Program de
guvernare
Documentul original ↗
Proiect editorial 2026-2028Propuneri, date și condiții de implementare, cu stadiul verificării la vedere.

Document colectat · Rapoarte publice ale SRI

Raport_activitate_2016.pdf

Instituția sau publicația sursă
Rapoarte publice ale SRI
Data preluării
26.09.2026 17:54
Dimensiunea materialului
672,5 KB

Conținutul disponibil în colecție

Textul documentului

deficienţe în sistemele protective instituite în cadrul unor autorităţi şi instituţii publice centrale şi locale, precum şi entităţi care funcţionează în subordinea, în coordonarea, sub autoritatea sau în domeniul de activitate al acestora. Au fost informaţi 61 de beneficiari din plan central şi tot atâţia (61) de la nivel local. 3 Cooperarea interinstituţională/ externă a continuat să înregistreze o dinamică accentuată, în condiţiile complexităţii în creştere atât a situaţiei operative, cât şi a verificărilor de securitate realizate de structurile specializate ale SRI. Palierul cooperării interinstituţionale a vizat atât relaţionarea, la parametrii de eficienţă deja consacraţi, cu ORNISS dar şi cu autorităţile desemnate de securitate şi alte instituţii cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale. Relaţionarea externă (cu servicii partenere şi autorităţi naţionale de securitate străine) a vizat schimbul de informaţii pe linia verificărilor de securitate a persoanelor fizice şi juridice şi acordarea de expertiză pe componenta protecţiei informaţiilor clasificate. 3 SRI a îndeplinit atribuţiile ce îi revin în colectarea, distribuirea şi protecţia corespondenţei clasificate naţionale în condiţii de siguranţă şi operativitate, misiunile pe această componentă fiind executate la parametrii prognozaţi. 3 În îndeplinirea prevederilor legale în materie, SRI a răspuns unui număr de 69 de solicitări/ petiţii de la autorităţi, instituţii publice sau de la persoane fizice ori juridice pe diferite tematici circumscrise protecţiei informaţiilor clasificate. III.6. PRODUSE OSINT Ca şi în anii anteriori, un număr important de produse informaţionale obţinute din exploatarea surselor deschise a fost valorificat la o gamă extinsă de beneficiari şi parteneri din ţară şi străinătate. Pentru acoperirea necesităţilor de cunoaştere, în acord cu evoluţiile mediului de securitate, portofoliul consacrat a fost completat cu noi produse, realizate în baza unor soluţii analitice inovative şi utilizarea de instrumente software specializate. Pentru o mai bună conexare la agenda de securitate naţională a beneficiarilor legali, în ultima parte a intervalului analizat a fost reevaluat portofoliul produselor realizate din surse deschise, accentul fiind pus pe restabilirea priorităţilor şi customizarea documentelor de informare. 18 NESECRET RAPORT PRIVIND ACTIVITATEA DESFĂȘURATĂ ÎN ANUL 2016 EXEMPLAR NR. .... III.7. ASIGURAREA LEGALITĂŢII ACTIVITĂŢII Similar anilor precedenţi, activitatea SRI s-a realizat cu respectarea principiului legalităţii pe toate componentele activităţii. Consolidarea instrumentelor de control preventiv a garantat derularea proceselor şi fluxurilor instituţionale în deplin şi strict acord cu legislaţia naţională şi tratatele la care România este parte. De asemenea, SRI a asigurat sistematic realizarea conformităţii între reglementările interne şi angajamentele asumate în cooperarea interinstituţională şi cu parteneri externi. 3 Structurile specializate ale Serviciului au acţionat pentru planificarea, dezvoltarea şi evaluarea rezultatelor expertizării juridice a activităţii. Concomitent, s-a acţionat pentru consolidarea controlului intern al procesului de asigurare juridică a deciziilor şi procedurilor, în conformitate cu exigenţele politicii de control a SRI. Controlul intern a vizat, prioritar, verificarea activităţii curente din perspectiva îndeplinirii cerinţelor legale şi ale cadrului normativ intern. 3 O dimensiune importantă a controlului a reprezentat-o asigurarea legalităţii procedurilor de achiziţii publice şi a finalizării acestora cu atribuirea contractelor de furnizare, servicii sau lucrări. S-a asigurat respectarea sistematică a principiilor atribuirii contractelor de achiziţie publică şi, subsecvent, protejarea intereselor patrimoniale ale Serviciului. 3 Pentru aprofundarea conlucrării SRI cu instituţiile din sistemul de securitate naţională şi de aplicare a legii s-a acţionat pentru creşterea consistenţei datelor şi informaţiilor puse la dispoziţie organelor de aplicare a legii, precum şi prin substanţierea aportului de specialitate în ceea ce priveşte punerea în aplicare, la nivel naţional, a sancţiunilor internaţionale. 3 SRI a asigurat, prin Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor, punerea în executare a dispoziţiilor actelor de autorizare a restrângerii exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale pentru toate structurile din Sistemul naţional de securitate şi, până la publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei Curţii Constituţionale a României nr.51/ 2016, în luna martie 2016, în baza dispoziţiilor legale în vigoare la acel moment, pentru Ministerul Public. 3 Au fost recepţionate 12.992 acte de autorizare (3.736 mandate de securitate națională – 3.423 mandate pentru SRI, 8.792 mandate de supraveghere tehnică şi 464 ordonanţe), prin care s-a dispus interceptarea a 30.010 posturi (24.781 mobile, 1.427 fixe, 3.802 Internet), fiind puse în aplicare, din punct de vedere tehnic, 29.079 posturi (mobile, fixe şi Internet). 3 Pentru asigurarea legalităţii punerii în executare a actelor de autorizare a restrângerii temporare a unor drepturi şi libertăţi, activitatea de evidenţă a actelor de autorizare a interceptării comunicaţiilor şi de marcare a ţintelor în sistem s-a derulat pe următoarele coordonate: 1 asigurarea, în regim permanent, a activităţii de preluare a actelor de autorizare a interceptării comunicaţiilor; 1 gestionarea solicitărilor transmise de beneficiarii actelor de autorizare pe perioada de valabilitate a acestora; 1 administrarea bazei de date informatizate unice cu actele de autorizare; 1 executarea controlului preventiv de conformitate a actelor de autorizare a interceptării comunicaţiilor. 19 NESECRET RAPORT PRIVIND ACTIVITATEA DESFĂȘURATĂ ÎN ANUL 2016 EXEMPLAR NR. .... CAPITOLUL IV COOPERAREA INTERNĂ ŞI INTERNAŢIONALĂ IV.1. COOPERAREA INTERINSTITUŢIONALĂ Serviciul Român de Informaţii a acţionat în sensul consolidării relaţiilor de colaborare cu celelalte structuri din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, demers menit să asigure anticiparea, extinderea cunoaşterii şi gestionarea în cooperare a riscurilor şi ameninţărilor la adresa securităţii naţionale. Dinamica uşor descendentă a schimbului de informaţii (o scădere cu circa 5,22%, faţă de anul 2015) a fost compensată de creşterea gradului de aprofundare a datelor ce au făcut obiectul cooperării, concomitent cu orientarea măsurilor către acţiuni complexe şi ţinte de nivel ridicat. S-au realizat progrese în privinţa ritmicităţii aportului informaţional şi valorificării momentelor operative identificate în cadrul activităţilor realizate în comun, în special ca urmare a orientării resurselor informaţionale şi adaptării capabilităţilor tehnice la necesităţile operaţionale. Serviciul a asigurat, în calitate de coordonator tehnic al Sistemului Naţional de Prevenire şi Combatere a Terorismului şi de coordonator tehnic al Sistemului Naţional de Securitate Cibernetică, îndeplinirea responsabilităţilor asociate. Totodată, a asistat şi sprijinit partenerii instituţionali în demersurile de protecţie a informaţiilor clasificate. 20 NESECRET RAPORT PRIVIND ACTIVITATEA DESFĂȘURATĂ ÎN ANUL 2016 EXEMPLAR NR. .... 3 În ceea ce priveşte cooperarea cu celelalte structuri informative naţionale, prevăzută prin Protocolul general de cooperare privind activitatea de informaţii pentru securitate naţională, SRI a acoperit, prin acţiuni specifice, domeniile reglementate, acţionând în direcţia îndeplinirii atribuţiilor sale generale. Cooperarea a avut ca obiect protecţia sistemelor informatice şi de comunicaţii, asigurarea compatibilităţii şi interoperabilităţii acestora, precum şi implementarea unitară a standardelor de protecţie a informaţiilor clasificate (naţionale, NATO şi a celor care fac obiectul acordurilor bi- sau multilaterale la care România este parte). O activitate susţinută s-a înregistrat în cadrul mecanismelor de cooperare care au vizat migraţia ilegală, criminalitatea organizată, manifestările extremiste, precum şi protejarea şi asigurarea intereselor României. În valorificarea rezultatelor, Serviciul a asigurat informarea beneficiarilor legali printr-un flux constant şi consistent de informaţii, prognoze şi estimări privind posibilele evoluţii în aceste problematici şi impactul asupra securităţii naţionale. 3 În domeniul securităţii cibernetice, SRI a coordonat instituţiile semnatare ale protocolului general de cooperare în direcţia armonizării poziţiei României în domeniul securităţii cibernetice. În acest sens, a asigurat cadrul de dezbateri şi analiză în formatul Grupului de Suport Tehnic al Consiliului Operativ de Securitate Cibernetică/ COSC, pe următoarele teme: 1 derularea proiectelor multinaţionale; 1 reconceptualizarea proiectului Legii privind Securitatea Cibernetică a României; 1 definitivarea şi semnarea variantei actualizate a Memorandumului de Înţelegere privind apărarea cibernetică, încheiată între NATO/ CDMB şi România/ SRI; 1 elaborarea elementelor de mandat în domeniul securităţii cibernetice, în perspectiva participării la Summit-ul de la Varşovia, respectiv demersuri vizând implementarea la nivel naţional a deciziilor de la summit; 1 operaţionalizarea Task Force România-SUA în domeniul securităţii cibernetice. 3 Dintre modalităţile de cooperare, locul central l-au avut: 1 schimbul de date şi informaţii (ponderea relaţionării fiind cu MAI, SIE şi MApN), realizat în conformitate cu normele legale şi cu respectarea termenelor de comunicare a datelor solicitate de instituţiile partenere; 1 participarea experţilor desemnaţi de părţile semnatare la executarea unor misiuni complexe şi schimbul operativ de date şi informaţii de interes, ceea ce a potenţat documentarea calificată a activităţilor infracţionale. 3 Principalele problematici care au făcut obiectul cooperării interinstituţionale: 1 prevenirea şi contracararea unor acţiuni care pot aduce atingere valorilor caracteristicilor constituţionale ale statului român - suveranitate, independenţă, unitate, indivizibilitate; 1 prevenirea şi contracararea unor factori de risc şi ameninţări de natură a afecta securitatea naţională în domeniul militar; 1 prevenirea şi combaterea terorismului; 1 prevenirea şi contracararea unor factori de risc şi ameninţări la adresa ordinii publice şi a siguranţei persoanei; 1 prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate interne; 1 prevenirea şi combaterea corupţiei, fraudei şi spălării banilor; 1 prevenirea şi combaterea ameninţărilor transfrontaliere; 1 protecţia sistemelor informatice şi de comunicaţii, precum şi asigurarea compatibilităţii şi interoperabilităţii acestora; 1 prevenirea şi combaterea traficului ilegal de armament, muniţii, materii explozive, materiale nucleare ori radioactive, toxice sau agenţi biologici, precum şi cu produse, tehnologii şi servicii aflate sub controlul internaţional ori interzise prin tratate şi convenţii internaţionale; 1 prevenirea faptelor şi activităţilor de natură extremistă; 1 prevenirea şi combaterea unor activităţi subversive desfăşurate de organizaţii secrete, structuri informative ilegale şi paramilitare; 1 prevenirea şi contracararea activităţilor ilegale de culegere de informaţii derulate în beneficiul unor entităţi străine. 3 Principalele activităţi de cooperare s-au realizat pe relaţia cu MAI, MP, MApN, SIE, MJ şi SPP. Cooperarea cu MAI şi-a menţinut tendinţa ascendentă din punct de vedere calitativ înregistrată în anii anteriori, în 2016 volumul informaţiilor vehiculate menţinându-se la un nivel relativ similar anului 2015. Pe relaţia cu SIE, s-a consolidat conlucrarea pe dosare de securitate complexe, de interes strategic pentru România. Cooperarea cu MApN, în creştere atât din punct de vedere calitativ, cât şi numeric, s-a evidenţiat prin nivelul ridicat de consistenţă şi complexitate a activităţilor desfăşurate. Colaborarea cu MP, ulterior lunii martie 2016, s-a axat pe schimbul de informaţii. Relaţionarea cu MJ s-a situat la valori apropiate anului precedent (348 informări în 2016, faţă de 321 în 2015). În ceea ce priveşte conlucrarea cu SPP, s-a produs o creştere a volumului de activităţi vizând protecţia demnitarilor (743 în 2016, faţă de 503 în 2015), concomitent cu scăderea numărului de intervenţii pirotehnice (104 în 2016, faţă de 141 în 2015). 21 NESECRET RAPORT PRIVIND ACTIVITATEA DESFĂȘURATĂ ÎN ANUL 2016 EXEMPLAR NR. .... IV.2. CONTRIBUŢIA SRI PE RELAŢIA CU NATO ŞI UE SRI a contribuit la demersurile de promovare a intereselor României în format aliat şi UE, prin implicarea directă sau coordonarea unor proiecte în domenii circumscrise ariei de responsabilitate a instituţiei, prin furnizarea de contribuţii analitice de nivel strategic, respectiv prin susţinerea demersurilor de intelligence diplomacy. Expertiza şi informaţiile acumulate ca urmare a participării SRI la procesele derulate la nivel NATO şi UE au fost valorificate în informarea beneficiarilor legali, fiind asigurată cunoaşterea strategică şi anticipativă asupra evoluţiilor cu potenţial impact asupra securităţii României. 2.1. ÎN FORMAT NATO 3 Similar anilor precedenţi, activitatea în format NATO, derulată pe cele două filiere, policy (configurarea şi implementarea principiilor noii politici în domeniul informaţiilor) şi intelligence (furnizarea de contribuţii analitice), s-a circumscris obiectivului de promovare a intereselor naţionale în cadru aliat. 3 În perspectiva accederii de către serviciile civile româneşti în Troica Comitetului pentru Informaţii Civile/ CIC în 2017 şi preluării preşedinţiei acestui format în 2018, SRI a acţionat pentru acumularea de expertiză şi stabilirea priorităţilor naţionale care să faciliteze valorificarea optimă a acestui statut. Pe zona de policy, Serviciul a participat direct la elaborarea politicii cuprinzătoare în domeniul informaţiilor - Overarching Intelligence Policy (în intervalul ianuarie-iunie 2016) şi a fost un actor permanent şi activ implicat în procesul de implementare a prevederilor acesteia. Pe dimensiunea de intelligence, principalul obiectiv a fost susţinerea procesului de consolidare a frontierei estice a Alianţei ca prioritate pe agenda NATO. De asemenea, Serviciul a continuat să aibă un aport substanţial la fluxul de intelligence agreat, prin coordonarea a două dintre evaluările anuale ale Comitetului, precum şi prin coordonarea la nivel naţional a contribuţiei României la evaluarea anuală a comunităţii de intelligence aliate privind ameninţările la adresa NATO. 3 Pe relaţia cu Unitatea de Informaţii 1/ IU (structură de analiză de la Cartierul General al NATO, principal producător de intelligence pentru formatele aliate de decizie, în particular Consiliul Nord-Atlantic), SRI s-a menţinut în topul serviciilor contributoare (locul al doilea, după Franţa). S-a acţionat constant pentru menţinerea în atenţie a evoluţiilor stării de securitate din zonele problematice din proximitatea României, pe fondul impactului potenţial al acestora asupra securităţii naţionale. 3 În raport cu Oficiul de Securitate al NATO/ NOS, SRI a îndeplinit rolul de integrator al răspunsurilor naţionale şi a contribuit la susţinerea programelor contrainformative ale NATO. 3 SRI s-a implicat activ în susţinerea mai multor proiecte aliate pe profil cyber: 1 operaţionalizarea Fondului NATO de Sprijin (Trust Fund/ TF) pentru Ucraina în domeniul Apărării Cibernetice, proiect destinat dezvoltării capabilităţilor tehnice strict defensive de tip CERT ale Ucrainei, respectiv securizării de infrastructuri critice. Proiectul se află într-un stadiu avansat de implementare şi are perspective de extindere, pe fondul interesului manifestat atât de instituţiile ucrainene beneficiare, cât şi de NATO; 1 participarea României, prin SRI, ca națiune sponsor, la Centrul NATO de Excelență pentru Apărarea Cibernetică prin Cooperare (Cooperative Cyber Defence C
← Înapoi la începutul extrasului

Extrasul poate avea altă structură decât documentul original. Data preluării nu reprezintă perioada statistică sau data publicării de către instituție.

Identificarea exactă a documentului colectat

Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.

c061c1a13d46f69fa344ce8179bf3976274e88546682da61a44a0f8e9c2ea626