Program de
guvernare
Documentul original ↗
Proiect editorial 2026-2028Propuneri, date și condiții de implementare, cu stadiul verificării la vedere.

Document colectat · Rapoarte publice privind educația

Raport privind starea învățământului preuniversitar din România

Instituția sau publicația sursă
Rapoarte publice privind educația
Data preluării
26.09.2026 17:54
Dimensiunea materialului
2.522,3 KB

Conținutul documentului colectat

Secțiuni și tabele

În anul școlar 2021/2022, învățământul primar și gimnazial (de masă și special) a cuprins 1599,5 mii de elevi (cu 19,2 mii mai mult decât în anul școlar anterior), școlarizați în unități de învățământ cu personalitate juridică și structuri fără personalitate juridică. Rata brută de cuprindere în învățământul primar și gimnazial – reprezentând numărul elevilor cuprinși în ciclurile primar și gimnazial, indiferent de vârstă, ca raport procentual din populația totală de vârstă oficială corespunzătoare celor două niveluri de studiu (6-14 ani) – a fost influențată de măsurile de reorganizare implementate începând cu anul școlar 2012/2013.  În intervalul analizat, până în anul școlar 2020/2021, valoarea indicatorului a fost în scădere constantă (cu aproximativ 4 p.p.).  În anul școlar de referință, indicatorul a înregistrat o creștere de 1,7 p.p. față de anul școlar anterior, asociată cu creșterea efectivelor de elevi din învățământul gimnazial. Tabel 11. Rata brută de cuprindere în învățământul primar și gimnazial

                 2012/       2013/       2014/       2015/   2016/   2017/   2018/    2019/     2020/       2021/
                  2013       2014        2015        2016    2017    2018    2019     2020      2021        2022
 Total            90,6        90,7       89,9        89,4    88,7    88,3    88,2     87,6      86,7        88,4
 Feminin          89,3        89,9        89,2        88,7   87,9    87,7    87,5     87,1      86,1        87,9
 Masculin         91,9        91,4        90,6        90,1   89,4    89,0    88,8     88,1      87,2        88,8
 Urban            97,0        97,4       100,4       100,2   99,8    99,9    100,0    99,1      96,9        98,4
 Rural            84,6        84,2        80,4        79,4   78,1    77,1    76,4     75,8      75,9        77,6
Sursa: Date calculate pe baza informațiilor INS, 2013-2022

Figura 3. Rata brută de cuprindere în învățământul primar și gimnazial

 110
 105
 100
                                                                                                        Total
  95
  90                                                                                                    Feminin
  85
  80                                                                                                    Masculin
  75                                                                                                    Urban
  70
                                                                                                        Rural

 Diferența pe sexe se menține și în anul școlar 2021/2022 în favoarea băieților cu 0,9 p.p. (87,9% fete, respectiv 88,8% băieți).  Pe medii de rezidență, rata de cuprindere în învăță mântul primar și gimnazial a înregistrat o evoluție oscilantă în mediul urban și a scăzut constant în mediul rural. În anul școlar 2021/2022, valoarea ratei brute de cuprindere a înregistrat creșteri față de anul precedent , ajungând la 98,4% în urban, respectiv 77,6% în rural. Diferența pe medii de rezidență continuă tendința descendentă, dar este în continuare consistentă, în defavoarea mediului rural (20,8 p.p.). Tendința înregistrată de rata brută de cuprindere din primar și gimnazial în anul școlar 2021/2022 se regăsește diferit pe fiecare ciclu de învățământ. Astfel, în învățământul primar:  Rata brută de cuprindere a înregistrat o valoare constantă față de anul școlar anterior (89,6%). O pondere încă semnificativă a copiilor de 6 ani se regăsește în grădinițe (16,8%, similară cu cea înregistrată în anul școlar anterior).

18

Valorile și formulările aparțin documentului citat. Data preluării nu reprezintă perioada datelor sau data publicării de către instituție.

Identificarea exactă a documentului colectat

Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.

e8e113504e3719194bbe0fdefba70465f7304b0b9f9c72fd9ee1c21b07943d7c