Document colectat · Execuția bugetului general consolidat
Raport privind execuţia bugetară finală pe anul 2023
- Instituția sau publicația sursă
- Execuția bugetului general consolidat
- Data preluării
- 26.09.2026 18:36
- Dimensiunea materialului
- 934,9 KB
Conținutul disponibil în colecție
Textul documentului
plătit din fonduri publice se menține cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2022, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
Menținerea cuantumului indemnizației de hrană la nivelul din anul 2022
munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează în cadrul schimbului normal de lucru se vor compensa numai cu timp liber corespunzător acestora cu anumite excepții prevăzute de lege.
În anul 2023 nu se acorda personalului bugetar bilete de valoare, cu excepția tichetelor de creșă, reglementate de Legea nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, cu modificările și completările ulterioare, precum și premii.
menținerea în anul 2023 a voucherelor de vacanță în cuantum de 1.450 lei pentru personalul plătit din fonduri publice;
în anul 2023 se pot acorda premii pentru sportivii și colectivele tehnice care au obținut performante deosebite la acțiunile sportive internaționale și naționale oficiale, pentru elevii, studenții, cercetătorii și profesorii care au obținut distincții la olimpiadele internaționale și concursurile internaționale și naționale pe discipline de învățământ și pentru profesorii care i-au pregătit pe aceștia, cu încadrarea în alocarea bugetară.
În anul 2023, cuantumul compensației bănești, respectiv al alocației valorice pentru drepturile de hrană, valoarea financiară anuală a normelor de echipare și valoarea financiară a drepturilor de echipament se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2022.
În anul 2023 nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizațiile la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă.
la data de 1 ianuarie 2023 se stabilește punctul de pensie la 1785 lei în creștere cu 12,5% față de anul 2022. Începând cu anul 2024 aceasta valoare se majorează cu rata medie anuală a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat, indicatori definitivi, cunoscuți în anul curent pentru anul calendaristic anterior, comunicați de Institutul Naţional de Statistică. Majorarea şi data de acordare se stabilesc anual prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat."
începând cu 1 ianuarie 2023, pensiile militare de stat ale căror cuantumuri brute recalculate, stabilite și/sau actualizate, după caz, potrivit prevederilor Legii nr. 223/2015, cu modificările și completările ulterioare, până la data de 31.12.2017, și indexate ulterior, în conformitate cu legislația în vigoare, aflate în plată la 31 decembrie 2022, se indexează din oficiu, astfel:
a) până la 3.000 lei inclusiv, se indexează cu 12,5%, fără să depășească 3.256 lei;
b) între 3.001 lei – 4.400 lei inclusiv, se indexează cu 8,5%, fără să depășească 4.687 lei;
c) între 4.401 lei – 5.800 lei inclusiv, se indexează cu 6,5%, fără să depășească 6.103 lei;
d) între 5.801 lei – 7.200 lei inclusiv, se indexează cu 5,2%, fără să depășească 7.518 lei;
e) între 7.201 lei – 8.600 lei, se indexează cu 4,4%, fără să depășească 8.902 lei;
f) între 8.601 lei – 10.000 lei, se indexează cu 3,5%, fără să depășească 10.000 lei.
începând cu 1 ianuarie 2023, pensiile militare de stat stabilite potrivit prevederilor Legii nr. 223/2015, cu modificările și completările ulterioare, începând cu data de 01.01.2018, și indexate ulterior, în conformitate cu legislația în vigoare, aflate în plată la 31 decembrie 2022, se indexează din oficiu, astfel:
a) până la 3.000 lei inclusiv, se indexează cu 3,8%, fără să depășească 3.076 lei;
b) între 3.001 lei – 4.400 lei inclusiv, se indexează cu 2,5%, fără să depășească 4.485 lei;
c) între 4.401 lei – 5.800 lei inclusiv, se indexează cu 1,9%, fără să depășească 5.888 lei;
d) între 5.801 lei – 7.200 lei inclusiv, se indexează cu 1,5%, fără să depășească 7.295 lei;
e) între 7.201 lei – 8.600 lei, se indexează cu 1,3%, fără să depășească 8.687 lei;
f) între 8.601 lei – 10.000 lei, se indexează cu 1%, fără să depășească 10.000 lei.
începând cu data de 1 ianuarie 2023 indemnizația socială pentru pensionari este de 1.125 lei.
În anul 2023 se acordă un ajutor financiar pensionarilor sistemului public de pensii, pensionarilor din sistemul pensiilor militare de stat și beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi cu caracter special plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 3.000 de lei, în funcție de veniturile lunare realizate. Ajutorul financiar se plătește, din oficiu, în luna ianuarie 2023 respectiv, octombrie 2023.
a) în cuantum de 1.000 de lei, dacă nivelul veniturilor lunare este de până la 1.500 lei, inclusiv;
b) în cuantum de 800 de lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 1.501 lei și 2.000 lei, inclusiv;
c) în cuantum de 600 de lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 2.001 lei și 3.000 lei, inclusiv.
(2) Ajutorul financiar prevăzut la alin. (1) se plătește în două tranșe, în lunile ianuarie 2023 respectiv, octombrie 2023, astfel:
a) în cuantum de 500 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este de până la 1.500 lei, inclusiv;
b) în cuantum de 400 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 1.501 lei și 2.000 lei, inclusiv;
c) în cuantum de 300 de lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 2.001 lei și 3.000 lei, inclusiv.
Plata eșalonată a hotărârilor judecătorești având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar;
În anul 2023 se mențin în plată la nivelul acordat/cuvenit pentru luna decembrie 2022:
a) indemnizațiile prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat;
b) drepturile prevăzute de Legea nr. 49/1991 privind acordarea de indemnizații și sporuri invalizilor, veteranilor și văduvelor de război, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția indemnizațiilor prevăzute la art. 1 alin.(1);
c) drepturile prevăzute de Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
d) drepturile prevăzute de Legea nr. 49/1999 privind pensiile I.O.V.R., cu modificările și completările ulterioare;
e) indemnizațiile prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
f) indemnizațiile prevăzute de Legea nr. 309/2002 privind recunoașterea și acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950 - 1961, cu modificările și completările ulterioare;
g) indemnizația prevăzută de Legea nr. 109/2005 privind instituirea indemnizației pentru activitatea de liber profesionist a artiștilor interpreți sau executanți din România, republicată;
h) indemnizația președintelui Consiliului National al Organizațiilor de Pensionari și al Persoanelor Vârstnice, prevăzută de Legea nr. 16/2000 privind organizarea și funcționarea Consiliului National al Organizațiilor de Pensionari și al Persoanelor Vârstnice, republicată;
i) indemnizațiile acordate membrilor Academiei Române, membrilor Academiei Oamenilor de Știință din România, membrilor Academiei de Științe Medicale din România, membrilor Academiei de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu-Șișești" și membrilor Academiei de Științe Tehnice din România;
j) sprijinul material acordat urmașilor membrilor Academiei Române și urmașilor membrilor Academiei Oamenilor de Știință din România;
k) ajutorul lunar pentru soțul supraviețuitor, acordat în temeiul Legii nr. 578/2004 privind acordarea unui ajutor lunar pentru soțul supraviețuitor, cu modificările ulterioare;
l) indemnizațiile reparatorii lunare, potrivit art. 4 alin. (2) și art. 7 din Legea nr. 226/2011 privind reparațiile morale și materiale pentru fostele cadre militare active, îndepărtate abuziv din armată în perioada 23 august 1944 - 31 decembrie 1961, cu modificările și completările ulterioare;
m) drepturile prevăzute de Legea nr. 168/2020 pentru recunoașterea meritelor personalului participant la acțiuni militare, misiuni și operații pe teritoriul sau în afara teritoriului statului român și acordarea unor drepturi acestuia, familiei acestuia și urmașilor celui decedat, cu modificările și completările ulterioare.
În anul 2023 indemnizațiile stabilite în baza Legii recunoștinței pentru victoria Revoluției Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Brașov din noiembrie 1987 și pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului - Lupeni - august 1977 nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, se acordă în cuantumul cuvenit sau aflat în plată în luna decembrie 2022.
Neactualizarea în anul 2023 a pensiilor de serviciu cu rata medie anuala a inflației pentru anumite categorii de personal stabilite de lege.
Începând cu data de 1 ianuarie 2023, invalizilor de război, veteranilor de război și văduvelor de război li se acordă o indemnizație după cum urmează:
a) invalizilor de război:
1.950 de lei lunar, pentru marii mutilați și cei încadrați în gradul I de invaliditate;
1.300 de lei lunar, pentru cei încadrați în gradul II de invaliditate;
1.170 de lei lunar, pentru cei încadrați în gradul III de invaliditate;
b) veteranilor de război:
780 de lei lunar;
c) văduvelor de război, dacă nu s-au recăsătorit:
780 de lei lunar."
în luna ianuarie 2023 persoanele cu dizabilități beneficiază în mod excepțional de o indemnizație compensatorie. De indemnizația compensatorie vor beneficia persoanele cu handicap existente în plată în luna decembrie 2022 pentru prestațiile sociale prevăzute de art. 58 alin.(4) și (5) din Legea nr.448/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Indemnizația compensatorie se stabilește pentru adultul cu handicap la nivelurile menționate reprezentând valoarea în lei a indemnizației lunare acordată în baza art. 58 alin.(4) lit. a), respectiv la art. 58 alin.(4) lit.b) (iii) din Legea nr.448/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare , iar pentru copilul cu handicap la nivelul reprezentând valoarea în lei a prestației sociale acordată în baza art. 58 alin.(5) din același act normativ.
numărul maxim de posturi finanțat în anul 2023 din fonduri publice de către instituțiile și autoritățile publice, indiferent de modul de finanțare și subordonare să fie stabilit astfel încât să se asigure plata integrală a drepturilor de natură salarială acordate în condițiile legii cu încadrarea în cheltuielile de personal. Ordonatorii de credite vor stabili numărul maxim de posturi care se finanțează, cu respectarea acestei condiționalități;
Menținerea nivelului rentelor viagere în cuantumul aflat în plată în luna decembrie 2022 prevăzute la art. 64 din Legea educației fizice și sportului nr. 69/2000, cu modificările și completările ulterioare;
Menținerea cuantumului lunar al indemnizației de merit acordată în baza Legii nr. 118/2002 la nivelul din luna decembrie 2022, de 6.240 lei.
Prorogarea prevederilor Legii educației naționale nr.1/2011, cu privire la alocarea de la bugetul de stat și bugetele locale a echivalentului a 6% din produsul intern brut și acordarea din fonduri publice a 1% din produsul intern brut pentru cercetare – măsură prevăzută și în Ordonanța Guvernului nr.57/2002 privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică;
În anul 2023 se acordă reduceri de tarife sau, după caz, gratuități, numai în limita a 3 călătorii dus-întors sau 6 călătorii simple, la facilitățile de transport prevăzute în o serie de acte normative.
a) art. 5 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare;
b) art. 210 alin. (3) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor.
Cupoanele sociale și sprijinul pentru învățare prevăzute la art. 27 alin. (6) și art.356 din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, nu se acordă până la data de 31 decembrie 2023.
Începând cu data de 1 ianuarie 2023, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, se stabilește în bani, fără a include sporuri și alte adaosuri, la suma de 3.000 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 165,333 ore pe lună, reprezentând 18,145 lei/oră, se precizează în proiect.
La estimarea veniturilor bugetare pentru perioada 2023-2026 s-au avut în vedere:
indicatorii macroeconomici publicați de Comisia Națională de Strategie și Prognoză (varianta de toamnă 2022);
îmbunătățirea colectării taxelor și impozitelor de către ANAF;
reducerea plafonului microîntreprinderilor de la 1.000.000 euro la 500.000 euro, instituirea condiției pentru microîntreprinderi de a avea cel puțin 1 salariat, eliminarea cotei de impozitare de 3%;
majorarea cotei reduse de TVA de la 5% la 9% pentru activitățile de cazare hotelieră, servicii de restaurant și catering, majorarea cotei reduse de TVA de la 9% la 19% la băuturile nealcoolice ce conțin adaos de zahăr, aplicarea cotei reduse de TVA de 5% pentru achiziția unei singure locuințe a cărei valoare nu depășește suma de 600.000 lei;
extinderea facilităților acordate salariaților din domeniul construcțiilor pentru salariații din domeniul agroalimentar ce obțin un venit brut lunar din salarii de până la 10.000 lei, stabilirea salariului de încadrare minim al salariaților din domeniul agroalimentar la 3.000 lei, stabilirea bazei de calcul lunar a contribuției de asigurări sociale și a contribuției de asigurări sociale de sănătate la salariul minim brut pe țară garantat în plată, pentru veniturile realizate în baza contractelor individuale de muncă cu timp parțial al căror nivel este sub nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată;
majorarea nivelului accizelor la țigarete, tutun încălzit și lichide cu conținut de nicotine destinate inhalării cu ajutorul unui dispozitiv electronic;
majorarea impozitului pe veniturile din dividende de la 5% la 8%, revizuirea sistemului de acordare a deducerilor personale pentru salariați, modificarea reglementărilor privind impozitarea veniturilor realizate de către persoanele fizice din cedarea folosinței bunurilor, precum și a celor din jocuri de noroc, modificarea prevederilor privind impozitarea în cazul transferului dreptului de proprietate și al dezmembrămintelor acestuia, în sensul eliminării plafonului neimpozabil și introducerii unor cote de impozitare diferențiate în funcție de perioada de deținere;
abrogarea prevederilor privind impozitul asupra venitului suplimentar realizat de producătorii de energie electrică;
aplicarea impozitului pe monopolul din sectorul energiei electrice și al gazului natural (O.G. nr.5/2013) și a impozitului asupra sumelor rezultate din diferențe de preț la vânzarea gazelor natural (O.G. nr.6/2013) până 31 decembrie 2025, inclusiv;
modificarea modului de calcul a impozitelor și taxelor pe proprietate;
repartizarea anuală a unei cote de 90% din profitul net realizat sub formă de dividende/vărsăminte la bugetul de stat pentru societățile naționale, companiile naționale și societățile cu capital integral sau majoritar de stat, precum și regiile autonome.
Neimpozitarea și neincluderea în baza de calcul al contribuțiilor sociale obligatorii a unei sume de 200 lei/lună, reprezentând venituri din salarii și asimilate salariilor, în cazul salariaților care desfășoară activitate în baza contractelor individuale de muncă, încadrați cu normă întreagă, la locul unde se află funcția de bază, al căror salariu de bază brut lunar stabilit potrivit contractului individual de muncă, fără a include sporuri și alte adaosuri, este egal cu nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată stabilit prin hotărâre a Guvernului, în vigoare în luna căreia îi sunt aferente veniturile, pentru care venitul brut realizat din salarii și asimilate salariilor, astfel cum este definit la art. 76 alin. (1)-(3) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, în baza aceluiași contract de muncă, pentru aceeași lună, nu depășește nivelul de 4.000 lei, inclusiv. Reglementarea regimului fiscal derogatoriu pentru suma de 200 lei/lună în cazul salariaților încadrați cu salariul minim brut pe țară garantat în plată, fără a include sporuri și alte adaosuri, pentru care venitul brut realizat din salarii și asimilate salariilor în baza aceluiași contract de muncă, pentru aceeași lună, nu depășește nivelul de 4.000 lei, inclusiv are în vedere implementarea unor măsuri fiscale cu scopul de a sprijinii această categorie de persoane, considerată vulnerabilă, având în vedere nivelul ridicat al ratei inflației generat de creșterile prețurilor la energie electrică, gaze naturale și combustibili.
În anul 2023 nu au fost inițiate acte normative de rectificare a legilor bugetare anuale iar în baza prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.73/2023, privind unele măsuri bugetare, cu modificările și completările ulterioare, s-au alocat sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, pe bază de hotărâri ale Guvernului, pentru finanţarea cheltuielilor curente şi de capital ale ordonatorilor principali de credite.
Totodată prin derogare de la prevederile art. 12 alin. (1) lit. a) şi c) şi de la prevederile art. 26 alin. (4) şi (5) din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi de la prevederile art. 2 alin. (2), art. 3 alin. (5) şi ale anex
← Înapoi la începutul extrasului
Extrasul poate avea altă structură decât documentul original. Data preluării nu reprezintă perioada statistică sau data publicării de către instituție.
Identificarea exactă a documentului colectat
Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.
43d9d7e8ac2a8055906744a27cf031d2db7e4541f6465b55e320ebea8aad6350