Document colectat · Rapoarte privind nediscriminarea
Vezi raport RO
- Instituția sau publicația sursă
- Rapoarte privind nediscriminarea
- Data preluării
- 26.09.2026 17:54
- Dimensiunea materialului
- 1.032,5 KB
Conținutul documentului colectat
Secțiuni și tabele
(2010) Concurs admitere profesie. Adaptare rezonabilă. Dizabilitate. Dl. A.R.C. s-a plâns în legătură cu faptul că s-a înscris la examenul de admitere în profesia de practician în insolvenţă şi a solicitat, justificat cu motive medicale, acordarea unui timp suplimentar de ½ faţă de timpul normal de examinare. Petentul a arătat că suferă de anumite afecţiuni medicale, tulburări de concentrare, deteriorare cognitivă şi slabă capacitate de concentrare a atenţiei cu rezultate slabe ca viteză. Reprezentanţii părţii reclamate i-au comunicat că nu se poate răspunde favorabil cererii din considerente ce ţin de nereglementarea legală a unor asfel de cazuri. Prin hotărârea nr. 126 din 07.07.2010, Colegiul a reţinut că în privinţa petentului a existat o limitare (reducerea la cel puţin jumătate a capacităţii de muncă) ce rezulta din deficienţe fizice, mentale sau psihice (încadrare în grad III de invaliditate) şi
care au împiedicat participarea la viaţa profesională, pe o perioadă de timp de îndelungată. Deşi situaţia dată nu rezulta dintr-un act ce atestă o dizabilitate, stricto sensu, corelativ legii naţionale nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, Colegiul s-a raportat la interpretarea dată noţiunii de dizabilitate de către Curtea Europeană de Justiţie şi la conceptul de adaptare rezonabilă transpuns în legea naţională. Colegiul a reţinut că motivele părţii reclamate au avut caracter aparent neutru, însă circumstanţele de fapt au condus la dezavantajarea petentului, datorită situaţiei sale medicale, în sensul prevederilor art. 2 alin.3 din O.G. nr. 137/2000 republicată. ... Omisiunea de a ţine cont de situaţia diferită în care se afla petentul a condus la tratarea identică a unor persoane aflate în situaţii diferite, ceea ce reprezintă una din formele de încălcare a principiului egalităţii, şi în
speţă, o discriminare indirectă, materializată prin neasigurarea adaptării rezonabile în cauză. De asemenea, s-a dispus emiterea unei recomandari pentru ca în desfăşurarea concursurilor de admitere să fie luate în considerare toate diferenţele relevante din punctul de vedere al persoanelor cu dizabilităţi şi să se adopte măsuri adecvate pentru a asigura oportunităţi de şanse egale în procesul de acces în profesie. (Art. 2 alin.3 din O.G. nr. 137/2000 republicată)
3. Discriminare în domeniul muncii pe baza criteriului de VÂRSTĂ
(2003) Ofertă publică de angajare. Condiţii. Distincţii de tratament. Vârstă. Doamna X, în vârstă de 35 de ani, s-a plâns cu privire la faptul că, în urma unui anunţ publicat în ziarul „România Liberă”, a contactat angajatorul B.A.D.O. în vederea ocupării postului de jurist sau de secretară. Reprezentantul părţii reclamate i-a precizat că nu se încadrează în criteriile de ocupare a postului, deoarece vârsta maximă este de 28 de ani, deşi această condiţie nu era prevăzută în anunţul publicat în ziar. Prin hotărârea nr. 112 din 23.04.2003, Colegiul a reţinut că faptele prezentate constituie discriminare în sensul prevederilor art. 2 alin.2 şi art. 7 alin.2 din O.G. nr. 137/2000. În acelaşi sens, s-a invocat art. 1 din Instrucţiunea CNCD, publicată în Monitorul Oficial nr. 235 din 7 aprilie 2003, prin care angajatorii au obligaţia de a asigura liberul
66
Valorile și formulările aparțin documentului citat. Data preluării nu reprezintă perioada datelor sau data publicării de către instituție.
Identificarea exactă a documentului colectat
Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.
de9709054ce379b2cdfb1ccd7273b33aec03e714cfc99ab0c673a84964b3a068