Descărcați

competitive. Abordarea problemei reînnoirii generațiilor este necesară pentru tranziția către o agricultură „verde” și modernă. Vânzările de agenți antimicrobieni de uz veterinar rămân scăzute în România, dar ar trebui să se acorde o atenție deosebită utilizării necorespunzătoare a agenților antimicrobieni în zootehnie și în asistența medicală umană. Acest lucru este deosebit de important deoarece România este una dintre țările cu cele mai ridicate rate ale mortalității umane din cauza rezistenței la antimicrobiene. Deși vânzările de produse de protecție a plantelor rămân scăzute în România în comparație cu media UE, fermierii ar trebui reorientați către practici agricole mai durabile. Este necesar, în special, să se găsească alternative la dependența actuală de practica autorizării în urgență a produselor de protecție a plantelor. Printre soluțiile posibile în acest domeniu se numără asigurarea punerii în aplicare a combaterii integrate a dăunătorilor, asigurarea implicării institutelor de cercetare, îmbunătățirea cooperării dintre fermieri și institutele de cercetare și universitățile de științe agronomice, precum și o mai bună utilizare a serviciilor de consiliere agricolă. Au fost identificate probleme critice în ceea ce privește biosecuritatea fermelor, înregistrarea fermelor și identificarea animalelor, având în vedere prezența pestei porcine africane. 5 România ar trebui să depună eforturi pentru a trece la o alimentație echilibrată, mai sănătoasă și mai durabilă din punctul de vedere al mediului, deoarece se confruntă cu o povară foarte mare asociată bolilor netransmisibile cauzate de factori de risc de natură alimentară, cum ar fi excesul de greutate și obezitatea. În ciuda faptului că România este una dintre cele mai sărace țări din UE, cantitatea de deșeuri alimentare este estimată ca fiind una dintre cele mai ridicate. 1.4 Modernizarea sectorului prin promovarea și partajarea cunoștințelor, a inovării și a digitalizării și încurajarea adoptării acestora Sistemul de cunoștințe și inovare în agricultură (AKIS 1) din România este considerat slab și fragmentat, ceea ce duce la legături insuficiente între diferiții săi actori. Deficiențele AKIS pot limita capacitatea de tranziție către o agricultură mai „verde” și mai digitală, astfel cum se prevede în strategia „De la fermă la consumator”. Un sistem AKIS funcțional ar trebui să asigure fluxuri de cunoștințe între actorii săi pentru a răspunde nevoilor tot mai mari de informații ale fermierilor, pentru a accelera inovarea și pentru a spori valorificarea cunoștințelor existente. Există potențialul de a îmbunătăți participarea fermierilor la toate acțiunile AKIS, în special în ceea ce privește formarea și grupurile operaționale ale Parteneriatului european pentru inovare (PEI-AGRI), și de a promova serviciile de consiliere integrate. Ar trebui îmbunătățite legăturile dintre consilierii din sectorul public și cel privat, precum și formarea și abilitățile acestora. Consilierii ar trebui sprijiniți pentru a contribui la captarea ideilor inovatoare individuale de pe teren și pentru a le dezvolta prin elaborarea și punerea în aplicare a proiectelor grupului operațional PEI-AGRI („servicii de sprijinire a inovării”2). Buna funcționare a AKIS ar contribui, de asemenea, la îmbunătățirea nivelului de instruire al administratorilor exploatațiilor agricole, precum și a abilităților digitale și informatice de bază, care sunt cu mult sub media UE. Ar trebui consolidată cooperarea dintre centrele de cercetare agricolă, fermieri și consilieri. Acest lucru ar garanta apariția sinergiilor asociate cercetării și punerea în aplicare pe scară mai largă a rezultatelor cercetării, de exemplu prin activități de colaborare în rețea organizate de rețeaua națională PAC. Absorbția finanțării planificate pentru formare, transferul de cunoștințe și servicii de consiliere în cadrul programului de dezvoltare rurală (PDR) rămâne limitată, iar punerea în aplicare a acestor măsuri se confruntă cu întârzieri. Ar fi important ca acest tip de intervenții să fie inițiate la începutul perioadei de programare, pentru a evita deficiențele actuale și pentru a spori investițiile globale în cunoștințe și inovare. În plus, înființarea grupurilor operaționale PEI-AGRI care promovează inovarea în agricultură se află într- un stadiu incipient. Este necesar să se consolideze competențele tuturor serviciilor de consiliere 3 și să se extindă oferta în ceea ce privește consilierii și temele. Acest lucru ar contribui la îmbunătățirea abilităților fermierilor și la îmbunătățirea punerii în aplicare a soluțiilor inovatoare. Serviciile de consiliere ar fi apoi mai bine plasate pentru a organiza sprijinirea inovării și crearea în comun a unor soluții inovatoare, care să răspundă nevoilor fermierilor, în cadrul grupurilor operaționale PEI-AGRI. Deși România are cea mai mare viteză de conexiune la internet, acoperirea și conectivitatea din zonele rurale sunt mult mai scăzute decât cele din zonele urbane și din alte țări ale UE. 6  1.5 RECOMANDĂRI Pentru a aborda provocările economice, de mediu/climatice și sociale interconectate prezentate mai sus, Comisia consideră că planul strategic PAC al României trebuie să își concentreze prioritățile și intervențiile asupra următoarelor aspecte, ținând seama în mod adecvat de marea diversitate teritorială și de starea în general bună a biodiversității agriculturii și zonelor rurale din România:  Îmbunătățirea viabilității fermelor cu venituri mai reduse, în special a fermelor mai mici cu potențial de dezvoltare mai mare, prin promovarea ajustării structurale a acestor ferme printr-o distribuție mai direcționată, mai corectă și mai eficace a plăților directe, în special prin utilizarea sprijinului redistributiv complementar pentru venit în scopul sustenabilității și prin acordarea unei plăți cu sumă fixă pentru micii fermieri. Îmbunătățirea distribuirii plăților directe ar trebui să țină seama de contribuția sprijinului pentru venit la dezvoltarea zonelor rurale.  Reducerea vulnerabilității veniturilor fermierilor față de factorii externi, inclusiv față de schimbările climatice, prin sprijinirea: practicilor de gestionare agricolă durabilă (semănat direct în miriște, lucrări în benzi, în special pe pante, rotația culturilor utilizând culturi de leguminoase furajere); utilizării instrumentelor de gestionare a riscurilor; investițiilor în tehnologii noi; plantării de păduri și creării de suprafețe împădurite (inclusiv centuri agroforestiere și elemente de peisaj lemnoase), în special în câmpie, precum și sprijinirea activităților de informare, formare și consiliere, în conformitate cu cerințele specifice, cu privire la cele mai bune practici agricole, soiurile utilizate sau economisirea apei.  Sprijinirea diversificării producției agricole, prin sprijinirea fermierilor în vederea orientării către piețe de produse cu valoare adăugată ridicată și a sporirii producției de culturi proteice, în vederea creării de noi lanțuri valorice și a optimizării oportunităților comerciale.  Îmbunătățirea poziției fermierilor în cadrul lanțului valoric, în special prin sprijinirea înființării de organizații de producători în cadrul măsurilor PAC.  Îmbunătățirea gestionării nutrienţilor, precum și a protecției solului și a gestionării apei, prin sprijinirea practicilor agricole adecvate, a tehnicilor de fertilizare (inclusiv a agriculturii de precizie), a rotațiilor mai lungi și mai diversificate ale culturilor, a practicilor agroecologice, a investițiilor în adăpostirea animalelor și în sistemele de gestionare a apei, care vor asigura utilizarea durabilă a apei și reducerea amprentei de apă în agricultură, precum și servicii de instruire și de consiliere.  Contribuția la obiectivul Pactului verde al UE în ceea ce privește elementele de peisaj agricol prin menținerea prezenței elementelor de peisaj, prin conservarea acestora și prin promovarea introducerii acestor elemente în zonele în care lipsesc și îmbunătățirea stării de conservare a habitatelor agricole și forestiere, prin sprijinirea practicilor de gestionare durabilă, prin respectarea deplină a principiilor ecologice favorabile biodiversității (inclusiv polenizatorii sălbatici) și prin contribuția la realizarea obiectivelor specifice ale legislației legate de natură, în special în zonele Natura 2000. Acest lucru ar trebui să fie în concordanță cu nevoile identificate în cadrul de acțiune structurat în funcție de priorități și în planurile de acțiune privind speciile și habitatele stabilite la nivelul UE și la nivel național.  Promovarea gestionării durabile a pădurilor și împădurirea, sporirea multifuncționalității și a rolului pădurilor ca absorbant de carbon, protejarea pădurilor și refacerea ecosistemelor forestiere pentru a atinge o stare bună a habitatelor și a speciilor 7  și pentru a consolida reziliența la amenințări precum impactul schimbărilor climatice asupra pădurilor prin elaborarea unor măsuri adecvate, cum ar fi plățile bazate pe rezultate.  Contribuția la obiectivul Pactului verde european în ceea ce privește agricultura ecologică prin stimulente adecvate pentru menținerea agriculturii ecologice și conversia la aceasta.  Menținerea unor niveluri scăzute de emisii de gaze cu efect de seră și de amoniac generate de agricultură prin sprijinirea practicilor și sistemelor agricole adecvate - de exemplu, agricultura de precizie, precum și investițiile necesare pentru punerea în aplicare a acestora. Astfel de acțiuni sunt necesare în special în unitățile zootehnice pentru a reduce emisiile provenite din gunoiul de grajd și din fermentația enterică, în conformitate cu Strategia privind metanul, printr-o combinație adecvată de intervenții (de exemplu, îmbunătățirea gestionării gunoiului de grajd).  Contribuția la obiectivul Pactului verde în ceea ce privește riscul pesticidelor și utilizarea acestora prin sprijinirea utilizării reduse a pesticidelor și asigurarea punerii în aplicare integrale a gestionării integrate a dăunătorilor de către toți utilizatorii profesioniști de pesticide.  Contribuția la obiectivul Pactului verde european în ceea ce privește antimicrobienele: deși vânzările de antimicrobiene se situează sub media UE, România ar trebui să continue să pună în aplicare măsuri de reducere a utilizării acestora în agricultură, de exemplu prin integrarea obiectivelor în acțiuni concrete și mai ambițioase ale PAC.  Îmbunătățirea substanțială a bunăstării animalelor și îmbunătățirea biosecurității fermelor, în special în fermele de porcine, prin sprijinirea îmbunătățirii practicilor de gestionare a șeptelului, a investițiilor, a formării și a serviciilor de consiliere.  Reducerea decalajului economic și social dintre zonele urbane și rurale, reducerea sărăciei în zonele rurale, acordând o atenție deosebită grupurilor vulnerabile, și încetinirea depopulării zonelor rurale prin sprijinirea investițiilor în infrastructura rurală, servicii, capitalul uman și activitățile neagricole, prelucrarea primară și secundară a produselor agricole și antreprenoriatul social, care au potențialul de a crea locuri de muncă, inclusiv în cadrul bioeconomiei. În acest sens, va fi important să se asigure sinergii cu alte fonduri UE și naționale.  Facilitarea instalării tinerilor fermieri și sprijinirea dezvoltării întreprinderilor lor prin sprijinirea accesului la finanțare și la terenuri.  Contribuția la obiectivul Pactului ecologic european în ceea ce privește internetul în bandă largă prin sprijinirea conectivității în moduri care completează alte surse de finanțare, însoțite de accelerarea abilităților digitale în zonele rurale și a soluțiilor digitale pentru agricultură.  Realizarea de investiții într-un sistem AKIS funcțional pentru a îmbunătăți abilitățile profesionale și a sprijini crearea în comun de soluții inovatoare în agricultură prin dezvoltarea unui sistem de învățare și formare profesională pe tot parcursul vieții pentru fermieri, prin sporirea competențelor tuturor serviciilor de consiliere și prin extinderea ofertei acestora în ceea ce privește consilierii și temele, prin structurarea interconexiunilor dintre componentele AKIS (în special cercetarea, consilierea, fermierii și rețeaua PAC), pentru a facilita fluiditatea schimbului și a fluxurilor de cunoștințe. Un sistem AKIS mai integrat ar facilita structurarea proceselor de schimb de cunoștințe pentru a consolida impactul finanțării naționale sau din partea UE a cercetării și inovării. 8  ANALIZA AGRICULTURII ȘI A DEZVOLTĂRII RURALE ÎN ROMÂNIA Agricultura României reprezintă în continuare o mare parte din produsul intern brut (PIB), deși ponderea acestui sector a scăzut semnificativ în ultimii ani (datorită dezvoltării sectoarelor neagricole). Structura fermelor continuă să fie polarizată, cu un număr foarte mare de exploatații individuale mici (multe dintre acestea fiind exploatații de subzistență) și mii de întreprinderi mari, care și-au sporit performanțele tehnice în ultimii ani. O mare parte a veniturilor a fost înregistrată de fermele mari specializate în cereale, oleaginoase și proteaginoase (COP), în cazul cărora productivitatea muncii a crescut datorită dotării cu utilaje moderne (a căror achiziție fost sprijinită prin fonduri de dezvoltare rurală). O mare parte din producția de cereale și oleaginoase este exportată în afara UE. Carnea, legumele și produsele prelucrate sunt importate, în principal din UE, ceea ce duce la o creștere suplimentară a deficitului comercial în materie de produse agroalimentare. Combinarea agriculturii din fermele mari și intensive cu agricultura de subzistență din fermele mici conduce la o situație generală relativ bună în ceea ce privește emisiile de GES, nivelurile de nitrați din apele subterane și starea biodiversității. Deși zonele rurale din România au evoluat mult în ultimele două decenii în ceea ce privește condițiile de trai, acestea sunt încă afectate de un nivel ridicat de sărăcie și de lipsa oportunităților economice. Acest lucru a influențat fenomenul de migrație a populației rurale în afara țării pentru perioade mai scurte (adesea lucrând în agricultură în alte țări din UE) și mai lungi. Disponibilitatea și accesul la serviciile esențiale (sănătate, transport și educație) și la infrastructura conexă (drumuri, alimentare cu apă, canalizare și internet) sunt problematice în multe locuri. 9  2.1 Sprijinirea veniturilor fiabile ale fermelor și a rezilienței pe întregul teritoriu al UE, în vederea îmbunătățirii securității alimentare Venitul agricol per lucrător reprezintă aproximativ 55 % din salariul mediu din întreaga economie (peste media UE). În ciuda fluctuațiilor semnificative (de la 40 % în 2007 la 76 % în 2011), diferența dintre veniturile agricole și salariul mediu pe economie s-a redus în timp4. Ponderea plăților directe și a ajutoarelor naționale tranzitorii în cadrul veniturilor fermelor s-a situat în jurul mediei UE în perioada 2014-2018 (aproximativ 35 % în cursul perioadei). Sprijinul acordat în cadrul pilonului II (cu excepția sprijinului pentru investiții) acoperă doar un procent suplimentar de 1 % din venitul antreprenorial (media pentru aceeași perioadă)5. În medie, fermierii români obțin un venit al factorilor relativ scăzut 67 (aproximativ o treime din media UE), înregistrându-se diferențe mari între fermele de diferite dimensiuni, din diferite sectoare sau tipuri de zone și regiuni. Venitul factorilor agricoli crește puternic în funcție de dimensiunea fermei: acesta rămâne foarte scăzut pentru fermele mici (până la 20 de hectare 8), dar este foarte ridicat (peste media UE) pentru fermele cele mai mari (peste 500 de hectare). Distribuția veniturilor în funcție de dimensiunea economică a fermei urmează, în principal, același model. În timp ce cuantumul unitar al sprijinului per hectar pentru ferme (plăți directe și ajutoare naționale tranzitorii) crește până la 30 de hectare (fiind influențat de plata redistributivă și de sprijinul cuplat), acesta scade dincolo de această dimensiune a fermei. În mod similar, cuantumul unitar al sprijinului pentru ferme crește până la o producție standard de 50 000 EUR și scade peste această dimensiune9. Sectoarele culturilor, și anume cel al cerealelor, al oleaginoaselor și al proteaginoaselor, sectorul viticol și cel al fermelor pomicole primesc cuantumuri unitare ale sprijinului public per hectar (plăți directe și ajutoare naționale) care sunt mai mici decât media națională. În schimb, sectoarele creșterii animalelor (producerea laptelui, ovine și caprine, bovine) beneficiază de cuantumuri unitare mai mari ale sprijinului public (în principal influențate de sprijinul direct cuplat per animal)10. Cuantumul unitar al sprijinului public per hectar, inclusiv plățile pentru zonele care se confruntă cu constrângeri naturale, a fost mai mare în acestea din urmă, în pofida faptului că veniturile fermelor au fost mai mari în aceste zone în perioada 2014-2018. Acest lucru este legat de delimitarea zonelor care se confruntă cu constrângeri naturale (de exemplu, începând din 2015, acest