Directiva Inundații 2007/60/CE Ciclul II / Raport EPRI_RO1000_Dunarea_2019.pdf

eriorul Câmpiei Române devenind astfel, o sursă permanentă de umezire a aerului. Precipitaţiile cresc din amonte în aval, astfel în zona defileului fiind sub influenţa creşterii altitudinii munţilor limitrofi (care amplifică procesele frontale de dezvoltare a convecţiei termice şi activitatea ciclonică) acestea înregistrează valori de 610 mm la Moldova Veche, 625 mm la Berzasca şi 725 mm la Orşova. Apoi pe restul traseului valorile precipitaţiilor descresc ca urmare a atenuării influenţei aerului maritim, de la vest la est şi a creşterii în acelaşi sens a gradului de continentalism înregistrând valori de 700 mm la Drobeta-Turnu Severin, 571 mm la Calafat, 552 mm la Corabia, 535 mm la Turnu Măgurele şi 507 mm la Călăraşi. De aici precipitaţiile scad sub 475 mm în sectorul de Bălti (Feteşti 470 mm, Cernavodă 445 mm, Hârşova 436 mm) ca o consecinţă a slăbirii convecţiei termice deasupra apei, rămânând asemănătoare pe tronsonul Galaţi (458 mm) – Isaccea (445 mm) şi 9 scad sub 445 mm în sectorul deltaic (Tulcea 442 mm, Gorgova 410 mm) şi chiar sub 350 mm în zona litorală (Sulina 343 mm). 3.3. Resursele de apă Fluviul Dunărea colectează direct şi indirect prin Tisa, apele majorităţii râurilor din România (98% din suprafaţa ţării) cu excepţia unor râuri din Dobrogea, care se varsă în Marea Neagră sau în lacurile litoralului mării. Reţeaua hidrografică a bazinului hidrografic Dunărea, de pe teritoriul României, este format din 179 cursuri de apă cadastrate fără afluenţii de ordinul 1 (Nera, Cerna, Jiu, Olt, Vedea, Argeş, Ialomiţa, Siret şi Prut) cu o lungime totală de 4.540 km şi care drenează o suprafaţă de 33.250 km2, densitatea reţelei hidrografice fiind de 0,149 km/km2, faţă de media pe ţară de 0,33 km/km2. Din punct de vedere al resursei de apă, Fluviul Dunărea, care are la intrarea în ţară un stoc mediu de 174 miliarde mc/an ar putea fi cea mai bogată sursă de apă. Caracterul său internaţional impune anumite limitări în utilizarea apelor sale şi din acest motiv se consideră ca resursă numai jumătate din volumul mediu multianual scurs pe Dunăre în secţiunea Baziaş, adică cca. 87 mld. mc. Raportul dintre debitele minime şi maxime variază între 1/5 şi 1/8. Debitul mediu multianual al fluviului Dunărea nu are o valoare constantă, aceasta depinzând de lungimea perioadei de timp luată în considerare. Astfel conform celor prezentate în lucrarea Dunărea între Baziaş şi Ceatal Izmail editată în anul 1967 sub egida CSA, debitul mediu multianual la postul hidrometric Orşova era de 5.420 m3/s pentru un interval de calcul de 122 ani şi de 5.390 m3/s, dacă intervalul de calcul era de 42 ani (1921-1962). Alte studii ulterioare dau valori diferite pentru debitele medii multianuale. Astfel în tabelul 3.3.1 se prezintă valorile debitelor medii multianuale la câteva staţii hidrometrice pentru intervalul de 83 de ani, cu excepţia a trei staţii pentru care intervalul de timp este de 174 de ani, iar una de 42 de ani. Tabelul 3.3.1. Debite medii multianuale Debite medii Staţie Element Perioadă multianuale hidrometrică hidrografic de analiză m3/s Baziaş Fluviul Dunărea 1931-2013 5480 Orşova Fluviul Dunărea 1840-2013 5570 Drobeta - Turnu Severin Fluviul Dunărea 1971-2013 5380 Gruia Fluviul Dunărea 1931-2013 5540 Corabia Fluviul Dunărea 1931-2013 5730 Giurgiu Fluviul Dunărea 1931-2013 6024 Olteniţa Fluviul Dunărea 1840-2013 6040 Chiciu Călăraşi Fluviul Dunărea 1931-2013 6100 Cernavodă Braţul Dunărea Veche 1931-2013 2580 Vadu Oii Fluviul Dunărea 1931-2013 6180 Smârdan Braţul. Macin 1931-2013 698 Brăila Fluviul Dunărea 1931-2013 6240 Isaccea Fluviul Dunărea 1840-2013 6320 Ceatal Izmail Fluviul Dunărea 1931-2013 6510 10 Scurgerea maximă În cei mai mulţi ani, la sfârşitul primăverii se declanşează ploile de primăvară care pot genera viituri prin intensitatea lor sau prin suprapunerea apelor mari de primăvară rezultate din topirea zăpezilor. Uneori pot avea loc în continuarea lor, sau pot forma valuri de viituri (doua sau mai multe). Trecerea de la apele mari de primăvară la viiturile de primăvară se determină analizând sursa acestora: topirea zăpezii, alimentarea mixtă, alimentarea exclusivă din ploi. La începutul perioadei de vară, în condiţiile unor situaţii climatice şi hidrologice deosebite, pot apărea viituri de vară în continuarea celor de primăvară. Urmărind variaţia cronologică a debitelor maxime lunare se poate observa că scurgerea maximă prezintă caracteristica generală a hidrografului tip, iar valorile cele mai mari se înregistrează cu precădere în lunile aprilie-mai. De asemenea, se poate observa şi o tendinţă de creştere în timp a valorilor maxime înregistrate în lunile martie şi aprilie şi de descreştere în lunile mai şi iunie. Astfel în tabelul 3.3.2 se prezintă valorile debitelor maxime la câteva staţii hidrometrice pentru intervalul de 83 de ani, cu excepţia a trei staţii pentru care intervalul de timp este de 174 de ani, iar una de 42 de ani. Tabelul 3.3.2. Debite maxime Staţie Element Perioadă Debite maxime Luna/an hidrometrică hidrografic de analiză (m3/s) producere Baziaş Fluviul Dunărea 1931-2013 15.800 IV.2006 Orşova Fluviul Dunărea 1840-2013 15.700 IV.2006 Drobeta - Turnu Severin Fluviul Dunărea 1971-2013 15.800 IV.2006 Gruia Fluviul Dunărea 1931-2013 15.800 IV.2006 Corabia Fluviul Dunărea 1931-2013 16.000 V.2006 Giurgiu Fluviul Dunărea 1931-2013 16.300 IV.2006 Olteniţa Fluviul Dunărea 1840-2013 16.280 VI.1897 Chiciu Călăraşi Fluviul Dunărea 1931-2013 16.200 IV.2006 Cernavodă Braţul Dunărea Veche 1931-2013 7.460 V.1937 Vadu Oii Fluviul Dunărea 1931-2013 16.200 IV.2006 Smârdan Braţul. Macin 1931-2013 2.080 V.1980 Brăila Fluviul Dunărea 1931-2013 15.800 V.2010 Isaccea Fluviul Dunărea 1840-2013 20.940 VI.1897 Ceatal Izmail Fluviul Dunărea 1931-2013 15.900 IV.2006 Scurgerea minimă În general, în decursul unui an, scurgerea minimă pe Dunăre se înregistrează la începutul primăverii, toamna sau iarna, iar cele mai mici valori ale debitelor se produc în iernile cu temperaturi foarte scăzute, când sunt influenţate de evoluţia formaţiunilor de gheaţă. Astfel în tabelul 3.3.3 se prezintă valorile debitelor minime la câteva staţii hidrometrice pentru intervalul de 83 de ani, cu excepţia a trei staţii pentru care intervalul de timp este de 174 de ani, iar una de 42 de ani. Pe fluviul Dunărea există 2 acumulări permanente situate pe teritoriul Administraţiilor Bazinale de Apă Banat şi Jiu. Cele 2 lacuri de acumulare sunt Porţile de Fier I (realizat în anul 1972 cu un volum total de 2400 mil. m3) şi Porţile de Fier II (dată în 11 folosinţă în anul 1986 cu un volum de 830 mil. m3). Aceste lacuri nu au volume de atenuare a viiturilor. Tabelul 3.3.3. Debite minime Debite Staţie Element Perioadă Perioada minime Hidrometrică hidrografic de analiză producere (m3/s) Baziaş Fluviul Dunărea 1931-2013 1.040 X;XI.1949 Orşova Fluviul Dunărea 1840-2013 1.010 I.1985 Drobeta - Turnu Severin Fluviul Dunărea 1971-2013 1.060 X.1985 Gruia Fluviul Dunărea 1931-2013 990 I.1985 Corabia Fluviul Dunărea 1931-2013 1.350 I.1954; I.1996 Giurgiu Fluviul Dunărea 1931-2013 1.485 I.1954 Olteniţa Fluviul Dunărea 1840-2013 1.490 I.1954 Chiciu Călăraşi Fluviul Dunărea 1931-2013 1.530 I.1947 Cernavodă Braţul Dunărea Veche 1931-2013 226 XII.2011 Vadu Oii Fluviul Dunărea 1931-2013 1.400 IX.1992 Smârdan Braţul. Macin 1931-2013 5 I.1947 Brăila Fluviul Dunărea 1931-2013 1.460 I.1954 Isaccea Fluviul Dunărea 1840-2013 1.350 X.1921 Ceatal Izmail Fluviul Dunărea 1931-2013 1.790 X.1947 Majoritatea lacurilor şi bălţilor naturale, sunt localizate în lunca inundabilă a fluviului. Lacurile naturale din Lunca Dunării au o mare diversitate genetică. Dezvoltarea lor este bazată pe formarea reţelei hidrografice şi pe procesele de sufozie mecanică şi acumulare eoliană a nisipurilor. Procesul de alimentare a acestor lacuri este strâns legat de regimul hidrologic al fluviului, de condiţiile hidrogeologice şi de aportul cursurilor de apă care se varsă în acestea. Inundaţiile care se produc în lunca neîndiguită asigură umplerea şi întreţinerea cu apă a depresiunilor lipsite de un bazin de recepţie propriu. Prezenţa stratului freatic aproape de suprafaţă (0-2 m adâncime) contribuie la menţinerea apei lacurilor din luncă. Atât procesul de umplere cu apă a lacurilor, cât şi procesul de aluvionare a cuvetelor lacustre sunt dependente şi de durata menţinerii nivelurilor maxime ale Dunării. Aceste lacuri se găsesc pe teritoriile administrate de Administraţiile bazinale de apă Jiu, Argeş-Vedea, Buzău-Ialomiţa şi Dobrogea – Litoral. Apele subterane din zona de studiu sunt reprezentate atât de acvifere freatice (cu nivel liber) cât şi de acvifere de adâncime (cu nivel ascensional). Acestea constituie corpuri de apă subterană, identificarea şi delimitarea lor făcându-se conform prevederilor Directivei Cadru Apă 60/2000/EC. În lungul fluviului Dunărea au fost delimitate un număr de 9 corpuri de apă subterană, dintre care 7 corpuri sunt de tip poros permeabil delimitate în depozite de vârstă cuaternară şi hologenă, 1 corpuri de tip fisural-carstic, delimitate în depozite de vârstă triasică, 1 corp de tip carstic-fisural delimitat în depozite de vârstă jurasică – cretacică. Corpurile de apă subterană freatică sunt: ROJI06 (Lunca şi terasele Dunării - Calafat); ROOT09 (Lunca Dunării - între Bechet şi Turnu Măgurele); ROAG07 (Lunca Dunării - între Giurgiu şi Olteniţa); ROAG10 (Lunca Dunării - între Turnu Măgurele şi Zimnicea); ROIL11 (Lunca Dunării - între Olteniţa şi Hârşova); RODL07 (Lunca Dunării - între Hârşova şi Brăila); RODL09 (Dobrogea de Nord) şi RODL10 (Dobrogea de Sud). 12  Exista un singur corp de apă subterană de adâncime respectiv RODL01 (Tulcea) şi un singur corp de apă de tip mixt (freatic şi adâncime) respectiv ROBA11 (Reşiţa - Moldova Nouă). 3.4. Zone protejate În conformitate cu cerințele Directivei Cadru a Apei și a Legii Apelor (107/1996, modificată și completată prin Legea 310/2004) s-a elaborat registrul zonelor protejate care au strânsă legătură cu mediul acvatic. Registrul zonelor protejate elaborat de A.N.A.R. cuprinde toate categoriile de zone protejate conform cerințelor articolului 6 si anexei IV a Directivei Cadru Apă 2000/60/C.E. Registrul include următoarele categorii de zone protejate:  Zone de protecție pentru captările de apă destinate potabilizării;  Zone pentru protecția speciilor acvatice importante din punct de vedere economic;  Zone destinate pentru protecția habitatelor și speciilor unde apa este un factor important;  Zone vulnerabile la nitrați și zone sensibile la nutrienți. Programul de Acțiune privind implementarea Directivei Nitrați se aplică fără excepție pe întreg teritoriul României începând cu luna iunie 2013. România a declarat întregul său teritoriu ca zonă sensibilă la nutrienți;  Zone pentru îmbăiere – nu au fost desemnate. Zona riverană fluviului Dunărea include, parţial sau total, 134 de arii naturale protejate dintre care: 31 situri de importanţă comunitară (SCI) conform O.M. 776/2007; 43 arii pentru protecţie specială (SPA) conform HG 1284/2007; 51 rezervaţii știinţifice și naturale; 6 parcuri naţionale și/sau naturale și 3 zone de conservare specială. Traversând toate formele de relief fluviul Dunărea a favorizat instituirea unor arii protejate în imediata apropierea sa, dintre acestea evidenţiindu-se cele trei arii protejate, din trei sectoare diferite ale Dunării, respectiv: Parcul Natural Porţile de Fier, Parcul Natural Balta Mică a Brăilei și Rezervaţia Biosferei Delta Dunării. La acestea se adaugă alte rezervaţii și arii protejate de dimensiuni mai mici, majoritatea incluse în cele trei arii protejate de mai sus, precum și o serie de parcuri naturale și naţionale (de exemplu: Parcul Natural Comana, Parcul Naţional Munţii Măcin, Parcul Natural Lunca Joasă a Prutului Inferior). 3.5. Context socio-economic Din punct de vedere administrativ, zona riverană fluviului Dunărea cuprinde 139 de unităţi administrativ teritoriale din judeţele Brăila, Constanţa, Galaţi, Tulcea (aparţinând regiuni de dezvoltare SUD-EST), Călăraşi, Giurgiu, Ialomiţa, Teleorman (aparţinând regiuni de dezvoltare Sud-Muntenia), Dolj, Mehedinţi, Olt (aparţinând regiuni de dezvoltare Sud-Vest Oltenia) şi Caraş-Severin (aparţinând regiuni de dezvoltare Vest). În cele 139 de unităţi administrativ teritoriale se găsesc 341 de localităţi din care 11 sunt municipii, 10 sunt oraşe (în a căror componenţă intră pe lângă localităţile de reşedinţă şi 13 un număr de 18 sate) şi 117 de comune (având în componenţă pe lângă localităţile de reşedinţă şi 185 de sate). Populaţia totală aferentă celor 139 de unităţi administrativ teritoriale riverane fluviului Dunărea era, conform recensământului din 2011, de 1.292.115 locuitori (reprezentând 6,4 % din populaţia totală a României), din care 886.839 locuitori în mediul urban (69 %) şi 405.276 locuitori în mediul rural (31 %). Zona riverană fluviului Dunărea aparţine predominant mediului rural, fiind ocupat cu terenuri agricole (57% din suprafaţa totală a zonei riverane fluviului Dunărea). Terenurile agricole conţin terenurile arabile, păşunile, fâneţele, terenurile ocupate de vii şi pepiniere viticole şi livezi şi pepiniere pomicole. Terenurile arabile ocupă cea mai mare suprafaţă (49% din suprafaţa totală a zonei riverane fluviului Dunărea), pe care se cultivă în special porumb boabe, grâu, secară, floarea soarelui, legume şi cartofi. Restul suprafeţei de 43% din suprafaţa totală a zonei riverane fluviului Dunărea este ocupată cu ape, bălţi (54%), păduri şi altă vegetaţie forestieră (31%), construcţii (7%), terenuri degradate şi neproductive (4%) şi căi de comunicaţii şi căi ferate (4%). Activitatea economică a zonei riverane fluviului Dunărea este reprezentată în special de activităţile din domeniul agricol, precum cultivarea terenurilor şi creşterea animalelor. Activităţile industriale sunt concentrate în special în apropierea zonelor urbane şi sunt reprezentate de industria chimică, producţia şi prelucrarea metalelor, industria prelucrării hârtiei şi a lemnului, gestionarea deşeurilor şi a apelor uzate, producţia de energie electrică, industria alimentară, etc. Comerţul reprezintă în cadrul districtului de bazin o altă ramură importantă, fiind reprezentat în special de magazine, restaurante, bănci, laboratoare medicale, etc. Transportul naval reprezintă o ramură importantă fiind asigurată de cea mai importantă cale navigabilă din România. Principalele porturi fluviale în partea românească, din acest sector sunt: Orşova, Drobeta-Turnu Severin, Calafat, Corabia, Turnu Măgurele, Zimnicea, Giurgiu, Olteniţa, Călăraşi şi Cernavodă. Porturile fluvio-maritime - Galaţi, Brăila, Tulcea - sunt porturi interioare cu tradiţie, situate la inters