Vezi raport RO

favorabilă decât este, a fost sau va fi tratată într-o situaţie asemănătoare o altă persoană” (Extras din Hotărârea CNCD nr. 463 din 02.09.2009, Hotărârea nr. 511 din 29.10.2009, Hotărârea nr. 126 din 07.07.201032).

Conceptul de discriminare directă sau indirectă. Legătura de cauzalitate între criteriu interzis şi tratament diferenţiat

6.13. Relativ la definiţia discriminării astfel cum este reglementată în O.G. nr. 137/2000, republicată, Colegiul precizează că în situaţia persoanelor tratate diferit, tratamentul în speţă este datorat apartenenţei lor la unul dintre criteriile prevăzute în textul de lege, art. 2 din O.G. nr.137/2000, republicată. Colegiul trebuie să analizeze dacă tratamentul diferit a fost indus datorită unui criteriu prevăzut de art.2 alin.1, respectiv rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţa la o categorie defavorizată, care să fi constituit elementul determinant în aplicarea acestui tratament. Colegiul reţine că art.2 alin.1 nu conţine o listă exhaustivă a criteriilor de discriminare, deoarece criteriile expresis verbis enumerate de lege sunt completate cu sintagma „sau orice alt criteriu”, ceea ce, practic, oferă

posibilitatea reţinerii şi a altor criterii nespecificate de lege în săvârşirea unei fapte de discriminare. Însă, oricare dintre aceste criterii circumstanţiate la situaţia particulară a persoanei care se consideră discriminată trebuie să fi constituit elementul determinant în aplicarea tratamentului diferit în speţă. Or, condiţia criteriului ca motiv determinant trebuie interpretată în sensul existenţei ca element care este concretizat, materializat şi care constituie cauza actului sau a faptului discriminatoriu şi care, în situaţia inexistenţei, nu ar determina săvârşirea discriminării. Astfel, natura discriminării, sub aspectul ei constitutiv, decurge tocmai din faptul că diferenţa de tratament este determinată de existenţa unui criteriu, ceea ce presupune o legătură de cauzalitate între tratamentul diferit imputat şi criteriul interzis de lege, invocat în situaţia persoanei care se consideră discriminată. Acelaşi raţionament este aplicabil şi

în cazul discriminării indirecte, astfel cum este reglementată în art. 2 alin.3 din O.G. nr. 137/2000, cu precizarea că raportul de cauzalitate nu este direct, însă efectul unei măsuri sau practici neutre în aparenţă se repercutează asupra unor persoane aflate în situaţii comparabile, care se disting prin circumstanţierea unor criterii. Acest aspect rezultă din însăşi definiţia dată de legiuitor: „Sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanţe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1, faţă de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate şi necesare. În acelaşi sens, s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, între altele, prin

32 Hotărârea Colegiului nr. 463 din 02.09.2009, Hotărârea nr. 511 din 29.10.2009, Hotărârea nr. 126 din 07.07.2010, motivări redactate de către membrul în Colegiul CNCD Dezideriu Gergely.

104