Vezi raport RO

A DIRECTĂ ÎN LEGEA NAŢIONALĂ 1.1.1. Potrivit art. 1 alin. 2 şi alin.3 din O.G. nr. 137/2000 republicată principiul egalităţii între cetăţeni, al excluderii privilegiilor şi discriminării sunt garantate în exercitarea drepturilor şi privesc persoane aflate în situaţii comparabile. 1.1.2. Conceptul de discriminare este definit în Art. 2 din O.G. nr. 137/2000 republicată. Art. 2 alin. 1 din O.G. nr. 137/2000 interzice discriminarea pe baza unor criterii cuprinse într-o listă neexhaustivă, între altele religie, convingeri, vârstă, orientare sexuală sau handicap. ”(1) (…) prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, a folosinţei sau a exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice”. 12 1.2. Interzicerea discriminării directe în Codul Muncii 1.2.1. Legea nr. 53/2003 cu modificarile şi completările ulterioare reglementează principiul egalităţii în cadrul relaţiilor de muncă şi interzice discriminarea directă. 1.2.2. Art. 5 alin.2 din Codul Muncii (Legea nr. 53/2003) interzice discriminarea directă, iar în alin.3 se defineşte discriminarea directă: (2) Orice discriminare directă (...) faţă de un salariat, bazată pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenenţă naţională, rasă, culoare, etnie, religie, opţiune politică, origine socială, handicap, situaţie sau responsabilitate familială, apartenenţă ori activitate sindicală, este interzisă”. (3) Constituie discriminare directă actele şi faptele de excludere, deosebire, restricţie sau preferinţă, întemeiate pe unul sau mai multe dintre criteriile prevăzute la alin. (2), care au ca scop sau ca efect neacordarea, restrângerea ori înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării drepturilor prevăzute în legislaţia muncii. Art. 59 Este interzisă concedierea salariaţilor: a) pe criterii de (...) orientare sexuală, (...), vârstă, (...), religie, (...), handicap (...). Art. 154 alin. 3 La stabilirea şi la acordarea salariului este interzisă orice discriminare pe criterii de (...), orientare sexuală, (...), vârstă, (...), religie, (...), handicap, (...). 2. DISCRIMINAREA INDIRECTĂ ÎN DIRECTIVA CADRU 2.1. Potrivit Art. 2 alin.2 lit. b din Directiva cadru: (b) o discriminare indirectă se produce atunci când o dispoziţie, un criteriu sau o practică aparent neutră poate avea drept consecinţă un dezavantaj special pentru persoane de o anumită religie sau cu anumite convingeri, cu un anumit handicap, de o anumită vârstă sau de o anumită orientare sexuală, în raport cu altă persoană, cu excepţia cazului în care: (i) această dispoziţie, acest criteriu sau această practică este obiectiv justificată de un scop legitim, iar mijloacele de realizare a acestui scop sunt adecvate şi necesare sau (ii) în cazul persoanelor cu un anumit handicap, angajatorul sau oricare persoane sau organizaţie care intră sub incidenţa prezentei directive, are obligaţia, în temeiul legislaţiei naţionale, să ia măsuri adecvate în conformitate cu principiile prevăzute la articolul 5, cu scopul de a elimina dezavantajele care rezultă din această dispoziţie, acest criteriu sau această practică. 13 2.1. DISCRIMINAREA INDIRECTĂ ÎN LEGEA NAŢIONALĂ 2.1.1. Conceptul de discriminare indirectă a fost introdus în legislaţia anti- discriminare prin Ordonanţa de Guvern nr. 77 din 28 august 2003 pentru modificarea şi completarea O.G. nr. 137/2000, publicată în Monitorul Oficial nr. 619 din 30 august 2003, fiind reglementat în Art. 2 alin.3. 2.2.2. Potrivit Art. 2 alin.3 din O.G. nr. 137/2000 republicată: Sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanţe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), faţă de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate şi necesare. 2.2. Interzicerea discriminării indirecte în Codul Muncii 2.2.1. Legea nr. 53/2003 cu modificarile şi completările ulterioare reglementează principiul egalităţii în cadrul relaţiilor de muncă şi interzice discriminarea indirectă. 2.2.2. Art. 5 alin.2 din Codul Muncii (Legea nr. 53/2003) interzice discriminarea indirectă, iar în alin.4 defineşte discriminarea indirectă: (2) Orice discriminare (...) indirectă faţă de un salariat, bazată pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenenţă naţională, rasă, culoare, etnie, religie, opţiune politică, origine socială, handicap, situaţie sau responsabilitate familială, apartenenţă ori activitate sindicală, este interzisă. ... (4) Constituie discriminare indirectă actele şi faptele întemeiate în mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute la alin. (2), dar care produc efectele unei discriminări directe. 14 3. HĂRŢUIREA ÎN DIRECTIVA CADRU 3.1. Potrivit Art. 2 alin.3 din Directiva cadru (3) Hărţuirea este considerată o formă de discriminare, în sensul alineatului (1), atunci când se manifestă un comportament indezirabil legat de unul din motivele prevăzute la articolul 1, care are ca scop sau ca efect lezarea demnităţii unei persoane şi crearea unui mediu de intimidare, ostil, degradant, umilitor sau ofensator. În acest context, noţiunea de hărţuire poate fi definită în conformitate cu legislaţiile şi practicile naţionale ale statelor membre”. 3.1. HĂRŢUIREA ÎN LEGEA NAŢIONALĂ 3.1.1. Conceptul de hărţuire a fost introdus explicit în legislaţia naţională prin Legea nr. 27 din 5 martie 2004 privind aprobarea O.G. nr. 77/2003 pentru modificarea şi completarea O.G. nr. 137/2000, publicată în Monitorul Oficial nr. 216 din 11 martie 2004. 3.1.2. Potrivit art. 2 alin.5 din O.G. nr. 137/2000 republicată: (5) Constituie hărţuire şi se sancţionează contravenţional orice comportament pe criteriu de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, gen, orientare sexuală, apartenenţă la o categorie defavorizată, vârstă, handicap, statut de refugiat ori de azilant sau orice alt criteriu care duce la crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant ori ofensiv. 4. DISPOZIŢIA DE A DISCRIMINA ÎN DIRECTIVA CADRU 4.1. Potrivit Art. 2 alin.4 din Directiva cadru: (4) Dispoziţia de a discrimina faţă de persoane pe baza oricăruia dintre motivele prevăzute în articolul 1 este considerată discriminare în sensul alineatului (1). 15 4.1. DISPOZIŢIA DE A DISCRIMINA ÎN LEGEA NAŢIONALĂ 4.1.1. O.G. nr. 137/2000 în forma sa iniţială, publicată în Monitorul Oficial nr. 781 din 2 septembrie 2000, prevedea în art. 2 alin.3 următoarele: „Dispoziţiile sau, după caz, reglementările unei persoane fizice sau juridice, care generează efectele enunţate în alin. (2), antrenează răspunderea contravenţională a persoanei fizice sau juridice, dacă nu intră sub incidenţa legii penale”. Art. 2 alin.3 din O.G. nr. 137/2000 a fost abrogat prin Legea nr. 48 din 16 ianuarie 2002 pentru aprobarea O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, publicată în Monitorul Oficial nr. 69 din 31 ianuarie 2002. 4.1.2. Conceptul de ordin/dispoziţie de a discrimina a fost introdus prin Legea nr. 27 din 5 martie 2004 privind aprobarea O.G. nr. 77/2003 pentru modificarea şi completarea O.G. nr. 137/2000, publicată în Monitorul Oficial nr. 216 din 11 martie 2004. Potrivit Art. 2 alin. 2 din O.G. nr. 137/2000 republicată: (2) Dispoziţia de a discrimina persoanele pe oricare dintre temeiurile prevăzute la alin. (1) este considerată discriminare în înţelesul prezentei ordonanţe. 16 III. Domeniul de aplicare al Directivei cadru (ARTICOLUL 3) şi legea naţională de transpunere 1. DOMENIUL DE APLICARE AL DIRECTIVEI CADRU 3.1.1. Potrivit art. 3, Directiva 2000/78/CE se „aplică tuturor persoanelor, atât din sectorul public, cât şi din cel privat, inclusiv organismelor publice, în ceea ce priveşte: (a) condiţiile de acces la angajare, la activităţi neretribuite sau la muncă, inclusiv criteriile de selecţie şi condiţiile de recrutare, oricare ar fi ramura de activitate şi la toate nivelurile ierarhiei profesionale, inclusiv în materie de promovare; (b) accesul la toate tipurile şi la toate nivelurile de orientare şi de formare profesională, de perfecţionare şi de recalificare, inclusiv dobândirea unei experienţe practice; (c) condiţiile de încadrare şi muncă, inclusiv condiţiile de concediere şi remunerare; (d) afilierea la şi angajarea într-o organizaţie a lucrătorilor sau patronatului, sau orice organizaţie ai cărei membri exercită o anumită profesie, inclusiv avantajele obţinute de acest tip de organizaţie. 2. DOMENIUL DE APLICARE AL LEGII NAŢIONALE DE TRANSPUNERE (PARTEA GENERALĂ) 3.2.1. Potrivit art. 3 din Capitolul I (Principii şi definiţii) al O.G. nr. 137/2000 republicată, „Dispoziţiile ordonanţei se aplică tuturor persoanelor fizice sau juridice, publice sau private, precum şi instituţiilor publice cu atribuţii în ceea ce priveşte: a) condiţiile de încadrare în muncă, criteriile şi condiţiile de recrutare, de selectare şi de promovare, accesul la toate formele şi nivelurile de orientare, de formare şi de perfecţionare profesională; b) protecţia şi securitatea socială; c) serviciile publice sau alte servicii, accesul la bunuri şi facilităţi; d) sistemul educaţional; e) asigurarea libertăţii de circulaţie; f) asigurarea liniştii şi ordinii publice; g) alte domenii ale vieţii sociale”. 17 3. DOMENIUL DE APLICARE AL LEGII NAŢIONALE DE TRANSPUNERE (PARTEA SPECIALĂ) 3.3.1. Capitolul II (Dispoziţii speciale) al Ordonanţei nr. 137/2000 republicată este structurat în 5 secţiuni care se referă la Egalitatea în activitatea economică şi în materie de angajare, accesul la bunuri şi la servicii, accesul la educaţie, libertatea de circulaţie şi dreptul la demnitate personală. 3.3.2. Sectiunea I, „Egalitatea în activitatea economică şi în materie de angajare şi profesie”, reglementează aspecte ce privesc: a. participarea la o activitate economică a unei persoane ori alegerea sau exercitarea liberă a unei profesii; b. încheierea, suspendarea, modificarea sau încetarea raportului de muncă; c. stabilirea şi modificarea atribuţiilor de serviciu, a locului de muncă sau a salariului; d. acordarea altor drepturi sociale decât cele reprezentând salariul; e. formarea, perfecţionarea, reconversia şi promovarea profesională; f. aplicarea măsurilor disciplinare; 1. dreptul de aderare la sindicat şi accesul la facilităţile acordate de acesta; g. orice alte condiţii de prestare a muncii, potrivit legislaţiei în vigoare; h. refuzul unei persoane fizice sau juridice de a angaja în muncă; i. condiţionarea ocupării unui post prin anunţ sau concurs, lansat de angajator ori de către reprezentantul acestuia; j. prestaţiile sociale acordate. 3.3.3. Secţiunea a II-a, „Accesul la serviciile publice administrative şi juridice, de sănătate, la alte servicii, bunuri şi facilităţi”, reglementează aspecte ce privesc: a. refuzarea acordării serviciilor publice administrative şi juridice; b. refuzarea accesului unei persoane sau unui grup de persoane la serviciile de sănătate publică – alegerea medicului de familie, asistenţă medicală, asigurările de sănătate, serviciile de urgenţă sau alte servicii de sănătate; c. refuzul de a vinde sau de a închiria un teren sau imobil cu destinaţie de locuinţă; d. refuzul de a acorda un credit bancar sau de a încheia orice alt tip de contract; e. refuzarea accesului unei persoane sau unui grup de persoane la serviciile oferite de teatre, cinematografe, biblioteci, muzee şi expoziţii; f. refuzarea accesului unei persoane sau unui grup de persoane la serviciile oferite de magazine, hoteluri, restaurante, baruri, discoteci sau de orice alţi prestatori de servicii, indiferent dacă sunt în proprietate privată ori publică; 18 g. refuzarea accesului unei persoane sau unui grup de persoane la serviciile oferite de companiile de transport în comun – prin avion, vapor, tren, metrou, autobuz, troleibuz, tramvai, taxi sau prin alte mijloace; h. refuzarea acordării pentru o persoană sau un grup de persoane a unor drepturi sau facilităţi. 3.3.4. Secţiunea a III-a, „Accesul la educaţie”, reglementează aspecte ce privesc: a. refuzarea accesului unei persoane sau unui grup de persoane la sistemul de educaţie de stat sau privat; b. orice îngrădiri în procesul de înfiinţare şi de acreditare a instituţiilor de învăţământ înfiinţate în cadrul legislativ în vigoare. 3.3.5. Secţiunea a IV-a, „Libertatea de circulaţie, dreptul la liberă alegere a domiciliului şi accesul în locurile publice”, reglementează aspecte ce privesc: a. comportamente constând în determinarea părăsirii domiciliului, în deportare sau în îngreunarea condiţiilor de viaţă şi de trai cu scopul de a se ajunge la renunţarea la domiciliul tradiţional al unei persoane sau al unui grup de persoane, aparţinând unei anumite rase, naţionalităţi, etnii sau religii, respectiv al unei comunităţi, fără acordul acestora. b. comportamente care au ca scop mutarea sau alungarea unei persoane sau unui grup de persoane dintr-un cartier sau dintr-un imobil din cauza apartenenţei acestuia la o anumită religie, respectiv din cauza convingerilor, vârstei, sexului sau orientării sexuale a persoanelor în cauză. c. interzicerea accesului unei persoane sau al unui grup de persoane în locurile publice. 3.3.6. Secţiunea a V-a, „Dreptul la demnitatea personală”, reglementează aspecte ce privesc: a. comportamente manifestate în public, având caracter de propagandă naţionalist-şovină, de instigare la ură cadru sau naţională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunităţi. 19 IV. Cerinţe ocupaţionale specifice în Directiva cadru (ARTICOLUL 4) şi legea naţională de transpunere 1. CERINŢE OCUPAŢIONALE SPECIFICE ÎN DIRECTIVA CADRU 4.1.1. Articolul 4 din Directiva cadru reglementează conceptul de „Cerinţe ocupaţionale”. Potrivit art. 4 din Directiva cadru: 1. Fără să aducă atingere art. 2 alin. (1) şi (2), statele membre pot să prevadă că un tratament diferenţiat bazat pe o caracteristică legată de unul dintre motivele menţionate la art. 1 nu constituie o discriminare atunci când, având în vedere natura unei activităţi profesionale sau condiţiile de exercitare a acesteia, caracteristica în cauză constituie o cerinţă profesională esenţială şi determinantă, astfel încât obiectivul să fie legitim, iar cerinţa să fie proporţională 2. Statele membre pot menţine în legislaţia lor naţională în vigoare la data adoptării prezentei directive sau să prevadă într-o legislaţie viitoare (reluând practicile naţionale existente la data adoptării prezentei directive) dispoziţii în temeiul cărora, în cazul activităţilor profesionale ale bisericilor şi ale altor organizaţii publice sau private a căror etică profesională este bazată pe religie sau convingeri, un tratament diferenţiat bazat pe religia sau convingerile unei persoane nu constituie o discriminare atunci când, prin natura acestor activităţi sau prin contextul în care sunt exercitate, religia sau convingerile constituie o cerinţă profesională esenţială, legitimă şi justificată în privinţa eticii organizaţiei. Acest tratament diferenţiat trebuie exercitat cu respectarea dispoziţiilor şi principiilor constituţionale ale statelor membre, precum şi a principiilor generale de drept comunitar, şi nu va fi justificată o discriminare bazată pe un alt motiv Cu condiţia ca dispoziţiile să fie respectate în restul situaţiilor, prezenta directivă este cea care, fără să aducă atingere dreptului bisericilor şi al altor organizaţii publice sau private a căror etică este bazată pe religie sau convingeri, acţionând în conformitate cu dispoziţiile constituţionale şi legislative naţionale, să solicite personalului care lucrează pentru ele o atitudine de bună-credinţă şi de loialitate faţă de etica organizaţiei. 2. CERINŢE OCUPAŢIONALE SPECIFICE ÎN LEGEA NAŢIONALĂ 4.2.1. Secţiunea I din Capitolul II al O.G. nr. 137/2000 republicată reglementează domeniul egalităţii în activitatea economică şi în materie de angajare şi profesie. În conţinutul articolelor 5-8 din O.G. nr. 137/2000 sunt reglementate contravenţii cu privire la condiţionarea participării la o activitate economică sau a alegerii ori exercitării unei profesii; discriminarea în ceea ce priveşte raporturile de muncă, drepturile salariale ori alte drepturi, atribuţiile de serviciu, formarea profesională, măsuri disciplinare, aderarea la un