Document colectat · Rapoarte publice ale SRI
Raport_activitate_2016.pdf
- Instituția sau publicația sursă
- Rapoarte publice ale SRI
- Data preluării
- 26.09.2026 17:54
- Dimensiunea materialului
- 672,5 KB
Conținutul disponibil în colecție
Textul documentului
entre of Excellence/ CCDCOE) de la Tallinn;
1 implicarea SRI în planificarea şi desfăşurarea ediţiei din 2016 a exerciţiului Cyber Coalition (CC), prin activitatea derulată în cadrul
Comitetului de Coordonare (CPT) şi gestionarea activităţilor în poligonul de securitate cibernetică.
3 Pe dimensiunea managementului crizelor în format aliat, SRI s-a implicat în procesul de planificare a ediţiei din 2017 a Exerciţiului
NATO de Management al Crizelor - CMX17.
2.2. ÎN CADRUL UE
3 Participarea României la activităţile Consiliului Uniunii Europene a fost susţinută de SRI în domeniul luptei împotriva terorismului
prin contribuţii, formularea de poziţii şi fundamentarea mandatelor naţionale axate pe negocierea de instrumente legislative şi non-
legislative în domeniul Justiţie şi Afaceri Interne.
Un număr semnificativ de elemente de mandat, la care şi SRI a contribuit, şi cu care România a participat la negocierea unor politici
relevante, a fost preluat în documentele UE adoptate.
De asemenea, instituţia a susţinut procesul naţional de consultare aferent regimului sancţionatoriu al UE şi al acordării de vize în cadrul
Politicii Externe şi de Securitate Comună.
1
Actuala Intelligence Production Unit
22
NESECRET
RAPORT PRIVIND ACTIVITATEA DESFĂȘURATĂ ÎN ANUL 2016 EXEMPLAR NR. ....
3 SRI a transmis către INTCEN contribuţii analitice strategice în problematica de combatere a terorismului şi pentru menţinerea în
atenţia oficialilor UE a evoluţiilor din proximitatea de est a României.
3 Serviciul a continuat să furnizeze suport pentru asigurarea responsabilităţilor pe linie de securitate ce îi revin Comisiei Europene,
fiind, în acelaşi timp, valorificate oportunităţile de participare a reprezentanților SRI la iniţiativele şi platformele pentru combaterea
terorismului/ radicalizării dezvoltate sub egida instituţiei europene.
Serviciul a aplicat pentru proiecte sub egida Fondului de Securitate Internă (FSI), stabilite în Programul naţional multianual 2014-2020.
3 Schimbul de informaţii cu Europol s-a intensificat, prin furnizarea de răspunsuri şi prin formularea de solicitări către agenţia
europeană.
Au fost furnizate contribuţii analitice strategice pentru documentele evaluative ale Europol cum este TE-SAT (cu privire la ameninţarea
teroristă la adresa Europei).
IV.3. COOPERAREA INTERNAŢIONALĂ
SRI şi-a menţinut implicarea semnificativă în cooperarea internaţională de intelligence, cu prioritate în ceea ce priveşte combaterea ameninţărilor
transfrontaliere şi a terorismului internaţional. Perpetuarea crizei refugiaţilor şi a riscurilor de securitate asociate a intensificat dialogul pe dimensiunea
ameninţărilor transfrontaliere cu serviciile din statele aflate în proximitatea României. Totodată, anul 2016 a marcat o creştere semnificativă a utilizării
resurselor cibernetice în cadrul investigaţiilor comune cu partenerii noştri, cu rezultate vizibile asupra eficienţei demersurilor operaţionale.
Formatele de cooperare au constituit o platformă de schimb de informaţii, transfer de expertiză şi promovare a intereselor de
securitate ale României din domeniile de competenţă ale Serviciului. Principalele domenii vizate au fost contraspionajul, ameninţările
transfrontaliere, securitatea cibernetică, terorismul şi OSINT.
Activităţile desfăşurate au contribuit, de asemenea, la recunoaşterea expertizei analitice şi tehnic-informative şi consolidarea imaginii
SRI fiind concretizate în conferirea poziţiei de coordonator al unor formate şi grupuri de lucru, respectiv în interesul crescut manifestat
pentru evaluările şi proiectele prezentate de reprezentanţii Serviciului şi pentru ofertele de formare şi specializare profesională ale
instituţiei noastre.
3 Schimbul de informaţii între SRI şi parteneri a totalizat 19.163 de mesaje (faţă de 18.990 mesaje în 2015), dintre care 6.821 de mesaje
expediate şi 12.342 de mesaje primite.
Au fost realizate 838 de activităţi de cooperare internaţională dintre care 51 de contacte la nivel de conducere (27 în străinătate şi
24 în România) şi 787 contacte la nivel de experţi (535 în străinătate şi 252 în România). În plus, au avut loc 18 activităţi în sistem
videoconferinţă.
În intervalul de referinţă au fost gestionate în comun 130 de operaţiuni/ proiecte parteneriale, în special cu partenerii strategici.
23
NESECRET
RAPORT PRIVIND ACTIVITATEA DESFĂȘURATĂ ÎN ANUL 2016 EXEMPLAR NR. ....
CAPITOLUL V
COORDONAREA ŞI CONTROLUL
ACTIVITĂŢII SERVICIULUI
V.1. COORDONAREA STRATEGICĂ A ACTIVITĂŢII DE CĂTRE
CONSILIUL SUPREM DE APĂRARE A ŢĂRII
3 Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în calitate de coordonator strategic al activităţilor din domeniul securităţii naţionale, a transmis
SRI 45 de hotărâri adoptate la nivelul acestui for, în a căror implementare i-au revenit responsabilităţi şi instituţiei noastre, în virtutea
competenţelor legale.
În baza propriilor evaluări privind potenţialul de risc al unor evoluţii cu relevanţă pentru securitatea naţională, Serviciul a supus
atenţiei CSAT fenomene şi problematici, în vederea adoptării unor hotărâri care să prevadă măsuri de soluţionare a disfuncţiilor ori
vulnerabilităţilor identificate.
24
NESECRET
RAPORT PRIVIND ACTIVITATEA DESFĂȘURATĂ ÎN ANUL 2016 EXEMPLAR NR. ....
1 Au fost aprobate, la propunerea SRI, măsuri pentru:
consolidarea cooperării şi schimbului de expertiză între instituţiile componente ale Sistemului Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Terorismului (SNPCT);
testarea infrastructurii tehnologice a Centrului Naţional de Acţiune Antiteroristă, organizarea de reuniuni format SNPCT şi iniţierea unor campanii de educaţie de
securitate pe profil antiterorist;
replanificarea activităţii de aprobare a proiectului de modificare şi completare a Legii 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului;
protecţia informaţiilor clasificate naţionale, NATO şi UE, precum şi a celor care fac obiectul acordurilor internaţionale;
consolidarea securităţii cibernetice şi dezvoltarea unor servicii şi sisteme TIC de interes naţional;
combaterea fenomenului defrişărilor ilegale ale fondului forestier naţional;
1 Totodată, SRI a supus analizei şi avizării de către acest organism:
principalele direcţii de acţiune şi obiective majore ale Serviciului pentru anul 2016;
raportul privind execuţia bugetară a cheltuielilor operative realizate de SRI în anul 2015 şi stabilirea plafonului de cheltuieli pentru anul 2016;
proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 435/ 2013 privind participarea Serviciului Român de Informaţii şi a
Ministerului Apărării Naţionale la proiectul „Multinational Cyber Defence Capability Development 2 - MN CD2”;
concluziile activităţii pentru protecţia informaţiilor clasificate din sfera de competenţă a Serviciului.
3 CSAT a recepţionat de la SRI 14 documente prevăzute în Programul de activitate al acestui for pentru 2016 şi un document suplimentar
privind evoluţii relevante ale mediului de securitate.
1 Menţionăm rapoartele şi evaluările privind:
stadiul şi perspectivele implementării proiectului Fondul de Sprijin NATO pentru Ucraina în domeniul cyber;
nivelul de securitate cibernetică la nivelul instituţiilor publice din România;
protecţia infrastructurilor critice informaţionale - deficienţe, riscuri şi vulnerabilităţi;
stadiul şi perspectivele programului însoţitorilor înarmaţi la bordul aeronavelor;
riscuri şi vulnerabilităţi în sistemul naţional de control al exporturilor strategice;
protecţia informaţiilor clasificate din aria de responsabilitate a SRI.
3 În acord cu responsabilităţile ce i-au revenit în realizarea Programului de activitate al CSAT pentru anul 2016, Serviciul a contribuit
la elaborarea unor evaluări privind evoluţii de securitate semnificative, integrate de instituţiile responsabile şi prezentate la nivelul
Consiliului.
V.2. CONTROLUL DEMOCRATIC
2.1. CONTROLUL PARLAMENTAR
3 Serviciul a pus la dispoziţia Comisiei Comune Permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar
asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii 95 de documente (cu 31 mai multe decât în 2015), dintre care 64 au constituit răspunsuri
la solicitările Comisiei.
3 Informările transmise (31, din care 12 privind activitatea Serviciului) s-au referit la evoluţii în domenii din competenţa instituţiei sau
solicitări adresate de reprezentanţi ai Parlamentului pe tematici diverse (proiecte legislative, priorităţi de politică externă ale României,
poziţii ale unor comisii speciale la memoriile formulate de diverşi petenţi ş.a.). Datele şi evaluările furnizate Comisiei au contribuit la
întregirea imaginii privind nivelul de complexitate şi integritate a activităţilor SRI.
3 SRI a manifestat maximă disponibilitate şi transparenţă faţă de activităţile de supraveghere şi control exercitate de Comisie în
contextul verificărilor realizate la sediul unor unităţi centrale şi teritoriale ale Serviciului.
Comisia a desfăşurat activităţi de control la Direcţiile Judeţene de Informaţii Braşov şi Constanţa, Direcţia de Informaţii a Municipiului
Bucureşti, precum şi la Direcţia Generală Investigaţii Tehnice şi Documentare. Verificările efectuate s-au concentrat pe examinarea
documentelor de organizare, planificare şi reglementare a activităţii, a conduitei profesionale a personalului pentru îndeplinirea
atribuţiilor specifice, precum şi a modului de utilizare a fondurilor destinate susţinerii misiunilor atribuite.
Rezultatele verificărilor au evidenţiat respectarea consecventă, de către angajaţii şi structurile instituţiei, a prevederilor constituţionale şi
ale actelor normative din domeniul securităţii naţionale în exercitarea atribuţiilor Serviciului, pe profilurile de activitate şi problematicile
din competenţă.
25
NESECRET
RAPORT PRIVIND ACTIVITATEA DESFĂȘURATĂ ÎN ANUL 2016 EXEMPLAR NR. ....
2.2. CONTROLUL FINANCIAR
3 Exercitarea controlului financiar preventiv propriu şi monitorizarea operaţiunilor de către controlorul delegat al Ministerului
Finanţelor Publice au urmărit respectarea condiţiilor de legalitate şi regularitate ale operaţiunilor care afectează fondurile publice şi/
sau patrimoniul public, precum şi încadrarea acestora în limitele şi destinaţia creditelor bugetare şi de angajament.
În conformitate cu procedurile cadru reglementate, SRI a transmis periodic către autorităţile abilitate, în principal Ministerului
Finanţelor Publice, documentaţii şi raportări în care este reflectată activitatea economico-financiară a instituţiei.
Pe parcursul anului 2016, legalitatea operaţiunilor efectuate de Serviciu în administrarea şi întrebuinţarea resurselor financiare aprobate
prin buget pentru anul 2015 a făcut obiectul unor activităţi de audit public extern executate de reprezentanţi ai Curţii de Conturi a
României, atât la nivelul ordonatorului principal de credite, cât şi la unii ordonatori terţiari de credite. În urma verificărilor nu au fost
constatate elemente de neconformitate şi au fost certificate situaţiile financiare întocmite de către ordonatorii de credite în cauză.
Execuţia bugetului pentru anul 2016 şi gestionarea patrimoniului din administrare pe parcursul acestui exerciţiu financiar fac obiectul auditului extern efectuat de
Curtea de Conturi a României, în perioada martie-septembrie 2017, la nivelul ordonatorului principal de credite şi al unor ordonatori terţiari de credite.
26
NESECRET
RAPORT PRIVIND ACTIVITATEA DESFĂȘURATĂ ÎN ANUL 2016 EXEMPLAR NR. ....
CAPITOLUL VI
PARTENERIATUL CU
CETĂŢEANUL
VI.1. RELAŢIONAREA CU SOCIETATEA CIVILĂ
Instituţia a diversificat modalităţile de comunicare şi cooperare cu cetăţenii pentru a prezenta provocările de securitate cu care se
confruntă România, pentru a facilita cunoaşterea activităţilor pe care serviciile de informaţii le desfăşoară în interesul public, a locului şi
rolului Serviciului în arhitectura naţională de securitate şi pentru a promova oportunităţile de carieră în SRI.
3Prin articolele publicate în revistele de specialitate, au fost prezentate şi supuse dezbaterii teme de interes pentru securitatea naţională.
Din aceeaşi perspectivă, instituţia a organizat şi a participat la evenimente destinate atât specialiştilor, cât şi publicului larg.
3 SRI a iniţiat şi dezvoltat programe de awareness destinate consolidării culturii de securitate în mediul beneficiarilor legali, al
instituţiilor şi autorităţilor publice sau private, dar şi la nivelul societăţii civile.
27
NESECRET
RAPORT PRIVIND ACTIVITATEA DESFĂȘURATĂ ÎN ANUL 2016 EXEMPLAR NR. ....
3 Interfaţa instituţiei cu societatea civilă a fost realizată, în principal, prin reprezentarea în cadrul unor evenimente derulate în spaţiul
public şi prin prezenţa în mediul online (prin site-ul oficial şi conturile deţinute pe platforme media de socializare - Facebook şi Twitter).
3 în derularea unor evenimente precum Târgul universităţilor, campania „50 de minute cu și despre SRI în licee” şi proiectul Intellitech
de promovare în universități a posibilităților de încadrare în zona tehnică.
3 Dezvoltarea programelor de cercetare ştiinţifică şi consolidarea rolului SRI în diseminarea culturii de securitate au fost o preocupare
constantă în cooperarea Serviciului cu mediul academic.
Reprezentanţii SRI au participat la conferinţe şi alte manifestări ştiinţifice sau la întâlniri de lucru prin care a fost vizată operaţionalizarea
unor proiecte de cercetare-dezvoltare.
Instituţia a organizat, sub patronajul ANI „MV”, Masa Rotundă „Succes şi lecţii învăţate în istoria intelligence-ului românesc în secolul XX”, cu participarea unor
reprezentanţi ai mediului academic, specialişti în istoria serviciilor de informaţii.
Organizarea unor evenimente ştiinţifice cu participare internaţională a facilitat transferul de expertiză şi conectarea la evoluţiile globale
pe care le înregistrează domeniul studiilor de intelligence.
A treia ediţie a programului de formare Security in the Black Sea Region. Shared Challenges, Sustainable Future (realizat în parteneriat cu Universitatea Harvard -
SUA) şi a XXII-a ediţie a conferinţei Intelligence in the Knowledge Society XXI au fost evenimentele cele mai importante pentru realizarea schimbului de expertiză în
domeniul intelligence.
3 Institutul Naţional de Studii de Intelligence - INSI a avut un rol important în derularea proiectelor de cercetare ştiinţifică, adresate
beneficiarilor interni (finalizate în anul 2016, dar şi în proiecţie multianuală) şi destinate modernizării instituţionale.
VI.2. RELAŢIILE CU PUBLICUL ŞI MASS-MEDIA
Activităţile de comunicare publică şi relaţionare cu cetăţenii au fost subordonate principiilor transparenţei, legalităţii şi obiectivităţii şi
asigurării continuităţii demersurilor de promovare a culturii de securitate.
3Importanţa deosebită asociată relaţionării Serviciului, atât cu cetăţenii, cât şi cu alte instituţii care i se adresează cu diferite cereri sau
solicitări a determinat procesarea unui număr de 31.397 petiţii (5.626 adresate de autorităţi publice, 4.989 transmise de persoane juridice,
iar 20.782 d
← Înapoi la începutul extrasului
Extrasul poate avea altă structură decât documentul original. Data preluării nu reprezintă perioada statistică sau data publicării de către instituție.
Identificarea exactă a documentului colectat
Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.
c061c1a13d46f69fa344ce8179bf3976274e88546682da61a44a0f8e9c2ea626