Vezi raport RO

„protecţie efectivă a drepturilor omului”

244. De asemenea, prin Decizia nr. 517 din 25 noiembrie 2004, în ceea ce priveşte art. 55 din Legea nr. 14/2003, Curtea Constituţională a constatat că „potrivit dispoziţiilor sale, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegeri se supun prevederilor legii partidelor politice”, excepţie făcând articolele pe care le menţionează. Acest text de lege nu reprezintă, în fapt, decât o expresie a prevederilor constituţionale ale art. 62 alin. (2). Astfel, legiuitorul a urmărit aplicarea principiului egalităţii de şanse între cetăţeni, prin înlăturarea, potrivit prevederilor constituţionale ale art. 4 alin. (2), a oricăror forme de discriminare, între altele, pe criterii „de naţionalitate, de origine etnică, [...], de apartenenţă politică [...]”. Constituindu-se, în consecinţă, într-o garanţie a drepturilor cetăţenilor care constituie o minoritate, acest text de lege nu numai că nu aduce atingere prevederilor constituţionale (...), dar reprezintă un adevărat 31 mijloc de protecţie a drepturilor consacrate în Legea fundamentală” (Extras Hotărârea nr. 303 din 10.04.2008, CNCD ).

D. Măsuri afirmative. Strategia Guvernului de îmbunătăţire a situaţiei romilor. Măsuri la nivelul administraţiei publice locale 245. Hotărârea Guvernului nr. 430/2001, modificată şi completată, prevede posibilitatea angajării unor experţi romi în cadrul primăriilor, pentru implementarea Strategiei Guvernului de îmbunătăţire a situaţiei romilor. Consiliul local (...), prin Hotărârea nr. 20/2006, a constatat necesitatea locală de a angaja un expert rom, astfel a fost angajat petentul, cu contract de muncă pe termen nelimitat. Aceste norme juridice recunosc situaţia diferită a comunităţii de romi şi prevăd un tratament diferenţiat, anume angajarea unui expert la nivel de primărie care să se preocupe de situaţia acestor comunităţi. 246. Pornind de la situaţia supusă analizei trebuie precizat că principiul tratamentului egal între persoane nu trebuie privit exclusiv din prisma egalităţii formale sau juridice care statuează că persoanele aflate în situaţii similare trebuie tratate similar. Egalitatea juridică se conceptualizează pe tratamentul egal bazat pe aparenţa similarităţii indiferent de contextul general. Or, având în vedere acestă ipoteză, se formulează cel de-al doilea corolar al principiului tratamentului egal între

persoane, în speţă egalitatea substanţială. Egalitatea substanţială are în vedere ipoteza persoanelor aflate în situaţii diferite care trebuie tratate diferit, cuprizând două idei distincte: egalitatea de rezultat şi egalitatea de oportunităţi. 247. A). Egalitatea de rezultat presupune că rezultatul unei măsuri aplicate unor persoane aflate în situaţii diferite trebuie să fie egal. Astfel, se recunoaşte că aparent tratamentul identic, în practică, poate produce inegalitate datorită unor discriminări anterioare sau curente ori datorită unor diferenţe de acces (la resurse, la servicii, la drepturi etc.). În ipoteza egalităţii de rezultat efectele, precum şi scopul măsurii aplicate trebuie avute în vedere în mod primordial. 248. B). Egalitatea de oportunităţi indică faptul că legea poate asigura oportunităţi egale pentru toate persoanele, luând în considerare poziţiile acestora de start, pentru a avea acces la beneficiile urmărite. Egalitatea de oportunităţi are ca scop asigurarea de şanse egale, dar nu de rezultat. De altfel, în legislaţia europeană conceptul este standardizat ca „acţiune pozitivă” sau „măsură afirmativă”. Situaţia dedusă analizei Colegiului trebuia privită din perspectiva egalităţii substanţiale şi în special a egalităţii de oportunităţi şi nu în mod necesar din perspectiva egalităţii juridice sau formale. Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Curtea Europeană de Justiţie, cât şi Curtea Constituţională din România, în mod constant şi uniform, au

reiterat cele două forme ale principiului egalităţii. Curtea Constituţională a stabilit: „situaţiile deosebite în care se află diferite categorii de persoane justifică instituirea prin lege de tratamente juridice diferenţiate, fără ca acestea să constituie privilegii pentru unii şi discriminări pentru alţii” (Decizia nr. 119 din 15 februarie 2007, Decizia nr. 332 din 18 aprilie 2006, Decizia nr. 438 din 10 mai 2007). 249. Articolul 5 al Directivei 43/2000/EC privind egalitatea de tratament pe criterul originii etnice sau rasiale prevede că „în scopul asigurării egalităţii depline în practică, principiul tratamentului egal nu trebuie să împiedice niciun stat membru să menţină sau să adopte măsuri specifice pentru a preveni sau compensa dezavantajele legate de originea rasială sau etnică”. Astfel, Comisia Europeană atrage atenţia că există o diferenţă între măsuri sau acţiuni pozitive care sunt premise şi aşa- numitele măsuri de „discriminare pozitivă” care nu sunt compatibile cu Directiva 43/2000/EC. Măsurile de acţiune pozitivă au ca scop asigurarea egalităţii depline în practică prin prevenirea ori compensarea dezavantajelor legate de originea rasială sau etnică, iar măsurile de „discriminare pozitivă” acordă o preferinţă absolută şi automată (de exemplu în accesul la muncă) membrilor unui grup particular faţă de alţii pentru singurul motiv al apartenenţei la grupul respectiv.

250. În Comunicarea cu privire la nediscriminare şi oportunităţi egale: un angajament reînnoit al Comisiei Europene din 2 iulie 2008 către Parlamentul European, Consiliul European, Comitetul European Economic şi Social şi Comitetul Regiunilor se

31 Hotărârea Colegiului nr. 303 din 10.04.2008, motivare redactată de membrul în Colegiul director al CNCD, Dezideriu Gergely

     RO - Piaţa Valter Mărăcineanu 1-3, sector 1,
      Bucureşti, Tel / fax 021-312.65.78/79/85                          65                       „building trust in human rights”
                   www.cncd.org.ro