Raportul anual al Consiliului Fiscal

e componentele cererii agregate (bazele macroeconomice individuale) care se pot afla în faze diferite ale ciclului economic şi care prezintă fluctuaţii de mărimi diferite, în special pe termen scurt. CASETA 3: PIB potenţial. Concept şi metode de estimare. Produsul Intern Brut potenţial reflectă nivelul producţiei agregate care se obţine într-o economie dacă aceasta funcţionează în condiţii de „ocupare deplină” a factorilor de producţie. PIB-ul potenţial poate fi definit şi ca nivelul PIB-ului real care poate fi susţinut fără a genera presiuni inflaţioniste. Pe termen lung, nivelul PIB-ului potenţial depinde de creşterea capacităţii productive a economiei, determinată de factorul total de productivitate şi de ratele de creştere ale capitalului fizic şi ale potenţialului forţei de muncă, care depind, la rândul lor, de factori fundamentali: organizarea economiei, nivelul tehnologic şi factori demografici ce afectează forţa de muncă etc. De aceea, PIB-ul potenţial reprezintă un indicator al ofertei agregate potenţiale şi al unei traiectorii de creştere sustenabilă neinflaţionistă. Importanţa majoră a acestui indicator rezidă în faptul că este folosit pentru calcularea output-gap- ului (diferenţa procentuală dintre PIB-ul efectiv şi cel potenţial), care reflectă poziţia ciclică a economiei; aceasta constituie un input relevant pentru fundamentarea politicilor monetare şi fiscale, datorită obiectivului lor de atenuare a amplitudinii fluctuaţiilor ciclului economic. Dat fiind faptul că PIB-ul potenţial este o variabilă macroeconomică neobservabilă, acesta poate fi cuantificat doar prin estimări. Metodele de estimare a PIB-ului potenţial se pot clasifica, în principal, în două categorii: cele bazate pe tehnici statistice şi cele bazate pe modele teoretice. Fiecare dintre cele două categorii de metode, atât cea bazată pe tehnici econometrice de filtrare, cât şi cea care are la bază funcţia de producţie, are propriile puncte slabe şi este marcată de incertitudine. Principalul dezavantaj al determinării output-gap-ului prin metode statistice ţine de caracterul ateoretic al acestora. Pe de altă parte, abordarea bazată pe funcţia de producţie surprinde, în procesul de estimare, fundamentele economice ale fenomenelor analizate; însă, cum anumiţi paşi urmaţi de această 56 metodă folosesc atât filtrul Hodrick-Prescott, cât şi metoda variabilelor neobservabile (“unobserved components”), şi metoda funcţiei de producţie are parte de aceleaşi dezavantaje ale metodelor de filtrare. Chiar dacă metoda funcţiei de producţie este preferabilă celor statistice, întrucât prezintă o abordare teoretică consistentă legând PIB-ul potenţial de factorii de producţie existenţi şi de productivitate, abordarea alternativă, bazată pe tehnici de filtrare, este folosită foarte des din cauza problemelor cu calitatea sau disponibilitatea datelor. Filtrul HP, introdus de către Hodrick şi Prescott (1997), este cea mai utilizată metodă din această clasă. În continuare sunt expuse pe larg cele două metodologii, întrucât acestea sunt cele mai utilizate de către organismele internaţionale32. Metoda Hodrick-Prescott Metoda HP este o abordare univariată care determină poziţia ciclică a economiei pe baze strict statistice, prin descompunerea PIB-ului real în componente permanente şi tranzitorii: [1] este PIB-ul real, - PIB potenţial şi , componenta ciclică a PIB-ului. se determină prin următoarea metodă de optimizare: [2] min * yt T  yt  yt* t 1     y  y   2 * t 1 * 2 t Cu ajutorul formulei [2] se obţine trendul seriei PIB-ului prin minimizarea deviaţiilor PIB-ului efectiv faţă de trendul său (prima paranteză din formulă) şi a variabilităţii trendului (a doua paranteză). Valoarea parametrului λ stabileşte importanţa acordată minimizării variabilităţii trendului: dând o valoare ridicată pentru λ, rezultă un trend liniar, iar λ = 0 implică un trend identic cu seria iniţială. Acest parametru nu este estimat statistic, ci valoarea lui este fixată astfel încât efectele de compresie (subestimarea variabilităţii componentei ciclice) şi de “scurgere” (engl. “leakage” - supraestimarea variabilităţii componentei ciclice) să fie diminuate. Filtrul HP este, de fapt, o medie mobilă ponderată a valorilor efective ale seriei filtrate. Cu cât λ este mai mare, cu atât mai multe observaţii sunt incluse în calculul acestei medii. Ponderi mai mari sunt alocate înregistrărilor PIB care sunt apropiate de anul de referinţă (anul pentru care se estimează PIB-ul potenţial). Mai mult, filtrul este simetric (aceleaşi ponderi sunt asignate observaţiilor aflate la aceeaşi distanţă faţă de anul de referinţă), ceea ce înseamnă că numărul observaţiilor de la începutul şi de la sfârşitul seriei de date este insuficient pentru a asigura existenţa mediilor simetrice. Această problemă („end-point bias”) este 32 Metoda funcției de producție este folosită de către OECD și a fost adoptată din iulie 2002 și de către Comisia Europeană, care aplicase până atunci metoda HP. Fondul Monetar Internațional utilizează metode diferite de la caz la caz, în funcție de situația specifică a fiecărei țări. Pentru estimarea balanțelor bugetare ajustate ciclic, Sistemul European al Băncilor Centrale (SEBC) întrebuințează filtrul HP pentru derivarea trendurilor unor serii de date macroeconomice. 57 rezolvată prin extinderea eşantionului cu previziuni pentru seria filtrată. Metoda funcţiei de producţie33 Această metodologie constă în estimarea unei funcţii de producţie agregată şi în utilizarea, în cadrul acestei funcţii, a nivelului potenţial al factorilor de producţie. Se consideră că PIB-ul potenţial este nivelul producţiei asociat unei utilizări “normale” a forţei de muncă şi a capitalului fizic, deci se acceptă existenţa unei rate naturale a şomajului şi a unei anumite capacităţi de producţie neutilizată. Specificaţia funcţiei de producţie este de forma Cobb-Douglas: [3] unde FTP este factorul total de productivitate (măsoară eficienţa cu care input-urile sunt transformate în output), L – input-ul munca şi K, stocul de capital; α reprezintă elasticitatea PIB-ului faţă de factorul munca şi, analog, 1-α este elasticitatea PIB-ului faţă de capital34. Aceşti coeficienţi pot fi interpretaţi ca reprezentând contribuţia fiecărui factor de producţie la PIB. Se presupune că oferta de forţă de muncă este funcţie de mărimea populaţiei cu vârsta de muncă (POP – “working age population”), trendul ratei de participare la forţa de muncă (PART*) şi rata structurală a W şomajului (NAWRU – “non-accelerating wage rate of unemployment”35): [4] L* = POPW PART* (1-NAWRU) unde L*= Populaţia ocupată potenţială. Input-urile necesare acestei metode se determină astfel:  Trend-ul privind factorul total de productivitate ( ) este cuantificat prin aplicarea filtrului HP pentru reziduul Solow ( ), care este determinat cu ajutorul relaţiei: [5]  Atât stocul de capital, cât şi populaţia cu vârsta de muncă, sunt presupuse a se situa mereu la nivelurile lor potenţiale; aşadar, aceste variabile nu necesită ajustare ciclică, chiar dacă fluctuează de-a lungul ciclului economic.  Pentru obţinerea trendului ratei de participare, se foloseşte filtrarea HP.  Pentru estimarea NAWRU, se utilizează filtrul Kalman: rata şomajului se descompune într-o componentă structurală (NAWRU) şi o componentă ciclică care poate fi interpretată ca fiind gap-ul şomajului. Modificarea ratei inflaţiei (salariilor) este conectată cu gap-ul de şomaj prin intermediul unei curbe de tip Phillips. Componenta ciclică a ratei şomajului este modelată prin intermediul unui proces staţionar de tip AR(2) cu medie zero. 33 Abordarea descrisă aici este cea implementată de către CE. 34 În abordarea CE, acești parametri sunt aceeasi petru toate tarile: α=0.63 și, corespunzător, 1-α=0.37. 35 Rata şomajului corespunzătoare unei rate constante a inflaţiei salariilor. OECD utilizează NAIRU (“non- accelerating inflation rate of unemployment”). 58  În aceste condiţii, PIB-ul potenţial se calculează după următoare formulă: [6] În România, în perioada de creştere economică rapidă dinaintea declanșării crizei financiare, impulsul fiscal a fost pozitiv, contribuind la supraîncălzirea economiei şi accentuând astfel dezechilibrele acumulate în economie (Graficul 36). În plus, prociclicitatea politicii fiscal- bugetare din perioada de ascensiune economica pre-criză, a epuizat spaţiul fiscal necesar pentru stimularea economiei în perioada de recesiune care a urmat , necesitatea reducerii deficitului bugetar în perioada crizei (în primul rând din cauza constrângerilor de finanţare) conducând astfel, în mod inevitabil, la menţinerea caracterului prociclic al politicii fiscal- bugetare. Astfel, acţiunea automată, benefică şi stabilizatoare a deficitului ciclic (stabilizatorii automaţi) a fost anulată de politica discreţionară prociclică. Graficul 36: Deficitul structural, impulsul fiscal şi excesul de cerere 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012p 2013p 0 11 -0.7 -1.2 -1.2 -1.2 -1.3 -1.3 -1.5 -1.5 -1.6 -1.8 -2.0 -2.0 -2.0 -2.2 -1 -2.3 -2.3 -2.3 -2.9 -3.0 -3.2 -3.5 -3.6 -4.2 -2 6 -4.3 -4.4 -4.4 -4.7 -5.2 -5.3 -5.4 -5.7 1,1% din PIB -5.9 -3 obligaţii -6.8 salariale istorice -4 1 -8.7 bugetari -9.0 -9.1 -5 -6 -4 -7 Sold bugetar (% din PIB) Sold bugetar structural (% din PIB) -8 -9 Impuls fiscal* (scala din dreapta) -9