Program de
guvernare
Documentul original ↗
Proiect editorial 2026-2028Propuneri, date și condiții de implementare, cu stadiul verificării la vedere.

Document colectat · Rapoarte privind nediscriminarea

Vezi raport RO

Instituția sau publicația sursă
Rapoarte privind nediscriminarea
Data preluării
26.09.2026 17:54
Dimensiunea materialului
1.032,5 KB

Conținutul disponibil în colecție

Textul documentului

20 sindicat; refuzul de angajare şi anunţurile de angajare, prestaţiile sociale (pentru detalii a se vedea Anexa Ordonanţei nr. 137/2000 republicată). 4.2.2. În acest context, Art. 9 din O.G. nr. 137/2000 republicată stipulează că: Prevederile art. 5-8 nu pot fi interpretate în sensul restrângerii dreptului angajatorului de a refuza angajarea unei persoane care nu corespunde cerinţelor ocupaţionale în domeniul respectiv, atât timp cât refuzul nu constituie un act de discriminare în sensul prezentei ordonanţe, iar aceste măsuri sunt justificate obiectiv de un scop legitim şi metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate şi necesare. 3. LEGEA NAŢIONALĂ PRIVIND LIBERTATEA RELIGIOASĂ 4.3.1. Legiuitorul român a adoptat Legea nr. 489 din 28 decembrie 2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, publicată în Monitorul Oficial nr. 11 din 8 ianuarie 2007. Art. 23 alin.1 din Legea nr. 489/2006 reglementează angajarea personalului cultelor religioase recunoscute potrivit legii. 4.3.2. Potrivit Art. 8 alin.1 şi alin.3 din Legea nr. 489/2006 „Cultele recunoscute sunt persoane juridice de utilitate publică. Ele se organizează şi funcţionează în baza prevederilor constituţionale şi ale prezentei legi, în mod autonom, potrivit propriilor statute sau coduri canonice. Cultele funcţionează cu respectarea prevederilor legale şi în conformitate cu propriile statute sau coduri canonice, ale căror prevederi sunt aplicabile propriilor credincioşi”. 4.3.3. Potrivit Art. 23 alin.1 din Legea nr. 489/2006: Cultele îşi aleg, numesc, angajează sau revocă personalul potrivit propriilor statute, coduri canonice sau reglementări. 4.3.4. De asemenea, potrivit Art. 32 din legea nr. 489/2006: (1) În învăţământul de stat şi particular, predarea religiei este asigurată prin lege cultelor recunoscute. (2) Personalul didactic care predă religia în şcolile de stat se numeşte cu acordul cultului pe care îl reprezintă, în condiţiile legii. (3) În cazul în care un cadru didactic săvârşeşte abateri grave de la doctrina sau morala cultului, cultul îi poate retrage acordul de a preda religia, fapt ce duce la desfacerea contractului individual de muncă. (4) La cerere, în situaţia în care conducerea şcolii nu poate asigura profesori de religie aparţinând cultului din care fac parte elevii, aceştia pot face dovada studierii religiei proprii cu atestat din partea cultului căruia îi aparţin. 21 V. Adaptare rezonabilă pentru persoane cu dizabilităţi (ARTICOLUL 5) şi legea naţională 1. ADAPTARE REZONABILĂ ÎN DIRECTIVA CADRU 5.1.1. Art. 5 din Directivă reglementează conceptul de adaptare rezonabilă şi stipulează că: În scopul garantării principiului egalităţii de tratament faţă de persoanele cu handicap, sunt prevăzute amenajări corespunzătoare. Aceasta înseamnă că angajatorul ia măsuri corespunzătoare, în funcţie de nevoi, într-o situaţie concretă, pentru a permite unei persoane cu handicap să aibă acces la un loc de muncă, să îl exercite sau să avanseze, sau să aibă acces la formare, cu condiţia ca aceste măsuri să nu presupună o sarcină disproporţionată pentru angajator. Această sarcină nu este disproporţionată atunci când este compensată în mod suficient prin măsuri existente în cadrul politicii statului membru în cauză, în favoarea persoanelor cu handicap. 2. ADAPTAREA REZONABILĂ ÎN LEGEA NAŢIONALĂ 5.2.1. O.G. nr. 137/2000 republicată nu conţine o prevedere explicită referitor la adaptarea rezonabilă. 3. LEGEA PRIVIND DREPTURILE PERSOANELOR CU HANDICAP 5.2.2. Conceptul adaptării rezonabile la locul de muncă este expresis verbis inclus în Art. 5 pct.4 din Legea nr. 448 din 6 decembrie 2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (lege republicată cu modificări şi completări ulterioare). Prin adaptare rezonabilă la locul de muncă se înţelege „totalitatea modificărilor făcute de angajator pentru a facilita exercitarea dreptului la muncă al persoanei cu handicap; presupune modificarea programului de lucru, achiziţionarea de echipament, dispozitive şi tehnologii asistive şi alte măsuri asemenea”. 5.2.3. De asemenea, potrivit art. 6 lit.c şi Art. 83 alin.1 lit. b din Legea nr. 448/2006: Persoanele cu handicap aflate în căutarea unui loc de muncă sau încadrate în muncă beneficiază de dreptul la adaptare rezonabilă la locul de muncă. 22 VI. Acţiunea pozitivă în Directiva cadru (ARTICOLUL 7) şi legea naţională de transpunere 1. ACŢIUNEA POZITIVĂ ÎN DIRECTIVA CADRU 6.1.1. Art. 7 din Directiva cadru reglementează conceptul de acţiune pozitivă şi măsuri specifice şi stipulează că: Pentru a se asigura deplina egalitate în viaţa profesională, principiul egalităţii de tratament nu împiedică nici un stat membru să menţină sau să adopte măsuri specifice destinate a preveni sau compensa dezavantajele legate de unul din motivele prevăzute la articolul 1. În ceea ce priveşte persoanele cu handicap, principiul egalităţii de tratament nu aduce atingere dreptului statelor membre de a menţine sau de a adopta dispoziţii privind protecţia sănătăţii şi a securităţii la locul de muncă şi nici măsurilor privind crearea sau menţinerea de dispoziţii sau de facilităţi în vederea salvgardării sau încurajării integrării acestora în câmpul muncii. 2.ACŢIUNEA POZITIVĂ ÎN LEGEA NAŢIONALĂ 6.2.1. Potrivit prevederilor Art. 2 alin. 9 din O.G. nr. 137/2000 republicată: Măsurile luate de autorităţile publice sau de persoanele juridice de drept privat în favoarea unei persoane, unui grup de persoane sau a unei comunităţi, vizând asigurarea dezvoltării lor fireşti şi realizarea efectivă a egalităţii de şanse a acestora în raport cu celelalte persoane, grupuri de persoane sau comunităţi, precum şi măsurile pozitive ce vizează protecţia grupurilor defavorizate nu constituie discriminare în sensul prezentei ordonanţe. 6.2.2. O.G. nr. 137/2000 republicată defineşte termenul de categorie defavorizată în Art. 4 stipulând : În înţelesul prezentei ordonanţe, categorie defavorizată este acea categorie de persoane care fie se află pe o poziţie de inegalitate în raport cu majoritatea cetăţenilor datorită diferenţelor identitare faţă de majoritate, fie se confruntă cu un comportament de respingere şi marginalizare. 23 3. LEGEA PRIVIND DREPTURILE PERSOANELOR CU HANDICAP 6.3.1. Legiuitorul român a reglementat distinct drepturile şi obligaţiile persoanelor cu handicap în scopul integrării şi incluziunii sociale a acestora. Legea nr. 448 din 6 decembrie 2006 vizează protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (lege republicată cu modificări şi completări ulterioare). 6.3.2. Potrivit art. 4 lit.a-c din Legea nr. 448/2006 republicată cu modificări şi completări ulterioare: „Protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap au la bază următoarele principii: (…) b) prevenirea şi combaterea discriminării; c) egalizarea şanselor; d) egalitatea de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă; (…) p) integrarea şi incluziunea socială a persoanelor cu handicap, cu drepturi şi obligaţii egale ca toţi ceilalţi membri ai societăţii”. 6.3.3. Capitolul V al Legii nr. 448/2006 reglementează drepturile persoanelor cu handicap în ceea ce priveşte orientarea, formarea profesională, ocuparea şi angajarea în muncă. Art. 72 alin.1: „Orice persoană cu handicap care doreşte să se integreze sau să se reintegreze în muncă are acces gratuit la evaluare şi orientare profesională, indiferent de vârstă, tipul şi gradul de handicap”. Art. 75 alin.1: „Persoanele cu handicap au dreptul să li se creeze toate condiţiile pentru a-şi alege şi exercita profesia, meseria sau ocupaţia, pentru a dobândi şi menţine un loc de muncă, precum şi pentru a promova profesional”. Art. 78 alin.1: „Persoanele cu handicap pot fi încadrate în muncă conform pregătirii lor profesionale şi capacităţii de muncă, atestate prin certificatul de încadrare în grad de handicap, emis de comisiile de evaluare (…)”. Art. 80: „Persoanele cu handicap angajate la domiciliu beneficiază din partea angajatorului de transportul la şi de la domiciliu al materiilor prime şi materialelor necesare în activitate, precum şi al produselor finite realizate”. Art. 83 alin.1: „Persoanele cu handicap aflate în căutarea unui loc de muncă sau încadrate în muncă beneficiază de următoarele drepturi: a) cursuri de formare profesională; b) adaptare rezonabilă la locul de muncă; c) consiliere în perioada prealabilă angajării şi pe parcursul angajării, precum şi în perioada de probă, din partea unui consilier specializat în medierea muncii; d) o perioadă de probă la angajare, plătită, de cel puţin 45 de zile lucrătoare; e) un preaviz plătit, de minimum 30 de zile lucrătoare, acordat la desfacerea contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului pentru motive neimputabile acestuia; f) posibilitatea de a lucra mai puţin de 8 ore pe zi, în condiţiile legii, în cazul în care beneficiază de recomandarea comisiei de evaluare în acest sens”. 24 6.3.4. De asemenea, potrivit legii nr. 448/2006 republicată cu modificări şi completări ulterioare, sangajatorii persoanelor cu handicap beneficiază de anumite drepturi. Astfel, potrivit art. 84 din Legea nr. 448/2006: Angajatorii persoanelor cu handicap beneficiază de următoarele drepturi: a) deducerea, la calculul profitului impozabil, a sumelor aferente adaptării locurilor de muncă protejate şi achiziţionării utilajelor şi echipamentelor utilizate în procesul de producţie de către persoana cu handicap; b) deducerea, la calculul profitului impozabil, a cheltuielilor cu transportul persoanelor cu handicap de la domiciliu la locul de muncă, precum şi a cheltuielilor cu transportul materiilor prime şi al produselor finite la şi de la domiciliul persoanei cu handicap, angajată pentru muncă la domiciliu; c) decontarea din bugetul asigurărilor pentru şomaj a cheltuielilor specifice de pregătire, formare şi orientare profesională şi de încadrare în muncă a persoanelor cu handicap; d) o subvenţie de la stat, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare. 25 VII. Cerinţe minime în Directiva cadru (ARTICOLUL 8) şi legea naţională de transpunere 1. CERINŢE MINIME ÎN DIRECTIVA CADRU 7.1.1. Potrivit art. 8 din Directiva cadru: Statele membre pot adopta sau menţine dispoziţii mai favorabile respectării principiului egalităţii decât cele prevăzute în prezenta directivă. Aplicarea prezentei directive nu poate în nici un caz să constituie un motiv de diminuare a nivelului protecţiei împotriva discriminării deja acordate de statele membre în domeniile reglementate de prezenta directivă. 2. „CIRCUMSTANŢE AGRAVANTE” ÎN LEGEA NAŢIONALĂ 7.2.1. Legea naţională introduce implicit conceptul de discriminare multiplă şi reglementează discriminarea pe baza a două sau mai multe criterii ca circumstanţă agravantă la stabilirea răspunderii contravenţionale. Potrivit art. 2 alin. 6 din O.G. nr. 137/2000 republicată (introdus prin O.G. nr. 77/2003): Orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă bazată pe două sau mai multe criterii prevăzute la alin. (1) constituie circumstanţă agravantă la stabilirea răspunderii contravenţionale dacă una sau mai multe dintre componentele acesteia nu intră sub incidenţa legii penale. 26 VIII. Căi de atac şi de apărare a drepturilor în Directiva cadru (ARTICOLUL 9) şi legea naţională de transpunere 1. „PROCEDURI JUDICIARE ŞI ADMINISTRATIVE” ÎN DIRECTIVĂ 8.1.1. Potrivit Art. 9 alin. 1 din Directiva cadru: Statele membre asigură ca procedurile judiciare şi administrative, inclusiv proceduri de conciliere, dacă este necesar, care reglementează respectarea obligaţiilor care decurg din prezenta directivă, să fie accesibile tuturor persoanelor care se consideră lezate prin nerespectarea faţă de ei a principiului egalităţii de tratament, chiar după ce au încetat relaţiile în care discriminarea se presupune a se fi produs. 2. LEGEA NAŢIONALĂ ŞI PROCEDURILE JUDICIARE ŞI ADMINISTRATIVE 8.2.1. Procedura de soluţionare a cazurilor de discriminare este reglementată de art. 20 din O.G. nr. 137/2000 republicată. Persoana care se consideră discriminată se poate adresa Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării cu o cerere pentru constatarea şi sancţionarea discriminării sau mediere. De asemenea, persoana care se consideră discriminată se poate adresa justiţiei cu o cerere pentru solicitare de despăgubiri, în condiţiile stipulate de art. 27 din O.G. nr. 137/2000 republicată. 8.2.2. Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a adoptat Procedura internă de soluţionare a petiţiilor şi a sesizărilor, publicată în Monitorul Oficial nr. 348 din 6 mai 2008. Cererile adresate justiţiei care au ca obiect despagubiri cauzate prin fapte de discriminare se soluţionează potrivit dreptului comun. 3. CALITATEA PROCESUALĂ ACTIVĂ ÎN DIRECTIVA CADRU 8.3.1. Potrivit Art. 9 alin. 2 din Directiva cadru: Statele membre asigură ca asociaţiile, organizaţiile sau persoanele juridice care au, în conformitate cu criteriile prevazute în legislaţia lor naţională, interesul legitim să asigure ca dispoziţiile prezentei directive sunt respectate, să poată iniţia, în numele sau în sprijinul reclamantului, cu aprobarea sa, orice procedură judiciară şi/sau administrativă prevăzută, în vederea respectării obligaţiilor care decurg din prezenta directivă. 27 4. CALITATEA PROCESUALĂ ACTIVĂ ÎN LEGEA NAŢIONALĂ 8.4.1. Potrivit Art. 28 alin.1 şi alin.2 din O.G. nr. 137/2000 republicată, astfel cum a fost amendat prin Legea nr. 27 din 5 martie 2004: (1) Organizaţiile neguvernamentale care au ca scop protecţia drepturilor omului sau care au interes legitim în combaterea discriminării au calitate procesuală activă în cazul în care discriminarea se manifestă în domeniul lor de activitate şi aduce atingere unei comunităţi sau unui grup de persoane. (2) Organizaţiile prevăzute la alin. (1) au calitate procesuală activă şi în cazul în care discriminarea aduce atingere unei persoane fizice, la cererea acesteia din urmă. 5. TERMENE DE PRESCRIPŢIE ÎN DIRECTIVA CADRU 8.5.1. Potrivit Art. 9 alin.3 din Directiva cadru: Alineatele (1) şi (2) nu aduc atingere normelor naţionale ce reglementează termenele de introducere a unor acţiuni cu privire la principiul egalităţii de tratament. 6. TERMENE DE PRESCRIPŢIE ÎN LEGEA NAŢIONALĂ 8.6.1. Termenele de prescripţie cu privire la acţiunile introduse în faţa Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării sau a instanţelor de judecată sunt prevăzute în art. 20 alin.1 şi art. 27 alin.2 din O.G. nr. 137/2000 republicată. Potrivit art. 20 alin.1 şi art. 27 alin.2 din O.G. nr. 137/2000 republicată: Art. 20 alin.1: „Persoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul în termen de un an de la data săvârşirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoştinţă de săvârşirea ei”. Art. 27 alin.1: „Persoana care se consideră discriminată poate formula, în faţa instanţei de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru şi nu este condiţionată de sesizarea Consiliului. (2) Termenul pentru introducerea cererii este de 3 ani şi curge de la data săvârşirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoştinţă de săvârşirea ei”. 28 IX. Sarcina probei în Directiva cadru (ARTICOLUL 10) şi legea naţională de transpunere 1. SARCINA PROBEI ÎN DIRECTIVA CADRU 9.1.1. Potrivit art. 8 alin.1 din Directiva cadru: Statele membre iau măsurile necesare, în conformitate cu sistemele juridice proprii, astfel încât, atunci când o persoană se consideră lezată prin nerespectarea în ceea ce o priveşte a principiului egalităţii de tratament şi prezintă, în faţa unei jurisdicţii sau a unei alte autorităţi competente, fapte care permit prezumţia existenţei unei discriminări directe sau indirecte, îi revine pârâtului sarcina de a dovedi că principiul egalităţii de tratament nu a fost încălcat. 2. SARCINA PROBEI ÎN LEGEA NAŢIONALĂ 9.2.1. Art. 20 alin.6 din O.G. nr. 137/2000, astfel cum a fost amendat prin Legea nr. 324/2006 (publicată în Monitorul Oficial nr. 626 din 20 iulie 2006), reglementează sarcina probei în cazurile de discriminare. Aceeaşi regulă se aplică şi în cazul acţiunilor promovate pe rolul instanţelor de judecată, potrivit art. 27 alin.4 din O.G. nr. 137/2000 republicată. „Persoana interesată are obligaţia de a dovedi existenţa unor fapte care permit a se presupune existenţa unei discriminări directe sau indirecte, iar persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea îi revine sarcina de a dovedi că faptele nu constituie discriminare. În faţa Colegiului director se poate invoca orice mijloc de probă, inclusiv înregistrări audio şi video sau date statistice”. 9.2.3. În data de 8 decembrie 2010, Senatul României a adoptat o propunere de lege (L462/2010) prin care se modifica Art. 20 alin.6 din O.G. nr. 137/2000 republicată. Textul modificat are următorul cuprins: „Persoana interesată are obligaţia de a dovedi existenţa unor fapte care permit a se presupune exi
← Înapoi la începutul extrasului

Extrasul poate avea altă structură decât documentul original. Data preluării nu reprezintă perioada statistică sau data publicării de către instituție.

Identificarea exactă a documentului colectat

Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.

de9709054ce379b2cdfb1ccd7273b33aec03e714cfc99ab0c673a84964b3a068