Descărcați

ea includ regiunea Sud-Est cu ferme de dimensiuni mai mari și cu venituri mai mari)11. Există diferențe semnificative între regiuni în ceea ce privește veniturile (de exemplu, între regiunea București-Ilfov, dominată de ferme de dimensiuni mai mari și cu venituri mai mari, și regiunea Sud-Vest Oltenia, dominată de ferme mai mici), dar nu există o tendință clară în ceea ce privește cuantumurile unitare 12. În ansamblu, fermele mai mici primesc mai puțin sprijin (fermele sub dimensiunea medie națională au primit 93-96 % din plata directă pe hectar în perioada 2015-2017))13. În plus, 20 % dintre fermele cele mai mari primesc, proporțional cu suprafața lor de teren, cuantumuri mai mari aferente plăților directe (84 % din plățile directe și exploatează 82 % din terenuri)14. Fermele cu cea mai mare dependență de sprijinul pentru venit (plăți directe, măsuri de dezvoltare rurală legate de suprafață și unele ajutoare naționale) sunt fermele de cereale, de oleaginoase și de proteaginoase, în timp ce fermele mai puțin dependente sunt exploatațiile viticole, fermele horticole și pomicole15. În România predomină fermele foarte mici și doar aproximativ un sfert din totalul fermelor din țară beneficiază de plăți directe. Fermele care beneficiază de plăți directe ocupă aproximativ 80 % din suprafața agricolă utilizată din România16. Cu toate acestea, chiar și în rândul beneficiarilor plăților directe, o pondere semnificativă a fermelor prezintă o dimensiune economică foarte scăzută, iar majoritatea acestora sunt ferme de semisubzistență17. Veniturile fermelor sunt extrem de fluctuante, printre altele din cauza riscurilor climatice. Aceste fluctuații privesc în special fermele COP și fermele de granivore 18. În cadrul PDR 2014-2020, România a planificat 10 43 de milioane EUR pentru măsura de gestionare a riscurilor (sprijin pentru primele de asigurare). Cu toate acestea, măsura a fost utilizată insuficient din cauza unor probleme precum lipsa pachetelor de asigurări, în special în ceea ce privește seceta, eterogenitatea fermelor, cunoașterea insuficientă a posibilităților de asigurare și birocrația. Sursă: DG AGRI19 2.2 Îmbunătățirea orientării spre piață și sporirea competitivității, inclusiv punerea unui accent mai puternic asupra cercetării, tehnologiei și digitalizării Sectorul agricol din România trece prin schimbări structurale. Numărul total de ferme a scăzut între 2005 și 2016 cu 31 %, de la aproximativ 4,3 la 3,4 milioane de ferme. Deși România a reprezentat aproximativ o treime din fermele din UE, acestea generează doar 3,3 % din producția standard a UE20. Dimensiunea medie a fermelor a crescut de la 3,3 la 4 hectare în aceeași perioadă, ceea ce este cu mult sub media UE de 15 hectare. Peste 3 milioane de ferme au mai puțin de 5 hectare. La celălalt capăt al spectrului, 12 310 ferme au peste 100 de hectare, cu o suprafață medie de 485 de hectare. Aceste ferme mari ocupă aproape 50 % din terenurile agricole din România. Astfel, structura agricolă din România este extrem de polarizată21. Între 2005 și 2016, numărul de unități vită mare (UVM) a scăzut cu 27 %, de la 6,6 milioane UVM la 4,8 milioane UVM, iar cifra de afaceri a producției animaliere a scăzut și mai mult (cu 38 %) în aceeași perioadă. Aceste tendințe au fost vizibile în special în sectorul vacilor de lapte și în cel al porcinelor. În schimb, numărul de ovine și caprine a crescut în aceeași perioadă. Acest lucru explică scăderea mai puternică a cifrei de afaceri a producției animaliere. Consumul de carne este în creștere 22, în special consumul de carne de porc, în timp ce producția de carne de porc din România este în scădere. Prin urmare, importurile de carne de porc ale României cresc. România este predominant o țară cu teren arabil, 75 % din producție provenind din sectorul culturilor. Este al patrulea cel mai mare producător de culturi arabile din UE. Este principalul producător de porumb, împreună cu Franța, precum și cel mai mare producător de semințe de floarea-soarelui și printre primii trei producători de soia în ceea ce privește suprafața. România are un climat favorabil cultivării proteaginoaselor și poate juca un rol important în reducerea dependenței UE de importurile de soia. Pe lângă oportunitățile de piață, încorporarea proteaginoaselor în 11 rotația culturilor va îmbunătăți calitatea solului, datorită rădăcinilor lungi ale acestor plante, și va reduce utilizarea îngrășămintelor, deoarece culturile proteice sunt fixatoare de azot. Balanța comercială a României a trecut de la un excedent de 0,5 miliarde EUR în 2015 la un deficit de 1,1 milioane EUR în 2018. În ceea ce privește exporturile, România se bazează pe produse de bază (porumb, semințe oleaginoase) care sunt exportate la prețurile mondiale. România este un importator net de produse cu valoare adăugată mai mare, inclusiv carne de porc, alimente prelucrate și băuturi, în principal din alte state membre ale UE. Exporturile agroalimentare reprezintă aproximativ 10 % din exporturile românești23. Productivitatea totală a factorilor (PTF) a crescut în România, pe baza tuturor componentelor sale. Productivitatea muncii a crescut în principal din cauza exodului forței de muncă (-42 % între 2005 și 2017)24. Productivitatea scăzută este influențată de dimensiunea redusă a fermelor, dar și de gradul scăzut de integrare a tehnologiilor digitale. România are un număr destul de mare de producători de produse ecologice. Cu toate acestea, numărul operatorilor din agricultura ecologică a scăzut, în timp ce piața UE pentru produsele ecologice a crescut. Întrucât consumul de produse ecologice este încă limitat în România, sectorul produselor ecologice este impulsionat în principal de exporturi. Valoarea pieței produselor ecologice din România este încă mică. Se preconizează că cererea de produse ecologice va crește în timp. Prin urmare, producția locală și dezvoltarea unei piețe interne a produselor ecologice ar trebui să joace un rol mai important în următorii 10 ani. Sursă: EUROSTAT și DG AGRI25. 2.3 Ameliorarea poziției fermierilor în cadrul lanțului valoric Sectorul agricol din România este foarte important pentru economia și ocuparea forței de muncă din această țară. Procentul din valoarea adăugată a lanțului alimentar captat de producătorii primari a fost relativ constant între 2008 și 2017, variind de la 60 % în 2008 la 61 % în 2017, cu valori maxime în 2011 și 2013 de 66 % (un nivel mult mai ridicat decât media de 27 % din UE în 2017)26. Valoarea producției sectorului agricol a crescut puternic în România în 2018 (+ 8,0 %), atingând un nou record de 18,6 miliarde EUR, peste două treimi din această valoare totală provenind din sectorul culturilor. În 2018, cele mai importante sectoare în ceea ce privește valoarea producției din România au fost: cerealele,, legumele, plantele horticole și culturile industriale, generând 26,3 %, 13,1 % și respectiv 9,1 % din producția agricolă27. Prin urmare, venitul per lucrător este mai mare decât media în cazul fermelor specializate în culturi de cereale, oleaginoase și proteaginoase, precum și în cazul altor culturi de câmp și al granivorelor, în timp ce venitul per lucrător în fermele mixte și fermele horticole este, în medie, mai mic. În general, venitul per lucrător crește odată cu dimensiunea fermei, dar este, în medie, mai mic și mai puțin stabil decât salariile din alte sectoare. Majoritatea fermelor românești sunt ferme familiale, în care marea majoritate a forței de muncă regulate este alcătuită din membri ai familiei (99,3 %). În plus, majoritatea fermelor din România sunt foarte mici, 12 având o producție standard mai mică de 8 000 EUR (94,6 %)28. Aceste exploatații sunt, de obicei, ferme de subzistență și de semisubzistență. Deși gestionează 30 % din suprafața agricolă, acestea sunt slab echipate din punct de vedere tehnic și nu sunt orientate către piață. Ele nu sunt implicate în activități de cooperare, care le-ar putea ajuta să răspundă mai bine la cerințele piețelor. Restul de 70 % din suprafața agricolă este gestionat de ferme de dimensiuni medii și mari, care au un potențial competitiv clar. Cu toate acestea, ele reprezintă doar 7 % din exploatațiile agricole29. De asemenea, este dificil pentru fermieri să aibă acces la credite și asigurări, în special pentru micii fermieri. În România există 24 de asociații sau organizații de producători recunoscute (AP/OP)30, toate acestea fiind în sectorul fructelor și legumelor. În plus, în România există 17 grupuri de producători (GP), ceea ce înseamnă structuri organizatorice temporare care lucrează la înființarea unei organizații de producători 31. Majoritatea organizațiilor de producători recunoscute nu au statutul de cooperativă și au mai puțini membri decât în majoritatea celorlalte țări din UE 32. În comparație cu restul UE, numărul cooperativelor din țară este scăzut și doar una dintre cele 68 de cooperative din România este recunoscută ca organizație de producători. Acest lucru se reflectă, de asemenea, în importanța economică relativă a OP/AP recunoscute, care reprezintă doar 1 %, față de media UE care este de 38 %33. Opt organizații interprofesionale au fost recunoscute și contribuie la cooperarea verticală în cadrul lanțului. Potențialul rezidă, de asemenea, în dezvoltarea sistemelor de calitate ale UE ca instrument de consolidare a cooperării între producători, de sporire a poziției lor de negociere în cadrul lanțului valoric și, prin urmare, de obținere a unei proporții mai mari din valoarea adăugată. Strategia „De la fermă la consumator” a Comisiei pledează pentru o alimentație bazată mai mult pe plante și un grad mai înalt de bunăstare a animalelor. Fermierii din România pot extinde în continuare producția de fructe și legume, se pot concentra pe calitate, inclusiv pe producția animalieră, cu o amprentă de mediu și climatică mai scăzută și un grad mult mai înalt de bunăstare a animalelor decât media UE. Creșterea valorii adăugate a producției agricole este ridicată în sectorul legumelor, al vinului și al prelucrării cărnii, în care exporturile sunt în creștere, dar se situează numai la nivel mediu în celelalte sectoare. Programul de dezvoltare rurală a sporit și mai mult participarea producătorilor primari la lanțurile scurte de aprovizionare, precum și competitivitatea acestora ca urmare a reducerii costurilor și a creșterii veniturilor.34 În ceea ce privește practicile comerciale neloiale (PCN), România a depus eforturi pentru a le combate prin legislația sa națională privind practicile comerciale neloiale, pentru a consolida poziția fermierilor în cadrul l anțului de aprovizionare cu alimente. Sursă: EUROSTAT35 2.4 Contribuția la energia durabilă, precum și la atenuarea schimbărilor climatice și la adaptarea la acestea În 2018, emisiile de gaze cu efect de seră din agricultură (inclusiv terenurile cultivate și pajiștile) s-au ridicat la 17,5 milioane de tone echivalent CO 2, reprezentând 3,9 % din totalul emisiilor de GES ale UE 13 generate de agricultură. Emisiile totale de GES generate de agricultură au scăzut între 1990 și 2018 cu 44,3 % (-29,3 % în UE-27), în timp ce emisiile de amoniac au scăzut cu 4 %36 în aceeași perioadă, în principal datorită reducerii efectivelor de animale, dar și datorită investițiilor în noi tehnologii. Cu toate acestea, ponderea agriculturii în totalul emisiilor nete a crescut de la 17 % în 2009 la 19 % în 2017, comparativ cu 10 % din totalul emisiilor de GES la nivelul UE (reflectând importanța relativă a sectorului agricol pentru economie și eforturile depuse în alte sectoare ale economiei). În 2016, emisiile de metan (CH4) și de protoxid de azot (N2O) pe hectar de suprafață agricolă utilizată au fost de 1,29 kilotone echivalent CO2/1 000 ha, fiind printre cele mai scăzute din UE-2737. În 2018, principala sursă de emisii de GES din agricultură a fost fermentația enterică, cu o pondere de 54,6 %, comparativ cu media UE de 43,8 %; aceasta a fost urmată de solurile agricole (cu 32,7 %, sub media UE de 38,4 %) și de gestionarea gunoiului de grajd (13,7 %), care a fost aproape de media UE38 (14,2 %). Între 1990 și 2018 absorbția de CO2 realizată de sectorul LULUCF a crescut cu 29,3 %. Cea mai mare contribuție a provenit de la păduri, produse forestiere recoltate și terenuri cultivate. Rolul de absorbant de carbon al pădurilor a scăzut cu 14 % între 1990 și 2018, înregistrând o scădere semnificativă în 201839. Pajiștile, zonele umede și așezările sunt principalele surse de emisii datorită cultivării intensive a acestora. Ar trebui să se acorde prioritate conservării stocurilor, creșterii rolului de absorbant de carbon al pădurilor, al solurilor acestora și al produselor forestiere recoltate, precum și unei gestionări mai adecvate a turbăriilor agricole pentru protejarea stocului de carbon. Reumidificarea terenurilor agricole din România are un potențial semnificativ de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră. În ultimii ani, România prezintă o tendință relativ stabilă în ceea ce privește producția de energie din surse regenerabile (ESR) care provine din agricultură și silvicultură pe hectar (sub media UE). Producția totală de energie din surse regenerabile care provine din agricultură și silvicultură a ajuns la 3 632 ktep40 în 2018, reprezentând 61 % din producția totală de ESR din România (o proporție mai mare decât în UE), silvicultura fiind sectorul care contribuie cu peste 50 % din producția de ESR din România. Cu toate acestea, contribuția României la producția de ESR a UE-27 este relativ scăzută (3 %). România se situează la o distanță de 0,1 puncte procentuale față de obiectivul său național pentru 2020 41 în ceea ce privește ponderea ESR în consumul final brut de energie. În ceea ce privește utilizarea directă a energiei în agricultură, silvicultură și industria alimentară, aceasta a fost relativ constantă în ultimii ani (aproximativ 1 000 ktep). În 2018, energia totală utilizată direct în agricultură, silvicultură și industria alimentară a fost de 1 098 ktep, reprezentând 4,7 % din consumul final total de energie al României. România are o pondere foarte scăzută în consumul total de energie al UE-27 (2 % în 2018). Cantitatea de energie directă utilizată pe hectar în agricultură și silvicultură a fost de 27,9 kg echivalent petrol, printre cele mai scăzute din UE-2742. În România, temperatura medie a aerului a crescut în ultimii 10 ani cu aproximativ + 1 °C. Începând din 1991, fiecare deceniu a fost mai cald decât cel anterior43. Frecvența fenomenelor climatice nefavorabile (secete, inundații, furtuni) a crescut, de asemenea, în ultimii ani, afectând productivitatea agricolă și veniturile fermierilor români. În special, seceta frecventă și prelungită a afectat aproximativ 25 % din terenul arabil în 2019. Având în vedere tendința de apariție a secetei frecvente și intense, este probabil să crească ariditatea solului, care, împreună cu vânturile fierbinți, va crește riscul de eroziune eoliană și de degradare a solului, în special în sudul, sud-estul și estul României. 14  Sursă: Agenția Europeană de Mediu44 2.5 Promovarea dezvoltării durabile și a gestionării eficiente a resurselor naturale precum apa, solul și aerul În ceea ce privește calitatea aerului, emisiile totale de amoniac din România sunt relativ stabile din 2010 (aproximativ 150 000 de tone)45, în timp ce în UE există o tendință descendentă începând din 2013. Se consideră că România prezintă un risc ridicat de nerespectare a reducerilor emisiilor de amoniac prevăzute de Directiva privind angajamentele naționale de reducere a emisiilor: -13 % până în 2020 și -25 % până în 2030 și ulterior46, în comparație cu nivelurile din 2005. Marea majoritate (89 %) a emisiilor totale de amoniac raportate în România provin din surse agricole (201847) și au scăzut ușor în timp. Conform datelor din 2018, sectorul creșterii animalelor (68,8 %) contribuie mai mult decât culturile (31,2 %) la emisiile de NH3 generate de sectorul agricol. În plus, 13 % din totalul emisiilor raportate de oxizi de azot, 14 % din totalul emisiilor raportate de compuși organici volatili nemetanici și 1 % din totalul emisiilor de particule fine din România provin din surse agricole 48. În ceea ce privește solul, suprafața agricolă totală afectată de eroziune hidrică severă în România se ridică la 9,1 %, după cum reiese din datele din 2016, procent care se situează peste media UE de 6,6 %49. Dacă se analizează anumite tipuri de ocupare a terenurilor rezultă o situație similară; datele din 2016 indică faptul că 10,1 % din suprafețele arabile și suprafețele cu culturi permanente prezintă un risc moderat și grav de eroziune hidrică, în timp ce acest risc este mai scăzut pentru fânețele și pășunile permanente (5,6 %). Ratele eroziunii eoliene sunt printre cele mai ridicate în partea de est a țării. Nivelul materiei organice totale din terenul arabil (865 megatone în 2015) se situează, de asemenea, sub media UE (11 845 megatone în 2015)50. Solurile arabile din România au un conținut mediu de carbon organic mult mai scăzut decât media UE (20,1 g/kg față de 43,1 g/kg). În ceea ce privește tipul de culturi cultivate și alte practici de gestionare care pot contribui la protecția solului, 60 % din terenul arabil a făcut obiectul cerințelor de diversificare a culturilor în 2018 (față de 77 % în UE), situația fiind stabilă din 2015, în timp ce doar 2 % din terenul agricol