Vezi raport RO

vârstă, apartenenţă naţională, rasă, culoare, etnie, religie, opţiune politică, origine socială, handicap, situaţie sau responsabilitate familială, apartenenţă ori activitate sindicală”. 6.11. Prevederile cu valoare de principiu ale Codului muncii sunt tratate pe larg în Ordonanţa de Guvern nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, care asigură, în mod special transpunerea în dreptul naţional a prevederilor Directivei 2000/78/EC. Potrivit art. 2 alin.1 din O.G. nr. 137/2000 republicată: „(...) prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care

are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau a exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice”. De asemenea, potrivit art. 2 alin. 3 din O.G. nr. 137/2000, republicată, „sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanţe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), faţă de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate şi necesare”. În acelaşi sens, potrivit art. 6 din O.G. nr. 137/2000: „Constituie contravenţie, conform prezentei ordonanţe, discriminarea unei persoane pentru motivul că

aparţine unei anumite rase, nationalităţi, etnii, religii, categorii sociale sau unei categorii defavorizate, respectiv din cauza convingerilor, a vârstei, sexului sau a orientării sexuale a acesteia, într-un raport de muncă şi de protecţie socială, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege, manifestată în următoarele domenii: a) încheierea, suspendarea, modificarea sau încetarea raportului de muncă (…). 6.12. Colegiul reţine că în speţă Codul muncii în Capitolul V reglementează încetarea contractului individual de muncă, iar în cadrul Secţiunii 2-5 reglementează aspectele legale privind concedierea. Potrivit art. 58 alin. 2 din Codul Muncii „Concedierea poate fi dispusă pentru motive care ţin de persoana salariatului sau pentru motive care nu ţin de persoana salariatului”. Pentru a proteja salariatul de eventuale abuzuri din partea angajatorului, ca o garanţie a respectării drepturilor salariatului, legiuitorul

român în Codul muncii reglementează expres şi limitativ situaţiile în care angajatorul poate dispune concedierea, instituind în acest scop o clauză generală de interdicţie cu caracter permanent în art. 59 referitoare la interzicerea discriminării în concedierea salariaţilor. Astfel, art. 59 din Codul muncii reglementează motivele care nu vor putea sta niciodată la baza concedierii salariaţilor. 6.13. Art. 61 din Codul muncii enumeră situaţiile în care angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care ţin de persoana salariatului, iar în art. 65 alin.1 este definită concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului. Potrivit art. 61 lit. e din Codul muncii: „Angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care ţin de persoana salariatului în următoarele

102