Program de
guvernare
Documentul original ↗
Proiect editorial 2026-2028Propuneri, date și condiții de implementare, cu stadiul verificării la vedere.

Document colectat · Rapoarte privind nediscriminarea

Vezi raport RO

Instituția sau publicația sursă
Rapoarte privind nediscriminarea
Data preluării
26.09.2026 17:54
Dimensiunea materialului
2.025,9 KB

Conținutul documentului colectat

Secțiuni și tabele

„protecţie efectivă a drepturilor omului”

respectiv copiii din sistemul educaţional. Pentru a facilita implementarea acestor măsuri, Ministerul Educaţiei a elaborat proceduri de organizare specifice. Colegiul director reţine în acest sens că Ministerul Educaţiei şi Cercetării a elaborat Procedura de organizare şi desfăşurare a admiterii în învăţământul liceal şi profesional de stat pentru anul şcolar 2007 – 2008 şi Calendarul admiterii în învăţământul liceal şi profesional de stat pentru anul şcolar 2007 – 2008. Acestă procedură şi calendarul de activităţi sunt aprobate prin Ordinul nr. 5.262 din 5 octombrie 2006, publicat în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 1.021 din 22 decembrie 2006. Astfel, de la data publicării s-a născut prezumţia că aceastea au devenit cunoscute de către subiectele de drept vizate, nimeni neputând invoca în apărarea sa nerecunoaşterea legii pentru actele şi faptele cu conţinut juridic pe care le-a săvârşit, potrivit principiului „nemo censetur ignorarem legem”. Colegiul director reţine că procedura de organizare şi desfăşurare a admiterii în învăţământul liceal şi profesional de stat pentru anul şcolar 2007 – 2008, publicată în Monitorul Oficial nr.1.021 din 22 decembrie 2006, conţine un capitol referitor la „Admiterea candidaţilor pe locurile speciale pentru romi şi a candidaţilor pentru învăţământul special” (Extras din Hotărârea nr. 433 din 05.11.2007 30

şi, similar, Hotărârea nr 592 din 24.11.2009 ).

C. Măsuri afirmative. Recunoaşterea dreptului organizaţiilor aparţinând minorităţilor naţionale de a fi reprezentate în Parlamentul României. Regim constituţional şi legal 241. Exercitarea dreptului la vot este corelativ uneia dintre cele mai semnificative etape ale procesului electoral, în fapt campania electorală. Ea are, mai întâi, o deosebită importanţă prin sistemul de conexiuni cu unele dintre drepturile fundamentale cetăţeneşti: libertatea de exprimare, dreptul la informaţie etc. În cadrul acesteia candidaţii, partidele, formaţiunile politice, toate organizaţiile sociale şi cetăţenii trebuie să aibă dreptul să-şi exprime opiniile, în mod liber şi fără nicio discriminare (vezi Ion Deleanu, Instituţii şi proceduri constituţionale în dreptul roman şi în dreptul comparat, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2006). În contextul petiţiei deduse soluţionării, reţinem că potrivit art. 38 din Constituţia României, revizuită, „În condiţiile aderării României la Uniunea Europeană, cetăţenii români au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în Parlamentul European”. De asemenea, coroborat prevederilor art. 62 alin.1 şi art. 81 alin.1 din Constituţie votul este universal, direct, secret şi liber exprimat.

242. Votul liber exprimat defineşte votul ca posibilitatea cetăţeanului de a participa sau nu la alegeri, iar în cazul în care participă de a-şi manifesta liber opţiunea pentru o anumită listă de candidaţi sau pentru un anumit candidat. Astfel, dispoziţiile constituţionale româneşti valorifică votul liber exprimat, corelându-se cu dispoziţiile democratice din majoritatea statelor lumii (vezi în acest sens Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu, Drept Constituţional şi instituţii politice, Volumul II, Ediţia a XI-a, Editura All Beck, Bucureşti, 2004). Colegiul director ia act de unicitatea regimului constituţional din România care constă în recunoaşterea dreptului organizaţiilor aparţinând minorităţilor naţionale de a fi reprezentate în autoritatea legiuitoare. În acelaşi sens, legiuitorul român consacră în legea nr. 14/2003 privind partidele politice, cu modificările şi completările ulterioare, dreptul acestor organizaţii de a participa la alegeri. 243. Colegiul director reţine în acest sens deciziile Curţii Constituţionale în materie electorală prin care s-a statuat că „raportat la prevederile art. 62 alin. (2) din Constituţia republicată, care stabilesc că „Organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, care nu întrunesc în alegeri numărul de voturi pentru a fi reprezentate în Parlament, au dreptul la câte un loc de deputat, în condiţiile legii electorale...”, rezultă că însăşi Constituţia conferă un regim special organizaţiilor

aparţinând minorităţilor naţionale care să le permită acestora reprezentarea politică în cadrul autorităţii legiuitoare. Aşadar, art. 55 din Legea nr. 14/2003, care stabileşte că prevederile legii partidelor politice se aplică, cu excepţia articolelor pe care le menţionează, organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegeri, este în concordanţă cu acest text constituţional. În virtutea acestuia, care legitimează participarea organizaţiilor cetăţenilor care aparţin minorităţilor naţionale la alegerile parlamentare, aceste organizaţii urmează a fi asimilate celorlalţi actori electorali, în speţă partidelor politice, în lipsa unei asemenea asimilări fiind pusă în pericol egalitatea de şanse a celor care participă la acest scrutin. Cu alte cuvinte, organizaţiile create în baza dreptului de asociere, stabilit în art. 40 din Constituţia republicată, se pot afla în situaţii juridice diferite, după cum participă sau nu la alegeri. Atunci când ele participă la alegeri, în condiţiile legii, asimilarea lor cu ceilalţi actori ai procesului electoral este impusă de principiul egalităţii de şanse în derularea procesului electoral” (vezi Decizia Curţii Constituţionale nr. 53 din 12 februarie 2004).

30 Hotărârea CNCD nr. 578 din 27.08.2008, opinie separată a membrului în Colegiul director al CNCD, Dezideriu Gergely

     RO - Piaţa Valter Mărăcineanu 1-3, sector 1,
      Bucureşti, Tel / fax 021-312.65.78/79/85                          64                       „building trust in human rights”
                   www.cncd.org.ro

Valorile și formulările aparțin documentului citat. Data preluării nu reprezintă perioada datelor sau data publicării de către instituție.

Identificarea exactă a documentului colectat

Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.

db9d335815ee2a4f97b0eec3493be6e8f822bf8cf980b5d296ed88d164e14d3a