Program de
guvernare
Documentul original ↗
Proiect editorial 2026-2028Propuneri, date și condiții de implementare, cu stadiul verificării la vedere.

Document colectat · Rapoarte publice privind educația

Raport privind starea învățământului superior din România

Instituția sau publicația sursă
Rapoarte publice privind educația
Data preluării
26.09.2026 17:54
Dimensiunea materialului
2.493,1 KB

Conținutul documentului colectat

Secțiuni și tabele

Raport privind starea învățământului superior din România 2022–2023

II.3 Participarea la forme de educație pe tot parcursul vieții A fost asigurată, începând cu anul universitar 2022-2023, finanțarea participării a 1.594 de cadre didactice din învățământul preuniversitar la programe de conversie profesională de nivel postuniversitar, care au început cursurile în semestrul I din anul universitar 2022-2023, în 17 universități în cadrul Proiectului privind Învățământul Secundar - ROSE. În ceea ce privește creditele transferabile, pentru uniformizarea utilizării sistemului de credite transferabile în învățarea pe tot parcursul vieții, inclusiv în învățământul superior, Autoritatea Națională pentru Calificări a elaborat și propus un act normativ pentru aprobarea Metodologiei de acordare a creditelor transferabile în învățarea pe tot parcursul vieții. Propunerea de ordin se află în curs de aprobare. De asemenea, în Registrul Național al Programelor Postuniversitare au fost înregistrate 126 de programe postuniversitare.

Ministerul Educației, în parteneriat cu Școala Națională de Studii Politice și Administrative, derulează proiectul Noi instrumente pentru strategia națională privind educația continuă a adulților din România - Edu-C-Ad-cod 136584, SIPOCA 867 al cărui obiectiv general îl constituie elaborarea Strategiei Naționale privind educația continuă a adulților din România 2023-2027. Unul din obiectivele specifice ale proiectului îl constituie diagnoza competențelor și abilităților cognitive cheie ale adulților din România și a nevoilor lor de educație continuă. Începând cu luna aprilie 2023, se desfășoară activitățile de cercetare socială (culegere de date) pentru realizarea diagnozei competențelor și abilităților cognitive cheie ale adulților din România. se realizează două studii naționale (studiul de pretestare - componenta 1 și studiul principal - componenta 2, în vederea evaluării competențelor cognitive ale adulților (începând cu vârsta de 15 ani, neinstituționalizați). În luna septembrie 2023, a fost finalizat studiul de

pretestare – componenta 1.

II.4 Internaționalizarea sistemului universitar

II.4.1 Promovarea ofertei educaționale În cadrul strategiei integrate de promovare a României este vizată și componenta de atragere a studenților internaționali pentru a studia în țara noastră. În acest context, în perioada 2022-2023 au avut loc:

  • - a doua sesiune de aplicare/evaluare prin intermediul platformei pentru aplicarea online la

bursele oferite de Guvernul României prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe și al Ministerului Educației (ME), ceea ce a condus inclusiv la suplimentarea numărului de burse oferite de ME de la 200 la 500;

  • - participarea, pentru a cincea oară, la Conferința și Expoziția Anuală a Asociației Europene

pentru Educație Internațională - EAIE 2023 (European Association for International Education), desfășurată în perioada 26-29 septembrie 2023, la Rotterdam, unde au fost prezente 30 de universități reunite sub umbrela StudyinRomania. Au fost sprijinite universitățile în implementarea strategiilor instituționale de internaționalizare, prin menținerea în metodologia de finanțare din Fondul de Dezvoltare

67

Valorile și formulările aparțin documentului citat. Data preluării nu reprezintă perioada datelor sau data publicării de către instituție.

Identificarea exactă a documentului colectat

Amprenta SHA-256 permite identificarea versiunii preluate.

fdc070efe6b066d4a2bfe1e6813a6c56b425dc1c4d6d154d88d813f4cc8c94e1