Document colectat · Rapoarte privind nediscriminarea
Vezi raport RO
- Instituția sau publicația sursă
- Rapoarte privind nediscriminarea
- Data preluării
- 26.09.2026 17:54
- Dimensiunea materialului
- 2.025,9 KB
Conținutul documentului colectat
Secțiuni și tabele
„protecţie efectivă a drepturilor omului”
X. SEGREGARE ETNICĂ. EDUCAŢIE.
A. Reglementări internaţionale, standarde naţionale. Asimilarea segregării ca formă de discriminare. Invocarea principiului continuităţii la clasă
283. Educaţia reprezintă unul din elementele fundamentale ale unei societăţi democratice, având în vedere şi faptul că aceasta trebuie să urmărească deplină dezvoltare a personalităţii umane, cât şi întărirea respectului, a înţelegerii, a toleranţei, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 284. Convenţia privind lupta împotriva discriminării în domeniul învăţământului (Adoptată de Conferinţa generală a UNESCO, la Paris, 14 decembrie 1960, intrată în vigoare la 22 mai 1962, conform dispoziţiilor art.14; România a ratificat Convenţia la 20 aprilie 1964 prin Decretul nr. 149, partea I, din 20 aprilie 1964, publicat în Buletinul Oficial nr. 5 din 20 aprilie 1964) reprezintă instrumentul internaţional care interzice în mod expres segregarea în educaţie. Astfel, în Art. 1 al Convenţiei se statuează că prin discriminare se înţelege orice distincţie, excludere, limitare sau preferinţă care, întemeiată pe rasă, culoare[…], origine naţională sau socială [...] are ca scop sau ca efect suprimarea sau alterarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte învăţământul şi mai ales: a) înlăturarea unei persoane sau a unui grup de la accesul la diverse tipuri sau grade de învăţământ; b) limitarea la un nivel inferior a educaţiei unei persoane sau a unui grup; c) instituirea sau menţinerea unor sisteme sau instituţii de învăţământ separate pentru persoane sau grupuri,
plasarea unei persoane sau a unui grup într-o situaţie incompatibilă cu demnitatea umană. Convenţia internaţională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială (România a aderat la Convenţie la 14 iulie 1970 prin Decretul nr. 345, publicat în „Buletinul Oficial al României”, partea I, nr. 92 din 28 iulie 1970). Art. 3 prevede că „statele părţi condamnă în special segregarea rasială (…) şi se angajează să prevină, să interzică şi să elimine pe teritoriile ţinând de jurisdicţia lor toate practicile de această natură”. Comitetul privind Eliminarea Discriminării Rasiale în Recomandarea Generală XIX (Sesiunea 47, 1995) privind articolul 3 al Convenţiei în care se condamnă segregarea rasială „1. Atrage atenţia Statelor Parte în privinţa formulării textului articolului 3, prin care Statele se angajează să prevină, să interzică şi să combată toate practicile de segregare rasială 2. Comitetul consideră că obligaţia de a combate toate practicile de acestă natură include obligaţia de a eradica consecinţele unor astfel de practici adoptate sau tolerate de Guvernele anterioare în cadrul statelor sau impuse prin forţa din afara statelor”. 285. În analiza speţei deduse soluţionării trebuie să ne raportăm la instituţiile internaţionale care, în materia interzicerii segregării în educaţie a copiilor romi, au formulat recomandări statelor în vederea dispunerii de măsuri corespunzătoare,
pentru a elimina efectele discriminării în educaţie faţă de copiii romi. În acest sens, Colegiul director ia act de Recomandarea Generală XXVII privind discriminarea faţă de romi, adoptată de Comitetul privind Eliminarea Discriminării Rasiale care indică statelor membre: „18. Să prevină şi să evite cât de mult posibil segregarea elevilor romi şi să menţină în acelaşi timp deschisă posibilitatea educaţiei bilingve ori în limba maternă; în acest sens, să încerce să ridice calitatea educaţiei în toate şcolile şi nivelul rezultatelor în şcoli pentru comunitatea minoritară, să recruteze în cadrul corpului didactic persoane din rândurile comunităţilor de rromi şi să promoveze educaţia interculturală”. Recomandarea nr. 4/2000 cu privire la educaţia copiilor romi din Europa, adoptată de Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei recomandă ca: „10. Statele membre să se asigure de faptul că realizarea unei programe separate nu va duce la crearea unor clase separate”. Recomandarea de Politică generală nr. 3 privind combaterea rasismului şi a intoleranţei faţă de rromi, adoptată de Comisia Europeană împotriva Rasismului şi a Intoleranţei recomandă ca statele membre ale Consiliului Europei „să combată ferm orice formă de segregare şcolară faţă de copiii romi şi să le asigure egalitatea efectivă a accesului la educaţie”. Rezoluţia Parlamentului European P6_TA (2005) 0151 privind situaţia romilor în Uniunea Europeană prin pct. 15. „se adresează Statelor Membre unde copiii
romi sunt segregaţi în şcoli speciale pentru persoane cu dizabilităţi mentale sau plasaţi în clase separate pentru a adopta programe de desegregare într-o perioadă predeterminată de timp, pentru a asigura astfel accesul liber la o educaţie de calitate pentru copiii romi şi pentru a preveni creşterea sentimenelor anti-roma în rândul şcolarilor”. 286. Potrivit Notificării Nr. 29323/20.04.2004 emise de Ministerul Educaţiei şi Cercetării prin Cabinetul Secretarului de Stat pentru Învăţământul Preuniversitar, în vederea aplicării în totalitate a Convenţiei Internaţionale privind Eliminarea Tuturor Formelor de Discriminare Rasială, a Convenţiei Naţiunilor Unite privind Drepturile Copilului şi a prevederilor din Convenţia UNESCO privind Discriminarea în Educaţie, Ministerul Educaţiei şi Cercetării interzice formarea grupelor în învăţământul preşcolar, precum şi a claselor I şi a V-a, cuprinzând exclusiv sau preponderent elevi romi. Acest tip de
RO - Piaţa Valter Mărăcineanu 1-3, sector 1,
Bucureşti, Tel / fax 021-312.65.78/79/85 73 „building trust in human rights”
www.cncd.org.ro
Valorile și formulările aparțin documentului citat. Data preluării nu reprezintă perioada datelor sau data publicării de către instituție.
Identificarea exactă a documentului colectat
Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.
db9d335815ee2a4f97b0eec3493be6e8f822bf8cf980b5d296ed88d164e14d3a