Document colectat · Rapoarte privind energia și rețelele
Raport anual ANRE 2016
- Instituția sau publicația sursă
- Rapoarte privind energia și rețelele
- Data preluării
- 26.09.2026 17:54
- Dimensiunea materialului
- 9.389,2 KB
Conținutul disponibil în colecție
Textul documentului
ergie electrică, urmând să fie aprobată în cursul anului 2017.
Pe baza datelor colectate de la participanţii la piaţa de energie electrică, de la operatorul de transport şi
sistem (CNTEE Transelectrica S.A.) şi de la operatorul pieţei de energie electrică (Opcom S.A.), ANRE
a monitorizat modul în care au fost respectate prevederile legale cu privire la funcţionarea în condiţii de
transparenţă, concurenţă şi nediscriminare a pieţei de energie electrică, evoluţia indicatorilor de
structură, respectiv de eficienţă a funcţionării pieţei, precum şi comportamentul participanţilor la piaţă în
scopul sesizării eventualelor practici anticoncurenţiale şi a prevenirii lor.
Pe parcursul anului 2016, prin exercitarea atribuțiilor ce revin autorităţii de reglementare în conformitate
cu legislaţia primară în domeniu, activitatea de monitorizare a pieţei de energie electrică realizată de
compartimentul de profil, cu colaborarea – pe anumite tematici – cu compartimentele de reglementare, a
condus, în principal, la următoarele rezultate:
• Publicarea pe pagina de internet www.anre.ro a rapoartelor lunare privind rezultatele monitorizării
pieţei de energie electrică (versiuni în limbile română şi engleză), conţinând informaţii cu privire la
regulile de funcţionare a pieţei, date agregate şi de sinteză privind funcţionarea sistemului
electroenergetic naţional şi a pieţei de energie electrică, informaţii care permit părţilor interesate
realizarea propriilor evaluări ale nivelului de concurenţă pe diferite componente ale pieţei de energie,
ca şi a unor analize specifice. La realizarea acestor rapoarte de sinteză, ANRE ia în considerare
principiile general acceptate la nivelul Uniunii Europene, cu privire la transparenţă şi
confidenţialitatea datelor sensibile din punct de vedere comercial, cu respectarea echilibrului necesar
în vederea evitării înţelegerilor tacite.
• Realizarea analizei privind evaluarea marjei de furnizare pe piaţa angro şi pe piaţa cu amănuntul de
energie electrică în 2015 a titularilor de licenţă de trading şi titularilor de licenţă de furnizare, în
13
Raport anual 2016
vederea identificării factorilor sau/şi situaţii care au influenţat activitatea furnizorilor pe cele două
pieţe. Marja de furnizare a fost calculată ca diferenţă dintre preţul mediu de vânzare şi cel mediu de
achiziţie al energiei electrice, raportată la preţul mediu de achiziţie şi amendată ulterior cu
costurile/veniturile care au revenit traderilor/furnizorilor concurenţiali din decontarea
dezechilibrelor. Având în vedere, însă, că furnizorii concurenţiali care desfăşoară exclusiv activitate
pe piaţa angro de energie electrică (traderi) intră echilibraţi în piaţa de echilibrare, efectul acestor
dezechilibre asupra marjei de furnizare a fost minimal.
Mai mult de jumătate din cei 32 de traderi activi pe piaţa angro din România au înregistrat valori
pozitive ale marjei de furnizare, 4 dintre aceştia înregistrând diferenţe mai mari de 11 lei/MWh între
preţul mediu de vânzare şi preţul mediu de achiziţie; preţul mediu realizat în anul 2015 de cei 32 de
furnizori cu activitate exclusivă pe piaţa angro (calculat ca medie a preţurilor medii ponderate cu
cantităţile tranzacţionate) a fost de 164,51 lei/MWh la achiziţie, respectiv de 168,79 lei/MWh la
vânzare; comparaţia rezultatelor obţinute în anul 2015 cu cele ale anului 2014 evidenţiază faptul că
marja medie anuală de furnizare a scăzut cu 45% faţă de nivelul celei din 2014 (de la 5,07% la 2,27%),
numărul de furnizori care au înregistrat valori peste cea a marjei medii a crescut de la 8 la 11, iar al
celor cu rezultate pozitive, 22 din totalul celor 32 de traderi, asemănător situaţiei din anul anterior.
În ceea ce priveşte analiza realizată asupra furnizorilor concurenţiali cu activitate pe piaţa cu
amănuntul cu excepţa celor 5 furnizori de ultimă instanţă, costurile/veniturile înregistrate din
decontarea dezechilibrelor au influenţat într-o măsură mai mare rezultatele finale ale acestora, în
general, în sensul scăderii acestor rezultate. În plus, au existat şi influenţe determinate de unele
prevederi contractuale existente între furnizori şi consumatori privind eventuala recuperare integrală
de la consumatori a costurilor cu dezechilibrele.
Din cei 70 de furnizori concurenţiali care au desfăşurat activitate pe PAM în anul 2015, un număr de
39 au derulat tranzacţii pe piaţa cu amănuntul de energie electrică cu o pondere mai mare de 50% din
totalul tranzacţiilor proprii de vânzare, în timp ce, pentru restul de 31 predominantă a fost activitatea
de intermediere pe piata angro; din punct de vedere al marjei de furnizare, un număr de 56 de furnizori
au înregistrat valori pozitive ale acesteia, care, după luarea în considerare a costurilor înregistrate cu
dezechilibrele, pentru 13 dintre aceştia s-au transformat în valori negative. Valoarea medie a marjei de
furnizare pentru acest tip de activitate a fost în 2015 de 1,1%. 38 dintre furnizori înregistrând marje de
furnizare superioare acestui nivel, 24 furnizori cu marje peste 5%.
La o comparaţie cu rezultatele înregistrate de traderi, reiese faptul că activitatea pe piaţa cu amănuntul
a condus la obţinerea de marje de furnizare inferioare celor obţinute din activitatea exclusivă de
intermediere pe piaţa angro.
Rezultatele obţinute din piaţa cu amănuntul de energie electrică sunt semnificativ modificate de
costurile cu dezechilibrele (valoarea marjei medii de furnizare la nivelul anului 2015 a scăzut de la
3,79% înainte de corectarea cu dezechilibrele la 1,10%). O cauză principală au reprezentat-o costurile
cu dezechilibrele înregistrate de furnizorii nou intraţi pe piaţă, care au dezvoltat tehnici de marketing
pentru atragerea de noi clienţi în absenţa acoperii vânzărilor printr-o politică de achiziţii
14
Raport anual 2016
corespunzătoare, fapt care a indus notificarea dezechilibrată în cadrul PRE-urilor, care la rândul lor nu
au luat măsuri pentru limitarea costurilor cu dezechilibrele înregistrate de membri.
• Pornind de la semnalele primite de la unii participanți la piață cu privire la neînțelegerile întâmpinate
în aplicarea prevederilor Ordinului ANRE nr. 121/2015, a fost realizată o analiză privind modul de
aplicare al prevederilor ,,Procedurii privind determinarea consumului de energie electrică în caz de
înregistrare eronată și în sistem paușal”, aprobată prin Ordinul ANRE nr. 121/2015 în perioada august
2015–aprilie 2016; aceasta s-a realizat pe baza unei colectări ad-hoc de date referitoare la corecţiile de
consum facturate clienților finali și la cele dintre operatorul de transport și sistem, operatorii de
distribuție și furnizori, toate realizate în baza Ordinului ANRE nr. 121/2015. Pentru a avea o imagine
exactă a dimensiunii rezultatelor aplicării respectivului Ordin, s-a solicitat anterior participanţilor să
nu includă corecţiile menţionate în informaţia de preţ mediu de revenire raportată lunar de fiecare
participant pe machetele de monitorizare a pieţei cu amănuntul de energie electrică.
Din analiza efectuată pe fiecare categorie de participanţi (furnizori de ultimă instanţă, operatori de
distribuţie, furnizori concurenţiali) a reieşit faptul că, unele prevederi din “Procedura privind
determinarea consumului de energie electrică în caz de înregistrare eronată și în sistem paușal” au fost
interpretate eronat sau aplicate neunitar de către operatorii de distribuţie concesionari (cum ar fi de
exemplu, aplicarea corecţiilor de consum doar pentru clienţii de pe piaţa concurenţială, pentru
perioade anterioare intrării sale în vigoare, pentru tarife specifice de distribuţie diferite, confuzii între
corecţiile de consum şi regularizări de consum) cu consecinţe negative asupra clienţilor finali şi a
rezultatelor obţinute de furnizorii concurenţali din piaţa cu amănuntul de energie electrică.
Având la bază elementele identificate în cadrul analizei, ANRE se află în prezent într-un proces de
revizuire a prevederilor “Procedurii privind determinarea consumului de energie electrică în caz de
înregistrare eronată și în sistem paușal”, în scopul eliminării aplicării eronate a respectivelor prevederi
şi evitării pe viitor a oricăror eventuale neînţelegeri privind modul de calcul.
• Realizarea unei analize asupra activităţii operatorilor de distribuţie concesionari, pe baza datelor
obţinute din procesul de monitorizare pentru anul 2015. Verificarea datelor s-a realizat prin
compararea informaţiilor transmise de operatorii de distribuţie, cu raportările PRE, Opcom SA şi
CNTEE Transelectrica SA respectiv prin compararea tranzacţiilor declarate de operatorii economici pe
pieţele centralizate cu condiţiile iniţiale înregistrate ale contractelor postate pe pagina de internet a
Opcom SA. Analiza a relevat comportamentul de achiziţie pentru acoperirea pierderilor din reţea al
operatorilor de distribuţie pe diferitele pieţe centralizate existente. Astfel, cca. 68% din achiziţie s-a
realizat pe pieţele centralizate de contracte, cca. 27% de pe PZU, diferenţa fiind rezultatul
dezechilibrelor înregistrate pe piaţa de echilibrate.
Achiziţia operatorilor de distribuţie pe PCCB-LE de la producători şi furnizori s-a realizat în principal
pe produse tip bandă, parte din contracte fiind încheiate intragrup, în special pe contractele încheiate
cu furnizorii concurenţiali. De remarcat este modificarea structurii generale de achiziţie a energiei
15
Raport anual 2016
electrice pentru acoperirea pierderilor în reţea de pe PCCB-LE, astfel încât ponderea tranzacţiilor cu
furnizorii s-a dublat faţă de 2014 în detrimentul tranzacţiilor derulate cu producătorii. Pe PC-OTC, un
singur operator de distribuţie a derulat contracte de achiziţie în 2015, acestea fiind achiziţii cu
producători şi furnizori din grupul din care face parte. Pe PZU, au existat 3 operatori de distribuţie
care nu au înregistrat achiziţii de vânzare pe tot parcursul anului 2015, iar preţul mediu de achiziţie pe
acest tip de tranzacţii pe ansamblul operatorilor de distribuţie a fost de 176,33 lei/MWh. Pe parcursul
întregului an, a existat un operator de distribuţie care a refuzat în mod sistematic să tranzacţioneze în
nume propriu pe PZU, ci prin intermediul furnizorului de ultimă instanţă din cadrul grupului său, cu
toate că a fost sancţionat.
La nivelul anului, cantitatea de energie electrică necesară acoperirii pierderilor în reţea a fost mai mică
cu 5% decat cea din anul 2014, iar preţul mediu de revenire pentru întreaga achiziţie a operatorilor de
distribuţie a fost de 177,27 lei/MWh, în uşoară scădere faţă de valoarea aceluiaşi preţ, înregistrată în
anul 2014, 179,06 lei/MWh.
• Pornind de la datele raportate de participanţii la piaţa de energie electrică care transmit lunar
informaţii la ANRE, departamentul de specialitate a remarcat creşterea numărului de furnizori activi
pe piaţa concurenţială a clienţilor casnici. Analiza efectuată pentru datele raportate pe o perioadă de 4
ani (ianuarie 2013-decembrie 2016) a relevat faptul că clienţii casnici au fost alimentaţi în regim
concurenţial atât de furnizori concurenţiali, de furnizori de ultimă instanţă cât şi de producători cu
licenţă de furnizare. Se remarcă, de asemenea, o creştere substanţială a cantităţii de energie electrică
furnizată clienţilor casnici în anul 2015 faţă de cei doi ani anteriori, determinată de intrarea pe piaţa de
energie electrică a doi furnizori orientaţi preponderent către clienţii casnici, la care se adaugă în
strategiile de marketing utilizate în anul 2016 de 4 dintre cei 5 furnizori de ultimă instanţă. Prezentăm
mai jos evoluţia lunară a cantităţilor de energie electrică furnizate şi numărul de furnizori activi pe
piaţa concurenţială a clienţilor casnici în perioada 2013-2016:
Evoluţia numărului furnizori activi şi a cantităţii de energie electrică furnizată clienţilor casnici în perioada 2013-2016
an lună ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie total nr.furnizori din care
activi
UM GWh GWh GWh GWh GWh GWh GWh GWh GWh GWh GWh GWh GWh FUI producători
2013 0.220 0.248 0.197 0.183 0.220 0.212 0.185 0.179 0.150 0.188 0.181 0.178 2.343 6 1 1
2014 0.336 0.570 0.296 0.519 0.267 0.469 0.284 0.505 0.276 0.280 0.307 0.587 4.696 15 1 3
2015 0.420 0.716 0.421 0.697 0.485 0.738 0.623 1.149 1.250 2.028 1.835 2.249 12.610 31 4 3
2016 2.667 3.378 4.910 6.011 7.439 9.300 12.030 15.192 19.397 25.272 32.636 45.183 183.416 47 5 3
Precizăm faptul că informaţiile privind cantităţile de energie electrică furnizate în regim
concurenţial clienţilor casnici nu au fost incluse în datele centralizatoare privind activitatea pe piaţa cu
amănuntul de energie electrică din următoarele considerente:
16
Raport anual 2016
- Cantităţile lunare de energie electrică sunt semnificativ mai mici decât cantităţile de energie
electrică furnizate pe piaţa concurenţială clienţilor noncasnici şi nesemnificative în comparaţie
cu cantităţile de energie electrică furnizate clienţilor casnici în regim de Serviciu Universal
(SU);
- Preţurile medii anuale de furnizare a energiei electrice către clienţii casnici în regim
concurenţial nu au putut fi determinate, deoarece pentru cca. 70% din cantitatea totală de
energie electrică, preţul mediu raportat avea incluse şi tarifele pentru serviciile conexe
(transport, distribuţie, sistem, etc).
Având în vedere faptul că datele colectate sunt tratate neunitar de către participanţii la piaţa de
energie, departamentul de specialitate a solicitat începând cu ianuarie 2017 informaţii distincte
privind activitatea clienţilor casnici pe piaţa concurenţială.
• Întocmirea de note de sesizare privind neîndeplinirea obligaţiilor de transmitere a datelor solicitate
conform legislaţiei secundare privind activitatea derulată pe piaţa angro şi cu amănuntul de energie
electrică sau transmiterea de date eronate privind calculele de decontare a dezechilibrelor din
cadrul parţilor responsabile cu echilibrarea. Notele de sesizare au fost transmise către Direcţia
generală control din cadrul ANRE în vederea sancţionării participanţilor la piaţă implicaţi.
• Participarea la elaborarea Raportului naţional destinat îndeplinirii obligaţiilor de raportare
prevăzute în Directiva 2009/72/CE. Întocmirea secţiunilor bazate pe informaţiile rezultate din
activitatea de monitorizare a pieţei de energie electrică a fost însoţită de culegerea şi prezentarea
sintetică a unui set semnificativ de indicatori specifici pe toate componentele pieţei de energie
electrică din România, destinaţi realizării Raportului anual ACER/CEER asupra rezultatelor
monitorizării pieţelor interne de energie electrică şi gaze naturale în 2016.
• Participarea în grupurile de lucru organizate la nivelul ACER pentru implementarea la nivel
naţional a prevederilor Regulamentului (UE) nr. 1227/2011 al Parlamentului European şi al
Consiliului privind integritatea şi transparenţa pieţei angro de energie – REMIT. Activităţile
desfăşurate au vizat urmărirea evoluţiei procesului de implementare, în vederea pregătirii fazelor
de implementare la nivel naţional pentru anul 2016 şi îndeplinirea obligaţiilor ce revin atât
autorităţii de reglementare, cât şi participanţilor la piaţa angro. De asemenea, se urmăreşte
adaptarea procesului actual de monitorizare a pieţei angro de energie electrică pe plan naţional la
cerinţele şi contextul create de implementarea REMIT.
• Continuarea colaborării cu CNTEE Transelectrica SA în vederea raportării de date pentru
monitorizarea pieţei de energie din regiunea a 8-a Sud-Est Europeană, proiect derulat sub egida
Comunităţii Energetice; componenta principală a activităţii de monitorizare vizează o evaluare a
activităţii desfăşurate pe piaţa de alocare a capacităților de interconexiune pe graniţele fiecărei ţări
din regiune.
17
Raport anual 2016
Aplicarea la nivel naţional a prevederilor Regulamentului (UE) nr. 1227/2011 al Parlamentului
European şi al Consiliului privind integritatea şi transparenţa pieţei angro de energie.
În cursul anului 2016 au fost întreprinse o serie de activităţi în vederea aplicării prevederilor REMIT şi
ale Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 1348/2014 al Comisiei privind raportarea de date,
pentru punerea în aplicare a art. 8 alineatele (2) şi (6) din REMIT.
Astfel, au fost declanşate acţiuni de conş
← Înapoi la începutul extrasului
Extrasul poate avea altă structură decât documentul original. Data preluării nu reprezintă perioada statistică sau data publicării de către instituție.
Identificarea exactă a documentului colectat
Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.
de2e8abce0e5db4b5ccfefd8ee8969e07fefeb650cc9301f9f2eea466974012c