 2015,
Serviciul asigurând predarea către Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a:
2.324 de dosare declasificate;
14.145 de fişe aferente dosarelor predate CNSAS în intervalul 2009-2014.
Corespondenţa cu această structură a însumat 372 adrese de răspuns la solicitările Consiliului, majoritatea formulate în baza Legii
nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie
1945 – 22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, în acord cu rezultatele verificărilor efectuate (pentru 8.250
persoane).
NECLASIFICAT
27
RAPORT privind activitatea desfășurată în anul 2015
CAPITOLUL VII
MANAGEMENTUL
RESURSELOR
VII.1. MANAGEMENTUL RESURSELOR UMANE
1.1. PARAMETRI AI RESURSELOR UMANE ALE SERVICIULUI
3 Pentru 2015, obiectivul major al Serviciului în domeniul resurselor umane l-a constituit consolidarea performanţei pe dimensiunile
evoluţiei în carieră şi pregătirii personalului, în vederea asigurării potenţialului uman şi profesional necesar îndeplinirii în condiții de
eficiență și oportunitate a misiunilor specifice.
Configurarea activităților subsumate atragerii, menţinerii, dezvoltării şi valorificării efic
← Înapoi la începutul extrasului
Extrasul poate avea altă structură decât documentul original. Data preluării nu reprezintă perioada statistică sau data publicării de către instituție.
Identificarea exactă a documentului colectat
Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.
acd48f6dad93907e247b6dea24b49fac53b23e0fa168e167707806519a66c053