Directiva Inundații 2007/60/CE Ciclul II / Raport EPRI_RO1000_Dunarea_2019.pdf

ecţia celor doua tipuri de cai navigabile, maritimă şi fluvială. Pe sectorul romanesc al Dunării sunt în funcţiune două amenajări hidrotehnice: Porţile de Fier I şi Porţile de Fier II destinate atât producerii energiei hidroelectrice, cât şi uşurării condiţiilor de navigaţie. 3.6. Patrimoniu cultural În zona riverană fluviului Dunărea există 762 situri arheologice, situate pe teritoriul a 109 unităţi administrativ teritoriale conform Repertoriul Arheologic Naţional, din care 302 sunt considerate monumente istorice. Cele mai multe se găsesc în unităţile administrativ teritoriale ale judeţelor Constanţa şi Caraş - Severin. Dintre acestea cele mai întâlnite sunt siturile de tip aşezare, tumul, necropola, cetate, etc. 14 Figura 3.5.1 Utilizarea terenului pe sectorul românesc Fluviului Dunărea 15  3.7. Infrastructura de protecție împotriva inundațiilor Apărarea împotriva inundaţiilor, amenajarea şi valorificarea interioară a Luncii Dunării româneşti sunt lucrări de dată relativ recentă – numai de 100 ani. Toate ţările riverane din amonte au realizat lucrări de amenajare, până la începutul sec. XX. Astfel, în bazinul Dunării mijlocii (fluviul Dunăre şi afluenţii) s-au îndiguit circa 3,7 mil. ha, îndeosebi în Slovacia, Ungaria şi fosta Iugoslavie dar şi în amonte, în Austria (zona Viena – Lintz 226 km diguri) şi Germania (31,5 km). Pe teritoriul Bulgariei s-au îndiguit circa 88.000 ha, suprafaţă situată în întregime în Lunca Dunării – mal drept; lucrări realizate în anii ‘30-’40 ai secolului trecut. Lunca Dunării pe teritoriul României, între Gruia (aval Porţile de Fier II) – km 851 şi Isaccea - km 108, are o suprafaţă de circa 530,5 mii ha. Figura 3.7.1. Schema incintelor îndiguite la Dunăre - A.B.A. Banat şi A.B.A. Jiu 16  Figura 3.7.2 Schema incintelor îndiguite la Dunăre – A.B.A. Olt şi A.B.A. Argeş-Vedea Figura 3.7.3. Schema incintelor îndiguite la Dunăre - A.B.A. Buzău-Ialomiţa, A.B.A. Siret, A.B.A. Prut-Bârlad şi A.B.A. Dobrogea-Litoral 17  Repere cronologice ale concepţiilor de amenajare şi realizare a lucrărilor 1895: Prima lucrare de îndiguire s-a realizat în Delta Dunării pe o suprafaţă de 467 ha, la Mahmudia, cu sprijinul unor specialişti străini dar din cauza insuficienţei studiilor lucrarea nu a dat rezultatele scontate; 1906: Primele lucrări de îndiguiri ale Luncii Dunării s-au realizat în anii 1904-1906: Chirnogi – 1.058 ha, Simoiu (Mânăstirea) – 334 ha, Luciu Giurgeni – 3.150 ha. Iniţial, lucrările au dat rezultate satisfăcătoare; ulterior, digurile au fost depăşite la ape mari; 1906 - 1908 se realizează îndiguirea de la Spanţov (1.780 ha), prima cu diguri cu secţiune mare executată de Direcţia “Pescarilor Statului”, sub conducerea dr. Gr. Antipa, care menţiona că “împrejurările de atunci manifestau un curent puternic pentru îndiguiri …”. 1910, apare “Legea pentru punerea în valoare a pământurilor din zona de inundaţie a Dunării” şi se înfiinţează Serviciul de îmbunătăţiri funciare, condus de ing. Anghel Saligny (decret regal Carol I, nr. 3838/22.12.1910). Prin lege, se stabilesc principiile de bază ale amenajării Luncii Dunării:  diguri insubmersibile – pe circa 180.000 ha;  terenurile îndiguite să fie destinate numai agriculturii, fără alternanţă cu piscicultura;  este necesară execuţia de drenaje şi staţii de pompare pentru evacuarea apelor în exces din interior;  numai terenurile joase să fie amenajate piscicol. 1925 - 1928: îndiguiri existente – 23.370 ha, din care 14.230 ha cu diguri insubmersibile (Olteniţa – Dorobanţu: 12.450 ha), dar fără amenajări interioare; de unde rezultate economice nesatisfăcătoare. 1929: se instituie Comisia “îndiguirilor regiunilor inundabile ale râurilor şi fluviilor” în cadrul Ministerului Agriculturii şi Domeniilor (M.A.D.), care reia în discuţie problemele din 1912. Dezbaterile lucrărilor s-au desfăşurat în cadrul Comisiei îndiguirilor, pe subcomisii: Subcomisia tehnică de îndiguiri (condusă de ing. Elie Radu) ajunge la următoarele concluzii:  îndiguirea totală a Dunării, de la Calafat la Brăila, cu diguri continue insubmersibile, la apele din 1897, este exclusă;  digurile insubmersibile se pot executa pe suprafeţe restrânse, pentru a nu provoca supraînălţarea apelor Dunării şi inundarea porturilor, oraşelor şi satelor;  bălţile mari, păşunile, pădurile de bălţi, care pot restrânge locurile de reproducţie a peştilor, sunt excluse de la îndiguiri; gârlele de alimentare a bălţilor vor rămâne în legătură cu Dunărea;  bălţile Insulei Brăilei vor fi amenajate pentru pescuit, păşuni şi păduri, eventual culturi;  în proiectele de lucrări se vor avea în vedere interesele apărării naţionale;  pădurile din incinte vor fi scoase din regim silvic. 1929 - 1931: s-au realizat îndiguiri submersibile, pe 20.000 ha, care au fost depăşite şi spălate de apele mari din perioada 1932-1942. 18  1939: se înfiinţează Serviciul de îmbunătăţiri funciare (din 1944 – Direcţia de îmbunătăţiri funciare). 1945: suprafaţa de terenuri cu diguri submersibile era de circa 52.000 ha. Pierderile teritoriale din perioada 1940 –1944 şi seceta din anii 1946 - 1947 au determinat introducerea în cultura agricolă a noi terenuri: luncile inundabile, în primul rând Lunca Dunării. Consiliul de Amelioraţii recunoaşte ineficacitatea digurilor joase şi stabileşte redimensionarea acestora: adoptându-se asigurarea de calcul de 1% - pentru digurile insubmersibile şi nivelul de 5 sau 10% pentru digurile submersibile. 1947: se începe completarea şi supraînălţarea digurilor vechi pe 55.000 ha şi îndiguirea unor terenuri noi. Sunt realizate îndiguirea: Olteniţa – Surlari – Dorobanţu ş.a. 1949: Se constituie “Comisia pentru delimitarea regiunii inundabile a Dunării”, care stabileşte principala folosinţă a Luncii: 330 mii ha – agricol, 159 mii ha – luciu de apă, tufăriş, mlaştini, 75 mii ha – păduri, din care au fost reţinute pentru amelioraţii agricole – 223,5 mii ha (147 mii ha, în zona Calafat – Cernavodă, 56,5 mii ha în zona Cernavodă – Isaccea şi 20 mii ha în Delta Dunării). 1960: Institutul de proiectări agricole (IPA, înfiinţat în 1950) elaborează Studiul general al Luncii Dunării, în care se propune îndiguirea şi amenajarea hidroameliorativă a unităţilor insulare şi de pe malul dobrogean. 1962: IPACH – Institutul pentru Planuri de amenajare şi Construcţii hidrotehnice elaborează “Planul general de amenajare a Luncii Dunării”, pentru spaţiul dintre Gruia (km 851) şi Isaccea (km 108), pentru 530.500 ha terenuri inundabile. Conform Planului de amenajare, structura categoriilor de folosinţă a terenurilor din Lunca Dunării, în regim natural de inundabilitate, era: arabil 158.100 ha, păşuni şi fâneţe naturale 122.500 ha, vii şi livezi 2.600 ha, păduri 100.200 ha, lacuri şi bălţi 77.000 ha, mlaştini şi stufăriş 66.300 ha, construcţii şi neproductiv 3.700 ha. Pentru îmbunătăţirea regimului de scurgere al apelor Dunării şi structurii folosinţei terenului în cadrul Schemei s-au delimitat 56 unităţi – incinte apărate realizate astfel:  anterior 1962: 18 unităţi – 101.000 ha;  1963 – 1971: 24 unităţi – 289.000 ha;  1971 – 1990: 14 unităţi – 41.800 ha;  total – 431.800 ha care reprezintă 81,4% din suprafaţa inundabilă a Luncii Dunării. Digurile s-au proiectat şi realizat cu un coronament la nivelul maxim al Dunării de 1% (din 1897), plus o “gardă” de 1 m, pentru sectorul amonte Călăraşi; şi un nivel de 5% - 10%, aval de Călăraşi. 1965 şi 1970: viitura pe o durată de 2-4 luni, care verifică/confirmă concepţia de amenajare cu diguri insubmersibile din schema propusă în 1962: îndiguirile au condus la creşteri de nivel care se înscriu în cotele coronamentului digurilor. Nu s-au produs depăşiri ale digurilor. 1990: Situaţia lucrărilor de apărare şi hidroameliorative realizate, constau din:  diguri tip “Dunăre” - 1.158 km (1 km/375 ha aparate); 19   lucrări de desecare - 418.000 ha; (96,8% din terenurile aparate) cuprinzând: 10.150 km canale (24,3 m/ha); 118 staţii de pompare – 419 m3/s din care 15 reversibile; 79 staţii prepompare (142 m3/s);  22.500 ha drenaj închis;  183.000 ha amenajări de irigaţii;  42.000 ha orezării;  1.140 ha amenajări piscicole: 8 incinte agropiscicole; 1 incintă piscicolă. Valoarea totală a lucrărilor: circa 900 mil. USD (2100 $/ha) Amenajări pentru asigurarea condiţiilor de navigaţie Primele lucrări inginereşti realizate pe Dunăre au fost iniţiate între anii 1834 - 1837 şi au constat în lucrări de regularizare a albiei fluviului în vederea îmbunătăţirii condiţiilor de navigaţie la ieşirea Dunării din defileu. După războiul Crimeei şi încheierea tratatului de pace de la Paris din anul 1856, încep cele mai mari lucrări hidrotehnice de regularizarea a albiei Dunării pentru navigaţie. Prima dintre aceste lucrări a fost realizată între anii 1857 - 1861 şi a vizat gura de vărsare a braţului Sulina. Lucrările de la gura braţului Sulina au constat în execuţia a două diguri situate la distanţa de 180 m între ele. La inaugurarea lucrărilor (3 septembrie 1861), digul de nord avea o lungime de 1.412 m, iar cel de sud 1.212 m. Adâncimea la bară ajunsese la 17 picioare şi jumătate (5,33 m), adică dublul adâncimii existente la începerea lucrărilor şi cu 2 picioare mai mult decât cea proiectată. Acest prim succes a avut ca urmare, transformarea lucrărilor concepute iniţial ca lucrări provizorii, în lucrări cu caracter permanent. Lucrările hidrotehnice existente la nivelul fluviului Dunărea sunt prezentate în figura 3.7.4. 20 Figura 3.7.4 Amenajări hidrotehnice existente la nivelul sectorului românesc al fluviului Dunărea 21  4. Aspecte metodologice privind revizuirea și actualizarea E.P.R.I. 4.1. Actualizarea procesului de identificare a evenimentelor istorice semnificative si a zonelor cu risc potential semnificativ la inundatii Pentru revizuirea inundațiilor istorice semnificative si definirea zonele cu risc potențial semnificativ la inundații au fost parcurse în principal etapele menționate în Raportul - Evaluarea preliminară a riscului la inundații Fluviul Dunărea – ciclul I http://www.rowater.ro/EPRI%20Rapoarte/PFRA%20Dunare_2.pdf (la nivel de principii de analiza), dar cu o detaliere si o imbunatatire a metodologiei impusa de disponibilitatea informațiilor mult mai detaliate referitoare la consecințele negative produse de inundatii, a rezultatelor unor proiecte si studii realizate in perioada 2010-2017, precum si a unor surse de date spatiale cu acuratete mai mare si actualizate (spre exemplu ortofotoplanuri in loc de imagini SPOT). Principalele etape parcurse în elaborarea E.P.R.I. în cadrul ciclului I au fost următoarele:  Colectarea informațiilor referitoare la inundațiile istorice, respectiv identificarea evenimentelor istorice și selectarea evenimentelor istorice semnificative;  Structurarea informațiilor în fișiere spreadsheet; informațiile înregistrate în fișierele excel reprezintă baza informațiilor ce urmează să fie raportate la C.E.;  Cartografierea în mediul GIS a zonelor afectate de inundații istorice, realizată la nivelul A.B.A., verificată/corectată la nivelul I.N.H.G.A. și adaptată cerințelor de raportare WISE;  Identificarea zonelor cu risc potențial semnificativ la inundații (A.P.S.F.R.) pe baza datelor, studiilor, rezultatelor proiectelor disponibile. Se menţionează alte două surse de date (documentații, rapoarte și rezultate GIS), respectiv două proiecte, care au fost intens utilizate în ciclul I de raportare, în special pentru definirea A.P.S.F.R.-urilor, nemaifiind necesare în ciclul II:  Proiectul PHARE 2005/017-690.01.01 - Contribuții la dezvoltarea strategiei de management al riscului la inundații (beneficiar – M.M.P. și A.N.A.R.);  Proiectul DANUBE FLOODRISK - Stakeholder oriented flood risk assessment for the Danube floodplains (South - East Europe Transnational Cooperation Programme). Sinteza etapelor parcurse pentru a răspunde cerințelor E.P.R.I. din ciclul I se prezintă schematic în figura 4.1.1. 22  Figura 4.1.1 Sinteza etapelor parcurse pentru a răspunde cerințelor E.P.R.I. din ciclul I Referitor la prima etapă de implementare a Directivei Inundații 2007/60/C.E. în România, Comisia Europeană a analizat acest aspect şi a prezentat rezultatele în Raportul special Directiva privind inundațiile: s-au realizat progrese în evaluarea riscurilor, însă este nevoie de ameliorări în ceea ce privește planificarea și punerea în aplicare, punctând următoarele aspecte:  buna coordonare la nivel național (abordare similară în toate cele 11 subunități) și la nivel internațional (sub îndrumarea ICPDR - Comisiei Internaționale pentru Protecția Fluviului Dunărea, existența acordurilor bilaterale);  România a raportat evaluarea riscului de inundații pentru toate tipurile de inundații care se pot produce: fluvială, pluvială, din ape subterane, din accidente/ avarii ale infrastructurii de apărare la inundații, în funcție de condițiile specifice ale sub- bazinelor;  Nu a fost luat în considerare impactul schimbărilor climatice asupra dezvoltării pe termen lung, tendințele impactului schimbărilor climatice asupra apariției și magnitudinii inundațiilor la nivel național nu sunt clar descrise. Spre deosebire de ciclu I, când au fost identificate inundații istorice semnificative din sursă fluvială, în ciclu II a fost luată în considerare și analizată și sursa pluvială a inundațiilor, identificând zonele urbane afectate în perioada 2010-2016 de ploi abundente de scurtă / lungă durată. Într-o primă etapă, s-a realizat o analiză a inventarului de inundații istorice la nivel de evenimente istorice, prin aplicarea criteriului hidrologic (probabilitatea de depășire a debitului viiturii) și cel privind cele patru categorii de consecințe (stabilite în cadrul 23 Directivei Inundații 2007/60/C.E.: sănătate umană, activitate economică, mediu și patrimoniu cultural), acestea păstrându-și pragurile de valori stabilite în ciclul I. Se face mențiunea că în cazul râurilor nemonitorizate hidrologic, specialiștii din cadrul A.B.A. au estimat magnitudinea evenimentelor istorice ținând cont de precipitațiile înregistrate și de alte informații avute la dispoziție (radarele meteorologice, avertizări de tip nowcasting). Spre deosebire de ciclul I de implementare a Directivei Inundații 2007/60/CE, când au fost analizate inundații istorice petrecute într-o perioada mai îndepărtată față de momentul prezent, pentru care nu s-au indentificat informații foarte detaliate în legătură cu consecințele negative produse de acestea, în ciclul II, informațiile referitoare la consecințele din perioada analizată, respectiv 2010-2016, sunt mult mai bine documentate. Acest fapt a permis o analiză mai amănunțită cu privire la consecințele negative semnificative produse de inundațiile istorice. Astfel în ciclu II, ulterior identificării evenimentelor istorice semnificative preliminare, s-a urmărit o selecție a localităților și a sectoarelor / tronsoanelor de râu / afluenților afectați de evenimentul istoric semnificativ considerat prin aplicarea la nivel de tronson a aceluiași criteriu hidrologic și a unui nou set de criterii privind consecințele. Sinteza etapelor parcurse pentru a răspunde cerințelor E.P.R.I. din ciclul II, în ceea ce privește evenimentele istorice semnificative din sursă fluvială şi pluvială, se prezintă schematic în figura 4.1.2. 24 Figura 4.1.2 Sinteza etapelor parcurse pentru a răspunde cerințelor E.P.R.I. din ciclul II, în ceea ce privește evenimentele istorice semnificative din sursă fluvială 25  4.2. Aspecte metodologice privind procesul de identificare a evenimentelor istorice semnificative În acest capitol se prezintă aspectele metodologice care au stat la baza identificării inundaţiilor istorice semnificative din România, metodologie elaborată şi aplicată unitar la nivel naţional, pentru a răspunde articolului 4 al Directivei Inundaţii, care “solicită tuturor statelor membre o descriere a inundaţiilor care au survenit în trecut şi care au avut impact negativ asupra sănătăţii umane, mediului, patrimoniului cultural şi activităţii economice şi pentru care probabilitatea de apariţie a unor evenimente viitoare similare este încă relevantă, incluzând informaţii referitoare la zonele inundate precum şi o evaluare a efectelor negative pe care acestea le-au produs”. De asemenea, având în vedere scopul evaluării inundaţiilor istorice semnificative, şi anume acela de a fundamenta decizii de management al riscului la inundaţii, este necesară analiza relevanţei consecinţelor negative semnificative produse de evenimente viitoare similare cu cele din trecut. Inundaţiile istorice semnificative reprezintă unul din principalele criterii care stau la baza stabilirii zonelor cu risc potenţial semnificativ la inundaţii (A.P.S.F.R.). Astfel, s