Vezi raport RO

au închis ochii la nuanțele homofobe ale actelor săvârșite, punând astfel în pericol acuratețea și eficacitatea procedurilor interne în ansamblu.” „126. Considerațiile de mai sus sunt suficiente pentru a permite Curții să concluzioneze că autoritățile nu și-au îndeplinit obligația pozitivă de a investiga în mod efectiv dacă abuzul verbal îndreptat împotriva reclamanților individuali a constituit o infracțiune motivată de homofobie (a se vedea, mutatis mutandis, Beizaras și Levickas, citat mai sus, § 129). Făcând acest lucru, autoritățile și-au arătat propria părtinire față de membrii comunității

LGBT”.

           C.         Politica de urmărire penală și de condamnare

                                 a)         Sesizarea din oficiu

Infracțiunile motivate de ură de sine stătătoare precum Tortura, Abuzul în serviciu prin limitarea anumitor drepturi bazat pe discriminare și Incitarea la ură, violență și discriminare pot fi urmărite penal din oficiu, fără a fi nevoie ca victima să depună o plângere, pentru restul infracțiunilor care au o circumstanță agravantă săvârșirii din motivul discriminării, aceasta depinde de infracțiunea respectivă – de exemplu violul săvârșit ca infracțiune motivată de ură nu poate fi urmărit din oficiu, ceea ce înseamnă că victima trebuie să depună plângere şi doar atunci oamenii legii pot să demareze urmărirea penală privind fapta.

                                 b)         Modelul agravării pedepsei

Pe lângă cele trei infracțiuni motivate de ură autonome menționate mai sus, modelul predominant este modelul agravării pedepsei, atunci când motivul legat de orientarea sexuală este luat în considerare ca circumstanță agravantă. În ceea ce privește identitatea de gen, rămâne neclar dacă acest motiv este protejat de lege, subiect care a fost detaliat în Secțiunea I.A. Nu există cazuri de infracțiuni motivate de ură împotriva persoanelor LGBTI care au fost urmărite penal in personam, astfel încât nu putem spune cum funcționează acest sistem în practică și dacă există sau nu o majorare generală a pedepsei pentru infracțiunile săvârșite cu un motiv de prejudecată anti-LGBTI. Cu toate acestea, există deficiențe deosebite care rezultă din alegerea modelului agravării pedepsei în locul modelului infracțiunii speciale de sine stătătoare, pe care le vom detalia mai jos.

În cazul constatării vinovăției inculpatului cu aplicarea circumstanței agravante de la articolul 77.h, instanța are opțiunea de a dispune pedeapsa maximă sau, dacă aceasta nu este suficientă, instanța poate adăuga la această pedeapsă maximă un supliment de până la 2 ani, dar nu mai mult de o treime din pedeapsa maximă, în cazul pedepsei închisorii și un supliment de până la o treime din maxim, în cazul amenzii penale.150 Faptul că circumstanța agravantă este relevantă doar la finalul procesului penal, pentru decizia judecătorului privind întinderea pedepsei, nu ar trebui să facă poliția și procurorii mai puțin implicați în stabilirea circumstanței agravante deoarece rolul lor este esențial în culegerea de probe care ilustrează motivul infracţiunii.

Totodată, regula este că majorarea limitelor speciale ale pedepsei nu este obligatorie pentru instanță și se poate face o singură dată, indiferent de numărul de circumstanțe agravante care se aplică în cauză.151 Acest lucru conferă judecătorului o mare putere de apreciere în aplicarea legii – judecătorul poate alege dacă să sublinieze sau nu faptul că a fost o infracțiune motivată de ură și să o sancționeze

150România, Codul penal din 2009 (Legea 286/2009) (Codul Penal din 2009 (Legea nr. 286/2009)), din 17 iulie 2009, articolul 78.(1), publicat

în Monitorul Oficial nr.510 din 24.07.2009. 151România, Codul penal din 2009 (Legea 286/2009) (Codul Penal din 2009 (Legea nr. 286/2009)), din 17 iulie 2009, articolul 78.(2), publicat

în Monitorul Oficial nr.510 din 24.07.2009.

35