Descărcați

a făcut obiectul unor contracte de îmbunătățire a solului în cadrul măsurilor de dezvoltare rurală51. În 2016, 86 % din suprafața pe care se pot executa lucrări ale solului52 a fost lucrată în mod convențional, iar pentru 33 % din terenul arabil53 solul a rămas neacoperit în timpul lunilor de iarnă. Impactul măsurilor de îmbunătățire a solului poate fi amplificat prin activități de cercetare, inovare și demonstrație disponibile în cadrul viitoarei misiuni privind sănătatea solului din programul Orizont Europa. În ceea ce privește calitatea apei conform Directivei-cadru privind apa (DCA), toate corpurile de apă de suprafață se află într-o stare ecologică bună sau medie, iar 2 % din corpurile de apă de suprafață au o stare chimică mediocră. Toate corpurile de apă subterană se află într-o stare cantitativă bună, iar 10,5 % 15 nu reușesc să atingă o stare chimică bună. Poluarea difuză din surse agricole a reprezentat a doua cea mai importantă presiune asupra corpurilor de apă. Poluarea cu nutrienți și cu substanțe organice are cel mai mare impact asupra apelor de suprafață, iar poluarea chimică are cel mai mare impact asupra apelor subterane. Nitrații au fost principalii poluanți din cauza cărora nu s-a putut atinge o stare chimică bună. Evoluția excedentului potențial de azot și de fosfor de pe terenurile agricole din România urmează o tendință descendentă (2017: -12 kg N/ha și -5 kg P/ha), în ciuda unor fluctuații anuale și, în ansamblu, rămâne sub media UE (media pe 4 ani: 46,5 kg N/ha și 0,5 kg P/ha)54. În 2012, 83 % din apa analizată de stațiile de monitorizare a apelor subterane din România era de înaltă calitate și 7 % era de calitate slabă, deși există o tendință de creștere a numărului de stații care înregistrează o calitate slabă. În cadrul PDR pentru perioada 2014-2020, 11,9 % din terenurile agricole din țară făceau obiectul unor contracte pentru îmbunătățirea gestionării apei în 201655. Informațiile privind captarea apei în agricultură în România indică o tendință fluctuantă, stabilizându-se în ultimii ani în jurul unor valori mai scăzute decât în trecut. Ponderea suprafețelor irigabile din România a crescut începând din 2010, ajungând la 1,9 % din suprafața agricolă utilizată totală în 2016. În mod similar, a crescut volumul de apă utilizată în agricultură pentru irigații (2012: 371 milioane m3, 2017: 440 milioane m3)56. Cu toate acestea, este foarte dificil să se obțină date fiabile privind utilizarea apei în agricultură, deoarece mulți fermieri utilizează apa din cursuri de apă, puțuri și iazuri. În pofida efectelor benefice asupra cantității și calității apei ale unora dintre opțiunile de punere în aplicare ale României (de exemplu, alegerea zonelor de interes ecologic, culturile de plante proteice care fac obiectul sprijinului cuplat facultativ, pajiștile permanente sensibile din punctul de vedere al mediului), se pare că lipsa formării și a unor servicii de consiliere adecvate pentru fermieri a împiedicat o mai bună gestionare și eficiență a utilizării apei. Sursă: EUROSTAT57 2.6 Contribuția la protejarea biodiversității, îmbunătățirea serviciilor ecosistemice și conservarea habitatelor și a peisajelor România este unul dintre cele mai bogate state membre ale UE în ceea ce privește diversitatea biologică (în România aflându-se 5 din cele 9 zone biogeografice stabilite la nivelul UE-28)58. În 2018, 23 % din teritoriul României era inclus în rețeaua Natura 2000 (peste media UE), din care 16 % în cadrul ariilor de protecție specială (APS) Natura 2000 și 17 % în cadrul siturilor de importanță comunitară (SIC) Natura 2000. 39 % din suprafața forestieră și 12 % din suprafața agricolă utilizată fac parte din rețeaua Natura 200059. România nu a finalizat elaborarea și aprobarea planurilor de gestionare 16 Natura 2000, dar a înregistrat progrese în această direcție, întrucât puțin sub 50 % din planuri au fost aprobate începând cu 2019. Măsura Natura 2000 nu a fost programată în cadrul PDR 2014-2020, dar sprijinul pentru protecția anumitor specii și habitate a fost disponibil în cadrul altor măsuri (agromediu, ZCN, silvicultură, climă și agricultură ecologică). Unele pachete vizează exclusiv zonele Natura 2000. Trebuie întreprinse acțiuni suplimentare pentru finalizarea procesului de desemnare a siturilor Natura 2000, pentru instituirea unor obiective de conservare clar definite și a măsurilor de conservare necesare pentru situri, precum și pentru furnizarea de resurse adecvate pentru punerea lor în aplicare în vederea menținerii și a readucerii speciilor și habitatelor de interes comunitar la un stadiu de conservare corespunzător în aria lor naturală de răspândire. Pe lângă faptul că zone importante din teritoriul României fac parte din rețeaua Natura 2000, o parte importantă a teritoriului său (3,1 milioane ha) se află sub incidența unui sistem de zone naturale protejate din punct de vedere funcțional. Două obiective sunt incluse în lista patrimoniului mondial UNESCO (Delta Dunării și mai multe zone cu păduri de fag antice și primitive) 60. Indicele privind păsările specifice terenurilor agricole pentru România a scăzut între 2010 și 2015, de la 100 la 97. Din 20 de specii monitorizate, pentru opt s-a înregistrat o scădere, nouă aveau o tendință incertă, două nu au putut fi evaluate și pentru una s-a înregistrat o creștere61. În România, 32 % din suprafața agricolă utilizată este reprezentată de pajiști permanente. Conform raportului privind stadiul de conservare și tendințele speciilor și habitatelor elaborat în temeiul Directivei UE privind habitatele (2013-2018), 94,6 % din habitatele de tip „pajiști” din România se află într-un stadiu de conservare corespunzător, în timp ce pentru restul de 5,4 % stadiul de conservare este în declin. În 2012, 36 % din terenurile agricole erau clasificate ca suprafețe agricole de mare valoare naturală 62. După o primă scădere în 2015, procentajul terenurilor agricole care fac obiectul contractelor de gestionare ce sprijină biodiversitatea și/sau peisajele a crescut în permanență, ajungând la 5 % din suprafața agricolă utilizată totală în 201863. Toate suprafețele care fac obiectul angajamentelor sunt situate în zone montane și deluroase. Presiunile și amenințările la adresa habitatelor din România sunt legate de schimbarea destinației terenurilor, intensificarea agriculturii, utilizarea excesivă a pesticidelor și a fertilizării, conversia pajiștilor în terenuri arabile, pășunatul intensiv, urbanizarea continuă, zonele industriale sau comerciale, eliminarea deșeurilor menajere și a celor provenite de la instalații de agrement, eroziunea solului sau compoziția speciilor. Între 2010 și 2017, suprafața agricolă utilizată gestionată de ferme cu o intensitate ridicată a factorilor de producție per hectar a crescut constant, ajungând la 52,3 % din suprafața agricolă utilizată (peste media UE de 36,3 %). În același timp, suprafața agricolă utilizată gestionată de ferme cu intensitate scăzută a factorilor de producție per hectar a scăzut de la 33,3 % la 16,1 %. În 2016, 37,9 % din suprafața agricolă utilizată a fost folosită pentru pășunatul extensiv64. În România, doar 3,4 % din suprafața agricolă utilizată este acoperită de pârloage și de elemente liniare, sub media UE (4,6 %)65. Regiunile sudice, în care sunt situate ferme vegetale mari și în care se practică agricultura intensivă, sunt foarte sărace în elemente liniare, această zonă fiind una dintre cele mai sărace în elemente liniare din UE. În iulie 2019, Comisia a trimis o scrisoare de punere în întârziere României, deoarece acest stat nu a asigurat protecția adecvată a habitatelor și speciilor de interes la nivelul UE prin desemnarea de arii naturale protejate. În iulie 2020, Comisia a trimis o altă scrisoare de punere în întârziere, deoarece România nu a desemnat ariile speciale de conservare și nu a stabilit în mod constant obiective și măsuri detaliate de conservare specifice fiecărui sit. Măsurile de îmbunătățire a stadiului de conservare a habitatelor sunt insuficient promovate, iar politicile agricole și planurile de gestionare a ariilor pot fi îmbunătățite prin colaborarea cu fermierii. Structurile de gestionare a conservării au o capacitate 17 insuficientă, în timp ce stimulentele pentru fermieri nu asigură implicarea acestora în gestionarea terenurilor lor agricole într-un mod favorabil biodiversității. Cadrul de acțiune structurat în funcție de priorități indică faptul că sunt necesare măsuri pentru promovarea politicilor agricole care vizează conservarea biodiversității, pentru punerea în aplicare a unor pachete de agromediu eficace, acolo unde nu există incompatibilități între măsurile de conservare propuse și pachetele de agromediu existente și prin punerea în aplicare a plăților Natura 2000 în ariile protejate în care măsurile de conservare impuse de planurile de gestionare devin obligatorii, pentru păstrarea categoriei de utilizare a pajiștilor, pentru a reduce utilizarea pesticidelor, pentru a promova agricultura extensivă și pentru a controla speciile invazive și speciile indigene problematice. Sunt enumerate măsuri pentru pajiști, terenuri cultivate și păduri, precum și în ceea ce privește guvernanța, capacitatea administrativă și formarea. În 2020 suprafața forestieră acoperea 30 % din teritoriul României, sub media UE (39,8 %)66, aceasta fiind concentrată în zona montană și în cea deluroasă (doar 7 % din păduri se află în zona de câmpie)67. În 2020, Comisia Europeană a inițiat o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor împotriva guvernului român, solicitându-i să combată exploatarea forestieră ilegală și să protejeze mai bine pădurile din siturile sale Natura 2000. Suprafața destinată agriculturii ecologice din România a început să crească, după câțiva ani de tendință descrescătoare. Aceasta a crescut de la 1,7 % din suprafața agricolă utilizată în 2016 la 2,4 % în 2018, în principal datorită sprijinului acordat prin FEADR în cadrul PDR pentru perioada 2014-202068. Suprafața aflată în curs de conversie exprimată ca pondere din suprafața agricolă utilizată prezintă, de asemenea, o tendință pozitivă69. România se situează încă cu mult sub media UE (unde 8 % din suprafața agricolă utilizată este dedicată agriculturii ecologice) și poate contribui substanțial la obiectivul strategiei Comisiei („De la fermă la consumator”), deoarece deține cea de a cincea suprafață agricolă utilizată ca mărime din UE-2770. Sursă: EUROSTAT71 18  Sursă: DG AGRI72 * Elemente liniare luate în considerare: margini înierbate, margini constituite din arbuști, arbuști individuali, arbori în aliniament, garduri vii și rigole. Această estimare trebuie luată în considerare cu prudență din cauza rezervelor metodologice. 2.7 Atragerea tinerilor fermieri și facilitarea dezvoltării întreprinderilor din zonele rurale România are una dintre cele mai scăzute ponderi de tineri fermieri (sub 35 de ani) din numărul total de administratori de ferme (3,1 % față de media UE de 5,1 % în 2016). În plus, această pondere este în scădere (atât la nivelul României, cât și la nivelul UE) începând din 2010. Raportul dintre administratorii tineri și cei în vârstă este, de asemenea, în scădere. Raportul dintre femeile tinere aflate pe post de administrator și bărbații tineri aflați pe post de administrator era de aproximativ unu la trei în 2016 73. În rândul fermierilor cu peste 50 de hectare de teren, ponderea tinerilor fermieri este de 5,1 %. Tinerii fermieri din România au un nivel mai înalt de educație decât fermierii din celelalte grupe de vârstă. Cu toate acestea, ponderea tinerilor administratori de ferme cu pregătire agricolă de bază sau completă (doar câteva procente) a fost mult mai scăzută în România, comparativ cu media UE (peste 40 %) în 2016. Aproximativ 90 % dintre tinerii fermieri români au doar experiență agricolă practică74. Acest lucru poate fi legat de scăderea numărului de instituții de învățământ liceal agricol din țară 75. Tinerii fermieri gestionează ferme de dimensiuni mai mari (în principal din punct de vedere economic, nu neapărat din punct de vedere fizic), generează o producție standard mai mare per fermă (care crește într- un ritm mai mare decât în alte grupe de vârstă ale fermierilor) și au, în medie, un venit mediu al factorilor mai ridicat decât cel înregistrat de fermierii din celelalte grupe de vârstă 76. Cu toate acestea, majoritatea tinerilor fermieri (sub 35 de ani) încă gestionează exploatații agricole foarte mici: peste 80 % din fermele lor sunt ferme de semisubzistență77. Principalele provocări cu care se confruntă tinerii fermieri din România par a fi accesul la terenuri (recent, prețurile terenurilor au înregistrat o creștere rapidă), accesul la finanțare (tinerii fermieri au o rată ridicată de respingere a solicitărilor de împrumuturi bancare din cauza riscurilor prea mari asociate investițiilor, a lipsei încrederii reciproce, a gradului de alfabetizare financiară a fermierilor și a garanțiilor78) și accesul la educație (oferta limitată)79. Depopularea semnificativă a zonelor rurale (în special în zonele montane) reprezintă încă o preocupare generală, având în vedere vitalitatea viitoare a zonelor rurale80. Aceasta este adesea legată de condițiile de muncă și de viață mai puțin favorabile (lipsa accesului la elemente care reprezintă nevoi de bază ale întreprinderilor) și de veniturile agricole mai mici din aceste regiuni. 19 Ponderea fermierilor care beneficiază de schema de plată suplimentară pentru tinerii fermieri (YFP) din cadrul pilonului I a crescut puternic între 2015-2018 (a doua cea mai mare creștere din UE) și a fost de aproximativ 6 % în 2018 (față de media UE de 7,5 %). Cu toate acestea, România a cheltuit mai puțin de 1 % din pachetul financiar destinat plăților directe pentru YFP în 2018 (limita maximă permisă a fost de 2 %), nivel situat încă cu mult sub media UE (1,3 %)81. Acest nivel scăzut al cheltuielilor a fost legat în principal de scăderea dimensiunii medii a beneficiarilor schemei YFP și de concepția acesteia (calcularea plăților, limitarea numărului de hectare). Tinerii fermieri din România participă activ la sprijinirea investițiilor în cadrul PDR pentru perioada 2014- 2020. Cu toate acestea, fondurile alocate pentru acest sprijin sunt insuficiente pentru a acoperi nevoile de investiții ale tinerilor fermieri. În 2016, în zonele rurale au fost înființate aproximativ 35 000 de întreprinderi82. În ciuda creșterii numărului de întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri) în zonele rurale, numărul acestora este încă foarte scăzut în comparație cu zonele urbane (din motive precum calitatea scăzută a vieții, inegalitatea ridicată, lipsa infrastructurilor de bază: drumuri, conexiune rapidă în bandă largă etc.). Sursă: EUROSTAT83 2.8 Promovarea ocupării forței de muncă, a creșterii, a incluziunii sociale și a dezvoltării locale în zonele rurale, inclusiv a bioeconomiei și a silviculturii sustenabile Peste două treimi din teritoriul României este considerat rural84, iar 53 % din populație trăia în zone rurale în 2019. Deși în scădere, teritoriile rurale și populația rurală din România sunt printre cele mai ridicate din UE. În 2019, populația rurală a scăzut cu peste 12 % față de 201085. Zonele rurale se caracterizează prin depopulare, sărăcie și îmbătrânirea populației. În perioada 2010-2019, doar categoria populației rurale cu vârsta de peste 64 de ani a crescut (cu 9,4 %), în timp ce celelalte două categorii (< 15 ani și 15-64 ani) au scăzut cu 13 % și, respectiv, cu 18 %86 (scăderea a fost ușor mai mare pentru femeile din categoria 15-64 ani87). În timp ce în 2010 migrația rurală netă a fost de aproximativ -10 000 de locuitori, această scădere a depășit 60 000 de locuitori88 în 2018, reflectând astfel tendința de depopulare a zonelor rurale. Rata șomajului în România a scăzut cu 44 % din 2010, ajungând la 3,9 % în 2019 (cu mult sub media UE de 6,7 %). Rata șomajului în zonele rurale a urmat aceeași tendință, dar scăderea nu a fost atât de pronunțată (-24 %), ajungând la 4,6 % în 2019, din cauza dezvoltării economice și a procesului de migrație 20 masivă, în special în rândul persoanelor active. Rata șomajului în rândul tinerilor în zonele rurale (15-24 de ani) reprezintă o preocupare majoră: aceasta este de trei ori mai mare decât rata globală a șomajului în zonele rurale. Ea este, de asemenea, mai ridicată decât media UE (13,4 %)89. Rata de ocupare a forței de muncă din România a fost de 70,9 % în 2019, sub media UE, care s-a situat la 73,9 %. Rata ocupării forței de muncă din zonele rurale din România (69,4 %) este ușor mai scăzută decât rata medie din România și sub media UE (73,8 %). Din perspectiva genului, rata de ocupare a bărbaților este mai mare cu peste 20 de puncte procentuale decât rata de ocupare a femeilor, ceea ce face ca femeile să fie mai vulnerabile90. Agricultura, silvicultura și pescuitul rămân principalele activități din zonele rurale în ceea ce privește forța de muncă (43 % din populația rurală ocupată), urmate de industria prelucrătoare (17 %) și comerț (10 %)91. Creșterea productivității sectorului agricol și procesul de migrare au condus la o reducere a populației care lucrează în agricultură de la 30,4 % în 2010 la 22,2 % în 2017. În 2016, 44,9 % din forța de muncă agricolă era reprezentată de