Document colectat · Rapoarte de activitate ANAF
Raportul
- Instituția sau publicația sursă
- Rapoarte de activitate ANAF
- Data preluării
- 26.09.2026 17:54
- Dimensiunea materialului
- 9.302,8 KB
Conținutul disponibil în colecție
Textul documentului
minarea din sistem a cât mai multor construcții artificiale care includ societăți de
tip „fantomă”;
• activităţi de monitorizare şi control ce vizează, în primul rând, creșterea
conformării fiscale prin conştientizarea contribuabililor asupra prezenţei
inspectorilor antifraudă în anumite zone, cât şi prin monitorizarea unor activităţi cu
risc fiscal ridicat și, în al doilea rând, descoperirea şi sancţionarea abaterilor de la
prevederile legale, în cadrul controalelor operative;
• activităţi de verificare documentară, efectuate pentru stabilirea corectă a situaţiei
fiscale a contribuabilului/ plătitorului.
Inspectorii antifraudă fiscală asigură (24/24) monitorizarea transporturilor rutiere de
mărfuri provenind din achiziții intracomunitare.
În perioada de referință, au fost efectuate verificări şi înregistrări privind un număr de
632.588 transporturi cu destinație națională şi 212.818 transporturi aflate în tranzit.
23
0 5 _ P r e v e n i r e a ș i c o m b a t e r e a e v a z i u n i i
f i s c a l e
Pe linia descoperirii şi combaterii evaziunii fiscale, în semestrul I 2023 inspectorii
antifraudă au cuantificat/ estimat implicaţii fiscale (reprezentând TVA, impozite,
contribuţii sociale şi de sănătate, alte creanţe) în sumă totală de 4,77 mld. lei.
Totodată, au fost înaintate organelor de urmărire penală 114 acte de sesizare, pentru
prejudicii în sumă totală de 134,39 mil. lei. Valoarea actelor de sesizare cu prejudiciu
mai mare de 1 milion lei reprezintă 81,40% în total valoare prejudiciu aferent actelor
de sesizare înaintate organelor de urmărire penală. Au fost instituite 60 măsuri
asigurătorii în sumă de 55,30 mil. lei.
Pe linia prevenirii evaziunii fiscale, au fost aplicate 9.236 sancţiuni contravenţionale
principale (8.771 amenzi şi 465 avertismente), valoarea totală a amenzilor însumând
54,33 mil. lei. În ceea ce priveşte confiscările de numerar, venituri din activităţi ilicite
şi bunuri, valoarea totală estimată a acestora este de 20,75 mil. lei. Au fost dispuse
suspendări de activitate unui număr de 175 contribuabili.
În urma activităţii de verificare documentară au fost emise decizii de impunere, pentru
787 entităţi, valoarea obligaţiilor stabilite însumând 962,12 mil. lei.
24
0 5 _ P r e v e n i r e a ș i c o m b a t e r e a e v a z i u n i i
f i s c a l e
Comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, următorii indicatori au înregistrat
creşteri semnificative:
+ 5,54%
contribuabili verificați
+ 32,19%
total sancțiuni contravenționale
(amenzi și confiscări)
+ 21,86%
procese verbale cu implicații fiscale
+ 1.009,61%
valoare implicații fiscale din
procese verbale
+ 34,07%
număr verificări documentare
finalizate cu decizii de impunere
emise
+ 385,44%
valoare creanțe stabilite în decizii de
impunere emise ca urmare a
verificărilor documentare
25
0 5 _ P r e v e n i r e a ș i c o m b a t e r e a e v a z i u n i i
f i s c a l e
Activitatea de verificare a situației fiscale personale
În semestru I 2023 ANAF a continuat dezvoltarea programului de verificare a situației
fiscale personale, respectiv de verificare documentară, pe baza analizei de risc, la nivel
național pentru toate categoriile de persoane fizice care prezintă risc de neconformare
la declararea veniturilor impozabile, astfel:
• au fost transmise, prin intermediul SPV sau prin Poșta Română un număr de 767
notificări de conformare;
• au fost finalizate un număr de 93 de acțiuni de verificări a situației fiscale personale,
din care 47 finalizate cu decizie de impunere, fiind stabilite creanțe fiscale totale în
sumă de aproximativ 24,71 mil. lei;
• au fost finalizate un număr de 163 acţiuni de verificare documentară (inclusiv cele
începute înainte de 01.01.2023), din care 19 finalizate cu decizie de impunere, fiind
stabilite creanţe fiscale în sumă totală de aprox. 5,88 mil. lei.
De asemenea, în cursul primului semestru al anului 2023 au fost realizate analize de
risc punctuale pentru 150 de persoane fizice, în vederea valorificării rezultatelor din
controale fiscale sau a informațiilor primite urmare a unor sesizări de la alte instituţii
ori autorităţi publice, precum şi de la alte entităţi sau persoane fizice ori juridice.
În vederea îmbunătățirii conformării fiscale a persoanelor fizice cu averi mari, în cadrul
Programului de notificare privind veniturile obţinute din străinătate, în semestrul I 2023
au fost transmise un număr de 318 notificări, din care unui număr de 71 persoane prin
scrisoare fără confirmare de primire și unui număr de 247 persoane prin intermediul
SPV.
26
0 5 _ P r e v e n i r e a ș i c o m b a t e r e a e v a z i u n i i
f i s c a l e
Activitatea de informații fiscale
În primul semestru al anului 2023, activitatea de cooperare administrativă în domeniul
TVA - desfășurată în baza Regulamentului 904/2010 - s-a concretizat într-un număr de
552 de solicitări de informații primite de la autoritățile fiscale ale celorlalte state
membre, și respectiv, un număr de 591 de solicitări de informații transmise către alte
jurisdicții fiscale.
În baza Acordului Bilateral de cooperare administrativă în domeniul TVA, încheiat între
ANAF - ca autoritate competentă română - și ANV (Agenția Națională a Veniturilor)
Bulgaria, în intervalul de referință, au fost primite un număr de 23 de solicitări de
informații și au fost transmise, spre soluționare, autorității fiscale din Bulgaria un
număr de 44 solicitări de informații.
În ceea ce privește instrumentele Comunității pentru Cooperare Administrativă
Internațională Avansată (AIAC), s-a asigurat coordonarea unui număr de șase controale
desfăşurate în vederea combaterii fraudei pe linie de TVA și impozite directe în
domeniul prețurilor de transfer, forței de muncă, serviciilor de consultanță
transfrontalieră și a prestărilor de servicii intracomunitare de transport.
În ceea privește cooperarea administrativă pe linie de impozite directe, în perioada
raportată a fost gestionat schimbul internațional de informaţii desfăşurat în baza
Directivei 2011/16/UE (DAC1) privind cooperarea în domeniul fiscal și a Directivei
2014/107/UE (DAC 2) privind schimbul automat obligatoriu de informații în domeniul
fiscal privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal, precum şi în baza
convenţiilor de evitare a dublei impuneri la care România este parte sau a altor
instrumente juridice de drept internațional, astfel:
• au fost primite un număr de 128 solicitări de informații la cerere de la jurisdicții UE și
non-UE, un număr de 36 informări spontane și un număr de 11 notificări administrative,
respectiv au fost transmise un număr de 50 de solicitări de informații la cerere către
jurisdicții UE și non-UE și o informare spontană;
27
0 5 _ P r e v e n i r e a ș i c o m b a t e r e a e v a z i u n i i
f i s c a l e
• au fost identificate, prin intermediul aplicației AEOI - Automatic Exchange Of
Information, un număr de 611.290 înregistrări, astfel:
ü 561.623 înregistrări, primite anterior perioadei de raportare în baza Directivei
2011/16/UE - privind cooperarea în domeniul fiscal care asigură schimbul de informații
pentru categoriile specifice de venituri și de capital cu Statele Membre ale Uniunii
Europene;
ü 49.667 înregistrări, primite anterior perioadei de raportare în baza Directivei
2014/107/UE - privind schimbul automat obligatoriu de informații în domeniul fiscal
care asigură schimbul de informații referitoare la conturi financiare cu Statele Membre
ale Uniunii Europene.
În context internațional, a fost asigurat suportul din punct de vedere business, pentru
transmiterea datelor ce fac obiectul schimbului automat de informații între statele
membre, pe domenii de interes fiscal conform prevederilor Directivei 2011/16/UE
(DAC1) și a fost asigurată, de asemenea, participarea la grupurile permanente de lucru
CACT şi ACDT, precum și alte reuniuni, organizate la nivelul Comisiei Europene și OECD,
în vederea bunei funcționări a proceselor naționale ce asigură respectarea dispoziţiilor
directivelor privind cooperarea administrativă.
Pe parcursul semestrului I 2023 au fost gestionate din perspectiva calității datelor,
activitățile de cooperare administrativă și schimb de informații în domeniul impozitelor
directe aflate în competența structurilor de specialitate din cadrul ANAF, cu statele
membre conform reglementărilor Uniunii Europene și cu administrațiile fiscale ale
statelor cu care România are încheiate convenții de evitare a dublei impuneri și
instrumente juridice de drept internațional.
28
0 5 _ P r e v e n i r e a ș i c o m b a t e r e a e v a z i u n i i
f i s c a l e
Experții ANAF au participat la cea de-a X-a reuniune, a autorităților competente
organizată de Forumul Global al Organizației pentru Dezvoltare și Cooperare Economică
ce a avut ca obiectiv principal prezentarea de bune practici, tipul de abordare privind
cooperarea internațională și schimbul internațional de informații, înțelegerea
proceselor din cadrul metodologiei revizuite din perspectiva evaluării României în ceea
ce privește implementarea standardelor AEOI și EOIR.
Misiunea esențială pentru Forumul Global este de a se asigura că toate jurisdicțiile pot
respecta Standardele EOI, astfel în cadrul reuniunii plenare reprezentanții OCDE au
realizat bilanțul progreselor înregistrate.
29
0 5 _ P r e v e n i r e a ș i c o m b a t e r e a e v a z i u n i i
f i s c a l e
În cadrul cooperării administrative privind schimbul de informații, au fost încheiate noi
protocoale cu: Registrul Auto Român, Consiliului Național al IMM-urilor din România,
Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială.
În semestrul I 2023, au fost înrolate în sistemul informatic Patrimven 245 autorități și
instituții publice.
În ceea ce privește solicitările de informații primite din partea Direcției Naționale
Anticorupție, Ministerului Afacerilor Interne, Direcției Generale de Informații și
Protecție Internă , Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată
și Terorism, Înaltei Curți de Casație și Justiție, Guvernului României - Corpul de Control
al Prim - Ministrului, Birourilor de Executori Judecătorești, Oficiului Național pentru
Jocuri de Noroc etc., au fost soluționate cereri cu privire la 2.728 de persoane fizice
și/sau juridice, acestea însumând aproximativ 275.000 de interogări.
Obiectivul principal reprezentat de conectarea aparatelor de marcat electronice fiscale,
parte a digitalizării Agenției, este în continuă evoluție, dovadă fiind faptul că, la finalul
semestrului I 2023, numărul aparatelor de marcat conectate la sistemul informatic al
ANAF este cu cel puțin 10% mai mare decât ținta 221, asumată prin Programul Național
de Redresare si Reziliență.
În perioada 01.01.2023 - 30.06.2023, ANAF a recepționat de la instituțiile de credit un
număr de 42 formulare de raportare privind informări în legătură cu înghețări de
fonduri sau informații cu privire la posibila implicare indirectă în transferuri financiare
a unor persoane și entități vizate de sancțiunile internaționale.
ANAF a efectuat analize și verificări privind un număr aproximativ de 790 persoane și
1069 entități vizate de sancțiuni internaționale, fiind identificate pe teritoriul României
2 persoane.
30
0 5 _ P r e v e n i r e a ș i c o m b a t e r e a e v a z i u n i i
f i s c a l e
Cooperare interinstituțională
Pe parcursul semestrului I 2023 au fost soluționate 5 solicitări de transmitere de
informații primite de la Banca Națională a României, în baza art. 26 alin.(1) lit. a) din
Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanțării
terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative și în
baza art.16 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 202/2008 privind punerea în
aplicare a sancțiunilor internaționale.
31
06 - Eficiență și transparență
Activitatea de resurse umane
Necesitatea modernizării agenţiei prin îmbunătăţirea managementului resurselor umane
este un obiectiv strategic al ANAF. Astfel, obiectivul general vizează implementarea
unei politici de resurse umane proactivă, orientată spre menţinerea în sistem a
personalului calificat și spre creșterea nivelului de pregatire profesională a acestuia,
dar și spre recrutarea de personal nou - de o manieră care să asigure echilibrarea
necesarului de resurse umane al instituției din punct de vedere cantitativ și calitativ, în
funcție de necesitățile obiective, de evoluţia proceselor de activitate și în concordanță
cu prioritățile strategice ale Agenției.
În aceste condiții, în semestrul I al anului curent, la nivelul Agenţiei Naţionale de
Administrare Fiscală, au fost întreprinse demersurile necesare pentru demararea și
desfășurarea concursurilor de recrutare pentru 108 posturi vacante de execuție din
cadrul aparatul propriu al ANAF, fiind ocupat un procent de aproximativ 60% din
numărul posturilor scoase la concurs.
Totodată, ca urmare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 191/2022
pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019
privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, a fost aprobat la
nivelul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cadrul de competențe generale și
specifice pentru funcțiile publice de execuție generale de grad profesional debutant și
pentru funcțiile publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici.
La nivelul primului semestru al anului 2023 au fost întreprinse importante acțiuni
specifice activității de resurse umane, care se desfășoară în mod curent și care țin de
activitatea suport a agenției, precum:
• emiterea și aprobarea actelor administrative privind raporturile de
serviciu/modificarea structurii organizatorice;
32
0 6 _ E f i c i e n ț ă ș i t r a n s p a r e n ț ă
• participarea la elaborarea tabelului centralizator al posturilor în vederea completării
competențelor specifice alocate - ANAF - structuri teritoriale - funcţii publice de
execuţie, grad profesional debutant, parte a documentației avizate de Agenţia
Naţională a Funcţionarilor Publici;
• actualizarea conținutului Regulamentelor de organizare şi funcţionare ale aparatului
propriu / structurilor subordonate ANAF.
Activitatea de formare profesională din cadrul ANAF s-a dezvoltat prin intermediul
Școlii de fiscalitate care are ca obiectiv principal de activitate educarea și formarea
profesională a personalului Agenției în vederea atingerii obiectivelor generale
strategice pe care Agenția și le-a asumat pentru perioada 2021-2024.
Astfel, în primul semestru al anului 2023, Școala de fiscalitate a solicitat suport tehnic
de la Comisia Europeană și de la Organizația Intraeuropeană a Administrațiilor Fiscale
(IOTA).
A fost depusă și acceptată aplicația dezvoltată de ANAF pentru proiectul „Sprijin pentru
dezvoltarea Școlii de Fiscalitate a Administrației Fiscale din România” pentru care IOTA
(instrumentul de asistenta tehnica IOTA - PEER-TO-PEER) asigură obținerea elementelor
de bună practică necesare pentru îmbunătățirea modului de organizare a Școlii de
fiscalitate a ANAF și pentru dezvoltarea instrumentelor necesare unei instruiri de
calitate și adecvate membrilor organizației.
În acest sens, pentru a urma linia recomandărilor FMI, a avut loc o primă întâlnire în
sistem online, în cadrul căreia au fost prezentate pe de o parte, ideile ce au stat la
baza inițierii acestui proiect, a solicitării de sprijin în dezvoltarea Școlii de fiscalitate,
cronologia estimată a proiectului și propunerile de colaborare prin intermediul unor
întâlniri în format online sau în cadrul unor vizite de lucru cu alte departamente de
formare profesională ale altor administrații fiscale din Europa, cu un cadru
organizațional similar și deschise acestei inițiative de colaborare.
33
0 6 _ E f i c i e n ț ă ș i t r a n s p a r e n ț ă
Totodată, începând din acest an, „Evaluarea gradului de cunoaştere a temelor specifice
de integritate și a legislației în domeniu” în sistem e-learning s-a realizat pe platforma
Moodle Școala de fiscalitate. Pentru derularea acestei activități în si
← Înapoi la începutul extrasului
Extrasul poate avea altă structură decât documentul original. Data preluării nu reprezintă perioada statistică sau data publicării de către instituție.
Identificarea exactă a documentului colectat
Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.
4b51695d38d9214d6cfbc8c569195815dc1335c65af74ff9b767fd6344e42327