Vezi raport RO

„protecţie efectivă a drepturilor omului”

Comunităţilor Europene în art. 141 alin.4: „În scopul asigurării egalităţii depline în practică între bărbaţi şi femei în domeniul
muncii, principiul tratamentului egal nu va împiedica Statele Membre să menţină sau să adopte măsuri ce prevăd avantaje
specifice pentru a facilita urmărirea activităţii vocaţionale pentru sexul sub-reprezentat sau de a preveni ori compensa
dezavantajele în cariera profesională”. Curtea Europeană de Justiţie a statuat că „excepţia prevăzută de art. 2 alin.4 din Directiva
76/207 este în mod specific şi exclusiv elaborată pentru a permite măsuri care, deşi discriminatorii în aparenţă, au ca scop, în
fapt, eliminarea sau reducerea situaţiilor actuale de inegalitate care pot exista în realitatea vieţii sociale” (vezi cauza C-312/86,
Comisia vs. Franţa (1988) ECR 6315, parag. 15). În jurisprudenţa ulterioară, Curtea Europeană de Justiţie a arătat că „scopul art. 2
alin.4 este de a atinge egalitatea substanţială, mai degrabă decât egalitatea formală, prin reducerea inegalităţilor de facto care
pot apărea în societate” (vezi cauza C-407/98 Abrahamsson (2000) ECR I-5539, parag. 48; cauza C-319/03, Briheche (2004) ECR I-
8807, parag.25).
234.       PentruafijustificatăomăsurăadoptatălanivelulStatelorMembre,dinpunctuldevederealarticolului2alin.4,pecareeste
bazată, de altfel, şi recenta jurisprudenţă a Curţii Europene de Justiţie în materia acţiunii pozitive pe criteriul de gen, instanţa

europeanăastabilitunsetdeelementecaretrebuieanalizateînsensrestrictiv.Înprimulrând, omăsurănaţională trebuiesăaibăca scop „remedierea situaţiei existente date de disproporţia dintre bărbaţi şi femei într-un sector specific sau grad al carierei” (vezi cauza C-476/99, Lommers (2002) ECR I-2891). Acest aspect presupune evidenţa unor astfel de disproporţii care pot legitima o măsură de acţiune pozitivă. O măsură a cărei scop are în vedere mai degrabă compensarea pentru inegalităţi decât înlăturarea acestoranuintrăsubincidenţaart.2alin.4. Înaldoilearând,omăsurăpozitivătrebuiesăfieadecvată.CurteaEuropeanădeJustiţie analizează dacă este probabil ca măsura în cauză să atingă scopul remedierii disproporţiei existente (vezi cauza C-366/99, Griesmar (2001), ECR I-9383.) În al treilea rând, măsura sau acţiunea pozitivă trebuie să fie proporţională – pusă în balanţă cu principiul egalităţii vizavi de persoanele care nu beneficiază de acestă măsură (vezi cauza C-407/98, Abrahamsson (2000) ECR I-5539, cauza C- 79/99 Schnorbus (2000) ECR I-10997 şi cauza C-476/99 Lommers (2002) ECR I-2891). Astfel, măsura trebuie să fie necesară, corespunzătoare şi fără să depăşească obiectivul propus. Acest aspect implică faptul că preferinţele automate sau absolute nu sunt permise (vezi cauza C-407/98, Abrahamsson (2000) ECR I-5539.8.) În recentele sale decizii, Curtea Europeană de Justiţie în mod predominant se referă la cerinţa proporţionalităţii, însă nu a stabilit un set clar de criterii în determinarea acesteia (vezi Comisia

Europeană, „Aplicarea egalităţii în practică: Care este rolul acţiunii pozitive?”, Raport finanţat de Comisia Europeană, Directoratul GeneralpentruMuncă,AfaceriSocialeşiOportunităţiEgale,UnitateaG.4.,publicatînmartie2007). 235. Pe de altă parte, la nivelul Uniunii Europene a fost adoptată recent Directiva Consiliului 2000/43/CE privind aplicarea principiului egalităţii de tratament între persoane, fără deosebire de origine rasială sau etnică, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L180 din 19 iulie 2000 şi Directiva Consiliului 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament, în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L303 din 2 decembrie 2000. Dispoziţiile art. 5 privind acţiunea pozitivă din Directiva 2000/43/CE prevăd că „În scopul asigurării egalităţii depline în practică, principiul tratamentului egal nu trebuie să împiedice niciun stat membru să menţină sau să adopte măsuri specifice pentru a preveni sau compensa dezavantajele legate de originea rasială sau etnică”. În acelaşi sens, dispoziţiile art. 7 alin.1 din Directiva 2000/78/CE prevăd următoarele: „pentru a se asigura deplina egalitate în viaţa profesională, principiul „egalităţii” nu împiedică niciun stat membru să menţină sau să adopte măsuri specifice pentru a preveni sau compensa dezavantajele legate de unul din criteriile prevăzute

în art. 1. (i.e. apartenenţă religioasă sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală). 236. În raport cu aceste măsuri adoptate la nivelul U.E. trebuie precizat că prevederile Directivei Consiliului 2000/43/CE privind aplicarea principiului egalităţii de tratament între persoane, fără deosebire de origine rasială sau etnică şi prevederile Directivei Consiliului 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament, în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă, au fost transpuse prin O.G. nr.137/2000, cu modificările şi completările ulterioare, republicată. În transpunerea celor două Directive europene, O.G. nr. 137/2000, cu modificările şi completările ulterioare, republicată, relativ la acţiunea pozitivă, în art. 2 alin.9 prevede că „Măsurile luate de autorităţile publice sau de persoanele juridice de drept privat în favoarea unei persoane, unui grup de persoane sau a unei comunităţi, vizând asigurarea dezvoltării lor fireşti şi realizarea efectivă a egalităţii de şanse a acestora în raport cu celelalte persoane, grupuri de persoane sau comunităţi, precum şi măsurile pozitive ce vizează protecţia grupurilor defavorizate nu constituie discriminare în sensul prezentei ordonanţe”. Astfel, este lipsit de echivoc faptul că legiuitorul român, în considerarea aquis- ului comunitar în materia nediscriminării, a optat pentru permiterea măsurilor pozitive sau a măsurilor în favoarea unor

persoane, vizând asigurarea dezvoltării lor fireşti şi realizarea efectivă a egalităţii de şanse a acestora. De altfel, teza finală a art. 2 alin.9 din O.G. nr. 137/2000, republicată, reglementează expresis verbis că măsurile luate în favoarea unor persoane, grupuri de persoane ori comunităţi, sau măsurile pozitive care vizează protecţia grupurilor defavorizate nu constituie discriminare în sensul ordonanţei. Trebuie precizat că în România măsuri afirmative sau acţiuni pozitive au fost adoptate recent atât de autoritatea legiuitoare, cât şi de Guvern cu privire la minorităţile naţionale, în special în domeniul participării

 RO - Piaţa Valter Mărăcineanu 1-3, sector 1,
  Bucureşti, Tel / fax 021-312.65.78/79/85                       62                     „building trust in human rights”
               www.cncd.org.ro