Program de
guvernare
Documentul original ↗
Proiect editorial 2026-2028Propuneri, date și condiții de implementare, cu stadiul verificării la vedere.

Document colectat · Rapoarte privind nediscriminarea

Vezi raport RO

Instituția sau publicația sursă
Rapoarte privind nediscriminarea
Data preluării
26.09.2026 17:54
Dimensiunea materialului
2.025,9 KB

Conținutul disponibil în colecție

Textul documentului

iza limba maternă, decizia rămânând la alegerea episcopului sau a preotului, după caz. Prin hotărârea nr. 278 din 27.10.2005, Colegiul a constatat că prin refuzul oficierii ceremoniilor religioase în limba maternă se aplică un tratament diferenţiat şi se restrânge dreptul la manifestarea religioasă a persoanelor aparţinând minorităţii naţionale. (art. 2 alin.1 din O.G. nr. 137/2000 cu modificări şi completări ulterioare). 146. Articol de presă. Origine etnică. Romi. Demnitate personală. Colegiul s-a autosesizat cu privire la conţinutul articolului intitulat “Nu discriminaţi ţiganii”. Articolul conţine referiri la etnia romă, realizându-se o asociere între imaginea comunităţii rome şi activităţi care contravin legii şi moralei precum hoţia, lenea, murdăria, asociere care creează o atmosferă ostilă, degradantă, umilitoare sau ofensatoare, îndreptată împotriva unei comunităţi. Prin hotărârea cu nr. 316/23.08.2005, Colegiul a constatat că aspectele reţinute constituie discriminare şi a decis sancţionarea autorului cu amendă în cuantum de 500 lei. (art. 2 alin.3 şi art. 19 din O.G. nr. 137/2000 cu modificări şi completări ulterioare). 147. Publicare date statistice. Menţionare origine etnică. Romi. Infracţiuni. Gazeta Văii Jiului şi Romani CRISS s-au plâns cu privire la publicarea pe site-ul Inspectoratului Judeţean de Poliţie H. a unor comunicate privind săvârşirea de infracţiuni, în care se menţionează originea etnică a unor făptuitori în comparaţie cu alţii, cărora nu li se precizează etnia. Colegiul a reţinut că prin publicarea unor informaţii neverificate şi cu strictă referire la apartenenţa etnică doar a unor făptuitori, s-a creat o imagine negativă asupra comunităţii de romi. Prin hotărârea nr. 351 din 14.11.2005, Colegiul a constatat că aspectele sesizate constituie discriminare şi a sancţionat partea reclamată cu avertisment. (art. 2 alin.3 şi art. 19 din O.G. nr. 137/2000 cu modificările şi completările ulterioare). RO - Piaţa Valter Mărăcineanu 1-3, sector 1, Bucureşti, Tel / fax 021-312.65.78/79/85 39 „building trust in human rights” www.cncd.org.ro „protecţie efectivă a drepturilor omului” 148. Evacuare. Mutare şi amplasare locuinţe în apropiere staţie epurare apă. Origine etnică. Romi. A.I s-a plâns în numele mai multor familii de etnie romă cu privire la faptul că urmare a evacuării dintr-un imobil aflat în stare de degradare, acestea au fost mutate în imediata vecinatate a staţiei de epurare a apei, în condiţii necorespunzătoare din punct de vedere al mediului înconjurător şi al locuirii. Colegiul a reţinut că familiilor respective le-a fost afectat dreptul la un mediu înconjurător sănătos, autorităţile putând să găsească o alternativă faţă de zona în care s-a decis amplasarea. Prin hotărârea nr. 366 din 23.08.2005 Colegiul a reţinut că faptele sesizate constituie discriminare şi a dispus sancţionarea cu amendă, în cuantum de 4000 RON, a părţii reclamate. (art. 2 alin.1,2 şi 3, art. 17 din O.G. nr. 137/2000 cu modificări şi completări). XI. Soluţii de constatare pronunţate în anul 2006 149. Declaraţii politice. Origine etnică. Romi. Demnitate personală. Centrul European pentru Drepturile Romilor (ERRC) s-a plâns cu privire la declaraţiile publice făcute de către domnul C.V.T. în cadrul unei emisiuni la Radio România, declaraţii tipărite în ziarul România Mare şi disponibile pe pagina de internet a publicaţiei. Între altele, s-au făcut aprecieri cu privire la persoane aparţinând comunităţii rome în comparaţie cu populaţia majoritară: “ţiganii hoţi şi violatori ameninţă”, “dacă nişte români şi-au apărat onoarea şi nu s-au lăsat măcelăriţi de nişte fiare cu chip de om, care tot timpul i-au jefuit şi batjocorit, trebuie, tot ei, să plece din vatra satului, unde au trăit moşii şi strămoşii lor”, “cine îi apără pe oamenii cu frică de Dumnezeu de nişte bestii care, una-două, pun mâna pe cuţit, topor sau sabie ninja?”,“Români, apăraţi-i pe fraţii voştri din inima rănită a Transilvaniei româneşti! Apăraţi-i atât împotriva atacurilor şi a raidurilor ţigăneşti, cât şi împotriva abuzurilor unui regim politic dispus să calce pe cadavre în speranţa că va fi lăudat de nişte şmecheri, care taie frunză la câini într-o Europă unde tot din pricina acestui regim putred de corupt nu vom fi acceptaţi...”. Partea reclamată a susţinut că afirmaţiile sale exprimă o opinie politică, formulată în calitate de reprezentant al forului legislativ. Colegiul a reţinut că afirmaţiile supuse analizei evidenţiază referiri la persoane în care se face o deosebire bazată pe criteriul originii etnice. Modul de apreciere, de abordare şi de prezentare a situaţiei persoanelor este diametral opus, având ca efect atingerea demnităţii persoanelor care aparţin comunităţii rome. Pe de altă parte, Colegiul a reţinut că afirmaţiile au fost făcute în calitate de senator, de reprezentant al unui partid politic, în cadrul unei emisiuni radio cu caracter politic, circumscrise susţinerii platformelor politice ale partidelor, astfel încât nu s-a reţinut aplicarea unei sancţiuni contravenţionale. Prin hotărârea nr. 9 din data de 17.01.2006, Colegiul a reţinut că aspectele sesizate întrunesc cumulativ elementele discriminării directe (art. 2 alin. 1 şi 3 şi art. 19 din O.G. nr. 137/2000 republicată). 150. Afirmaţii. Origine rasială. Culoare. Demnitate personală. N.I.C. s-a plâns cu privire la afirmaţiile făcute de către administratorul blocului către soţul dânsei, domnul N.A. Într-o discuţie în care a existat şi un martor, colocatar cu doamna N.I., administratorul blocului a adresat expresii jignitoare către soţul petentei, cum ar fi “cioară coborâtă din copac şi venită să facă ordine în blocul său” ori „a venit negroteiul ăsta să facă ordine în blocul meu”. În urma investigaţiilor şi a susţinerile afirmative a părţilor că a existat un conflict verbal având conotaţii rasiste din partea domnului S.I, prin hotărârea nr. 42 din 09.02.2006, Colegiul a constatat că afirmaţiile în cauză reprezintă o discriminare directă şi aduc atingere demnităţii personale. De asemenea, s-a dispus sancţionarea cu avertisment a părţii reclamate. (art. 2 alin. 1 şi art. 19 din O.G. nr. 137/2000 republicată). 151. Articole de presă. Origine naţională. Lipoveni.Ucrainieni. Demnitate personală. D.N. s-a plâns cu privire la publicarea unor articole care vizează situaţia sa ori a cetăţenilor români de naţionalitate ucraineană în care se folosesc afirmaţii sau comentarii denigratoare. Articolele intitulate: ”C.I. îl acuză pe N.M. de omor”, „C.I. l-a dat în judecată pe poetul N.D. pentru calomnie”, ”După alegeri: de la dobitoc la un popor de javre nu e decât un pas” cuprind, între altele, referinţe de genul: “un lipovean sau un ucrainean sau calmuc din Iaşi (...), sosie e, pentru marcutizaţi ca el care vorbesc calmuca în casă şi scriu (...), dobitoc de lipovean, acest ins care este un minoritar violent, este lipovean din nordul Moldovei, un minoritar de mâna a doua”. Analizând articolele şi afirmaţiile imputate, prin hotărârea nr. 46 din 19.01.2006, Colegiul a reţinut ca acestea au caracter discriminatoriu, având ca efect atingerea demnităţii personale, pe baza originii naţionale. În cauză s-a dispus sancţionarea cu avertisment a părţii reclamate. (art. 2, alin.1 şi 3 şi art. 19 din O.G nr. 137/2000, cu modificările şi completările ulterioare) 152. Educaţie. Segregare. Origine etnică. Romi. CNCD s-a autosesizat în urma publicării unui articol de presă care RO - Piaţa Valter Mărăcineanu 1-3, sector 1, Bucureşti, Tel / fax 021-312.65.78/79/85 40 „building trust in human rights” www.cncd.org.ro „protecţie efectivă a drepturilor omului” relatează despre constituirea unor clase separate pentru copii romi într-o şcoală din judeţul Tulcea. În urma investigaţiilor s- a constatat că repartizarea elevilor de etnie romă s-a făcut inegal, cu dezechilibre între copiii majoritari şi cei minoritari romi. Părinţii copiilor de etnie romă şi-au manifestat nemulţumirea cu privire la situaţia creată de către conducerea şcolii, iar ca urmare managementului defectuos directoarea şcolii a fost eliberată din funcţie. Colegiul a reţinut că prin măsurile întreprinse de conducere, prin plasarea în clase separate, copiii de etnie romă au fost dezavantajaţi, producându-se o discriminare indirectă. Prin hotărârea nr. 75 din 02.03. 2006, Colegiul a constatat că aspectele sesizate constituie discriminare şi s-a dispus sancţionarea cu avertisment a conducerii şcolii. (art. 2 alin.2, art. 2 alin.3 din O.G. nr. 137/2000 cu modificări şi completările ulterioare). 153. Locaţiune. Construcţie edificiu. Origine etnică. Liga Pro Europa, Biroul Miercurea - Ciuc, s-a plâns cu privire la existenţa unui zid de beton pe strada Varadi Jozsef din Sf. Gheorghe, zid construit la sfârşitul anilor '80, care separă persoanele care locuiesc în cele două blocuri construite în acea zonă a oraşului, în speţă pe etnicii români şi maghiari de etnicii romi. Primăria municipiului şi-a susţinut poziţia în favoarea menţinerii zidului, având ca scop asigurarea liniştii şi a siguranţei locuitorilor din blocurile învecinate. În urma investigării aspectelor sesizate şi a prezentării susţinerilor contradictorii ale părţilor, Colegiul a reţinut că scopul construirii unui zid din beton a fost cel de a separa populaţia majoritară de cetăţenii de etnie romă din zonă. Prin hotărârea nr. 108 din data de 28.02.2006, Colegiul a constatat că faptele sesizate constituie discriminare directă, iar prezenţa zidului ce separa imobilele în cauză este de natură a aduce atingere demnităţii persoanelor pe baza originii etnice. CNCD a recomandat părţii reclamate întreprinderea tuturor măsurilor necesare pentru eliminarea situaţiei discriminatorii constatate. (art. 2 alin.1 şi alin.3 din O.G. nr. 137/2000 cu modificările şi completările ulterioare). 154. Educaţie. Metodologie de predare. Examen de capacitate şi de absolvire. Egalitate. Minorităţi naţionale. Maghiari. H.P. şi alţii, Uniunea Civică Maghiară, Comisia de Părinţi a Liceului Mikes Kelemen, Grupul parlamentar UDMR de la Camera Deputaţilor s-au plâns cu privire la metodologia de predare a limbii române pentru membrii minorităţilor naţionale şi cu privire la susţinerea examenului de capacitate şi de bacalaureat faţă de elevii care frecventează şcolile cu predare în limba română. Reţinând aspectele sesizate de către părţi şi susţinerile Ministerului Educaţiei, Colegiul a apreciat că elevii aparţinând minorităţilor naţionale şi cei majoritari se află în situaţii sensibil diferite în procesul educaţional. Elevii aparţinând minorităţilor naţionale nu sunt vorbitori nativi ai limbii române, iar în afara sistemului de învăţământ, aceştia nu dispun de aceleaşi posibilităţi de exerciţiu şi de utilizare a limbii oficiale ca şi cetăţenii vorbitori nativi ai limbii române. Având în vedere rezultatele şi statisticile care indică o medie de promovabilitate scăzută în rândul elevilor aparţinând minorităţilor naţionale, se constată că pot exista consecinţe negative, fiind necesară stabilirea unei metodologii optime de predare a limbii române minorităţilor naţionale şi de evaluare a cunoştinţelor acestora. Prin hotărârea nr. 126/05.05.2006, Colegiul a recomandat Ministerului Educaţiei înfiinţarea unei comisii de specialitate care să formuleze propuneri de măsuri pentru a asigura învăţarea limbii oficiale a statului în condiţii de egalitate de către cetăţenii români aparţinând minorităţilor naţionale. (art. 16 alin.1 din legea fundamentală coroborat cu art. 120 alin.1 din legea nr.84/1995). 155. Compoziţie muzicală. Origine etnică. Romi. Demnitate personală. Agenţia de Monitorizare a Presei şi organizaţia Romani CRISS s-au plâns cu privire la versurile unei melodii compuse de un interpret de muzică de petrecere. Refrenul melodiei a fost difuzat în presă, pe site-ul Gazetei Sportului şi pe diferite posturi de televiziune. În esenţă, melodia cuprinde trimiteri cu referire la apartenenţa etnică a comunităţii rome, fiind utilizate sintagme de genul „cioară”. Partea reclamată a arătat că această sintagmă nu s-a referit la etnia romă, ci la întreaga galerie a clubului de fotbal Rapid Bucureşti. Prin hotărârea nr. 168 din 07.07.2006, Colegiul a constatat că versurile melodiei difuzate pe diferite posturi de televiziune au conţinut discriminatoriu, pe baza originii etnice, putând avea ca efect atingerea demnităţii persoanelor de etnie romă. În speţă nu s-a dispus sancţionarea contravenţională, având în vedere lipsa caraterului public, în primă instanţă, a difuzării melodiei. Colegiul a dispus emiterea unei recomandări părţii reclamate. (art. 2 alin.1 şi alin.2 din O.G. nr. 137/2000 cu modificări şi completările ulterioare). 156. Declaraţii publice. Asociere cu originea etnică. Romi. Demnitate personală. CNCD s-a autosesizat cu privire la declaraţiile domnului C.N. făcute în presă, la adresa domnului M.V.: „(...) Nu cred că o cioară, adică M.V., poate să fie purtător de cuvânt al partidului nostru (...)”. Partea reclamată a arătat că folosirea expresiei „cioară” a fost neinspirată, ideea pe care a dorit să o exprime fiind aceea că o persoană care „migrează” nu poate deveni ulterior purtătorul de cuvânt al partidului, fără să aducă prejudicii de imagine acestuia. Colegiul a reţinut că prin declaraţiile în cauză se induc implicit deosebiri pe criteriul originii etnice prin asociere. Persoana care face obiectul afirmaţiilor în cauză se bucură de notorietate în viaţa publică şi în cea politică, iar cu privire la eventuala sa apartenenţă etnică acesta nu a considerat necesar să se justifice, în ciuda RO - Piaţa Valter Mărăcineanu 1-3, sector 1, Bucureşti, Tel / fax 021-312.65.78/79/85 41 „building trust in human rights” www.cncd.org.ro „protecţie efectivă a drepturilor omului” speculaţiilor apărute în mass-media. Este dreptul oricărei persoane de a se auto-identifica ca aparţinând unui grup etnic sau naţional şi nu revine altora această prerogativă de a considera o persoană ca fiind de o anumită etnie sau alta. Pe de altă parte, în spaţiul public utilizarea sintagmei „cioară” este în mod evident asociată cu apartenenţa etnică, rasială sau culoarea unor categorii de persoane. În jurisprudenţa sa, CNCD a constatat că prin utilizarea acestei sintagme se aduce atingere demnităţii personale, pe baza originii etnice, constituind o discriminare. Prin hotărârea nr. 251 din 07.06.2006, Colegiul a reţinut că faptele prezentate constituie discriminare directă, iar prin efectul produs se poate reţine atingerea demnităţii personale. (art. 2 alin.1 şi art. 19 din O. G. nr. 137/2000, cu modificările şi completările ulterioare). 157. Articole. Afirmaţii. Origine etnică. Romi. Demnitate personală. Romani CRISS s-a plâns cu privire la conţinutul unor articole postate pe pagina de internet a organizaţiei Noua Dreaptă, considerând că se promovează un comportament care vizează atingerea demnităţii şi crearea unei atmosfere degradante şi ofensatoare la adresa minorităţii rome. Părţile reclamate nu au formulat puncte de vedere. Colegiul a reţinut că prin articolele menţionate persoanele aparţinând comunităţii rome sunt sunt catalogate generic drept violente, agresive, analfabete, delicvenţi etc., identificându-se comunitatea romă în ansambul ei cu clanuri mafiote, cu prostituţia, cămătoria, traficul de droguri şi alte activităţi ilicite şi anti-sociale, incitând la ură rasială. S-a reţinut că prin exprimarea folosită în conţinutul articolelor s-a adus atingere demnităţii personale, pe baza originii etnice. Prin hotărârea nr. 271 din 12.09.2006, Colegiul a reţinut că aspectele sesizate constituie discriminare directă şi a dispus sancţionarea cu amendă a domnului T.I. (1000 RON), N.C. (1500 RON), cu avertisment a domnului P.V.M., precum şi sancţionarea organizaţiei Noua Dreaptă, prin reprezentant, pentru publicarea pe site-ul său a articolelor cu conţinut discriminatoriu, cu amendă (2000 RON). (art. 2 alin.1 şi alin.3, art. 19 din O.G. nr. 137/2000 cu modificările şi completările ulterioare). 158. Acces la bunuri şi servicii. Anunţuri imobiliare. Origine etnică. Romi. Romani Criss s-a plâns cu privire la publicarea pe internet, pe site-uri publicitare sau ale ziarelor de specialitate, la rubrica imobiliare, închirieri sau vânzări imobile, a unor anunţuri cu referire la originea etnică. Anunţurile referitoare la închirierea, respectiv vânzarea de spaţii sau de locuinţe cuprindea referiri la situaţia imobilor, în speţă „bloc fără ţigani”, „linişte, fără ţigani” sau interdicţii de închiriere: „nu romi”. Partea reclamată a depus diligenţe pentru eliminarea referinţelor etnice. Prin hotărârea nr. 306 din data de 14.11.2006, Colegiul director a constatat că anunţurile aveau natură discriminatorie pe baza originii etnice şi a recomandat depunerea în continuare a tuturor diligenţelor pentru evitarea apariţiei unor anunţuri de acest gen pe site (art. 2 alin. 1 şi 3 şi art. 19 din O.G. nr. 137/2000 republicată). 159. Afirmaţii. Origine etnică. Romi. Demnitate personală. B.A., consilier local, reprezentant al etniei romilor, s-a plâns cu privire la faptul că un coleg de-al său, V.E., i-a adresat injurii, folosind apelative de genul „cioară”, „ţigan prost”, „dobitoc” etc. în cadrul unei şedinţe la care au participat mai multe persoane. Partea reclamată a negat afirmaţiile în cauză, admiţând totuşi că i-ar fi spus că „suntem mai rău ca ţiganii” din cauza certurilor repetate. În urma investigaţiei şi a declaraţiilor persoanelor prezente la şedinţa în discuţie, Colegiul a constatat că afirmaţiile în cauză au fost imputate
← Înapoi la începutul extrasului

Extrasul poate avea altă structură decât documentul original. Data preluării nu reprezintă perioada statistică sau data publicării de către instituție.

Identificarea exactă a documentului colectat

Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.

db9d335815ee2a4f97b0eec3493be6e8f822bf8cf980b5d296ed88d164e14d3a