Program de
guvernare
Documentul original ↗
Proiect editorial 2026-2028Propuneri, date și condiții de implementare, cu stadiul verificării la vedere.

Document colectat · Rapoarte privind nediscriminarea

Vezi raport RO

Instituția sau publicația sursă
Rapoarte privind nediscriminarea
Data preluării
26.09.2026 17:54
Dimensiunea materialului
1.032,5 KB

Conținutul documentului colectat

Secțiuni și tabele

favorabil (Art. 2 alin.1, art. 6 lit. d din O.G. nr. 137/2000, cu modificări şi completări ulterioare).

(2005) Concurs selecţie programe de formare profesională. Regulament. Condiţii. Distincţii de tratament. Vârstă. Autosesizare (ex officio). CNCD s-a autosesizat cu privire la regulamentul privind selecţia pentru programele de formare specializată pentru manageri, pe baza criteriului de vârstă (maxim 35 de ani). Prin hotărârea nr. 355 din 18.11.2005, Colegiul a reţinut că prin actele normative aplicabile funcţionarilor publici nu s-a impus o condiţie de vârstă. Practic, prin impunerea condiţiei de vârstă maximă nu se mai acordă posibilitatea funcţionarilor cu vârsta de peste 35 de ani să acceadă la profesia de manager. Colegiul a constatat că aspectele sesizate constituie discriminare directă potrivit art. 2 alin.1 şi alin.2, art. 6 lit.d din O.G. nr. 137/2000, cu modificări şi completări ulterioare. De asemenea, s-a dispus emiterea unei recomandări părţii reclamate de a elimina condiţia de vârstă maximă pentru

programele de formare specializată în funcţia de manager public (Art. 2 alin.1 şi alin.2, art. 6 lit.d din O.G. nr. 137/2000, cu modificări şi completări ulterioare).

(2006) Raporturi de muncă. Desfiinţare post. Reorganizare. Vârstă. Domnul T.M s-a plâns cu privire la desfiinţarea postului, invocând faptul că reorganizarea activităţii de către angajator a avut în vedere îndepărtarea sa din funcţie, pe criteriul de vârstă (58 de ani), deşi avea o vechime de 12 ani la angajator. Arată că în companie personalul angajat are o vechime cuprinsă între 2 luni şi 2 ani, cu vârstă până în 25 de ani. Prin hotărârea nr. 13 din 10.01.2006, Colegiul a reţinut că petentul se plasa în situaţie de comparabilitate cu salariaţii invocaţi, iar partea reclamată a invocat motive aparent neutre, în speţă respectarea prevederilor legale cu privire la înscrierea unui punct de lucru în cazul în care se depăşeşte numărul de 4 angajaţi. Astfel, restructurarea a intervenit având în vedere că salariaţii aveau normă întreagă de lucru, cu excepţia petentului, care avea normă redusă. La punctul de lucru în speţă s-a

angajat o persoană în vârstă de 24 de ani, astfel încât numărul angajaţilor a depăşit 4 şi era necesară înscrierea fiscală a punctului de lucru. La aproximativ o lună, angajatorul a apreciat că se impune reorganizarea şi a desfiinţat postul petentului. În atare condiţii, Colegiul a apreciat că nu se poate reţine că au fost utilizate mijloace adecvate şi necesare pentru atingerea unui scop legitim, petentul fiind dezavantajat în raport cu ceilalţi angajaţi. S-a reţinut că faptele sesizate constituie discriminare indirectă conform art. 2 alin.2 şi art. 6 lit. a din O.G. nr. 137/2000, cu modificări şi completări ulterioare. Împotriva părţii reclamate s-a dispus sancţionarea contravenţională cu avertisment (Art. 2 alin.2 şi art. 6 lit. a din O.G. nr. 137/2000, cu modificări şi completări ulterioare).

(2006) Ocupare post vacant în sistemul penitenciar. Condiţii de vârstă. Domnul I.N. s-a plâns cu privire la condiţia de vârstă impusă la ocuparea unui post de agent. Petentul, absolvent al şcolii militare, profil penitenciare, a activat ca subofiţer, însă a fost trecut în rezervă ca urmare a deciziei comisiei de

72

Valorile și formulările aparțin documentului citat. Data preluării nu reprezintă perioada datelor sau data publicării de către instituție.

Identificarea exactă a documentului colectat

Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.

de9709054ce379b2cdfb1ccd7273b33aec03e714cfc99ab0c673a84964b3a068