Document colectat · Rapoarte privind nediscriminarea
Vezi raport RO
- Instituția sau publicația sursă
- Rapoarte privind nediscriminarea
- Data preluării
- 26.09.2026 17:54
- Dimensiunea materialului
- 1.032,5 KB
Conținutul documentului colectat
Secțiuni și tabele
situaţii: a) în cazul în care salariatul a săvârşit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern, ca sancţiune disciplinară; b) în cazul în care salariatul este arestat preventiv pentru o perioadă mai mare de 30 de zile, în condiţiile Codului de procedură penală; c) în cazul în care, prin decizie a organelor competente de expertiză medicală, se constată inaptitudinea fizică şi/sau psihică a salariatului, fapt care nu permite acestuia să îşi îndeplinească atribuţiile corespunzătoare locului de muncă ocupat; d) în cazul în care salariatul nu corespunde profesional locului de muncă în care este încadrat; e) în cazul în care salariatul îndeplineşte condiţiile de vârstă standard şi stagiu de cotizare şi nu a solicitat pensionarea în condiţiile legii”. Potrivit art. 65 din
Codul muncii: „Concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia. (2) Desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă”. 6.14. În situaţia concedierii pentru motive care ţin de persoana salariatului, cauza încetării contractului de muncă este inerentă salariatului şi datorată unui fapt strâns legat de persoana acestuia, unei acţiuni imputabile: a săvârşit o abatere gravă sau abateri repetate, este arestat preventiv, nu corespunde profesional (art. 61 lit. a, lit. b, lit. d din Codul muncii). Pe lângă aceste motive, legiuitorul introduce două criterii suplimentare, inerente salariatului şi legate de persoana acestuia, însă nedatorate unor acţiuni
imputabile sau culpabile: salariatul este inapt fizic şi/sau psihic, respectiv îndeplineşte condiţiile de vârstă standard şi stagiul de cotizare pentru pensionare şi nu a solicitat pensionarea în condiţiile legii (art. 61 lit. c şi lit. d din Codul muncii; în condiţiile prevederilor art. 56 lit. d din Codul muncii: „Contractul individual de muncă încetează de drept la data comunicării deciziei de pensionare pentru limită de vârstă (...), potrivit legii”. 6.15. În cazul de faţă, Colegiul este sesizat cu privire la împrejurarea încetării contractului de muncă al petentei, în opinia sa datorită situaţiei sale particulare (handicap), urmând a se analiza în ce masură actele sau faptele angajatorului, adică tratamentul aplicat petentei este, a fost sau ar putea fi mai puţin favorabil decât cel aplicat unui alt salariat într-o situaţie comparabilă sau analoagă. ... 6.20. Raportat la elementele constitutive ale faptei de discriminare,
prevăzută în art. 2 alin.1 din O.G. nr.137/2000, Colegiul Director ia act că, potrivit definiţiei discriminării, tratamentul diferit materializat prin deosebire, restricţie, excludere sau preferinţă trebuie să aibă la bază unul dintre criteriile prevăzute de către art. 2, alin. 1 şi trebuie să se refere la persoane aflate în situaţii comparabile, dar care sunt tratate în mod diferit datorită apartenenţei lor la una dintre categoriile prevăzute în textul de lege menţionat anterior. Aşa cum reiese din motivaţia invocată mai devreme, pentru a ne găsi în situaţia unei fapte de discriminare, trebuie să avem două situaţii comparabile la care tratamentul aplicat să fi fost diferit datorită unui criteriu. Acest aspect trebuie însă interpretat prin coroborare cu prevederile art. 2 din Directiva 2000/78/CE care se referă la situaţia în care o persoană este tratată într-o manieră mai puţin
103
Valorile și formulările aparțin documentului citat. Data preluării nu reprezintă perioada datelor sau data publicării de către instituție.
Identificarea exactă a documentului colectat
Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.
de9709054ce379b2cdfb1ccd7273b33aec03e714cfc99ab0c673a84964b3a068