Document colectat · Rapoarte privind nediscriminarea
Vezi raport RO
- Instituția sau publicația sursă
- Rapoarte privind nediscriminarea
- Data preluării
- 26.09.2026 17:54
- Dimensiunea materialului
- 952,2 KB
Conținutul documentului colectat
Secțiuni și tabele
din justiție a fost în jurul severității suferinței provocate. Cazul este despre gardienii unei închisori care au suspectat un deținut că poartă cuțit și ca răspuns l-au supus violenței lor; deținutul și-a pierdut temporar funcțiile corporale, a intrat în comă prelungită, viața i-a fost pusă în pericol, a avut o ruptură de rinichi și un hematom de 2000 ml. Procurorul i-a pus sub acuzare pe gardieni pentru Purtare abuzivă (art.296 Cod penal), prima instanță a decis că faptele intră sub incidența Torturii (art.282.(1)(b) Cod penal) și a trimis cauza tribunalului,51 care nu a fost de acord cu incidenţa Torturii, motivând că probele strânse de procuror nu ar fi susținut această calificare a faptelor și a înclinat să ia în considerare Vătămarea corporală (art.194 din Codul penal),52 iar cazul s-a hotărât definitiv asupra aceastei ultime încadrări.53
Articolul 297.(2) din Codul penal pedepsește infracțiunea de abuz în serviciu prin limitarea unor drepturi întemeiat pe discriminare, înțeles ca: „fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, îngrădeşte exercitarea unui drept al unei persoane ori creează pentru aceasta o situaţie de inferioritate pe temei de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, apartenenţă politică, avere, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA.”54
Formularea acestei infracțiuni poate conduce la concluzia că orice faptă de discriminare comisă de un funcționar public în exercițiul funcției atrage răspunderea penală. Cu toate acestea, există multe cazuri în care discriminarea comisă de funcționarii publici a fost pedepsită în regimul contravențiilor, în temeiul Legii antidiscriminare (Ordonanța Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancţionarea tuturor formelor de discriminare), deoarece prevederile legale se suprapun. O astfel de situație de suprapunere a prevederilor de drept penal și administrativ în domeniul combaterii discriminării a fost clarificată de Curtea Constituțională într-o a doua decizie privind Incitarea la violență, ură sau discriminare (art.369 din Codul penal, dezvoltat mai jos).55 Curtea a constatat că răspunderea penală este angajată atunci când comportamentul examinat „prezintă un pericol social, adică are o anumită intensitate și seriozitate pentru a justifica răspunderea penală – per a contrario , răspunderea civilă sau administrativă poate interveni în locul răspunderii penale, de exemplu în baza […] Legii antidiscriminare…”.56 Cu excepția acestei distincții explicate în jurisprudență, în legislație nu există o
definiție a incidentelor de ură care nu sunt infracțiuni.
Nu există infracțiuni speciale privind atacurile asupra proprietăților sau evenimentelor LGBTI. În principiu, în astfel de cazuri, circumstanța agravantă ar trebui să se aplice infracțiunii de Distrugere (art. 253 din Codul penal) sau infracțiunii de Împiedicare a întrunirilor libere și pașnice prevăzută de legea specială a întrunirilor pașnice.57 Din cele 17 cauze privind infracţiunea de Distrugere, cu reţinerea circumstanţei agravante de la art.77 lit.h, raportate de Ministerul Justiţiei ca fiind soluţionate în fond în perioada 2019-2021, nu se evidenţiază criteriul protejat.58 În plus, până în anul 2021, niciuna dintre plângerile privind atacurile asupra proprietăților sau evenimentelor LGBTI raportate de Asociaţia ACCEPT sau de alte organizaţii de la nivel local nu a fost soluţionată cu începerea urmăririi penale
51România, Judecătoria Sectorului 5, Hotărârea penală 655/2017 din 9 martie 2017. 52România, Tribunalul București, Decizia penală 1237/2017 din 15 iunie 2017. 53România, Judecătoria Sectorului 5, Hotărârea penală 3670/2018 din 19 decembrie 2018. 54România, Codul penal din 2009 (Legea 286/2009) ( Codul Penal din 2009 (Legea nr. 286/2009), din 17 iulie 2009, articolul 297.(2),
publicat în Monitorul Oficial nr.510 din 24.07. 2009. 55Curtea Constituțională a României, Decizia nr.228/2022 , din 28 aprilie 2022, publicată în Monitorul Oficial nr.532 din 31 mai 2022. 56Curtea Constituțională a României, Decizia nr.228/2022 , din 28 aprilie 2022, alin.47-50, publicată în Monitorul Oficial nr.532 din 31 mai
2022 57România, Legea nr.60/1991 privind adunările publice (Legea 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice), din 23
septembrie 1991, articolul 29, republicată în Monitorul Oficial nr.186 din 14.03.2014. 58 Informaţii mai detaliate au fost oferite de Ministerul Justiţiei, în urma Mesei rotunde de consultare asupra Analizei tematice preliminare,
din 4 octombrie 2022, de la Biblioteca Naţională, Bucureşti. A se vedea Anexa 3 MJ.
18
Valorile și formulările aparțin documentului citat. Data preluării nu reprezintă perioada datelor sau data publicării de către instituție.
Identificarea exactă a documentului colectat
Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.
1815ba507351ba94cb0b0f4a1b4236d728591e0e64797fc91aeb46d58be51f11