Program de
guvernare
Documentul original ↗
Proiect editorial 2026-2028Propuneri, date și condiții de implementare, cu stadiul verificării la vedere.

Document colectat · Rapoarte privind nediscriminarea

Vezi raport RO

Instituția sau publicația sursă
Rapoarte privind nediscriminarea
Data preluării
26.09.2026 17:54
Dimensiunea materialului
2.025,9 KB

Conținutul documentului colectat

Secțiuni și tabele

„protecţie efectivă a drepturilor omului”

VIII. ARTICOLUL 13 ALIN.2 DIN DIRECTIVA 2000/43/CE.

Abilitatea CNCD de a emite puncte de vedere, opinii şi recomandări în domeniul nediscriminării. Interpretare

268. Colegiuldirectorestedeopiniecăînmateriaspecificăanediscriminării,ConsiliulNaţionalpentruCombatereaDiscriminării poate să adopte puncte de vedere, reprezentând opinii cu caracter de îndrumare, fără forţă juridică obligatorie, cu privire la aplicarea principiului nediscriminării. Această activitate trebuie înţeleasă în virtutea rolului specific îndeplinit de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi a prevederilor speciale cuprinse în O.G. nr. 137/2000, republicată, precum şi în sensul dispoziţiilor Directivei Consiliului 2000/43/CE privind aplicarea principiului egalităţii de tratament între persoane, fără deosebire de origine rasială sau etnică, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L180 din 19 iulie 2000, a Recomandării Generale nr. 2 a Comisiei Europene împotriva Rasismului şi a Intoleranţei (din cadrul Consiliului Europei) privind instituţiile specializate pentru combaterea rasismului, xenofobiei, antisemitismului şi a intoleranţei la nivel naţional şi a Recomandării nr. 7 privind legislaţia naţională referitoare la combaterea rasismului şi a discriminării rasiale, precum şi a Rezoluţiei Adunării Generale a OrganizaţieiNaţiunilorUnitenr.48/134din1993privindinstituţiilenaţionalepentrupromovareaşiprotecţiadrepturiloromului. 269. Astfel, potrivit Directivei Consiliului Uniunii Europene 2000/43/CE, Capitolul III, art. 13 „Statele membre trebuie să desemneze un organism sau organisme pentru promovarea tratamentului egal al tuturor persoanelor, fără discriminare pe

criteriul originii rasiale sau etnice (...)”. Potrivit alin.2 al art. 13 „Statele membre trebuie să se asigure că în competenţa acestor organisme se include: „elaborarea de recomandări cu privire la orice chestiuni legate de discriminare”. 270. Potrivit Recomandării Generale nr. 2 a Comisiei Europene împotriva Rasismului şi a Intoleranţei, Capitol C., lit.i. organismele specializate trebuie să aibă între competenţe şi emiterea de „opinii referitoare la normele de practică anti- discriminare din domeniile specifice”, iar potrivit Recomandării Generale nr. 7 privind legislaţia naţională referitoare la combaterea rasismului şi a discriminării rasiale, Capitol V Dispoziţii comune, parag. 25 „competenţele organismului specializat trebuie să includă dreptul de a monitoriza legislaţia şi de a acorda consultanţă puterii legislative şi executive”. În acest sens, Memorandumul explicativ al Recomandării, la parag. 53 arată că „organismul naţional specializat trebuie să deţină competenţa de a formula recomandări autorităţilor executive şi legislative privind ameliorarea legislaţiei, reglementărilor şi a practicii”. 271. Potrivit Rezoluţiei Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite nr. 48/134 din 1993 privind instituţiile naţionale pentru promovarea şi protecţia drepturilor omului, Capitolul Competenţe şi responsabilităţi, pct. 3 lit. a i) şi lit. b), instituţia naţională trebuie să aibă competenţe, între altele, în „emitere de opinii, recomandări, propuneri şi rapoarte în orice

chestiuni referitoare la promovarea şi protecţia drepturilor omului”. 272. În opinia Colegiului director, dispoziţiile speciale consacrate în special la nivelul Uniunii Europene, precum şi a Consiliului Europei şi a Organizaţiei Naţiunilor Unite, în materia instituţiilor specializate în domeniul drepturilor omului şi în mod deosebit în domeniul nediscriminării, au fost receptate de legiuitorul român, prin legea nr. nr. 324/2006 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 626 din 20 iulie 2006 care transpune prevederile Directivei Consiliului 2000/43/CE privind aplicarea principiului egalităţii de tratament între persoane, fără deosebire de originerasialăsauetnică,publicatăînJurnalulOficialalComunităţilorEuropene(JOCE)nr.L180din19iulie2000,şiprevederileDirectivei Consiliului 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament, în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocupareaforţeidemuncă,publicatăînJurnalulOficialalComunităţilorEuropene(JOCE)nr.L303din2decembrie2000. 273. Potrivit art. 16 din O.G. nr. 137/2000, republicată, „Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminarii este autoritatea de stat în domeniul discriminării, autonomă, cu personalitate juridică, aflată sub control parlamentar şi totodată garant al respectării şi al aplicării principiului nediscriminării, în conformitate cu legislaţia internă în vigoare şi cu

documentele internaţionale la care România este parte”. Potrivit art. 18 alin.1 „Consiliul este responsabil cu aplicarea şi controlul respectării prevederilor prezentei legi în domeniul său de activitate, precum şi în ceea ce priveşte armonizarea dispoziţiilor din cuprinsul actelor normative sau administrative care contravin principiului nediscriminării”. Iar potrivit art. 19 (1) În vederea combaterii faptelor de discriminare Consiliul îşi exercită atribuţiile în următoarele domenii: a) prevenirea faptelor de discriminare; b) medierea faptelor de discriminare; c) investigarea, constatarea şi sancţionarea faptelor de discriminare; d) monitorizarea cazurilor de discriminare; e) acordarea de asistenţă de specialitate victimelor discriminării”. 274. Or, în interpretarea coroborată a prevederilor art. 16, art. 18 şi art. 19 din O.G. nr. 137/2000, republicată, Colegiul director este de opinie că, lato senso, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării are atribuţii de natură a justifica formularea unor puncte de vedere, opinii sau recomandări, cu caracter de îndrumare, fără forţă juridică obligatorie, 37 circumscrise analizei principiului nediscriminării (Extras din Hotărârea nr. 310 din 14.05.2008 ).

37 Hotărârea Colegiului nr. 310 din 14.05.2008, motivare redactată de membrul în Colegiul director al CNCD, Dezideriu Gergely

     RO - Piaţa Valter Mărăcineanu 1-3, sector 1,
      Bucureşti, Tel / fax 021-312.65.78/79/85                          70                       „building trust in human rights”
                   www.cncd.org.ro

Valorile și formulările aparțin documentului citat. Data preluării nu reprezintă perioada datelor sau data publicării de către instituție.

Identificarea exactă a documentului colectat

Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.

db9d335815ee2a4f97b0eec3493be6e8f822bf8cf980b5d296ed88d164e14d3a